Grupuri de socializare

Mulți își imaginează că la socializare toți câinii sunt lăsați liberi și „se descurcă” între ei. Un grup bine făcut arată altfel. Câinii sunt grupați după nivel și vârstă, după felul în care interacționează și după ce urmărește fiecare echipă. Uneori participanții lucrează în paralel, fără niciun contact. Alteori fac exerciții în prezența celorlalți sau au interacțiuni scurte, supravegheate atent.

Într-un grup bun câinele învață să stea în același spațiu cu alții fără presiunea de a-i saluta. Se lucrează distanța și atenția către handler, apoi mersul calm și pauzele. La pui joaca poate intra în program, dar o întrerupi înainte să devină unilaterală sau prea intensă. La un adult sensibil, un succes poate fi să se uite la un alt câine și apoi să se întoarcă singur la tine.

Instructorul urmărește semnalele fine: rigiditatea, evitarea privirii, încremenirea, ascunsul. Se uită și după urmărirea care nu se mai oprește, monta repetată, blocarea mișcării celuilalt, vocalizarea sau câinele care nu se mai poate desprinde. Dacă intervine devreme, previne conflictul, iar proprietarii învață pe loc să citească interacțiunile.

Socializarea nu are ca scop un câine care iubește pe toată lumea. Urmărește un câine care se descurcă în preajma altora, e în siguranță și poate să aleagă ce i se potrivește.

Grupul își are rostul la puii care au nevoie de experiențe ghidate, la adulții care exersează neutralitatea față de alți câini și la câinii compatibili între ei, pentru joacă supravegheată atent.

Socializarea nu cere ca toți câinii să fie lăsați liberi împreună. Un câine temător nu învață nimic bun dintr-o expunere intensă; de obicei se sperie și mai tare.

Fiecare participant e evaluat înainte. Pe baza evaluării se formează grupurile și se stabilesc distanțele dintre câini.

Exercițiile alternează cu pauzele, iar întâlnirea se termină înainte de epuizare sau de conflict.

Programul se schimbă după ce vezi la câine. O joacă în care rolurile nu se schimbă niciodată, blocarea sau urmărirea insistentă, ascunsul lângă om sau lătratul continuu, cu un câine care nu se mai poate orienta, îți arată cum trăiește el situația.

Vii cu echipament sigur și recompense. Instructorului îi povestești cum a interacționat câinele cu alți câini până acum, iar cerințele sanitare ale grupului le respecți întocmai.

Te uiți întâi la instructor: trebuie să știe să citească interacțiunile dintre câini. Locul are un spațiu în care un câine se poate retrage. Există reguli pentru saluturi și pentru resurse. Nivelul fiecărui câine se evaluează la început, iar exercițiile pornesc cu încălzire și cresc treptat.

Grupul e un loc de dresaj și de observat câinii, departe de ideea unei eliberări în grup. Doi dintre cei mai buni indicatori de progres sunt câinele care se întoarce singur spre handler și câinele care își ia singur o pauză.

Grupul nu garantează că participanții vor deveni prieteni, iar unii câini au nevoie de lucru individual, la distanță. Riscurile de discutat dinainte sunt conflictele și frica accentuată. Mai sunt bolile transmisibile și un câine care învață să-i hărțuiască pe alții în joacă.