Comportament
Vede un câine la 50 de metri și explodează: latră, sare în lesă, nu mai aude nimic. Liber în parc e alt câine. Reactivitatea se lucrează de la distanță, în săptămâni.
De știut. Un câine care a devenit reactiv dintr-odată, mai ales după ani de plimbări liniștite, poate avea dureri (articulații, spate) din cauza cărora se teme de contact. Înainte de plan, mergi la un consult la medicul veterinar curant.
Câinele tău vede alt câine la 50 de metri și explodează: latră, sare în lesă, arată dinții și nu mai aude nimic din ce-i spui. Așa că treci strada, schimbi ora plimbării, ajungi să ieși la șase dimineața ca să nu dai de nimeni. Iar în parc, liber, se joacă frumos cu jumătate dintre câinii la care latră din lesă. Aici afli de unde vine asta, de ce corecțiile o înrăutățesc și cum arată planul de lucru la distanță, cu care un câine reactiv ajunge să treacă pe lângă alt câine fără scandal.
Câinele reactiv reacționează mult peste ce cere situația. Celălalt câine nu face nimic, al tău face spectacol. Până la o anumită distanță e un câine obișnuit. Mai aproape de atât îi crește pulsul, corpul i se blochează și nu mai poate învăța nimic. Dresorii îi spun prag. Noi îi spunem mai jos distanța de liniște, și e cel mai important număr din tot planul.
Mai jos sunt cauzele, puse în ordinea în care le întâlnim cel mai des la evaluări:
Frica. E cea mai frecventă. Poate l-a trântit un câine liber la cinci luni, poate a crescut fără să vadă alți câini sau poate e pur și simplu mai sensibil. În lesă nu are cum să plece, așa că îi rămâne cealaltă variantă: face atâta gălăgie încât să plece celălalt. Și celălalt chiar pleacă, aproape mereu, pentru că omul lui îl trage mai departe. La fiecare întâlnire, câinele tău mai primește o dovadă că metoda merge.
Frustrarea. Vrea să ajungă la celălalt câine, lesa nu-l lasă și toată tensiunea iese pe gură. Corpul e aplecat înainte, scheaună înainte să latre, iar liber se joacă fără nicio problemă. E „salutătorul frustrat”. Lătratul lui seamănă cu al unui copil căruia i s-a spus „nu acum”.
Lesa și tu. Vezi un câine, scurtezi lesa, îți ții respirația. Câinele simte lesa strângându-se cu două secunde înainte să vadă ceva și învață că, odată cu un câine, vine și încordarea ta. După câteva luni reacționează la gestul tău, chiar înainte să vadă câinele.
Adolescența. Multe cazuri pornesc între opt și optsprezece luni, la un câine care la cinci luni se juca cu oricine. Hormonii, răbdarea mai scurtă, câteva întâlniri urâte, și s-a format obiceiul.
Durerea. Un câine cu o articulație care îl doare se teme de atingere și preferă să-i țină pe ceilalți departe. Dacă un adult a devenit reactiv dintr-odată, mergi întâi la consult.
Rasa și temperamentul. Câinii de pază și cei de turmă reacționează mai repede la mișcare și la apropiere, după sute de ani de selecție. Cu ei lucrezi mai mult la distanță. Mai multă disciplină nu-i ajută.
Și ceva specific României: în multe cartiere, câinii lăsați liberi prin parcuri și câinii fără stăpân fac parte din orice plimbare. O parte dintre câinii reactivi care ajung la noi au fost atacați sau încolțiți măcar o dată. Planul rămâne același. Se schimbă felul în care îți alegi locurile și orele, și îți trebuie un plan și pentru câinele care vine spre voi fără lesă.
Corecția în clipa în care latră. Smucitură de lesă, „nu!”, zgardă cu țepi sau cu șoc. Lătratul se oprește pe loc și pare rezolvat. Câinele a învățat însă că apariția altui câine aduce durere, adică exact asocierea care îl face să explodeze. Peste câteva luni ai un câine care nu mai latră, în schimb se aruncă direct, fără niciun avertisment.
„Lasă-i să se cunoască.” Două lese întinse, doi câini față în față, doi oameni care spun „e prietenos”. Pentru un câine reactiv, salutul în lesă e cea mai proastă situație cu putință: nu se poate retrage, lesele se încurcă, oamenii sunt încordați. Lui nu-i trebuie mai mulți câini cunoscuți. Îi trebuie să treacă pe lângă ei.
Parcul de câini. Un câine care se teme de câini, lăsat liber printre zece, ori se bate, ori învață că a avut dreptate să se teamă. Cei care se joacă liber și latră din lesă sunt cei frustrați, iar pentru ei parcul pune paie pe foc.
Comenzile strigate când e deja prea aproape. „Șezi! Stai! Aici!”, la un câine care latră deja. Nu te aude. O comandă are rost cât timp e încă liniștit, iar atunci de obicei nici nu mai e nevoie de ea.
Doar evitarea, ca plan întreg. Ieșitul la șase dimineața e bun, ba chiar necesar la început. Dacă rămâne singurul lucru pe care îl faci, câinele nu-și mai exersează reacția, dar nici nu învață ceva nou, iar prima întâlnire neprevăzută arată exact ca acum un an.
Lesa retractabilă. Când apare celălalt câine, al tău e la șapte metri de tine, cu lesa mereu întinsă și fără ca tu să mai ai vreun control. Ia o lesă fixă de 2–3 metri, ține-o în mână și gata.
Planul schimbă ce înseamnă „alt câine” pentru câinele tău. Până acum era o amenințare sau o frustrare. De acum devine semnul că urmează ceva bun de la tine. Lucrezi numai de la distanța la care e încă liniștit. Orice faci mai aproape e timp pierdut sau chiar un pas înapoi.
Alegi ore la care nu iese aproape nimeni și trasee largi, cu loc de retras. Mașinile parcate, gardurile și tufele sunt paravane: treci în spatele lor când vine un câine. Faci stânga-mprejur, cu voce veselă, înainte să apuce al tău să înțepenească. Pentru câinii liberi care vin spre voi, un pumn de bucățele aruncat în fața lor îi oprește pe cei mai mulți câteva secunde, cât să te retragi. Pe restul îi oprește o umbrelă deschisă brusc. Un câine mic nu-l iei în brațe în grabă decât dacă n-ai încotro, pentru că mulți câini liberi sar după el.
E distanța de la care câinele tău vede alt câine, dar încă ia bucățica și încă se uită la tine. Pot fi 30 de metri sau 100. O afli în câteva plimbări și o notezi. Sub ea lucrezi, iar când ajungi mai aproape, te retragi. Se schimbă de la o zi la alta, după oboseală, după vreme, după câinele din față, așa că o verifici de fiecare dată.
La distanța de lucru, în clipa în care al tău îl vede pe celălalt, spui „da”, cald și vesel, și îi dai ceva foarte bun, ceva ce primește numai atunci: cârnăciori, brânză, ficat uscat. Când celălalt câine dispare, se termină și bunătățile. Zece-douăzeci de repetări pe sesiune. După câteva zile câinele vede un câine și se întoarce singur spre tine, cu ochii la buzunarul tău. Atunci te bucuri cu el din toată inima. În momentul ăla s-a mișcat ceva în capul lui, și tot atunci micșorezi distanța cu câțiva metri, nu mai mult.
Pentru câinele care iese brusc de după colț, la cinci metri, ai nevoie de două lucruri învățate acasă, în liniște. Primul e cuvântul de întoarcere („hai!”), după care te întorci complet și faci câțiva pași repezi. Al doilea e „caută”, cu un pumn de bucățele aruncate în iarbă. Cu nasul în jos, pulsul îi scade mai repede decât cu orice comandă. Le exersezi zilnic fără niciun câine prin preajmă, ca să le ai la îndemână când chiar îți trebuie.
Când distanța de lucru a ajuns sub 20 de metri, cauți un prieten cu un câine calm, care nu bagă pe nimeni în seamă. Mergeți în aceeași direcție, întâi pe trotuare opuse, apoi pe același trotuar la zece metri, apoi la cinci. Niciodată față în față, niciodată „să se miroasă”. Vrei ca celălalt câine să devină plictisitor. Două-trei plimbări pe săptămână, câteva săptămâni la rând.
De trei ori pe săptămână, o plimbare de mirosit pe lesa lungă, într-un loc unde nu dați de nimeni și unde câinele doar adulmecă. Un câine reactiv trăiește cu pulsul sus și are nevoie și de plimbări în care nu se întâmplă nimic. Are nevoie și de somn. Câinii agitați dorm prost, iar a doua zi se vede, la cât de aproape mai suportă un câine.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Schimbi ora și traseul. Lesă fixă de 2–3 metri. Prima plimbare liniștită, fără câini. |
| 2–3 | Afli distanța de liniște: de la ce distanță mai ia bucățica. O notezi. Exersezi „hai!” și „caută” în casă. |
| 4–5 | Primele sesiuni „uite un câine” la distanța de lucru, 10 minute, apoi plecați. |
| 6 | A doua plimbare liniștită. Sesiune scurtă, în alt loc, la aceeași distanță. |
| 7 | Recitești jurnalul: de la ce distanță se întoarce singur spre tine? Dacă n-ai găsit nicio distanță la care să rămână liniștit, citește secțiunea despre specialist. |
Reactivitatea nu e o boală. Totuși, în câteva situații mergi la medicul veterinar curant înainte să te apuci de plan:
Spune-i medicului ce ai notat: distanța, momentul, ce face câinele cu corpul. Un câine care se așteaptă să-l doară la contact îi ține pe ceilalți la distanță cu singura unealtă pe care o are.
Mantrailingul li se potrivește câinilor reactivi dintr-un motiv foarte practic: pe pistă lucrează un singur câine, iar celelalte echipe așteaptă deoparte, în mașini sau la zeci de metri. Câinele reactiv primește exact ce îi cere planul, alți câini în raza vizuală, departe, în timp ce el face ceva care îl prinde și îi place. După câteva luni, câinii de la antrenament devin decor. Vedem asta în fiecare sezon: câini care la prima întâlnire lătrau din mașină și care, după un an, dorm în portbagaj cu ușa deschisă în timp ce alte echipe trec pe lângă ei. Am scris mai pe larg în articolul despre câinii anxioși și reactivi.
O evaluare pentru reactivitate o facem pe stradă, cu un câine neutru la distanță, și în câteva minute se vede dacă e frică sau frustrare. Planul diferă între ele mai mult decât ai crede.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
De obicei e frustrare: vrea să ajungă la celălalt, lesa nu-l lasă și tensiunea iese pe gură. Corpul e aplecat înainte și scheaună înainte să latre. Lucrezi ca la frică, de la distanță, cu laudă și o bucățică bună pentru fiecare privire calmă spre alt câine. În plus îl înveți răbdarea: celălalt câine se apropie doar când al tău e liniștit, niciodată când trage.
Reactiv înseamnă că face scandal în lesă, dar până la o anumită distanță e normal, iar liber de multe ori se înțelege cu ceilalți. Agresiv înseamnă că atacă și rănește, și liber, sau că mușcă fără să latre și fără niciun avertisment. Dacă a rănit alt câine sau te-a mușcat pe tine când l-ai prins, nu lucra singur: caută un specialist în comportament.
În lesă, nu. Salutul în lesă, față în față, cu lesele întinse și oamenii încordați, e cea mai proastă situație pentru un câine reactiv: nu se poate retrage și învață că apropierea înseamnă stres. Îi trebuie să treacă pe lângă alți câini, la distanță, de sute de ori, până când devin plictisitori. Plimbările în paralel cu un câine calm fac exact asta.
Cu lucru zilnic de la distanța la care e încă liniștit, primele schimbări (se întoarce singur spre tine când vede un câine) apar în două-trei săptămâni. Distanța scade vizibil în două-trei luni. Un câine reactiv va avea mereu nevoie de grijă în plus prin locurile aglomerate, dar pentru cei mai mulți e realist să ajungă să treacă pe trotuar pe lângă alt câine fără scandal.
Te întorci și pleci calm, cu al tău pe partea opusă. Dacă celălalt tot vine, arunci un pumn de bucățele în fața lui, iar cei mai mulți se opresc să mănânce. Pe restul îi oprește o umbrelă deschisă brusc. Vorbești ferm cu câinele străin („stai!”), fără să țipi. Un câine mic nu-l iei în brațe în grabă decât dacă n-ai altă variantă, pentru că mulți câini liberi sar după el.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Un mârâit lângă culcuș, o mână prinsă „din senin”. Câinele îți spune ceva de fiecare dată înainte să muște, iar cauza se găsește aproape mereu, dacă știi unde să te uiți.
Brațul întins, umărul care doare, câinele care gâfâie cu limba scoasă. Trasul în lesă e obiceiul cel mai exersat dintre toate, pentru că îi iese de fiecare dată.
S-au înțeles un an, iar acum se iau la bătaie la ușă sau pe canapea. Lumea zice gelozie; noi vedem o ceartă pe ce le e drag, iar cel mai drag le ești adesea tu.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.