Comportament
Urlă după fiecare salvare sau scâncește de dimineața până seara. Urlatul și scâncitul au cauze diferite, dar planul pornește la fel: afli ce vrea să-ți spună.
De știut. Scâncitul la ridicare, la atingere sau noaptea și urlatul nocturn apărut la un câine bătrân pot însemna durere, un auz care scade sau declin cognitiv. Înainte de orice plan de dresaj, un consult la medicul veterinar curant, cu o filmare a episodului.
Trece salvarea pe bulevard, iar câinele ridică botul și urlă după ea, lung, până se stinge sirena. Sau vecinii îți spun că îl aud urlând la zece minute după ce ai plecat, și ține o oră. Sau ai un câine care scâncește la ușă, la masă, în mașină, când te așezi pe canapea, când te ridici. Un sunet subțire, fără pauză, care pe la șapte seara îți mănâncă și ultima picătură de răbdare. Urlatul și scâncitul au cauze diferite. Le-am pus pe aceeași pagină pentru că lumea le caută împreună și pentru că planul pornește în ambele cazuri de la aceeași întrebare: ce încearcă să-ți spună câinele?
Amândouă sunt felul lui de a vorbi, despre lucruri diferite. Le luăm pe rând.
Urletul vine de la lup. La lup ține haita legată peste distanțe mari: „sunt aici, voi unde sunteți?”. La câine mesajul a rămas, în câteva variante.
Sirene, muzică, alți câini. Sirena are frecvențe și o modulație care seamănă cu un urlet. Câinele îi răspunde ca unui alt câine, apoi urlă și câinele din blocul de alături, apoi al treilea. Lumea crede că îl dor urechile. Dacă l-ar durea, s-ar ascunde; el ridică botul spre sunet. Când tace sirena, tace și el. Unii câini urlă la anumite instrumente, la muzicuță sau când cântă copiii, din același motiv.
Singurătatea. Rămas singur, câinele urlă ca să-și cheme grupul înapoi. Când urletul începe în primele minute după plecarea ta, ține mult și vine cu scâncit, mers de colo-colo, salivă sau distrugeri la ușă, ai de-a face cu panică la rămânerea singur. E altă problemă decât gălăgia. Pornește camera telefonului când pleci și uită-te la primele 20 de minute.
Rasa. Huskyii, malamuții, beagle-ii, copoii și bassetii urlă mai mult pentru că așa au fost selecționați: copoii „dau glas” pe urmă ca vânătorul să știe unde sunt. Un beagle care urlă în curte când simte un iepure are o meserie și nicio ocazie s-o facă.
Bucuria. Unii câini urlă scurt când vii acasă, când sosesc musafiri, când iei lesa din cui. Face parte din salut și trece în câteva secunde.
Vârsta. Un câine bătrân care începe să urle noaptea, cu privirea în gol, prin camere goale, poate fi dezorientat: aude mai prost, vede mai prost, mintea îl lasă. Primul pas aici e la medic, așa că îl găsești și în partea despre sănătate.
Și da, la noi încă se spune că un câine „urlă a mort” sau „a pustiu”. Câinele urlă la o sirenă, de singurătate sau la un câine din depărtare. Despre viitor nu știe nimic.
E sunetul cu care puiul o cheamă pe mamă. Rămâne, toată viața, sunetul cu care câinele cere ceva sau îți spune că nu se simte bine.
Cererea. Vrea afară, vrea mâncare, vrea să coboare din mașină, vrea să te joci cu el. Se uită la tine sau la lucrul pe care îl vrea, scâncește și așteaptă. Dacă i-ai răspuns de câteva ori, a învățat că așa se obține. E cel mai des întâlnit scâncit și cel mai ușor de rezolvat. E însă și cel mai ușor de întreținut fără să vrei, pentru că de fiecare dată când primește ce a cerut află că merită să mai încerce.
Entuziasmul și frustrarea. Scâncește în mașină pe drum spre parc, când vede alt câine și nu poate ajunge la el, când stai la semafor cu mingea în mână. Sunetul e ascuțit, corpul nu-și găsește locul, uneori se învârte. E prea mult în el și nu are pe unde să iasă.
Împăcarea. Scâncește și se face mic când îl cerți, când vine un câine mai mare, când ridici vocea la altcineva din casă. Sunetul e scurt, cu urechile lipite și cu limba trecută peste bot. Îți spune că nu vrea ceartă.
Frica. Scâncește la zgomote, în locuri noi, la veterinar, când rămâne singur. Corpul se trage înapoi, coada e jos, ochii caută ieșirea.
Durerea. Scâncește când se ridică, când se așază, când îl atingi într-un loc anume, pe scări, noaptea în somn. Sau scâncește continuu, fără vreo țintă, deși înainte nu obișnuia. Aici nu ai ce dresa. Mergi la medic.
Puiul în primele nopți. Plânge pentru că e prima oară singur, fără frați, într-un loc străin. E normal. Felul în care răspunzi în prima săptămână hotărăște dacă ține trei nopți sau trei luni.
Țipatul. Pentru câine, un om care ridică vocea în timp ce el urlă e un om care urlă alături de el. La scâncit, țipatul e tot atenție, iar câinele care cerea atenție tocmai a primit-o.
Cedatul la al zecelea scâncet. L-ai ignorat de nouă ori și a zecea oară i-ai deschis ușa. Ce a aflat e că trebuie să insiste zece minute. Un răspuns dat doar din când în când îl face să insiste mai tare decât orice, iar obiceiul ăsta se dezvață cel mai greu.
Zgarda anti-lătrat. Oprește sunetul prin disconfort și lasă neatins motivul pentru care câinele îl scoate. Când urlă de singurătate, pune durere peste panică. Nu le folosim și nu le recomandăm.
Puiul lăsat să plângă toată noaptea „ca să se învețe”. Unii pui obosesc și tac. Mulți află că nu vine nimeni. Asta e resemnare, iar mai târziu se întoarce ca anxietate. În prima săptămână puiul are nevoie să doarmă aproape de tine, cu cușca sau culcușul lângă pat și cu mâna ta pe plasă când scâncește.
Scâncitul ignorat „din principiu”, fără să te întrebi de ce. Ignoratul merge la cerere. La durere, la nevoia de a ieși afară și la frică e o greșeală: câinele îți spune ceva adevărat, iar tu te uiți în altă parte.
Lupta cu urlatul la sirene. Se poate, dar îți ia săptămâni ca să scapi de zece secunde de urlet pe zi. Dacă stai lângă un spital, îi muți culcușul într-o cameră spre curte. Dacă urlă scurt și se oprește singur, îl lași în pace.
La fiecare episod notezi ora, ce s-a întâmplat exact înainte, ce făcea câinele cu corpul (cum stătea, unde se uita), ce ai făcut tu și cât a durat. După trei zile se vede tiparul. Câinele care scâncește în fiecare dimineață la 6:40 vrea afară. Cel care scâncește când te ridici de pe canapea vrea să te întorci. Cel care scâncește când se ridică el poate avea o problemă la articulații.
Jumătate din scâncitul de cerere dispare când nevoia e acoperită înainte să devină cerere.
Nevoia e acoperită și el tot scâncește ca să obțină ceva de la tine:
Primele trei-patru zile sunt mai gălăgioase, pentru că încearcă mai tare ce a mers până acum. Exact asta înseamnă că planul a început să lucreze.
În mașină spre parc, la ușă înainte de plimbare, când vede alt câine. Aici nu ignori. Lucrezi:
Dacă filmarea arată urlat din primele minute, cu mers agitat și distrugeri la ușă, pașii de mai sus nu ajung. Se lucrează cu absențe foarte scurte care cresc treptat, fără ritual de plecare, cu camera pornită. Durează luni. Ceri ajutorul unui specialist în comportament din primele săptămâni și vorbești cu medicul veterinar curant; la unii câini, tratamentul dat de el face planul posibil. Avem o pagină separată despre anxietatea de separare.
În primele 7–10 nopți, cușca sau culcușul stau lângă patul tău, cât mai aproape de tine. Când scâncește, pui mâna pe plasă, fără vorbă. Dacă se trezește după 3–4 ore de somn, îl scoți afară în tăcere, apoi înapoi la culcare, fără joacă. După două săptămâni muți culcușul cu o jumătate de metru pe noapte spre locul lui de acum înainte.
| Ziua | Ce faci |
|---|---|
| 1–3 | Ții jurnalul. Filmezi prima oră după ce pleci de acasă. |
| 2 | Prima plimbare de miros, 30 de minute, dimineața. Mesele vin din jucării. |
| 3 | Împarți episoadele din jurnal: cerere, entuziasm, frică, poate durere, singurătate. |
| 4–7 | La scâncitul de cerere, numai liniștea aduce lucruri bune, pentru toți din casă. Exersezi cu lesa și cu mașina scâncitul de entuziasm. |
| 7 | Recitești jurnalul. Dacă ai bifat măcar o dată „poate durere”, programezi medicul; dacă ai bifat „singurătate”, specialistul. |
Îi spui medicului veterinar curant exact ce ai notat: ora, mișcarea după care scâncește, cât ține. Filmezi un episod, pentru că pe masa de consult câinii tac.
O ședință de evaluare la noi pornește de la jurnal și de la filmare. La problema asta descoperim cel mai des un câine care scâncea din trei motive diferite în aceeași zi, iar omul lui răspundea la toate la fel.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Pentru că sirena seamănă, ca frecvență și modulație, cu un urlet, iar câinele îi răspunde ca unui alt câine, așa cum se cheamă lupii de departe. Nu-l dor urechile: dacă l-ar durea, s-ar ascunde, nu ar ridica botul spre sunet. Se oprește odată cu sirena. Nu merită săptămâni de dresaj pentru zece secunde pe zi; mută-i culcușul într-o cameră mai liniștită.
Scâncitul fără oprire are de obicei unul din trei motive: cere ceva și a învățat că scâncitul merge, e prea agitat și energia n-are pe unde să iasă, sau îl doare ceva. Notezi trei zile ora, ce s-a întâmplat înainte și ce făcea cu corpul. Dacă scâncește la ridicare, la atingere sau noaptea, mergi la medicul veterinar curant înainte de orice dresaj.
Nu, e o superstiție veche. Câinele urlă la o sirenă, la un câine din depărtare, pentru că a rămas singur sau, la bătrânețe, pentru că e dezorientat. Dacă un câine bătrân a început să urle noaptea, cu privirea în gol, e un motiv de consult la medicul veterinar curant, pentru auz, vedere sau declin cognitiv.
Scâncitul nu mai aduce nimic, nici privire, nici „nu”, iar în prima secundă de liniște îl lauzi și primește ce voia, dacă e rezonabil. Pauza de liniște crește cu câte o secundă la câteva zile. Toți din casă fac la fel, pentru că o singură cedare la al zecelea scâncet îl învață să insiste zece minute. Primele zile sunt mai gălăgioase, și tocmai asta arată că planul lucrează.
Nu toată noaptea. În primele 7–10 nopți, culcușul sau cușca stau lângă patul tău, iar când scâncește îi pui mâna pe plasă, fără vorbă. Dacă scâncește după câteva ore de somn, îl scoți afară în tăcere și înapoi la culcare. Puiul lăsat să plângă singur învață că nu vine nimeni, iar asta se întoarce mai târziu ca anxietate.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Urlă din primul minut și tace abia când intri pe ușă. E panică, și panica se lucrează cu secunde la început, nu cu ore de „obișnuit”.
La geam, la sonerie, la vecini, când rămâne singur. Câinele latră mereu dintr-un motiv, iar planul începe cu aflarea lui.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Umblă noaptea, rămâne cu nasul în colț, așteaptă la partea greșită a ușii, face pipi în casă. O parte e vârsta. O altă parte se tratează.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.