Drumeții canine

Pe traseu câinele se mișcă toată ziua pe teren variat, cu mirosuri noi la fiecare pas și cu tine alături. Pentru mulți câini e una dintre cele mai bune activități. Traseul îl alegi însă după cât de pregătit e câinele de fapt, iar entuziasmul de la plecare nu e un criteriu. Verifici distanța și diferența de nivel. Apoi temperatura, apa de pe drum, tipul de sol, locurile de unde te poți întoarce la nevoie.

Un câine care face doar plimbări scurte prin oraș nu e pregătit automat pentru o zi pe munte. Condiția fizică se construiește pas cu pas. Începi cu trasee ușoare, vezi cum își revine a doua zi și abia apoi crești durata și dificultatea. Pauzele le faci înainte să fie câinele epuizat, nu când s-a pus deja jos. Apă îi dai regulat. Mâncarea și recompensele le potrivești după planul pe care l-ai făcut pentru el.

În natură poți da peste animale sălbatice și turme, câini de pază, bicicliști sau alergători, plus porțiuni expuse. Lesa sau linia lungă îl protejează pe câine. La fel de mult protejează fauna și oamenii de pe traseu. O rechemare bună nu e un motiv să-l lași liber oriunde. Regulile locului se respectă, chiar dacă ție ți se par exagerate.

Înainte de drum verifici cu medicul veterinar protecția antiparazitară. După ce te întorci, îl controlezi peste tot: pernuțele și spațiile dintre degete, unghiile, locurile unde se prind căpușele. Lasă-l apoi să se odihnească. Dacă rigiditatea nu trece, dacă șchiopătează sau e apatic, du-l la evaluare.

Drumeția merită luată în calcul pentru câini sănătoși, obișnuiți treptat cu efortul, pentru familiile care vor să petreacă timp în natură și pentru echipele care se descurcă cu lesa și cu rechemarea.

Faptul că pare entuziasmat la început nu face o drumeție lungă potrivită pentru câine. Contează rezistența lui și starea labelor, plus felul în care își reglează temperatura corpului. Toate cântăresc mai mult decât energia din primul kilometru.

Alegi traseul după nivelul câinelui și verifici vremea și accesul în zonă.

Pe drum ții ritmul sub control. Faci pauze, îi dai apă. La întoarcere îi verifici labele și urmărești cum se recuperează.

Programul zilei vine după câine. Dacă încetinește, caută umbra, șchiopătează sau nu-l mai interesează să exploreze, îți arată cum trăiește drumeția în acel moment, iar planul se schimbă după el.

În rucsac pui apă și un recipient din care să bea. Mai iei lesă și echipament de rezervă. Câinele poartă identificarea, iar trusa de prim ajutor merge cu tine. Dacă pleci cu un grup sau cu un organizator, îți trebuie și informații despre traseu.

La o drumeție organizată te uiți întâi la grup: trebuie să fie suficient de mic încât să poată fi gestionat. Organizatorul are un plan pentru animale sălbatice și câini străini. Ritmul se potrivește cu temperatura și cu suprafața. Nivelul fiecărui câine se evaluează înainte de plecare, iar după o încălzire efortul crește treptat.

Rechemarea, așteptarea, trecerea controlată pe lângă oameni și animale și mânuirea lesei fac drumeția mai sigură. Planificarea traseului rămâne totuși treaba ta, oricât de bine ar fi educat câinele.

Nu începi direct cu distanțe mari, iar unele afecțiuni cer limitarea efortului. Riscurile de discutat dinainte sunt rătăcirea sau fuga câinelui, rănile la labe, apoi supraîncălzirea. Mai sunt întâlnirile cu animale sau plante periculoase.

Pornești de la câinele tău. Același format de drumeție nu merge la toți câinii, așa că decizia o iei după vârsta și sănătatea lui, după cât de antrenat e, nu după ce fac alții pe munte.