Comportament
Încremenește deasupra castronului, mănâncă mai repede când te apropii, mârâie la os. Paza resurselor e un comportament firesc ajuns problemă și se lucrează prin schimb.
De știut. Dacă a început brusc să-și apere mâncarea sau locul, mai ales dacă mănâncă mai mult ca înainte sau se ferește la atingere, poate avea dureri, probleme digestive sau un tratament care îi crește pofta. Întâi consultul la medicul veterinar curant, apoi planul.
Ai adoptat un câine acum trei luni. De la o vreme, când intri în bucătărie, el mănâncă tot mai repede, aplecat cu tot corpul peste castron, cu coada nemișcată. Sau ai un pui de cinci luni care ieri a mârâit pentru prima dată, când ai vrut să-i iei osul. Sau ai un copil de patru ani, iar câinele încremenește de fiecare dată când copilul trece pe lângă el cât mănâncă, și te-ai speriat. Toate astea poartă un nume: paza resurselor. Sfatul vechi, „ia-i castronul ca să se obișnuiască”, o înrăutățește. Planul care funcționează face ca, în câteva săptămâni, câinele să se bucure când te vede apropiindu-te de mâncarea lui.
Pentru că e câine. Un animal care își lasă mâncarea oricui vine spre el nu supraviețuiește, iar câinele are programul ăsta de la naștere: la unii e puternic, la alții abia se vede. Nu e un defect de caracter și n-are nicio legătură cu „dominanța”. E frica de a pierde ceva la care ține mult. Și se poartă ca orice frică: crește când îi dai dreptate și scade când o contrazici.
Ce păzesc câinii, de la cel mai des la cel mai rar: mâncarea din castron, oasele și jucăriile de ros, lucrurile furate (șosete, șervețele, telecomanda), locurile (canapeaua, patul, culcușul), uneori o persoană din casă, iar mai rar apa sau un colț din curte. Un câine poate păzi osul și să stea complet relaxat la castron. Ce contează pentru el decide tot el.
Semnele vin în trepte. Cu cât le prinzi mai de jos, cu atât îți e mai ușor:
Câinele care „a mușcat din senin la castron” a trecut prin toate treptele astea, de obicei luni la rând, fără ca cineva să le observe. Sau a sărit peste ele pentru că a fost pedepsit pe cele de jos.
Lucruri luate din gură. De fiecare dată când cineva i-a luat ceva sau i-a ridicat castronul, câinele a învățat că omul care se apropie îi ia ceva. După zece pățanii de felul ăsta, se apără de cum te vede venind.
Concurență la mâncare. Puiul crescut cu încă opt frați la un singur castron, câinele de pe stradă, cel din adăpost cu boxele lipite una de alta. Au aflat că mâncarea dispare dacă n-o aperi.
Mârâitul pedepsit. A mârâit și a fost certat sau lovit. A învățat că după mârâit vin necazuri, așa că data viitoare trece direct la dinți.
„Testatul”. Omul care bagă mâna în castron ca să-l obișnuiască sau îi ia osul ca să vadă ce face. Fiecare test îi confirmă câinelui că are motiv să apere.
Cât ține la lucrul respectiv. Un câine care n-a păzit nimic în viața lui poate păzi un os cu măduvă sau un pui de iepure găsit în iarbă. E același câine, doar că pentru prima dată are în gură ceva atât de bun.
Mai mulți câini. La un castron comun, unul pierde mereu și învață să nu mai piardă.
Foamea și durerea. Un câine mereu flămând (mâncare prea puțină sau prea săracă, paraziți, probleme de absorbție) apără mai tare. Unul cu dureri își păzește locul pentru că atingerea îl doare.
Luatul castronului în timpul mesei, ca să priceapă că e al tău. Câinele pricepe exact contrariul: când vine omul, dispare mâncarea. Unii renunță speriați și pare că a mers. Alții apără mai tare la a cincea încercare. În ambele cazuri ajungi la un câine care se încordează de cum te apropii de masa lui.
Mâna în castron ca să se obișnuiască. Același mecanism. Mâna ta poate veni la castron, dar numai ca să pună ceva în el, niciodată ca să ia.
Pedepsirea mârâitului. Mârâitul e singurul semn pe care ți-l dă câinele înainte de dinți. Dacă îl pedepsești, dispare, iar tu rămâi fără avertisment. Câinii „care mușcă fără să mârâie” îi vedem aproape numai în casele în care mârâitul a fost pedepsit.
Alergatul după lucrul furat. Pentru câine e cel mai frumos joc din casă. Pe deasupra, învață să înghită repede ce a prins, ca să nu i se ia, iar o șosetă înghițită înseamnă de multe ori operație.
Degetele în gură după os. Merge până în ziua în care nu mai merge, iar ziua aia se termină la camera de gardă.
Încolțirea. Câinele cu osul s-a băgat sub masă și omul se bagă după el. Fără o cale de retragere, câinelui îi rămâne o singură variantă și o folosește.
Schimbul cu păcăleală. Îi arăți o bucățică și spui „dă”, el lasă obiectul, iar tu îl iei și pleci fără să-i dai bucățica. O dată merge. A doua oară nu mai lasă nimic, și are dreptate.
Copilul pus să-l mângâie când mănâncă, ca să se obișnuiască. Un copil care se apropie de câinele care mănâncă e una dintre situațiile în care copiii sunt mușcați cel mai des, acasă, de câinele familiei. Copilul stă departe de câinele care mănâncă. Fără excepții.
Ideea planului e să schimbi ce înseamnă apropierea ta. Acum înseamnă „vine și ia”. Vrei să ajungă să însemne „vine și aduce”. Până atunci, nimeni nu se apropie de câine când are ceva la care ține. Cum aranjezi casa contează cât jumătate din tratament, din prima zi.
Câinele mănâncă singur, într-o cameră cu ușa închisă sau în spatele unei porți pentru copii. Castronul îl ridici după ce a terminat și a plecat de lângă el. Oasele și jucăriile de ros le primește doar în cușcă sau în țarc, cu ușa închisă, și le iei abia după ce s-a îndepărtat singur. Șosetele, șervețelele și telecomenzile dispar de la nivelul lui. Copiii nu se apropie de câinele care mănâncă sau roade, iar dacă nu poți garanta asta, câinele mănâncă într-o cameră încuiată. Dacă a furat ceva periculos, faci un schimb pe loc, cu ceva foarte bun (vezi pasul 5). Dacă a furat ceva fără risc, îl lași. Nu merită conflictul.
Două săptămâni notezi: ce păzește, față de cine și de la ce distanță apar primele semne, cum ar fi mâncatul grăbit sau încremenitul. Distanța la care e încă relaxat e distanța de la care pornești. La unii câini sunt trei metri, la alții e ușa bucătăriei.
Câinele mănâncă din castron. Tu apari la distanța sigură, arunci spre el ceva mult mai bun decât are în castron (o bucățică de carne, de brânză) și pleci imediat, fără să te oprești. Faci asta de câteva ori la fiecare masă, zile la rând. Îți dai seama că merge când ridică bucuros capul la vederea ta, în loc să mănânce mai repede. Abia atunci te apropii cu un pas. În două-trei săptămâni ajungi lângă castron, apoi mâna ta vine și pune ceva bun înăuntru, fără să atingă nimic altceva. Cu oasele faci la fel, dar mai încet, pentru că la os ține mult mai mult.
Începi în joacă, cu lucruri la care nu ține prea mult. Câinele are în gură o jucărie oarecare, tu îi arăți o bucățică, el lasă jucăria. Spui „dă”, îi dai bucățica, îl lauzi vesel și îi dai jucăria înapoi. Aproape de fiecare dată obiectul se întoarce la el; doar din când în când îl păstrezi tu și îi dai altceva în schimb. Așa învață că „dă” înseamnă „primești ceva bun și de obicei îți iei lucrul înapoi”. În săptămânile următoare treci, pe rând, la lucruri la care ține tot mai mult.
Separat, exersezi „lasă”, ca să previi furturile. Pui o bucățică pe jos și o acoperi cu palma. Când se uită la tine în loc să scormonească sub palmă, din cealaltă mână primește ceva bun și o laudă. Apoi încerci fără palmă. Apoi afară, cu ce găsește pe jos.
Nu alergi după el. Te duci în altă cameră și deschizi frigiderul cu zgomot. Sau arunci câteva bucățele la doi-trei metri de el, în direcția opusă, și când pleacă după ele iei calm obiectul. Dacă e ceva periculos (medicamente, oase de pui, o șosetă), îi oferi pe loc cel mai bun lucru din casă, fără negocieri. Exercițiile le reluați mâine.
Cu un pui, planul e același și durează o săptămână. Mâna care se apropie de castron pune mereu ceva mai bun în el. Schimburi cu jucării, zilnic, în joacă. Osul îl iei doar prin schimb. Copiii fac exercițiul cu castronul doar cu un adult lângă ei, aruncând bucățica de la distanță. Un pui crescut așa nu păzește nimic sau păzește atât de puțin încât nu observă nimeni.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Câinele mănâncă singur, în spatele unei uși. Oasele doar în țarc. Strângi tot ce poate fi furat. Copiii află regula. |
| 2–3 | Notezi distanțele și lucrurile păzite. Programare la medic dacă a început brusc sau mănâncă mai mult ca înainte. |
| 4–5 | Prima „apropiere care aduce” la castron, de la distanța sigură, de 3–4 ori pe masă. „Dă” cu o jucărie oarecare, 5 schimburi. |
| 6–7 | Aceleași exerciții. Dacă ridică bucuros capul când te vede, un pas mai aproape. Dacă nu, mai rămâi acolo o săptămână. |
Paza resurselor nu e o boală. Totuși, medicul veterinar curant trebuie să excludă câteva lucruri dacă:
Îi spui medicului exact ce păzește și de când. Un câine care își apără castronul pentru că paraziții îl lasă flămând are nevoie de analize, nu de exerciții.
Paza resurselor se îndreaptă foarte bine când o prinzi devreme și foarte greu după luni de „testat”. Un specialist pornește de la harta ta și de obicei schimbă două lucruri: cine se apropie de câine când mănâncă (o vreme, nimeni) și ce îi aduce apropierea.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Nu. Învață exact contrariul: când vine omul, dispare mâncarea, deci trebuie apărată mai tare. Paza resurselor n-are legătură cu cine e șeful. E frica de a pierde ceva la care ține. Îl lași să mănânce singur, în spatele unei uși, și începi apropierile care aduc: vii de la distanță, arunci ceva mai bun decât are în castron și pleci. În câteva săptămâni se bucură când te vede venind.
Prin schimb, în joacă, începând cu lucruri care nu-l interesează prea mult. Ține jucăria, tu îi arăți o bucățică, el lasă. Spui „dă”, îi dai bucățica și îi dai jucăria înapoi. Aproape de fiecare dată lucrul se întoarce la el. În câteva săptămâni treci la lucruri la care ține mai mult. Nu iei nimic fără să-i dai ceva bun în schimb și nu-i bagi degetele în gură. „Lasă”, pentru ce e pe jos, îl înveți separat, cu bucățica acoperită de palmă.
Nu trece de la sine, dar la pui se repară în una-două săptămâni, dacă nimeni nu-l „testează”. Mâna care se apropie de castron pune mereu ceva mai bun în el și nu ia niciodată nimic. Osul îl iei doar prin schimb. Nu-l certa pentru mârâit, pentru că e singurul avertisment pe care îl ai. Dacă ai copii, puiul mănâncă singur, în altă cameră, până dispare orice semn.
Nu alergi după el. Pentru câine e cel mai frumos joc din casă și învață să înghită repede ce a prins. Te duci în altă cameră și deschizi frigiderul sau arunci câteva bucățele în direcția opusă și iei calm obiectul când pleacă după ele. Dacă e ceva periculos (medicamente, oase de pui, o șosetă), îi oferi pe loc cel mai bun lucru din casă, fără negocieri. De acum încolo, lucrurile dispar de la nivelul lui.
Da. E una dintre situațiile în care copiii sunt mușcați cel mai des acasă. Regula nu are excepții: copilul nu se apropie de câinele care mănâncă sau roade, iar câinele mănâncă într-o cameră cu ușa închisă. Nu pui copilul să-l mângâie ca să se obișnuiască. Dacă a mârâit deja la copil, chemi un specialist în comportament săptămâna asta, nu peste o lună.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Un mârâit lângă culcuș, o mână prinsă „din senin”. Câinele îți spune ceva de fiecare dată înainte să muște, iar cauza se găsește aproape mereu, dacă știi unde să te uiți.
S-au înțeles un an, iar acum se iau la bătaie la ușă sau pe canapea. Lumea zice gelozie; noi vedem o ceartă pe ce le e drag, iar cel mai drag le ești adesea tu.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.