Comportament
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
De știut. Un pui care începe dintr-odată să muște mai tare, mai ales când e atins pe cap sau pe urechi, poate avea dureri (otită, dinți care ies greu, ceva înghițit). Dacă mușcatul vine cu apatie sau nu mai mănâncă, întâi la medicul veterinar curant.
Puiul are între zece și paisprezece săptămâni, iar antebrațele tale arată ca după o ceartă cu o pisică. Te mușcă de mâini când îl mângâi, de glezne când treci prin bucătărie, de mâneca copilului care fuge râzând. Seara, pe la nouă, se face crocodil și nu-l mai oprește nimic. Ai citit deja peste tot că „e normal”. Nu te ajută prea mult, pentru că mâine vin bunicii. Aici găsești de ce mușcă, ce înrăutățește lucrurile fără să-ți dai seama și cum arată o săptămână după care mușcăturile chiar se răresc.
Puiul n-are mâini. Tot ce vrea să cunoască trece prin gură: mâneca, degetul, piciorul mesei, urechea fratelui. La cuib, între cinci și opt săptămâni, frații îl învață regula de bază: dacă strângi prea tare, celălalt schelălăie și joaca se oprește. Așa învață puiul să-și dozeze mușcătura. Specialiștii îi spun inhibiția mușcăturii. Un pui luat de la mamă la șase săptămâni, sau unul care a fost singur la cuib, ajunge la tine cu lecția făcută pe jumătate. Restul îl faci tu.
Peste nevoia de a explora vin câteva lucruri care fac mușcatul mai tare și mai des.
Dinții de lapte încep să cadă pe la patru luni, iar cei definitivi ies până pe la șase-șapte. În lunile astea îl dor gingiile, așa că roade orice îi ajunge la gură, inclusiv pe tine. O să găsești dințișori pe covor. E în regulă.
Un pui are nevoie de 18–20 de ore de somn pe zi. Cei mai mulți pui crescuți la bloc dorm mult mai puțin, pentru că în casă se întâmplă mereu ceva. Puiul obosit mușcă mai tare, are ochii sticloși și nu se mai poate opri. „Ora nebună” de seară, când aleargă prin casă și se agață de pantaloni, e de cele mai multe ori un pui care trebuia să doarmă de o oră.
Copii care aleargă și țipă, mâini care fâlfâie repede deasupra capului lui, joaca de-a trasul cu degetele. Pentru pui toate sunt invitații la joacă, iar el răspunde cu dinții.
Mușcătura aduce mereu ceva: un țipăt, o împingere, o privire. Pentru un pui plictisit și cearta e spectacol.
Un pui de două-trei luni mănâncă de trei-patru ori pe zi. Cu două mese mari rămâne ore în șir flămând, iar puiul flămând mușcă mai insistent, de obicei la aceleași ore.
La antrenamente vedem des pui de patru luni care coboară din mașină „nebuni” și pleacă acasă dormind, după o căutare pe iarbă. Mușcatul lor n-avea nicio legătură cu caracterul. Aveau energie multă și prea puțin de lucru pentru nas.
Ideea vine de la cuib: fratele schelălăie, joaca se oprește. La unii pui merge din prima. Pe mulți alții sunetul ascuțit îi întărâtă și mai tare, și se întorc cu și mai mult chef. Încearcă de două-trei ori. Dacă puiul tău e din a doua categorie, treci la oprirea jocului, fără niciun sunet.
Toate opresc mușcatul pe loc, prin frică. Și toate îl învață că mâna care vine spre cap e periculoasă. La opt luni ai un câine care se ferește când vrei să-i pui zgarda și, în unele cazuri, unul care mușcă de-adevăratelea când e prins, pentru că așa a învățat el că se încheie lucrurile neplăcute. Asociațiile de medicină comportamentală veterinară nu recomandă la pui nicio metodă bazată pe durere sau pe intimidare. Nici noi.
Mâna care fuge e pradă. Puiul sare după ea și o prinde mai sus, de antebraț. O mână care rămâne nemișcată și moale e plictisitoare.
Dacă în prima lună te-ai jucat cu el trăgându-l de obraji și lăsându-l să te prindă de degete, tu l-ai învățat că mâinile sunt jucării. Între voi stă mereu o jucărie.
Puiul învață să ocolească mâna. Blând cu ea nu devine. Diferența o vezi la veterinar, când trebuie să se lase atins.
Douăzeci de minute în baie nu-i spun nimic unui pui de trei luni. După zece secunde a uitat de ce e acolo. Pauza care funcționează e scurtă, vine imediat și se repetă.
Îi trece dacă îl ghidezi. Un pui care a mușcat nestingherit până la șase luni are un obicei format și un corp de 20 de kilograme cu care să-l exerseze.
Toată lumea din casă face la fel. Dacă unul se joacă cu mâinile și altul oprește joaca, puiul învață doar că depinde de om și îl mușcă în continuare pe cel care cedează.
După 20–30 de minute de joacă sau de plimbare urmează somnul, în țarc sau în cușca cu ușa deschisă, într-un loc liniștit. Dacă nu adoarme singur, îl duci acolo cu ceva de ros și ieși din raza lui. Notează o zi întreagă cât doarme de fapt. Majoritatea oamenilor se sperie când văd cifra. Ora nebună de seară dispare în câteva zile, de îndată ce puiul doarme după-amiaza.
Pe canapea, lângă pat, pe masa din bucătărie. Când puiul vine spre tine cu gura deschisă, ai deja jucăria în mână și ea îi ajunge în gură înaintea mânecii tale. Jucăriile lungi, cum ar fi o frânghie sau un pluș de 40 cm, țin dinții departe de degete și te lasă să te joci cu el.
De fiecare dată, fără excepție. Puiul strânge, tu încremenești două-trei secunde cu mâna moale, apoi te întorci cu spatele. Dacă se agață de haine, te ridici și ieși din cameră pentru zece-douăzeci de secunde, sau pui o barieră între voi. Te întorci calm și reiei joaca cu jucăria. În câteva zile puiul învață că dinții pe piele îl fac pe om să dispară, iar dinții pe jucărie îl țin aproape.
O exersezi separat de joacă, de două-trei ori pe zi, câte două minute. Îți apropii încet mâna de botul lui. Când o atinge sau o linge, din cealaltă mână îi dai o bucățică bună și îi spui încet „bravo”. Apoi ții bucățica în pumnul închis. Dacă mușcă pumnul, nu primește nimic. Dacă se oprește, adulmecă și linge, pumnul se deschide. În două săptămâni ai un pui care ia totul din mână cu buzele și lasă mâna în pace.
Două-trei jucării de ros bune, pe care le schimbi între ele, sunt mai utile decât zece aruncate permanent pe jos. Un prosop răsucit, udat și ținut la congelator îi ține gingiile ocupate un sfert de oră. Când îl prinzi rozând ceva de-al tău, nu-l certa. Îi dai jucăria, iei obiectul și data viitoare îl pui mai sus.
Un copil sub șase-șapte ani nu rămâne singur cu un pui care mușcă, oricât de drăguți ar fi amândoi. Regulile pentru copii sunt puține și clare: nu alergăm pe lângă pui, nu țipăm, nu ne jucăm cu mâinile, ne jucăm cu jucăria lungă. Când copiii se agită, puiul merge la somn în țarc, cu ceva de ros, înainte să înceapă mușcatul. Copilul care fuge râzând e pentru pui cel mai bun joc din casă, iar dinții ajung la glezne și la mâneci.
Zece minute de căutat mâncarea prin casă îl obosesc mai mult decât zece minute de alergat după minge. Îi împrăștii porția pe un prosop mototolit, în cutii de carton sau în iarbă. Cât timp nasul lucrează, gura nu mai are timp de mâinile tale.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Notezi orele de somn reale și mesele. Pui o jucărie în fiecare cameră. |
| 2 | Începi ritmul: 20–30 de minute de joacă, apoi somn. Toată casa află regula: dinți pe piele, jocul se oprește. |
| 3–4 | Oprești jocul de fiecare dată, fără sunet. Mâna blândă, de două ori pe zi. Prosopul înghețat seara. |
| 5–6 | Căutatul mâncării prin casă, de două ori pe zi. Copiii primesc jucăria lungă și regulile. |
| 7 | Numeri mușcăturile din zi și le compari cu ziua 1. Dacă n-au scăzut deloc, citește din nou partea despre specialist. |
Un pui care mușcă în joacă e de regulă un pui sănătos. Câteva schimbări cer totuși un consult înainte de orice plan:
Spune-i medicului veterinar curant exact când și unde mușcă mai tare. Cu un tipar clar, consultul merge mult mai repede.
Puii de la clasa de pui mușcă mai puțin după un sfert de oră de căutat pe iarbă decât după o jumătate de oră de alergat. Căutarea obosește creierul. Alergatul îl turează. Acasă faci același lucru în mic: mâncarea împrăștiată prin casă, jocul „caută” dintr-o cameră în alta, cutii de carton cu câteva bucățele ascunse înăuntru. Un pui care a lucrat zece minute cu nasul doarme după aceea, iar somnul rezolvă jumătate din problemă.
O evaluare la un pui durează puțin și schimbă mult. Un instructor vede în zece minute dacă e joacă, oboseală sau frică, iar la trei-patru luni totul se îndreaptă repede. La un câine trecut de șase luni, același lucru cere mult mai mult timp.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Mușcatul în joacă e cel mai intens între două și patru luni și se rărește odată cu ieșirea dinților definitivi, pe la șase-șapte luni. Cu program de somn și cu joaca oprită la fiecare mușcătură, cei mai mulți pui sunt blânzi cu mâinile pe la cinci-șase luni. Fără ghidaj, obiceiul rămâne și crește odată cu câinele.
Zilnic: somn după fiecare 20–30 de minute de joacă, o jucărie la îndemână în fiecare cameră, pe care o pui între voi înainte să ajungă la mână, și jocul oprit de fiecare dată când dinții ating pielea. Încremenești, te întorci cu spatele, la nevoie ieși din cameră zece secunde, apoi reiei cu jucăria. Toată lumea din casă face la fel.
Nu. Mușcatul se oprește prin frică, iar puiul învață că mâna care vine spre cap e periculoasă. Rezultatul se vede peste câteva luni: un câine care se ferește de zgardă, de perie, de veterinar și uneori unul care mușcă de-adevăratelea când e prins. Oprirea jocului ajunge la același rezultat fără urmările astea.
Copilul care aleargă și țipă e pentru pui cel mai bun joc din casă, iar dinții ajung la glezne. Regulile: copiii nu aleargă pe lângă pui, nu se joacă cu mâinile, folosesc o jucărie lungă, iar când se agită, puiul merge la somn în țarc. Un copil sub șase-șapte ani nu rămâne singur cu puiul. Dacă mușcătura lasă urme, chemi un specialist.
În joacă mârâitul e normal: corpul e moale, se mișcă săltat și revine imediat la tine. Contează corpul țeapăn, privirea fixă, mârâitul jos cu buzele ridicate, mai ales când e atins sau are ceva în gură. Dacă le vezi, nu le pedepsi. Filmează și cere o evaluare; cu cât mai devreme, cu atât mai simplu.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Prima noapte fără mamă și frați, pe întuneric, singur într-o cutie. E normal să plângă; cum răspunzi tu în primele nopți hotărăște cât ține.
Tocul ros, perna desfăcută, al treilea încărcător pe luna asta. Câinele nu se răzbună. Filmarea din prima oră îți arată dacă e plictiseală sau panică.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Vii acasă și ai labele lui pe piept înainte să închizi ușa. Săritul e un salut, iar câinele îl păstrează pentru că i-a reușit de fiecare dată.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.