Plimbări educative

O plimbare educativă pune laolaltă nevoia câinelui de mișcare și explorare cu lucruri care îți folosesc în fiecare zi. Nu e o oră de mers strict la picior. Câinele are voie să miroasă, să se uite în jur și să aleagă încotro, atât cât îi permite siguranța. Între timp exersezi cu el orientarea spre tine, mersul cu lesa relaxată, așteptarea la trecere, schimbarea direcției, rechemarea pe o linie lungă și trecerea calmă pe lângă stimuli.

Dacă ai un câine care trage, scurtarea lesei rezolvă puțin. El trebuie să afle ce comportament îl duce mai departe, iar tu trebuie să alegi o distanță de la care încă poate să-ți răspundă. Cu un câine reactiv, plimbarea educativă înseamnă de obicei trasee mai liniștite, privit de la distanță și plecat din situație înainte să escaladeze. Cu un pui, înseamnă expuneri scurte la suprafețe, sunete și oameni, fără să-l obligi să interacționeze cu ele.

Mirositul ocupă o bună parte din plimbare și așa e normal. Cu nasul își face câinele harta locului: cine a trecut, ce animal, de când. Dacă îl grăbești tot timpul și îl corectezi la fiecare oprire, ieșirea devine o frustrare pentru amândoi. Împarte plimbarea în bucăți: porțiuni în care mergeți organizat și porțiuni în care el explorează în voie.

Planul se potrivește după zi. Când câinele e obosit, s-a speriat de un zgomot sau dă peste mai mulți stimuli decât de obicei, scurtezi plimbarea fără remușcări. Regulile rămân aceleași; doar că protejezi învățarea și nu-l pui să exerseze când nu mai are de unde.

Plimbarea educativă își are rostul la câinii care trag în lesă, la puii care învață să exploreze orașul și la echipele care vor ca ieșirea zilnică să devină un loc de învățat.

Mersul perfect la picior tot drumul nu e scopul. Nici scoaterea mirositului din plimbare, pentru că mirositul e o nevoie firească a câinelui.

Alegi un traseu potrivit pentru nivelul câinelui și alternezi perioadele de explorare cu exerciții scurte.

Crești distragerile treptat, termini plimbarea calm și urmărești cât de repede își revine câinele după ea.

Uită-te la el pe drum. Tensiune care nu mai trece, scanarea continuă a mediului, refuzul recompenselor sau agitația tot mai mare după fiecare întâlnire îți spun cum trăiește câinele situația, chiar dacă la exerciții răspunde.

Înainte să ieși, ai nevoie de un ham sau o zgardă potrivită, o lesă de lungime adecvată și recompense. Dacă lucrezi cu un instructor sau cu altcineva, spune-i ce îl declanșează pe câine și ce probleme de sănătate are.

Te uiți la câteva lucruri: echilibrul dintre libertate și structură, distanța păstrată față de stimuli, criterii potrivite locului în care sunteți, evaluarea nivelului câinelui înainte de start și o încălzire urmată de creștere graduală a dificultății.

E dresaj în viața reală, cel mai direct pe care îl poți face. Comportamentele se exersează pe stradă și în parc, iar câinele își păstrează în tot acest timp dreptul de a mirosi și de a înțelege locul prin care trece.

Plimbarea educativă nu ține locul plimbării de explorare și nu transformă fiecare pas într-un test de obediență. Riscurile pe care merită să le discuți dinainte sunt smuciturile și lesa încurcată, apropierile forțate de alți câini sau oameni și suprasolicitarea într-un loc aglomerat.

Spui nu când formatul nu se potrivește câinelui tău. Același tip de plimbare nu merge la toți câinii, iar o decizie bună pornește de la câinele pe care îl ai în lesă.