Adulmecarea nu e respirație
Când caută, câinele adulmecă în rafale de 4–7 pe secundă. Frecvența nu depinde de talie, spre deosebire de debitul de aer și de volumul fiecărei inspirații, care cresc cu masa corpului. Adulmecarea produce un flux laminar, într-o singură direcție, spre meatul dorsal și etmoturbinate; de aceea este mai eficientă pentru miros decât inspirația obișnuită.
La vârful inspirației, fiecare nară „trage” aer dintr-o zonă de circa 1 cm în fața ei, distanța la care câinele ține nasul de sol când urmărește o urmă; nările iau probe separate, din stânga și din dreapta, ceea ce ajută la localizarea sursei. Câinele începe de obicei să adulmece cu nara dreaptă și trece la cea stângă pentru mirosurile familiare, neamenințătoare.
Expirația în lateral
Datorită formei interne a vestibulului nazal, aerul expirat iese ca un jet orientat în jos și în lateral, nu drept înapoi peste urmă. Jetul răscolește mirosurile de pe sol, care pot fi apoi inspirate, fără să împrăștie proba. În sursele citite nu apare formularea „fante laterale ale nărilor”; mecanismul descris este forma vestibulului și mișcarea nărilor.
Două drumuri în nas
În vestibul, fluxul inspirat se desparte. Aproximativ 12–13 % urcă prin meatul dorsal direct spre regiunea olfactivă (măsurat cu nara relaxată; mișcarea nărilor poate crește procentul, iar alte sinteze dau 5–15 %). Restul trece peste cornetele respiratorii din față, unde aerul este încălzit și umezit și unde există doar puțini neuroni olfactivi, apoi coboară spre faringe și plămâni.
Recesul olfactiv
Regiunea olfactivă este un reces din spatele cavității nazale, exclus din calea respiratorie printr-o placă osoasă, lamina transversa. Conține etmoturbinate răsucite ca niște suluri, căptușite cu epiteliu olfactiv pe o suprafață de aproximativ 200 cm². Aerul se întoarce aici la 180° și se filtrează încet spre înainte; la expirație nu intră și nu iese aer din reces, așa că mirosul rămâne pe receptori între două adulmecări.
Epiteliul olfactiv conține sute de milioane de neuroni senzoriali. Cifra „peste 220 de milioane de receptori” circulă în sinteze, dar vine dintr-un manual, fără o numărătoare primară; genomul câinelui are 1.094 de gene de receptori olfactivi, de aproximativ trei ori mai multe decât al omului.
Spre creier
Axonii neuronilor olfactivi trec prin lama ciuruită a osului etmoid și formează nervul olfactiv (nervul cranian I); se termină în glomerulii bulbului olfactiv, așezat sub lobii frontali. Pe fiecare neuron de ordinul al doilea converg aproximativ 1.000 de axoni de receptori.
Organul vomeronazal
Un al doilea sistem chimic: organul vomeronazal (al lui Jacobson), pereche, tubular, de-a lungul părții de jos și din față a septului nazal, chiar deasupra palatului. Comunică cu gura prin ductul nazopalatin, care pornește în spatele incisivilor superiori, și detectează semnale chimice puțin volatile, inclusiv feromoni.
Ce înseamnă pentru mantrailing
Nasul aproape de sol, adulmecări scurte și dese, probe separate din cele două nări, un jet expirat care răscolește solul: aceasta este mecanica pe care o vezi la un câine de urmă. Atlasul nu afirmă „de câte ori” miroase câinele mai bine decât omul, pentru că nicio sursă primară nu dă o asemenea cifră cu metodă.