Comportament
E în stradă la cinci minute după ce ai intrat în casă. Fuga e întâi o problemă de siguranță și abia apoi una de comportament; le iei în ordinea asta.
De știut. Un câine bătrân care pleacă din curte și e găsit dezorientat, unul care fuge în panică la zgomote care nu-l deranjau sau orice sângerare în săptămâna de după o fugă (otrăvurile pentru rozătoare lucrează cu întârziere) înseamnă consult la medicul veterinar curant.
Ai un gard de 1,60 și un câine care e în stradă la cinci minute după ce ai intrat în casă. Sau un câine de curte care sapă de două săptămâni pe sub poartă în fiecare noapte, iar dimineața îl găsești la trei străzi distanță, fericit și plin de noroi. Sau un câine de apartament care, lăsat liber în parc, pleacă în linie dreaptă și nu se mai uită înapoi. Fuga de acasă e o problemă dublă. E una de siguranță, pentru că afară sunt mașini și otravă. Și e una de comportament, pentru că un câine care a plecat o dată și s-a distrat o să mai încerce.
Fie afară e ceva ce vrea, fie înăuntru e ceva de care fuge. Merită să afli care, pentru că planul e altul.
Hormonii. Masculul necastrat simte o cățea în călduri de la distanțe pe care nici nu ți le imaginezi și sare, sapă sau roade orice ca să ajungă la ea. Studiul clasic pe tema asta a arătat că, după castrare, hoinăritul a scăzut la aproape toți masculii și la cei mai mulți a dispărut. Și cățelele în călduri fug, mai rar, dar o fac. Dacă masculul tău necastrat a început să plece pe la 8–12 luni, cel mai probabil asta e cauza.
Plictiseala și singurătatea. Câinele de curte stă singur zece ore pe zi în aceeași curte de 200 de metri pătrați și știe de mult fiecare miros din ea. Afară totul e nou. Nu fuge de tine. Fuge de nimicul de acasă. La antrenamentele noastre vedem des câini de curte care, după ce încep să lucreze cu nasul o dată pe săptămână și să iasă la plimbare dincolo de poartă, nu mai sar gardul. Gardul a rămas același.
Vânătoarea. Pisica de pe gard, căprioara de la marginea satului, iepurele din livadă. Câinele pleacă după ceva și se întoarce după o oră, dacă se întoarce. Rasele de vânătoare și cele nordice (husky, malamut) sunt campioane la asta.
Frica. Artificii, tunete, un zgomot de la vecini, alarma unei mașini. Un câine în panică nu mai vede gardul și trece prin el. Astea sunt cele mai periculoase fugi, pentru că nu știe încotro aleargă și nu se oprește.
Nervii de la gard. Vede câini sau oameni trecând, aleargă de-a lungul gardului, latră, iar într-o zi sare. Un gard prin care se vede (plasă, șipci rare) îl invită exact la asta.
Dorul de oameni. Câinele crescut în casă și mutat apoi în curte, sau cel care are un prieten, om sau câine, la două străzi. Pleacă acolo, de fiecare dată.
Ce a învățat. Prima fugă a fost o întâmplare: a rămas poarta deschisă. A doua a fost o alegere, pentru că prima a fost cea mai frumoasă zi din viața lui. A treia a venit cu plan, fiindcă a învățat că acasă îl așteaptă cearta, deci nu se mai grăbește să se întoarcă. Fiecare fugă reușită o pregătește pe următoarea.
Cearta când se întoarce. Câinele vine acasă, sau îl găsești și îl aduci, iar tu îl cerți. El leagă cearta de ce face în clipa aia: vine la tine. Data viitoare vine mai târziu sau deloc. Oricât te-ar fi speriat, câinele care se întoarce singur e primit cu bucurie, cu o bucată de carne și un „bravo” din toată inima.
Lanțul. Rezolvă fuga și face un câine frustrat, cu mușchii dezechilibrați, care reacționează la tot ce trece și ajunge des agresiv, pentru că nu poate fugi când se sperie. Și, oricum ai lua-o, e un lanț. Dacă singura alternativă la fugă e lanțul, problema nu e la câine.
Gardul electric invizibil. O zgardă care dă șoc când câinele trece o linie. Un câine cu un iepure în față trece linia oricum, iar apoi nu mai poate intra, pentru că șocul e și la întoarcere. Câinii fricoși ajung să se teamă de propria curte. Noi nu le folosim și nu le recomandăm.
Să alergi după el. Câinele care fuge și te vede alergând după el înțelege fie că e o joacă, fie că ești supărat. În ambele cazuri accelerează. Oprește-te, lasă-te pe vine, strigă-l vesel pe nume și fugi în direcția opusă. Cei mai mulți câini se iau după tine.
Doar gard mai mare. Un gard mai înalt oprește săritura. Plictiseala, hormonii și frica rămân. Câinele sapă, roade poarta sau așteaptă ziua în care rămâne deschisă. Gardul îți trebuie, dar singur nu ajunge.
Să-l lași în parc „să alerge până obosește”. Un câine fără rechemare, lăsat liber, învață exact asta: liber înseamnă plecat. Fiecare plimbare în care nu vine când îl chemi e un antrenament de fugă.
Cât timp lucrezi la cauză, câinele nu mai iese singur. Concret:
Dacă e un mascul necastrat care fuge, vorbești cu medicul veterinar curant despre castrare. Nu e un leac pentru fugă, dar la masculii care pleacă după cățele e singurul lucru care schimbă motivul. Hormonii nu dispar peste noapte după operație; dă-i câteva săptămâni. La cățele discuția e aceeași, cu alte argumente.
Partea asta n-o face aproape nimeni, și ea contează cel mai mult.
Pentru câinele care fuge în parc, asta e aproape tot planul. Pentru cel care sare gardul, e plasa de siguranță.
Poarta, ușa, portiera mașinii: câinele învață să aștepte. Te oprești la prag, el se așază sau măcar stă, aștepți două secunde și spui „hai”. Dacă țâșnește, ușa se închide la loc. Cu zece repetări pe zi, într-o săptămână nu mai zboară pe poartă când deschizi curierului.
| Ziua | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Turul gardului, tot ce poate fi treaptă mutat, zăvorul verificat. Medalionul și microcipul. Câinele nu mai rămâne singur în curte. |
| 2 | Programare la medic (castrare și un control general). Prima plimbare dincolo de poartă, 30 de minute, cu lesa lungă. |
| 3 | Începe rechemarea cu fluierul în casă, 20 de repetări pe zi. Mâncarea ascunsă prin curte. |
| 4–7 | Plimbare zilnică în afara curții; rechemare în casă și în curte; așteptatul la poartă, de 10 ori pe zi. |
| 7 | Verifici iar gardul (câinii găsesc alt loc) și hotărăști dacă îți trebuie prelungirea înclinată. |
Medicului veterinar curant îi spui de când fuge, dacă e castrat, când au fost ultimele călduri și pe unde a umblat.
Câinele care sare gardul de plictiseală pleacă să-și caute de lucru. Dacă lucrul vine la el, pleacă mai rar. O vedem la antrenamente cu câinii de curte care încep mantrailing: după o oră pe urmă prin pădure, cu nasul în pământ și cu omul găsit la capăt, au ce digera trei zile. Nu ține locul gardului și nu face minuni. Un câine care primește o dată pe săptămână exact ce căuta dincolo de gard, adică o urmă, un teren nou și la final o bucurie mare, cu omul găsit și bunătățile lui preferate, are însă mult mai puține motive să plece. Și mantrailingul se face în lesă lungă, cu omul lui în spate, așa că învață să lucreze departe de tine fără să te piardă. E cel mai bun exercițiu de rechemare pe care îl știm, chiar dacă nu-l numește nimeni așa.
La noi, evaluarea se face pe teren, cu lesa lungă în mână, și vedem acolo ce îl trage pe câine afară. La problema asta, de cele mai multe ori planul e despre ce faci cu el, iar gardul vine abia după.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Cel mai des pentru că afară e ceva ce vrea: o cățea în călduri (la masculii necastrați e motivul principal), o pisică sau un iepure, mirosuri noi pentru un câine de curte plictisit. Alteori fuge de ceva: artificii, tunete, un zgomot de la vecini. Fiecare fugă reușită o pregătește pe următoarea, pentru că afară a avut cea mai frumoasă zi din viața lui.
Gard de cel puțin 1,80 pentru un câine agil, fără nimic lângă el care să-i fie treaptă (lăzi, lemne, compost), cu o prelungire de plasă înclinată spre interior la 45 de grade sau un cilindru care se rotește în vârf. Pentru cei care sapă, plasă îngropată în L. Gardul singur nu ajunge: câinele care sare de plictiseală trebuie scos zilnic din curte, iar la masculul necastrat vorbești despre castrare.
Nu, niciodată. Câinele leagă cearta de ce face în clipa aia, adică de întoarcerea la tine, iar data viitoare vine mai târziu sau deloc. Oricât te-ar fi speriat, câinele care se întoarce e primit cu bucurie: o bucată de carne și un „bravo” din inimă. Dacă alergi după el, accelerează; oprește-te, lasă-te pe vine, strigă-l vesel și fugi în direcția opusă.
La masculii care pleacă după cățele în călduri, de cele mai multe ori da: studiul clasic pe tema asta a arătat că hoinăritul a scăzut la aproape toți masculii după castrare și la cei mai mulți a dispărut. Nu rezolvă fuga de plictiseală, de frică sau după pisici. Hotărăști împreună cu medicul veterinar curant, iar efectul apare în câteva săptămâni.
Nu-l mai lași liber până nu are rechemare: lesă lungă de 5–10 metri târâtă pe jos și un cuvânt sau un fluier nou, exersat de 20 de ori pe zi acasă, de fiecare dată cu ceva extraordinar și multă bucurie. În parc îl chemi de 10 ori pe plimbare și de 9 ori din 10 îl trimiți înapoi la joacă, ca rechemarea să nu însemne sfârșitul distracției. Liber doar când vine de 10 ori din 10.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Îl strigi de cinci ori în parc și se uită la tine ca la un străin. Rechemarea se construiește acasă, cu multă bucurie, cu mult înainte să ai nevoie de ea.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Tremură sub birou, gâfâie, refuză mâncarea. În seara aia îl ajuți să treacă prin ea; frica o lucrezi în restul anului, și chiar scade.
Piciorul musafirului, perna de pe canapea, puiul din parc. Rar e sexual și aproape niciodată dominanță; aproape mereu e agitație care și-a găsit ieșirea.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.