Mirosul
Adulmecarea în rafale de 4–7 pe secundă, nările care iau probe separate, jetul expirat în lateral, recesul olfactiv izolat de respirație, sute de milioane de neuroni senzoriali și 1.094 de gene de receptori: drumul complet este descris în pagina „Călătoria unui miros”.
Văzul
Neitz, Geist și Jacobs (1989) au testat comportamental trei câini și au arătat că vederea lor a culorilor este dicromată: două tipuri de pigmenți în conuri, cu sensibilitate maximă calculată la circa 429 și 555 nm. Câinele nu vede „alb-negru”, dar deosebește mai puține nuanțe decât omul (tricromat).
În spatele retinei, în coroidă, se află tapetum lucidum, un strat reflectorizant care trimite lumina înapoi prin fotoreceptori și îi stimulează a doua oară; de aici strălucirea ochilor în lumină slabă.
Auzul
Pavilionul urechii este mobil, iar câinele poate mișca urechea stângă și cea dreaptă independent, ca să localizeze sunetele; forma și mărimea pavilionului diferă mult între rase, ceea ce schimbă și semnalele pe care le poate transmite cu urechile. Numărul mușchilor urechii, des citat, nu a fost găsit într-o sursă verificabilă, iar pentru intervalul de frecvențe auzite nu am citit încă o sursă primară.