Puiul are nouă săptămâni și e la tine de zece zile. Ieri a fost mai cuminte ca de obicei. Aseară a lăsat jumătate din castron, azi-dimineață a vomitat de două ori, iar acum a făcut un scaun moale, cu un miros pe care nu l-ai mai simțit până acum. Cineva ți-a zis „poate e parvo” și ai ajuns aici de pe telefon. Dacă puiul tău arată așa, citește prima secțiune, sună la medicul veterinar și abia apoi citește restul. Parvoviroza se tratează. Cu cât ajunge puiul mai repede la cabinet, cu atât are șanse mai bune.
Simptomele parvovirozei: când suni azi
La parvoviroză nu există „mai vedem mâine”. Suni azi, pe loc, dacă puiul are oricare dintre semnele de mai jos, mai ales dacă nu și-a terminat vaccinurile:
- e abătut, doarme mult mai mult ca de obicei și nu mai vrea să se joace;
- nu mănâncă, nici măcar bucățica lui preferată;
- vomită, chiar dacă doar o dată sau de două ori;
- are diaree, mai ales apoasă, cu sânge sau cu un miros greu, dulceag, care umple camera;
- îl doare burta: se strânge, scâncește sau se face covrig când îl iei în brațe;
- gingiile sunt palide, uscate sau lipicioase;
- are urechile și labele reci sau, dimpotrivă, e fierbinte și moale ca o cârpă.
De multe ori primul semn e doar oboseala, împreună cu lipsa poftei de mâncare. Voma și diareea vin după câteva ore sau după o zi. Un pui care a pierdut mult lichid se poate prăbuși în câteva ore. Pleci la primele semne, nu când vezi sânge.
La telefon spui vârsta, ce vaccinuri a făcut și când (fă o poză la carnet), de când are semnele și dacă în ultimele două săptămâni a fost prin parcuri, la alți câini, la pet shop sau la cabinet. Cabinetul trebuie să afle dinainte că vine un pui suspect de parvoviroză. Multe cabinete te primesc pe altă ușă sau te duc direct într-o cameră separată, ca să nu se îmbolnăvească alți câini din sala de așteptare.
Ce urmărești și notezi acasă
Parvoviroza e produsă de un virus care atacă intestinul și măduva oaselor, adică locul unde se fac celulele albe care apără corpul. Puiul face o diaree severă și, în același timp, rămâne fără apărare în fața bacteriilor din propriul intestin. Virusul trece de la un câine la altul prin fecale, fără să fie nevoie ca ei să se întâlnească. Îl cari pe tălpi, pe roțile căruciorului, pe mâini, pe castroane, iar iarba îl ține la rândul ei. În mediu rezistă luni de zile, chiar un an, și la frig, și la căldură.
Cei mai expuși sunt puii între șase săptămâni și șase luni. La început îi apără anticorpii luați de la mamă. Aceștia scad treptat și vine o perioadă în care nu-l mai apără destul, dar încă încurcă vaccinul. De aici seria de vaccinuri la pui, până la 16 săptămâni sau mai târziu.
Ca medicul să lucreze repede, notează pe telefon, chiar și în grabă:
Ora fiecărui lucru. Când ai văzut primul semn, fiecare vomă, fiecare scaun. „A vomitat de patru ori de la 7 dimineața” îi spune medicului mult mai mult decât „vomită de azi”.
Ce intră și ce iese. A băut? A făcut pipi? Câtă mâncare a lăsat?
Scaunul. O poză, să se vadă culoarea. Dacă medicul cere o probă, iei puțin, cu mănușă, într-o pungă sau într-un recipient curat.
De unde vine puiul. Crescător, adăpost, anunț. Apoi carnetul de vaccinare, deparazitarea, alți câini din casă și pe unde v-ați plimbat în ultimele două săptămâni.
E parvoviroză sau altceva?
Diareea la pui are multe cauze. Din tabel înțelegi ce caută medicul; diagnosticul îl pune el. Orice pui care nu și-a terminat vaccinurile și are vomă cu diaree e tratat ca suspect până la test.
| Cauza |
Cum arată de obicei |
Ce face diferența |
| Parvoviroză |
Abatere, refuză mâncarea, vomă, apoi diaree apoasă cu sânge și miros greu |
Pui nevaccinat sau cu vaccinuri incomplete; se agravează de la o oră la alta |
| Viermi intestinali |
Burtă umflată, scaun moale, uneori viermi în scaun |
Puiul e de obicei vioi și mănâncă |
| Giardia |
Scaun moale, gras, care vine și pleacă |
Rar cu abatere puternică |
| Mâncare nouă, stres |
Scaun moale o zi-două după ce a ajuns acasă |
Se joacă, mănâncă, bea |
| Ceva înghițit |
Vomă repetată, poate fără diaree |
Roade orice; burta îl doare |
| Otrăvire |
Depinde de substanță |
A ajuns la ceva anume |
Ce face medicul veterinar
Ca să știi la ce să te aștepți la cabinet, un consult pentru suspiciune de parvoviroză arată cam așa:
- Primirea separată. De obicei puiul intră din prima în izolare. Personalul lucrează cu halat și mănuși, ca virusul să nu ajungă la puii internați pentru altceva.
- Examenul clinic. Temperatura, cât e de deshidratat, culoarea gingiilor, burta, pulsul.
- Testul rapid din scaun. Caută virusul în fecale și dă rezultatul în câteva minute. La începutul bolii poate ieși negativ chiar dacă puiul are parvoviroză, iar în zilele de după un vaccin poate ieși fals pozitiv. Medicul îl citește împreună cu semnele și uneori îl repetă sau cere un test de laborator.
- Analizele de sânge. Celulele albe (scad mult la parvoviroză și arată cât de grav e), glicemia (puii fac ușor hipoglicemie), proteinele, sărurile.
- Tratamentul. Niciun medicament nu omoară virusul. Tratamentul ține puiul în viață până își face singur apărarea. Perfuziile îi dau înapoi lichidele pierdute, zahărul și sărurile. Primește medicamente împotriva vomei și a durerii, protecție împotriva bacteriilor care trec prin peretele intestinului rănit și mâncare cât mai devreme, uneori printr-o sondă subțire. De obicei înseamnă câteva zile de internare.
- Când internarea nu se poate. Unele clinici au un protocol de tratament acasă, cu vizite zilnice. Are șanse mai mici decât spitalul și mult mai mari decât nimic. Dacă ăsta e cazul tău, spune-o deschis; medicii preferă să afle de la început.
- Externarea. Puiul pleacă acasă când mănâncă singur și nu mai vomită. Primești regulile de izolare și de curățenie și data controlului.
Tratați la timp, cei mai mulți pui scapă. Netratați, mulți mor. Pentru diferența asta te grăbești.
Ce nu faci acasă
- Nu aștepți până mâine să vezi dacă trece. Peste noapte puiul se poate deshidrata grav.
- Nu-i dai pe gură apă, ceaiuri, mâncare sau soluții cât timp vomită. Tot ce intră iese înapoi și îl obosește. Când și cum începe mâncarea hotărăște medicul.
- Nu-i faci injecții sau perfuzii comandate de pe internet și nu folosești „seruri” sau tratamente luate fără rețetă. Greul tratamentului nu stă în seringă. Stă în a ști ce pui, cât și când, după analize.
- Nu încerci leacuri băbești: ouă crude, oțet, usturoi, alcool, cărbune de la grătar.
- Nu-l duci în parc, la pet shop sau la alți câini cât e bolnav și până nu-ți spune medicul că nu mai e contagios. Virusul iese prin scaun și după vindecare, zile sau săptămâni.
- Nu aduci un pui nou în casă în lunile următoare fără să vorbești cu medicul. Virusul rămâne în curte și în casă.
- Nu lași pe jos scaunele și voma. Le strângi cu mănuși, într-o pungă pe care o închizi.
Curățenia și ceilalți câini din casă
Detergenții obișnuiți nu omoară virusul. Medicul îți spune ce dezinfectant să folosești. Pe suprafețele lavabile se folosește des înălbitorul obișnuit, diluat cum îți spune el. Textilele le speli la cea mai mare temperatură pe care o suportă; ce nu se poate spăla, arunci. Curtea și iarba se dezinfectează greu, așa că un câine nevaccinat n-are ce căuta acolo luni de zile.
Câinii adulți din casă, vaccinați cum trebuie, sunt de obicei protejați. Arată-i medicului carnetele lor. Oamenii nu se îmbolnăvesc de parvoviroza câinilor, dar duc virusul pe haine și pe pantofi. După ce ai îngrijit puiul, te speli pe mâini și te schimbi.
Prevenția: vaccinul și câteva săptămâni de grijă
Vaccinul îl apără cu adevărat. Schema o stabilește medicul. De obicei începe la 6–8 săptămâni și continuă la 2–4 săptămâni până la cel puțin 16 săptămâni, cu un rapel mai târziu. Până la ultimul vaccin din serie, puiul nu merge în parcurile pline de câini și nu calcă pe iarba pe care își fac nevoile toți câinii din cartier.
Numai că exact acum are nevoie să vadă lumea. Îl poți purta în brațe sau în cărucior prin oraș, îl poți duce la prieteni care au câini adulți sănătoși și vaccinați, în mașină, la o cafenea. Pe pagina despre socializarea puiului găsești cum faci asta fără risc. Un pui ținut numai în casă până la patru luni scapă de virus, dar rămâne cu frica de lume.
Informațiile de pe această pagină sunt educative și nu înlocuiesc un consult. Pentru detalii complete și pentru un diagnostic, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.