Educație
Îl strigi de cinci ori în parc și se uită la tine ca la un străin. Rechemarea se construiește acasă, cu multă bucurie, cu mult înainte să ai nevoie de ea.
În casă vine la primul „vino”. În parc, la cinci metri de alt câine, parcă nici nu te mai aude. Poate ai un câine de un an exact așa. Sau un pui de patru luni care venea la tine ca un magnet și de două săptămâni s-a oprit. Sau un câine adoptat la șase ani, care nu știe niciun cuvânt și pe care nu îndrăznești să-l lași liber. Rechemarea e exercițiul care îi poate salva viața într-o zi, iar la toți trei se învață la fel: acasă, cu multă bucurie și cu cele mai bune bucățele, mult înainte să ai nevoie de ea.
Câinele vine dacă la tine e mai frumos decât acolo unde era. Cam asta e toată teoria. Iar el ține minte foarte bine ce a urmat după ultimele zece chemări. Dacă de opt ori venitul a însemnat lesa și drumul spre casă, a învățat ce înseamnă cuvântul.
Un „vino” strigat de cinci sute de ori fără urmare nu mai înseamnă nimic pentru el și nu merită reparat. Iei altul: „aici”, „hop”, „la mine”, sau un fluier pe care îl dai mereu la fel (două fluierături scurte). Cuvântul nou are o singură regulă, din prima zi: nu-l folosești niciodată pentru ceva neplăcut. Nici pentru baie, nici ca să-i pui lesa la plecarea din parc, nici pentru pastilă. Pentru astea te duci tu la el.
Câinele e la doi metri de tine, relaxat. Spui cuvântul o dată, cu voce veselă. În clipa în care se întoarce spre tine, faci un pas înapoi și îi dai din palmă, pe rând, cinci bucățele mici și bune, cu vorbe vesele și mângâieri: zece secunde de mâncat din mâna ta. Apoi îi spui „du-te” și îl lași în pace. Zece repetări pe zi, în momente în care oricum ar fi venit.
Zilele astea nu-l pui la încercare. Doar îl răsfeți, ca să afle că sunetul ăsta înseamnă ceva grozav.
Cineva din casă îl ține de ham, tu te ascunzi în altă cameră și spui cuvântul. Celălalt îl lasă să te caute, iar când te găsește faceți petrecere. După câteva zile o faci singur, la plimbare: când nu se uită, te ascunzi după un copac sau după o mașină și taci. Îl lași să te caute și, când te găsește, îl primești ca pe un erou.
Un câine care și-a pierdut omul de două ori începe să se uite după el cam la fiecare douăzeci de secunde. Iar câinele care se uită după tine e deja pe jumătate rechemat.
O lesă lungă de zece metri, ușoară, prinsă de ham și lăsată să se târască pe jos. Aici intră regula celor nouă din zece: chemi doar când ai nouă șanse din zece să vină. Adică după ce a terminat de mirosit, când s-a întors spre tine sau când nu face nimic interesant.
Dacă totuși nu vine, nu repeți cuvântul. Te duci la el, calci pe lesă, îl iei de ham zâmbind și pleci în altă direcție; data viitoare chemi mai devreme. Fiecare chemare rămasă fără răspuns tocește cuvântul. Fiecare venire sărbătorită îl ascute.
Partea pe care o uită aproape toată lumea: după recompensă îi spui „du-te” și se întoarce la ce făcea. Venitul la tine nu încheie nimic. Din cinci chemări pe plimbare, lesa scurtă o pui o singură dată, și atunci cu o bucățică în plus.
| Nivel | Unde | Când treci mai departe |
|---|---|---|
| 1 | Casa, curtea goală | 9 veniri din 10 la prima strigare, trei zile la rând |
| 2 | Strada liniștită, lesă lungă | La fel |
| 3 | Parcul gol, dimineața devreme | La fel |
| 4 | Parcul cu câini la 50 de metri | La fel, cu ce-i place lui cel mai mult |
| 5 | Un câine cunoscut la 10 metri | La fel |
| 6 | Chemat din mijlocul jocului, apoi „du-te” înapoi la joacă | Absolvent |
Un nivel ține cât ține: trei zile sau trei săptămâni. Dacă la sosire îl așteaptă ceva mai puțin bun, și venitul se moleșește. De la nivelul 4 în sus, la tine îl așteaptă pui fiert, brânză, cârnat, nu biscuitul din punga de la supermarket.
E un al doilea semnal, separat, pe care îl păstrezi pentru ziua în care câinele o ia spre șosea: un fluier lung sau un cuvânt pe care nu-l folosești în altă parte. O săptămână îl legi de ceva extraordinar, fără să-i ceri nimic: fluieri, și imediat urmează cea mai bună mâncare din casă, de douăzeci de ori pe zi, oriunde ar fi el. După aceea îl folosești cel mult o dată pe săptămână. De fiecare dată urmează o sărbătoare (o mână de bucățele preferate, joaca lui favorită, bucurie mare) și niciodată nu-l folosești pentru lucruri de zi cu zi. Funcționează ca o asigurare, pe care o întreții săptămână de săptămână ca să meargă în ziua în care contează.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Alegi cuvântul nou și îl afli toți cei din casă. Cumperi lesa de zece metri. |
| 1–3 | Zece „petreceri” pe zi în casă, la doi metri. Afară nu folosești deloc cuvântul nou. |
| 2–7 | De-a v-ați ascunselea prin casă, de două ori pe zi. |
| 4–7 | Lesa lungă în curte sau pe strada liniștită: cinci chemări pe plimbare, nouă din zece sigure, „du-te” după fiecare. |
| 7 | Numeri câte chemări ai făcut și câte veniri la prima strigare. Dacă ai nouă din zece, în săptămâna a doua începi nivelul 2. |
Vine după tine peste tot, pentru că să te piardă e cel mai rău lucru din lumea lui. Folosești asta. Pleci în direcția opusă, el aleargă după tine, spui cuvântul când e la un metru, iar când ajunge îl lauzi și îi dai ceva bun. În două săptămâni cuvântul s-a lipit de alergatul spre tine. Nu-l fugărești niciodată. Și nu-l lași liber în locuri deschise pe motiv că „stă lângă mine”: la cinci luni n-o să mai stea.
Puiul care venea ca un magnet se oprește și pare că te-a uitat. E normal, ține de hormoni și trece, cu condiția să nu lași exercițiul baltă tocmai acum. Lesa lungă rămâne pe el în orice loc deschis, până la 18 luni dacă e nevoie. În fiecare plimbare faci trei minute de jocuri de rechemare, cu cele mai bune bucățele și multă bucurie. Nu lua personal ce face. Nu te sfidează, a descoperit lumea.
Începi de la zero, cu un cuvânt nou, ca la pui. La un câine adoptat, înainte de pasul 1 îi dai două săptămâni să te cunoască: mâncarea vine din mâna ta, numele lui înseamnă ceva bun, plimbările sunt pe lesă lungă, fără nicio cerință. Rechemarea stă pe o relație, iar relația are nevoie de timpul ei.
Câinele de peste zece ani care „nu mai ascultă” de multe ori nu mai aude. Adaugi de acum un semn cu mâna lângă cuvânt (brațul ridicat, apoi coborât lateral), iar seara o lanternă aprinsă și stinsă de două ori. După fiecare urmează aceeași bucurie și aceleași bunătăți ca după cuvânt. Distanțele se scurtează și alergatul nu se mai cere. Venitul la pas e tot venit.
În casă și în curte ajungi la nouă din zece în vreo două săptămâni. Pe strada liniștită și în parcul gol, încă trei-patru săptămâni. Pentru nivelurile cu câini, luni, iar la câinii de vânătoare uneori un an, cu lesa lungă tot timpul. Rechemarea nu se termină niciodată de tot. Trei chemări pe plimbare, cu bucurie și ceva bun la sosire, rămân pentru toată viața câinelui, fiindcă o rechemare care un an întreg nu mai aduce nimic bun se stinge încet.
Semnele că merge apar cam în ordinea asta. Întâi capul se întoarce spre tine la cuvânt, înainte să se miște picioarele. Apoi începe să se uite singur după tine pe plimbare, la câteva zeci de secunde. Vine la trap, apoi la galop. Și într-o zi iese din joaca cu alt câine la prima strigare, se uită la tine de parcă ar întreba „ce e?”, își ia bucățica și mângâierea și se întoarce la joacă. Ăsta e absolventul.
Proba de zece o faci o dată pe săptămână. Zece chemări la nivelul la care ești și numeri câte veniri au fost la prima strigare, în cel mult trei secunde. Nouă sau zece: treci la nivelul următor. Șapte sau opt: mai stai o săptămână. Sub șapte, cobori un nivel și aduci bucățele mai bune.
Un curs de bază sau o clasă de pui îți dă exact ce n-ai acasă: distrageri ținute sub control, alți câini la o distanță aleasă de instructor și pe cineva care vede de pe margine când chemi prea târziu. Rechemarea o înveți acasă, dar o verifici în grup.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Pentru că, din ce a trăit el, venitul nu merită: de prea multe ori a însemnat lesa și plecarea din parc, o ceartă sau nimic. Se adaugă un cuvânt strigat de sute de ori fără urmare, care nu mai spune nimic, și momente în care niciun câine n-ar putea veni, cum e sprintul după o pisică. Le repari pe toate trei: cuvânt nou, sărbătoare la fiecare venire, chemări doar când poate veni.
Nu repeți cuvântul și nu țipi. Te duci calm la el, calci pe lesa lungă, îl iei de ham zâmbind și pleci în altă direcție. Apoi te întrebi de ce ai chemat când nu avea cum să vină și data viitoare chemi mai devreme sau cobori un nivel pe scara distragerilor. Fiecare chemare rămasă fără răspuns tocește cuvântul.
Când a trecut nivelul 5 al scării cu lesa lungă pe el: nouă veniri din zece la prima strigare, cu un câine cunoscut la zece metri, trei zile la rând. Până atunci rămâne lesa lungă în orice loc deschis, la adolescenți până la 18 luni dacă e nevoie. Și respecți mereu regulile locului: unde lesa e obligatorie, exersezi cu ea.
Ascunzi bunătățile: stau în buzunar, nu într-o pungă la vedere, iar uneori bucuria vine din altă parte (jucăria din rucsac, alergatul cu tine, „du-te” înapoi la joacă). Variezi, când mai mult, când mai puțin, dar niciodată nimic: o rechemare care luni de zile nu aduce nimic bun se stinge. Trei chemări răsplătite pe plimbare rămân toată viața.
Da. Sună mereu la fel, oricât de nervos ai fi, se aude mai departe decât vocea și nu-l mai folosește nimeni în parc. Îl înveți ca pe un cuvânt: o săptămână în care fluierul e urmat imediat de cea mai bună mâncare, fără să-i ceri nimic, apoi aceeași scară a distragerilor. Mulți îl păstrează doar pentru rechemarea de urgență.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
E în stradă la cinci minute după ce ai intrat în casă. Fuga e întâi o problemă de siguranță și abia apoi una de comportament; le iei în ordinea asta.
Țâșnește după biciclist, aleargă pe lângă gard după mașini, dispare după pisici. Goana îi aduce singură bucuria, de aceea nu trece de la sine.
Brațul întins, umărul care doare, câinele care gâfâie cu limba scoasă. Trasul în lesă e obiceiul cel mai exersat dintre toate, pentru că îi iese de fiecare dată.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
La Puppy Class și la cursul de dresaj de bază exercițiile de aici se lucrează în grup, cu distrageri reale și cu feedback la fiecare pas.