Reperele palpabile
Arcada zigomatică, osul obrazului, este formată din procesul zigomatic al osului temporal și procesul temporal al osului zigomatic; mărginește lateral fosa temporală. Protuberanța occipitală externă, la ceafă, este la câine punctul cel mai înalt al craniului; creasta nucală este prelungirea ei transversală. Creasta sagitală externă, prezentă la carnivore și variabilă pe rase, merge pe mijlocul craniului între cele două fose temporale și dă prindere mușchiului temporal.
Oasele nazale, pereche, formează acoperișul cavității nazale și se articulează lateral cu maxilarele; osul incisiv, cel mai rostral, poartă incisivii superiori. Mandibula are corp, ramură, proces coronoid (unde se prinde temporalul), proces condilar (articulația fălcii) și proces angular. Articulația temporo-mandibulară unește fosa mandibulară a osului temporal cu procesul condilar; mușchiul temporal o apără de luxația spre înainte.
Tipurile de craniu și indicele cefalic
Rasele dolicocefale au axul longitudinal al craniului mai dezvoltat (Saluki, Borzoi, collie); cele brahicefale au craniul scurt și lat, cu bot scurt, arcade zigomatice late și neurocraniu rotunjit (bulldog, mops, Boston terrier); mezaticefalele stau la mijloc. Măsura este indicele cefalic: lățimea craniului × 100 / lungimea craniului, lungimea fiind măsurată de la prosthion la inion. Praguri numerice pe categorii nu apar într-o sursă evaluată inter pares; unii autori tratează forma craniului ca un continuum. Termenul „stop” (unghiul dintre frunte și bot) vine din vocabularul de expoziție, nu din nomenclatura anatomică consultată.
Orbita și ochiul
Marginea osoasă a orbitei este incompletă lateral la câine; cercul se închide prin ligamentul orbital, între procesul zigomatic al osului frontal și arcada zigomatică. Șapte mușchi se prind pe globul ocular la mamiferele domestice: patru drepți, doi oblici și retractorul bulbului, care împinge pleoapa a treia (membrana nictitantă) peste cornee ca protecție; omul nu are pleoapă a treia. În coroidă, în jumătatea de sus a fundului de ochi, stă tapetum lucidum, un strat reflectorizant de 9–12 rânduri de celule în partea cea mai groasă, care trimite lumina înapoi prin fotoreceptori; retina este dominată de bastonașe, deci adaptată luminii slabe. Vederea culorilor este dicromată (două tipuri de conuri, ~429 și ~555 nm).
Urechea
Trei părți: urechea externă (pavilionul și canalul auditiv), urechea medie (timpanul, o cameră cu aer cu trei oscioare și doi mușchi mici, închisă în bula timpanică, mare la carnivore) și urechea internă (labirintul cu cohleea și aparatul vestibular: auz și echilibru). Pavilionul are forma dată de cartilajul auricular, subțire la vârf și rulat ca un tub la bază; captează și localizează sunetul și este mișcat de grupe de mușchi auriculari (rostrali, laterali și caudali, prinși parțial pe cartilajul scutiform), inervați de nervul facial; fiecare ureche se mișcă independent. Numărul exact al acestor mușchi nu apare într-o sursă verificabilă.
Limitele auzului: audiogramele comportamentale ale lui Heffner (1983), reproduse de Mason și colab. (2024), dau la 60 dB SPL limite de circa 60–95 Hz jos și 41–47 kHz sus, fără diferențe evidente între rase de la Chihuahua la Saint Bernard; textul original nu a putut fi citit, iar limitele joase sunt aproximări. Formulările de tipul „aude de patru ori mai bine” apar chiar în surse serioase, dar fără metodă, și nu sunt folosite aici.