Comportament
Brațul întins, umărul care doare, câinele care gâfâie cu limba scoasă. Trasul în lesă e obiceiul cel mai exersat dintre toate, pentru că îi iese de fiecare dată.
De știut. Un câine care a început brusc să tragă strâmb, să se oprească, să șchiopăteze sau să se ferească de ham poate avea dureri la gât, la umeri sau la spate. Înainte de plan, mergi la un consult la medicul veterinar curant.
Ușa blocului se deschide și câinele de 30 de kilograme te scoate afară ca pe o sanie. Brațul e întins la maximum, umărul te doare de o lună, iar câinele gâfâie cu limba scoasă și tot trage. Ai luat deja un ham „anti-tragere” și a mers trei zile. Aici afli de ce trage, de ce smuciturile și zgărzile de corecție par să meargă fără să rezolve ceva și cum arată planul de mers cu lesa moale pe care îl poți începe de mâine, cu echipamentul potrivit.
Trage pentru că îi iese. De fiecare dată când lesa se întinde și tu faci un pas după el, câinele primește exact ce voia: a ajuns mai aproape de tufă, de câinele de vizavi, de parc. O plimbare de 40 de minute cu lesa întinsă înseamnă câteva sute de repetări ale aceleiași lecții, „tragi și ajungi”. Nicio ședință de dresaj de 10 minute nu bate cifra asta. Așa că planul pornește de la un lucru simplu: de acum, trasul nu-l mai duce nicăieri.
Peste asta se adaugă câteva lucruri care țin de corpul și de firea câinelui:
Ritmul. Un câine de talie medie merge firesc într-un trap ușor, mai repede decât pasul tău. Ca să rămână lângă tine trebuie să încetinească tot timpul, iar asta se învață, nu vine de la sine.
Reflexul de opoziție. Când simte presiune pe piept sau pe gât, câinele împinge în sens invers. Tu tragi înapoi, el trage înainte, iar cu cât ții mai strâns, cu atât se lasă mai tare în ham. E același reflex care îl face să se proptească atunci când încerci să-l dai jos de pe canapea.
Lesa mereu întinsă. Dacă din prima zi lesa a fost scurtă și întinsă, câinele crede că așa arată o lesă. N-a simțit niciodată diferența dintre lesa moale și cea întinsă, deci nu are între ce să aleagă.
Agitația. Primele cinci minute din plimbare, intrarea în parc, un câine la colț, o pisică sub mașină. Cu pulsul sus, câinele nu mai simte lesa și nu mai aude nimic.
Lesa retractabilă. Ține tot timpul o tensiune mică și dă metri exact când câinele trage. Practic, e un aparat care îl învață să tragă.
Vârsta. Între 6 și 18 luni, câinele care mergea frumos la 4 luni se transformă iar în sanie. Adolescența la câini e cât se poate de reală. Trece, dar nu dacă stai și o aștepți.
La antrenamentele noastre vedem de fiecare dată ceva care lămurește multe. Câinii de mantrailing trag în ham pe urmă, cu toată forța, cu lesa de 10 metri întinsă, pentru că asta e treaba lor acolo. Scoși din ham și puși în zgardă la mașină, aceiași câini merg cu lesa moale. Au învățat două reguli, câte una pentru fiecare echipament. Regula contează, iar rasa mult mai puțin decât crede lumea.
Smuciturile. Îl opresc o secundă, după care câinele reia, pentru că ce voia (înainte) e tot acolo. În timp, câinele învață că omul de la capătul lesei îl doare din senin și nu mai are niciun motiv să se uite la el. Smuciturile în zgardă cad în plus pe trahee și pe gât, iar un câine mic sau unul cu botul scurt se alege cu tuse și cu leziuni.
Zgărzile de corecție: lanțul, țepii, șocul. Opresc trasul prin durere, și la unii câini chiar îl opresc. Numai că un câine care simte durere exact când vede alt câine învață că ceilalți câini aduc durere. Peste câteva luni nu mai ai un câine care trage, ai unul reactiv. Presiunea din ochi crește când câinele trage în zgardă, ceea ce contează mult la câinii cu probleme oculare. Zgărzile cu țepi și cele cu șoc sunt interzise în mai multe țări europene. Noi nu le folosim și nu le recomandăm. Dacă îți trebuie control la un câine mare, folosește un ham cu inel în față.
Hamul anti-tragere ca rezolvare. Inelul din față îl întoarce spre tine când trage, iar la început asta ajută, mai ales la un câine mare. Hamul nu-l învață însă nimic de unul singur, iar după câteva săptămâni câinele descoperă cum să tragă și în el. Hamurile care strâng sub axile sau peste umăr opresc trasul prin disconfort și îi schimbă câinelui felul de a merge. Îl folosești ca ajutor cât lucrezi la plan; în locul planului nu ține.
„Ține-l scurt, lângă picior, tot timpul.” O plimbare în care câinele n-are voie să miroasă nimic e o plimbare doar pentru tine. Frustrarea lui iese în lesă. Mersul la picior e un exercițiu de câteva minute. Plimbarea întreagă e altceva.
„Ușor, ușor, ușor.” Spus întruna cât câinele trage, cuvântul ajunge zgomot de fond. Dacă nu l-ai învățat întâi în liniște ce înseamnă, pe stradă nu înseamnă nimic.
Ieșirea de zece minute pentru nevoi. Un câine scos de două ori pe zi câte zece minute trage pentru că doar atunci apucă să vadă lumea. În ritmul ăsta nu are timp să învețe nimic.
„Se potolește cu vârsta.” Se potolește pe la șapte ani, când nu mai poate. Până atunci tu ai șase ani de umăr.
Planul merge pe două feluri de plimbări în paralel și pe un echipament bun. Dacă faci doar exercițiul și restul plimbărilor rămân ca până acum, câinele exersează trasul de o sută de ori pe zi și mersul cu lesa moale de zece.
Un ham în formă de Y, care lasă umărul liber și nu freacă la axilă, cu inel pe spate și, la câinii mari, încă unul pe piept. O lesă fixă de 2–3 metri pentru plimbările obișnuite și o lesă lungă de 5–10 metri pentru plimbările de mirosit. O borsetă cu bunătăți la șold, cu bucățele mici și moi. Lesa retractabilă iese din casă. După o săptămână verifici cum stă hamul: încap două degete sub chingi, iar la axilă nu vezi piele roșie sau păr rărit.
Plimbarea de mirosit se face pe lesa lungă. Câinele alege unde merge și cât stă cu nasul într-un loc, iar tu taci și îl urmezi. Cel puțin una pe zi, de 30–40 de minute; e plimbarea lui. Plimbarea de exercițiu ține 10–15 minute, pe lesa de 2 metri. Traseul îl alegi tu, iar câinele primește laude și bucățele bune cât timp lesa e moale. Fiecare are semnalul ei: lesa lungă prinsă pe spate înseamnă „ești liber”, lesa scurtă prinsă în față înseamnă „lucrăm”. Câinii prind diferența în câteva zile, la fel cum câinii de mantrailing învață ce înseamnă hamul de lucru.
Pe hol, în curte, în cea mai plictisitoare cameră din casă. Îi pui lesa și ții o bucățică bună la nivelul genunchiului, pe partea pe care vrei să meargă. Faci un pas, câinele vine lângă genunchi, primește bucățica. Doi pași, încă una. Apoi zece pași. Deocamdată fără niciun cuvânt; mai întâi trebuie să afle că lângă genunchiul tău se întâmplă lucruri bune. Trei ședințe pe zi, a câte trei minute.
Pe stradă, în plimbarea de exercițiu, în clipa în care se întinde lesa te oprești. Nu tragi înapoi, nu spui nimic, stai ca un copac. Câinele se întoarce, lesa se înmoaie, pornești iar. La început te oprești la fiecare doi metri și arăți caraghios. După trei-patru zile câinele începe să verifice singur lesa. Pentru câinii care trag cu încăpățânare există și a doua variantă: faci stânga-mprejur, cu voce veselă, și mergi în sens opus. Câinele învață că, dacă trage, ajunge exact unde nu voia.
Când merge cu lesa atârnând în formă de U, chiar și trei pași, îl lauzi cu voce caldă și îi dai o bucățică bună la genunchi, pe partea lui. La început la fiecare 3–5 pași, iar după o săptămână la întâmplare: 4, 9, 2, 12 pași. Pe stradă, cea mai mare bucurie pentru el e chiar tufa: după zece pași cu lesa moale îi spui „du-te și miroase” și îl lași la tufa pe care o voia. Ce încerca să obțină trăgând obține acum mergând frumos. Asta îl convinge mai repede decât orice bucățică de pui.
Întâi strada ta la ora la care nu e nimeni. Apoi strada cu oameni, marginea parcului, parcul la zece metri de alți câini. Dacă trage de trei ori la rând în același loc, ai sărit o treaptă și te întorci la cea dinainte. În plimbările în care știi că nu poți lucra (te grăbești, e aglomerat), prinzi lesa lungă pe spate și o declari plimbare de mirosit, ca să nu-ți strici regula.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Probezi hamul în Y, lesa retractabilă intră în dulap. Prima plimbare de mirosit, 30 de minute, pe lesa lungă, fără comenzi. |
| 2–3 | Exercițiul pe hol sau în curte, 3 ședințe de 3 minute. Plimbarea de mirosit rămâne zilnică. |
| 4–5 | Prima plimbare de exercițiu pe stradă, 10 minute: lesa întinsă oprește, lesa moale aduce laude și bunătăți. |
| 6 | Adaugi „du-te și miroase” ca recompensă după 5–10 pași cu lesa moale. |
| 7 | Numeri opririle pe aceeași stradă și compari cu ziua 4. Dacă nu au scăzut, citește secțiunile despre medic și despre specialist. |
Trasul în sine nu e o boală. Câteva lucruri trebuie totuși verificate la medicul veterinar curant, fie înainte de plan, fie când planul nu merge:
Cel mai liniștit câine în lesă pe care îl vedem e cel care tocmai a terminat o urmă de 40 de minute. Lesa atârnă, câinele merge lângă omul lui fără să-i spună nimeni nimic. L-a obosit lucrul cu mintea mai mult decât drumul și nu mai are de ce să se grăbească undeva. Plimbarea de mirosit face același lucru la scară mai mică, în fiecare zi. Câinii de mantrailing mai învață ceva foarte clar: hamul de lucru înseamnă că au voie să tragă, zgarda înseamnă că mergem împreună. Diferența asta o poți preda și acasă, cu două lese, și te alegi cu un câine care trage doar când are voie.
Evaluarea o facem pe stradă, cu lesa în mână. Un instructor vede în câteva minute dacă de vină e echipamentul, felul în care ții lesa și mergi sau emoția câinelui, și de obicei schimbă două-trei lucruri care se simt încă de la prima plimbare.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
La început ajută, mai ales la un câine mare: inelul din față îl întoarce spre tine când trage și îți dă control. Singur nu-l învață însă nimic, iar în câteva săptămâni câinele descoperă cum să tragă și în el. Alege un ham în Y, care lasă umărul liber, cu inel în față și pe spate, și ocolește hamurile care strâng sub axile. Hamul îl ține, iar planul îl învață.
Îl învață să evite durerea, iar la unii câini pare că merge. Urmările vin mai târziu: câinele care simte durere când vede alt câine începe să se repeadă la câini, iar trasul în zgardă apasă pe trahee și crește presiunea din ochi. Zgărzile cu țepi și cu șoc sunt interzise în mai multe țări europene. Noi nu le folosim și nu le recomandăm.
Pe strada ta, la ore liniștite, trei-patru săptămâni de lucru zilnic aduc o diferență care se vede. În parc, lângă alți câini, mai durează câteva luni, pentru că fiecare loc nou se învață separat. La un câine adolescent, între 6 și 18 luni, ține mai mult și are recăderi. Cu o plimbare zilnică de mirosit pe lesa lungă, totul merge mai repede.
Pentru că atunci are cea mai multă energie și dă peste cele mai multe mirosuri noi, iar lesa e singurul lucru dintre el și ele. Lasă-l întâi cinci minute pe lesa lungă, într-un loc cu iarbă, să-și facă nevoile și să miroasă, și abia apoi începe exercițiul de mers cu lesa moale. Un câine care a mirosit zece minute trage mult mai puțin.
Nu. Ține hamul mereu în tensiune și dă metri exact când câinele trage, așa că la fiecare pas trasul îi aduce exact ce voia. Mecanismul se mai poate și bloca, iar firul subțire face arsuri și tăieturi. Pentru libertate folosește o lesă lungă fixă, de 5–10 metri, pe care o scurtezi și o lungești din mână.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Vede un câine la 50 de metri și explodează: latră, sare în lesă, nu mai aude nimic. Liber în parc e alt câine. Reactivitatea se lucrează de la distanță, în săptămâni.
Îl strigi de cinci ori în parc și se uită la tine ca la un străin. Rechemarea se construiește acasă, cu multă bucurie, cu mult înainte să ai nevoie de ea.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Țâșnește după biciclist, aleargă pe lângă gard după mașini, dispare după pisici. Goana îi aduce singură bucuria, de aceea nu trece de la sine.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.