Origine, inserție, extrinsec, intrinsec
Capătul proximal, mai puțin mobil, al unui mușchi de membru se numește origine; capătul distal, mai mobil, inserție. Mușchii extrinseci leagă trunchiul sau gâtul de membru: mișcă membrul față de corp, iar dacă membrul este fixat de greutatea corpului, mișcă corpul față de membru. Mușchii intrinseci stau în întregime în membru și îi mișcă articulațiile.
Cine poartă trunchiul
Membrul anterior nu se articulează osos cu toracele: animalele alergătoare au pierdut clavicula ca os funcțional, ca să câștige un umăr mobil și un piept turtit lateral. Mușchiul dințat ventral, prins cu dinți de coaste și de vertebrele cervicale și inserat pe fața medială a scapulei, poartă greutatea trunchiului; pectoralii susțin membrul de la stern, trapezul ridică și trage omoplatul înainte, iar brahiocefalicul trage membrul înainte sau, cu membrul fixat, mișcă gâtul. Membrele anterioare poartă aproximativ 60 % din greutatea statică.
Brațul: triceps și biceps
Tricepsul brahial, cel mai puternic mușchi al membrului anterior, se prinde pe olecran și întinde cotul; la câine are patru capete, deși numele spune „trei”, iar bicepsul are un singur cap: numele vin de la om. Bicepsul flectează cotul și întinde umărul; deltoidul flectează umărul. La ogar, pectoralul profund este cel mai greu mușchi al membrului anterior, iar latissimus dorsi și pectoralul profund produc cea mai mare parte din lucrul mecanic al accelerării.
Motorul: extensorii șoldului
Membrul posterior este făcut pentru propulsie: bazinul este prins osos de coloană prin articulația sacro-iliacă, membrul este mai lung și mai angulat. Patrupezii alergători sunt descriși ca având „tracțiune pe spate”: cuplul generat la șold împinge centrul de greutate înainte. Bicepsul femural și adductorul sunt cei mai mari extensori ai șoldului, semitendinosul și gluteii îi urmează; cvadricepsul întinde genunchiul prin rotulă și ligamentul patelar, iar dreptul femural flectează și șoldul.
Gastrocnemianul întinde jaretul prin tendonul calcanean comun, care nu e un singur tendon: nucleul lui vine de la gastrocnemian și de la flexorul digital superficial, cu contribuții de la bicepsul femural, semitendinos și gracilis. De aceea un câine ar putea sta în picioare chiar cu gastrocnemianul și flexorul digital superficial paralizați; flexorul digital superficial este, în ciuda numelui, în primul rând un mușchi de susținere a greutății.
Coloana: mușchii epaxiali
Deasupra coloanei stau mușchii epaxiali, în trei sisteme longitudinale (iliocostal, longissimus, transversospinal), care întind coloana; longissimus merge de la bazin la cap și este cel mai lung mușchi al corpului. La galop, flexia și extensia coloanei lungesc mult pasul efectiv, compensând membrele relativ scurte ale carnivorelor. Ligamentul nucal, elastic, continuă ligamentul supraspinos și ajută la purtarea capului; pisica nu îl are.
Respirația
Diafragma, un dom muscular care separă complet toracele de abdomen, este mușchiul principal al inspirației. Coastele fiind curbate, mușchii care le trag înainte (scalenii, dințatul dorsal cranial, intercostalii externi) lărgesc toracele, iar cei care le trag înapoi (intercostalii interni, dințatul dorsal caudal, oblicul extern al abdomenului) expiră; oblicul extern realizează „presa abdominală”. Câinele își pierde căldura mai ales prin gâfâit, nu prin transpirație.
Capul: mușcătura și fața
Temporalul, masiv și elastic la carnivore, pornește din fosa temporală și de pe creasta sagitală și se prinde pe procesul coronoid al mandibulei; maseterul pornește de pe arcada zigomatică și se prinde pe fața laterală a mandibulei. Amândoi închid gura; singurul mușchi masticator care o deschide este digastricul. Mușchii feței (platysma, care retrage buzele și descoperă dinții; orbicularul ochiului; ridicătorul nazo-labial) și mușchii urechii, grupați în rostrali, laterali și caudali, sunt inervați de nervul facial. Sub pielea trunchiului stă mușchiul cutanat, cel care „scutură” pielea.
Ce arată și ce nu arată stratul de mușchi
Desenul arată mușchii superficiali vizibili din lateral, simplificați și fără straturile profunde; semimembranosul (pe fața medială a coapsei, extensor al șoldului în sprijin), adductorii, mușchii profunzi ai gâtului și flexorii/extensorii degetelor nu sunt desenați, dar apar în text acolo unde contează. Originile celor trei vaste ale cvadricepsului nu au fost găsite într-o pagină citită; sunt descrise doar ca „de pe femur”.