Jocuri de stimulare mentală

Poți face stimulare mentală în casă, în curte sau pe plimbare. Câinele caută lucruri ascunse, rezolvă mici sarcini, învață comportamente noi, alege între obiecte sau își primește mâncarea în feluri inventive. Toate îi dau ceva de controlat și varietate în zi. Sunt de mare ajutor când vremea e urâtă, în perioadele de recuperare sau la câinii care nu au voie la efort fizic intens.

Dificultatea o dozezi cu grijă. Dacă un puzzle e prea greu, câinele poate renunța, începe să roadă obiectul sau se enervează. Începi ușor și îl lași să descopere singur soluția. Îl ajuți înainte să crească frustrarea, nu după. Jucăriile și obiectele le alegi după talia lui și după cât de tare mestecă. Dacă există riscul să le distrugă sau să înghită bucăți din ele, le folosești doar cu tine de față.

Câteva idei: hrană ascunsă prin iarbă, cutii de carton sigure, trasee simple de miros, alegerea între mai multe recipiente. Mai poate atinge o țintă cu botul, aduce un obiect sau învăța numele jucăriilor lui. Echipamentul scump nu-ți trebuie. Diferența o face cât de bine potrivești exercițiul și faptul că participi și tu.

Un joc mental bun nu e un test de inteligență. Nu compară câinii și nu-i pune să greșească. Îi dă câinelui o problemă destul de ușoară încât s-o rezolve, iar după fiecare reușită prinde încredere.

Jocurile își au locul în zilele cu mișcare puțină, la câinii cărora le place să rezolve sarcini și la orice vârstă, de la pui la seniori, cu dificultatea potrivită lor.

Un puzzle greu nu e mai bun doar pentru că îl ține ocupat mult timp. Frustrarea și încercările repetate la nesfârșit îi pot lua toată plăcerea.

La început alegi un nivel ușor și îi arăți cum ajunge la recompensă.

Crești o singură dificultate o dată. Te oprești după câteva reușite și lași odihnă între jocuri.

Urmărește ce face cu obiectul. Dacă îl zgârie sau îl mușcă, vocalizează, renunță repede sau e agitat după joc, îți spune cum a trăit jocul și unde trebuie să faci pasul mai mic.

Ai nevoie de obiecte sigure și să fii prin preajmă cât se joacă. Alegi recompense potrivite și un loc unde nu concurează cu alt câine. Dacă se mișcă greu sau vede slab, adaptezi jocul pentru el.

Un joc bun îi lasă câinelui o șansă reală să reușească și se schimbă de la o zi la alta. Obiectele sunt destul de mari încât să nu poată fi înghițite și destul de rezistente încât să nu se rupă. Pornești de la nivelul câinelui, cu încălzire și creștere graduală a dificultății.

Jocurile susțin autocontrolul și învățarea. Criteriul îl construiești însă așa încât câinele să înțeleagă cum poate reuși; dacă nu pricepe ce i se cere, se oprește din joc.

Jocurile mentale nu țin locul plimbării și al contactului cu alți câini și oameni, iar obiectele nesigure nu rămân la câine când nu ești de față. Riscurile de discutat sunt piesele înghițite și protejarea resurselor, apoi frustrarea. Mai e prea multă mâncare dată prin jocuri, care se adună peste rația zilnică.