Câine prezentat la proba de sociabilitate TSAC, în mijlocul unui grup de persoane

Regulament oficial A.Ch.R.

Testul de sociabilitate și de aptitudini canine

TSAC verifică un singur lucru, dar îl verifică serios: dacă un câine rămâne echilibrat printre oameni, zgomote și alți câini, iar stăpânul păstrează controlul. Nu cere dresaj de competiție și e deschis oricărui câine de peste 12 luni.

12 luni vârsta minimă, împlinită
2 probe sociabilitate și ascultare
9 exerciții 6 la proba A, 3 la proba B
4 calificative de la suficient la excelent

Despre test

Ce urmărește de fapt arbitrul

Scopul principal al testului este acela de a verifica echilibrul de caracter al câinelui, sociabilitatea sa și aptitudinea stăpânului de a exercita controlul asupra animalului său.

Atenția arbitrului se referă în special la aceste puncte. Nu se punctează frumusețea execuției, ci felul în care câinele suportă situații pe care le va întâlni oricum: un străin care îl atinge, un zgomot neașteptat, un alt câine care trece pe lângă el, stăpânul care dispare pentru câteva momente.

Din acest motiv TSAC e adesea prima treaptă către alte discipline. Un câine care trece testul e un câine cu care se poate lucra mai departe, în siguranță, în public.

Textul de mai jos reproduce regulamentul oficial A.Ch.R., aprobat de Consiliul Director la Târgu Mureș pe 11.09.2015, cu modificările aprobate la Cluj-Napoca pe 24.08.2016.

Asistentul de arbitru produce zgomot cu obiecte metalice în apropierea câinelui

Cerințe generale

Cine poate participa

Testul este deschis tuturor proprietarilor de câini. Nu contează dacă animalul are sau nu înscriere într-o Carte de Origini și nici dacă sunteți membru al unui club de muncă, de rasă sau al unei asociații teritoriale membre A.Ch.R.

  • orice rasă, precum și câinii fără pedigree
  • vârstă de 12 luni împlinite în ziua examenului, fără excepții
  • câinele este prezentat de către proprietarul lui
  • arbitrul verifică aceste criterii înainte de începerea testelor

Câini înscriși într-o C.O.

Se anexează la raportul de TSAC:

  • fotocopie lizibilă și completă a pedigreeului
  • numărul de tatuaj sau de identificare (CIP)
  • carnetul de sănătate

Câini neînscriși în C.O.

Se anexează la raportul de TSAC:

  • fotocopie lizibilă a carnetului de sănătate
  • numărul de tatuaj sau de identificare (tatuaj mecanic sau transponder electronic / CIP)

Arbitrajul. TSAC poate fi arbitrat de către orice arbitru acreditat de Colegiul de arbitri pentru discipline de muncă din cadrul A.Ch.R.

Conținutul probelor · partea întâi

Proba A - sociabilitatea

Șase exerciții care se desfășoară în lanț, fără pauză între ele. Echipa pornește din mijlocul unui grup de persoane și tot acolo se încheie proba.

Exercițiul 1

Verificarea stabilității și sociabilității în prezența și în absența stăpânului

Conductorul cu câinele său aflat în mijlocul unui grup de persoane (6-10 persoane) în poziție de bază și în lesă pornește cu câinele său către arbitru și asistentul acestuia pentru prezentare. Trebuie demonstrat un mers la picior pe o distanță de 20 de metri. În urma prezentării (numele conductorului, câinelui, vârsta, rasa), conductorul câinelui înmânează lesa asistentului de arbitru. Acesta, după un scurt contact cu câinele, începe cu blândețe să-l manipuleze fizic (îl mângâie pe cap, bot, spate, picioare anterioare, posterioare), după care se trece la verificarea microcipului. Toate aceste operațiuni pot fi făcute de către asistentul de arbitru sau arbitru în prezența conductorului care se află la o distanță de 2 metri de câine.

Pe întreg parcursul acestui exercițiu, trebuiesc urmărite reacția câinelui în grupul de persoane, gradul de control al conductorului, modalitatea mersului la picior, reacția la înmânarea lesei de către o persoană străină, stabilitatea și sociabilitatea câinelui la manipulări fizice și verificarea microcipului sau tatuajului.

Asistentul de arbitru manipulează blând câinele, cu conductorul la doi metri distanță

Exercițiul 2

Reacția la zgomot în prezența conductorului

După verificarea microcipului, la o distanță minimă de cel puțin 5 metri de câine, un al doilea asistent trece în linie dreaptă prin fața câinelui în pas normal. Acesta produce zgomot în mod repetat cu ajutorul a două castroane metalice, a unei moriști de vânt sau a unui pet de plastic cu pietricele în el. Pe toată durata acestui exercițiu conductorul câinelui se va afla în raza vizuală a câinelui, iar câinele este ținut în lesă de către asistentul de arbitru.

Al doilea asistent trece prin fața câinelui producând zgomot cu castroane metalice

Exercițiul 3

Comportamentul câinelui în absența conductorului

După îndepărtarea celui deal doilea asistent de arbitru cu sursa de zgomot, conductorul câinelui dispare din raza vizuală a câinelui pentru o scurtă perioadă de timp. De observat reacția câinelui în absența conductorului.

Câinele rămas cu asistentul de arbitru, după ce conductorul a ieșit din raza lui vizuală

Exercițiul 4

Reacția la zgomot în absența conductorului

Din direcția din care conductorul câinelui a dispărut, iese cel deal doilea asistent de arbitru, mergând pe bicicletă și în același timp producând niște zgomote de intensitate medie (claxon, goarnă). Aceste zgomote vor fi produse înainte de intersectarea cu câinele (la nu mai puțin de 5 metri distanță) și după depășirea câinelui. Pe toată durata acestui exercițiu conductorul este dispărut din raza vizuală a câinelui.

Asistentul trece pe bicicletă pe lângă câine, producând zgomot, în absența conductorului

Exercițiul 5

Reacția la intersectarea cu un alt câine

La semnul arbitrului, conductorul câinelui revine la câinele său și începe executarea unui mers la picior în linie dreaptă pe o distanță de 20 de metri în direcția grupului de persoane din mijlocul căreia a pornit la începerea examinării. Aproximativ la mijlocul distanței, conductorul se va intersecta cu un al doilea conductor însoțit de câinele său. Pe tot parcursul acestui traseu arbitru însoțește conductorul și câinele acestuia îndeaproape.

Două echipe câine-conductor se intersectează pe traseu, urmărite de arbitru

Exercițiul 6

Reacția la grupul de persoane în mișcare

După intersectarea cu cel deal doilea câine, conductorul își continuă traseul în linie dreaptă, urmând a se intersecta cu un grup de persoane în mișcare (6-10 persoane). Înainte de intersectare, una din persoanele din grup va deschide o umbrelă în raza vizuală a câinelui, fără a fi amenințătoare la adresa acestuia, iar o altă persoană va produce un zgomot ciudat de intensitate medie cu ajutorul unui bidon cu pietricele în el. De observat siguranța de sine a câinelui, stabilitatea nervoasă, gradul de control exercitat de conductor.

După producerea zgomotelor și intersectarea cu gruul de persoane, la o distanță de aproximativ 2 pași după depășire, grupul de persoane se va întoarce la 180 de grade întrun ritm alert și va depăși câinele din spate ăn pas alergător continuând să alerge pentru încă 10 pași după care se va opri. Conductorul cu câinele său vor continua să meargă până în momentul ăn care vor ajunge în mijlocul grupului unde se vor opri în poziție de bază, poziție cu care se și încheie proba de socializare. De urmărit reacția la umbrelă, bidonul cu pietre, persoanele în alergare.

Grup de persoane în mișcare, cu o umbrelă deschisă, trecând pe lângă câine

Conținutul probelor · partea a doua

Proba B - ascultarea

Trei exerciții care se desfășoară pe un teren propice, amenajat special.

Exercițiul 1

Mersul în lesă

De la punctul de start desemnat de arbitru se va porni cu câinele în lesă mergând la pas pe o distanță de 50 de pași înainte. După parcurgerea acestei distanțe conductorul se va întoarce înapoi în același ritm către punctul de start. În momentul trecerii prin punctul de start, execută o întoarcere la dreapta, continuând deplasarea pe o distanță de încă 15 pași. După care execută încă o schimbare de direcție tot către dreapta pe o distanță de 15 pași, iar apoi se reîntoarce la punctul de start.

În acest exercițiu trebuiesc executate două schimbări de direcție către dreapta, două către stânga și două de stânga împrejur. După executarea traseului de mers la picior prin punctul de start conductorul cu câinele său se îndreaptă către grupul de persoane prin care trebuie să treacă ocolind o persoană odată la dreata și o dată la stânga.

Schema traseului de mers în lesă: 50 de pași înainte, întoarcere, apoi două segmente de 15 pași cu schimbări de direcție, înapoi la start
Schema traseului, cu punctul de start și finiș.

Exercițiul 2

Așteptare cu dispariție din raza vizuală

La indicația arbitrului conductorul cu câinele său se îndreaptă către locul desemnat așteptării. La indicația arbitrului, conductorul lasă câinele întro poziție la alegerea sa și se ascunde timp de 3- de secunde întrun loc special amenajat dinainte. La semnul arbitrului conductorul se întoarce la câinele său.

Câinele așteaptă singur în poziția lăsată de conductor, care s-a ascuns din raza lui vizuală

Exercițiul 3

Chemarea

La indicația arbitrului conductorul câinelui lasă câinele într-o poziție la alegere și se îndepărtează pe o distanță de 20 de pași. La semnul arbitrului acesta cheamă câinele la el.

Conductorul cheamă câinele la el de la douăzeci de pași distanță

Evaluare

Cum se acordă calificativul

Excelent

Foarte bine

Bine

Suficient

Notificarea aptitudinii sau amânarea va trebui să fie precizată de către arbitru, precum și mențiunea calificativului obținut în caz de reușită. Obținerea a două calificative "insuficient" duce la amânarea promovării până la o dată ulterioară.

Un exercițiu ratat nu înseamnă amânare

Incapacitatea unui câine de a executa unul sau altul dintre aceste exerciții de ascultare nu poate constitui un motiv de amânare, dacă acest câine face altfel dovada calităților de echilibru de caracter și de sociabilitate căutate, rămânând, în special și în toate circumstanțele, sub controlul stăpânului său.

În ipoteza unui câine care nu ar executa corect aceste exerciții, arbitrul va avea atunci posibilitatea de a avea o incidență asupra atribuirii calificativului pus la dispoziția sa.

Amânarea nu e definitivă

Amânarea unui câine la testul de TSAC nu este definitivă, acest câine putând să fie din nou prezentat ulterior, cu ocazia unui alt examen.

Pentru organizatori

Condiții de organizare

Examenele TSAC pot fi organizate sub egida asociațiilor sau cluburilor membre ale A.Ch.R., cu autorizarea A.Ch.R. - fie cu ocazia reuniunilor, concursurilor și expozițiilor pe care le organizează ele însele sau pe care le patronează, fie în cadrul activităților lor normale.

Dosarul examenului

Organizatorul se îngrijește de buna desfășurare a întregii activități de examinare și de crearea condițiilor necesare. În acest sens întocmește un dosar care cuprinde toate autorizările necesare de la forurile competente pe teritoriul cărora se desfășoară examenul: DSV, Poliție, Salvare și celelalte.

Dosarul fiecărui câine

Tot organizatorul se îngrijește ca fiecare câine prezentat la examinare să dețină un dosar cu documentele de identificare menționate mai sus, precum și foaia de arbitraj.

Diplomele

Pentru a evita eventualele falsificări, diplomele se autentifică prin ștampila asociației sau clubului organizator, se semnează de reprezentantul acestuia și de arbitrul examinator, și se trimit spre aprobarea A.Ch.R. Se remit câinilor recunoscuți apți după verificarea și confirmarea rezultatelor de către A.Ch.R.

Ce trebuie să conțină raportul

La sfârșitul examenului, rezultatele cuprinse într-un raport, însoțite de toate documentele de mai sus, se trimit către A.Ch.R. Orice dosar considerat incomplet sau incorect face obiectul unei respingeri.

  • locul examenului
  • clubul organizator
  • data examenului
  • numele arbitrului și semnătura acestuia
  • numărul de câini apți sau amânați
Arbitrul însoțește îndeaproape echipa pe traseul de examinare

Întrebări frecvente

Ce ne întreabă cel mai des proprietarii

De la ce vârstă poate fi prezentat câinele la TSAC?

De la 12 luni împlinite în ziua examenului. Regulamentul nu prevede excepții, iar arbitrul verifică vârsta înainte de începerea testelor. Câinele trebuie prezentat de către proprietarul lui.

Este nevoie de pedigree pentru a participa?

Nu. Testul este deschis tuturor proprietarilor de câini, indiferent dacă animalul este sau nu înscris într-o Carte de Origini și indiferent dacă sunt membri ai unui club de muncă, de rasă sau ai unei asociații teritoriale. Diferă doar documentele care se anexează raportului.

Ce se întâmplă dacă un câine nu execută corect un exercițiu de ascultare?

Regulamentul spune explicit că incapacitatea de a executa un exercițiu de ascultare nu poate constitui în sine motiv de amânare, dacă animalul dovedește altfel echilibru de caracter și sociabilitate și rămâne în toate circumstanțele sub controlul stăpânului. Poate însă influența calificativul acordat de arbitru.

Ce calificative se pot obține la TSAC?

Patru: excelent, foarte bine, bine și suficient. Obținerea a două calificative insuficient duce la amânarea promovării până la o dată ulterioară.

Amânarea la TSAC este definitivă?

Nu. Regulamentul precizează că amânarea unui câine nu este definitivă, iar animalul poate fi prezentat din nou ulterior, cu ocazia unui alt examen.

Cine poate arbitra un examen TSAC?

Orice arbitru acreditat de Colegiul de arbitri pentru discipline de muncă din cadrul A.Ch.R. Examenele se organizează sub egida asociațiilor sau cluburilor membre A.Ch.R., cu autorizarea A.Ch.R.

Sursa

Textul probelor de mai sus reproduce regulamentul oficial publicat de A.Ch.R. - Asociația Chinologică Română, aprobat de Consiliul Director la Târgu Mureș pe 11.09.2015, cu modificările aprobate la Cluj-Napoca pe 24.08.2016.

Regulamentul oficial TSAC (PDF, ach.ro)

Am păstrat formulările din regulamentul original, inclusiv acolo unde textul oficial conține scăpări de redactare - de exemplu durata ascunderii la proba B, exercițiul 2, apare în original ca "3- de secunde". Pentru orice detaliu care contează într-un examen, documentul de la A.Ch.R. rămâne referința.

Această pagină a fost editată ultima dată la 23.12.2025.

Ciobănesc german mergând la pas în lesă lejeră pe trotuar, sub privirea unui examinator

Vă pregătim pentru TSAC

Cursul de dresaj avansat acoperă exact ce cere testul: stabilitatea printre oameni și zgomote, mersul la picior, așteptarea și chemarea. Scrieți-ne și vă spunem unde vă aflați acum și cât ar mai fi de lucru.