Comportament
La geam, la sonerie, la vecini, când rămâne singur. Câinele latră mereu dintr-un motiv, iar planul începe cu aflarea lui.
De știut. Un câine care a început brusc să latre, mai ales unul în vârstă sau noaptea, poate avea dureri, poate auzi mai prost sau poate avea primele semne de îmbătrânire a creierului. Mergi întâi la un consult la medicul veterinar curant, apoi faci planul de dresaj.
Un câine stă cocoțat pe canapea, cu botul lipit de geamul de la etajul doi, și latră la fiecare om care trece pe trotuar. Altul începe să latre la două minute după ce ai închis ușa și vecinii îl aud încă două ore. Al treilea, un pui de opt luni, stă în fața ta și latră până îi arunci mingea. Același sunet, trei probleme diferite. Mai jos afli care e a ta și ce faci cu ea începând de mâine.
Pentru un câine, lătratul e cel mai la îndemână mod de a spune ceva. Nu-l costă niciun efort și aproape de fiecare dată se întâmplă ceva după. Ca să-l reduci, trebuie să afli ce urmează după lătrat la voi în casă. Timp de trei zile notează fiecare episod, pe hârtie sau în telefon: ora, unde era câinele, la ce se uita, ce ai făcut tu și cât a ținut. După trei zile vezi tiparul, și aproape sigur intră într-una dintre situațiile de mai jos.
Alarmă și teritoriu. Latră la geam, la gard, la sonerie, la pașii de pe scară. Stă aplecat în față, cu coada sus, iar lătratul e scurt și repetat. Partea care te păcălește: trecătorul ar fi plecat oricum, dar câinele învață că a plecat pentru că l-a lătrat el. Fiecare om care trece îi mai dă o dată dreptate.
Cerere. Latră la tine, pentru mâncare, joacă, ușă sau atenție. Se uită fix în ochii tăi și latră insistent, cu pauze în care așteaptă să vadă ce faci. L-ai învățat tu, fără să vrei, în ziua în care ai cedat la al treisprezecelea lătrat. O dată din treisprezece e de ajuns. Când lătratul funcționează doar din când în când, câinele învață să nu se lase niciodată, și de aici vine încăpățânarea.
Plictiseală și energie nefolosită. Ia un câine tânăr, de talie medie, care stă nouă ore singur în apartament și iese de două ori pe zi câte un sfert de oră pe asfalt. O să latre. La ce? La orice. Lătratul e monoton, cu scâncete printre, și vine mai ales în orele lungi în care nu se întâmplă nimic. La antrenamentele noastre vedem des câini aduși „pentru că latră” care, după o pistă serioasă, nu mai scot un sunet toată seara.
Frică. Latră la lucrurile de care se teme: oameni cu pălărie, câini mari, aspiratorul, tunetul. Corpul e tras înapoi, coada jos sau între picioare, urechile lipite, iar lătratul e mai ascuțit și amestecat cu mârâit. Lătratul ăsta vrea să zică „pleacă”. Când lucrul care îl sperie chiar pleacă, câinele mai învață o dată că așa se face.
Singurătate. Începe la câteva minute după ce ieși și poate ține ore, cu urlete, scâncete, uneori cu distrugeri și pipi în casă. E panică, iar dresajul obișnuit n-o rezolvă; nici de răutate nu e vorba. Dacă bănuiești asta, lasă telefonul să filmeze când pleci și uită-te la primele 20 de minute.
Frustrare în lesă. Vede un câine sau un om, vrea să ajungă la el, lesa îl ține pe loc și toată tensiunea iese pe gură. Liber în parc, același câine nici nu-l auzi.
Joacă și entuziasm. Latră când alergi, când iei lesa în mână, când vin musafiri. Scurt, cu corpul relaxat, țopăind. E cel mai ușor de redus, pentru că scade de la sine când se liniștește agitația din jurul lui.
Durere, vârstă, auz. Un câine care n-a lătrat niciodată noaptea și începe la zece ani, unul care latră cu privirea în gol la perete, unul care latră la zgomote pe care le ignora: toți trebuie văzuți de medic înainte de dresor. La câinii bătrâni, îmbătrânirea creierului (medicii îi spun declin cognitiv) și auzul mai slab apar des ca lătrat fără țintă.
De cele mai multe ori dai peste un amestec: plictiseală peste alarmă, frustrare în lesă peste frică. Te ocupi întâi de bucata cea mai mare.
Țipatul. Când tu ridici vocea în timp ce el latră, din punctul lui de vedere latri și tu. Asta îi confirmă că s-a întâmplat ceva care merita lătrat. Pe moment se oprește, pentru că l-ai speriat. În timp latră la fel, doar că acum se uită și la tine.
Zgărzile anti-lătrat. Cu spray de citronella, cu vibrații sau cu șoc electric, toate opresc sunetul prin disconfort și lasă motivul neatins. Câinelui care latră de frică îi mai adaugă o sperietură exact când vede lucrul de care se teme. Unii câini învață să latre până se golește rezervorul de spray. Cele cu șoc sunt interzise în Germania, Austria, Țările de Jos, Scoția și Țara Galilor. Noi nu le folosim și nu le recomandăm.
„Lasă-l, se obișnuiește.” Câinele care latră la geam opt ore pe zi nu se obișnuiește cu trecătorii. Exersează. Fiecare zi îi mai adaugă repetări.
Cearta de după. Vii acasă, vecinul se plânge și îl cerți. Câinele leagă cearta de faptul că ai intrat pe ușă; lătratul de acum trei ore nu mai are nicio legătură pentru el. Rămâi cu un câine care se ascunde când vii și latră la fel de mult când pleci.
Doar alergare. Mișcarea ajută mult la lătratul de plictiseală. Un câine care primește numai alergare ajunge însă un atlet plictisit. Nasul obosește mai repede decât picioarele.
Mângâiatul când latră de frică. Frica nu crește pentru că îl mângâi; o emoție nu se hrănește cu mângâieri. Doar că nici nu-l ajută, pentru că pălăria care îl sperie rămâne acolo. Mai mult ajută să te îndepărtezi.
Planul are patru părți, toate făcute în paralel. Dacă faci numai una, de obicei nu vezi mare lucru.
E pasul pe care mulți îl sar pentru că li se pare prea simplu. Tot el aduce rezultate din prima zi.
Toate astea nu rezolvă problema. Îl opresc din exersat zilnic și îți lasă liniște să lucrezi la restul.
Lătratul de plictiseală scade odată cu plictiseala. Unui câine adult, sănătos, de talie medie îi trebuie cel puțin o oră pe zi în care să-și folosească mintea, pe lângă picioare.
Câinele prinde repede noua regulă, cu condiția să ții de ea.
Lătratul de cerere. Nu mai aduce nimic: nici mâncare, nici ușă deschisă, nici privire, nici „nu!”. Te întorci cu spatele. În clipa în care tace, fie și o secundă, te întorci spre el și îi dai ce voia, dacă e ceva rezonabil. Primele zile sunt mai gălăgioase, pentru că încearcă mai tare ce mergea înainte. După o săptămână în care n-ai cedat deloc, pauzele se lungesc. Dacă cedezi o dată, o iei de la capăt.
Lătratul de alarmă. Când latră la geam, nu-l certa. Spune-i calm „mulțumesc” sau „am văzut”, mergi la geam, uită-te și tu două secunde, apoi cheamă-l. Când vine, îl lauzi și îi dai ceva bun. El a dat alarma, tu ai verificat, gata, poate să plece de acolo. După două-trei săptămâni latră o dată și se uită la tine.
„Liniște”, ca exercițiu. Aștepți o pauză în care tace singur, spui „liniște”, numeri până la doi, apoi îi dai o bucățică și îi spui ceva cald. Pauza o lungești cu câte o secundă pe zi. Cuvântul începe să însemne ceva abia după ce l-ai spus de câteva zeci de ori peste o tăcere care exista deja. Strigat în mijlocul lătratului, pentru el e doar zgomot.
La frică și la frustrarea în lesă, primii trei pași nu ajung. Aici lucrezi cu distanța. Cauți distanța de la care câinele vede ce îl sperie și încă poate să mănânce și să se uite la tine. De acolo, de fiecare dată când apare lucrul acela, apare și ceva foarte bun de la tine. În câteva săptămâni distanța se micșorează. Dacă l-ai dus prea aproape și latră, distanța ai greșit-o tu, nu el; te dai înapoi și reiei de mai departe. Avem un ghid separat pentru reactivitate și unul pentru frica în general.
La singurătate planul e altul și e lung: ieșiri de câteva secunde, lungite treptat, fără ritualuri de plecare, cu camera pornită ca să vezi unde cedează. Dacă intră în panică din primele minute, cere ajutorul unui specialist în comportament și vorbește și cu medicul veterinar; în unele cazuri, medicația e cea care face planul posibil.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1–3 | Jurnalul de lătrat. Folia pe geam. Mâncarea din jucării, nu din castron. |
| 2 | Prima plimbare de mirosit, 30 de minute, cu lesa lungă, fără comenzi. |
| 3 | Începe regula „lătratul de cerere nu aduce nimic”, la fel pentru toată lumea din casă. |
| 4–7 | „Mulțumesc, am văzut” la geam. Exercițiul de „liniște” de 10 ori pe zi, în pauzele în care tace singur. |
| 7 | Recitești jurnalul: ce a scăzut, ce a rămas. De acolo hotărăști dacă treci la pasul 4 sau chemi un specialist. |
Lătratul în sine nu înseamnă că un câine e bolnav. În câteva situații, totuși, mergi la consult înaintea oricărui plan:
Arată-i medicului veterinar curant exact ce ai în jurnal: ora, contextul, cât a durat. Un tipar notat îl ajută mult mai mult decât „latră mult”.
O vedem iar și iar la antrenamente: câinii aduși la mantrailing cu faima că „latră la orice” lucrează pe pistă fără un sunet. Pe urmă câinele e prins cu totul de o treabă care îi folosește cel mai puternic simț, iar după 30–40 de minute cu nasul în pământ, acasă mai vrea un singur lucru, să doarmă. Jocurile de căutat din casă fac același lucru, la scară mai mică. Dacă ai un câine tânăr și sănătos care latră de plictiseală, pune-i nasul la treabă înainte să cauți alte soluții. Am scris despre asta și în articolul despre câinii anxioși și reactivi.
La o ședință de evaluare pornim de la câinele tău și de la jurnalul tău, nu de la o rețetă. După ea știi dacă ai nevoie de un program de corectare comportamentală sau doar de câteva schimbări acasă.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Nu le recomandăm. Zgărzile cu spray, vibrații sau șoc opresc lătratul prin disconfort și lasă cauza neatinsă, iar câinelui care latră de frică îi pun o frică în plus peste cea pe care o avea. În mai multe țări europene cele cu șoc sunt interzise. Timpul pe care l-ai da zgărzii pune-l în planul de pe pagina asta.
La lătratul de plictiseală, câteva zile după ce îi dai mai multă mișcare și mai multă muncă de nas. La lătratul de alarmă la geam, două până la patru săptămâni, cu geamul acoperit și cu laudă și bucățele bune pentru fiecare tăcere. La lătratul când rămâne singur, luni, pentru că acolo lucrezi cu o emoție, iar un obicei se schimbă mai repede.
Zgomote pe care tu nu le auzi, animale în curte, un câine din vecini, nevoia de a ieși afară sau, la câinii bătrâni, dezorientarea. Notează ora și ce se întâmpla în casă în momentul acela. De obicei tiparul îți arată cauza.
Vorbește cu vecinul înainte de orice reclamație. De multe ori nu știe, pentru că nu e acasă când se întâmplă. Îi poți trimite pagina asta. Dacă discuția nu ajută, asociația de proprietari sau poliția locală au proceduri pentru zgomot, numai că ele rezolvă conflictul, iar câinele rămâne la fel.
De cele mai multe ori e frustrare sau frică ținută în lesă, iar agresivitatea e mai rară decât pare. Dacă după lătrat se aruncă înainte, mârâie cu corpul țeapăn sau a mușcat vreodată, lucrează cu un specialist. Avem un ghid separat pentru reactivitatea față de alți câini.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Urlă din primul minut și tace abia când intri pe ușă. E panică, și panica se lucrează cu secunde la început, nu cu ore de „obișnuit”.
Vede un câine la 50 de metri și explodează: latră, sare în lesă, nu mai aude nimic. Liber în parc e alt câine. Reactivitatea se lucrează de la distanță, în săptămâni.
Urlă după fiecare salvare sau scâncește de dimineața până seara. Urlatul și scâncitul au cauze diferite, dar planul pornește la fel: afli ce vrea să-ți spună.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.