De ce vomită câinele și ce faci când vomită și nu mănâncă?

Șase dimineața, o pată de spumă albă pe parchet, iar câinele, după o oră, își mănâncă porția ca în orice zi. Altă casă: câinele vomită galben, pe stomacul gol, de câteva dimineți la rând. A treia: a vomitat de patru ori de aseară, nici nu se uită la mâncare și stă întins cu bărbia pe podea, cu privirea în gol. Primele două au, de obicei, o explicație simplă și le discuți cu medicul veterinar curant la telefon sau la următorul control. A treia nu așteaptă. Aici afli cum le deosebești, ce notezi, ce te întreabă medicul și ce nu faci acasă. Ce să-i dai „să-i treacă greața” n-o să găsești: la un câine care vomită, medicul vrea întâi să afle de ce, iar răspunsul îl dă palparea burții, uneori o radiografie.

Când vărsăturile nu mai pot aștepta până mâine

• încearcă să vomite și nu iese nimic sau doar puțină spumă, e neliniștit, se plimbă, salivează, iar burta i se umflă văzând cu ochii. La un câine mare, cu pieptul adânc (ciobănesc german, dog, setter, dar și labrador), așa arată torsiunea de stomac. Pleci spre cea mai apropiată clinică deschisă și suni din mașină, pentru că aici se numără minutele;
• vomită sânge roșu sau ceva ce seamănă cu zațul de cafea (sânge digerat), ori scaunul e negru ca smoala;
• a vomitat de mai mult de două-trei ori în câteva ore și nu ține nici apa;
• un pui sub șase luni sau un câine bătrân vomită și nu mănâncă. La pui, vărsăturile cu diaree urât mirositoare înseamnă parvoviroză până la proba contrarie;
• zace și nu se ridică; are gingiile palide, gălbui sau lipicioase, ochii înfundați, iar pliul de piele de pe ceafă nu revine la loc;
• îl doare burta: stă cocoșat, geme când îl ridici sau se așază cu pieptul pe podea și fundul sus;
• a putut înghiți ceva: o șosetă, o jucărie ruptă, un cocean de porumb, un os, o sfoară sau o ață (uită-te și sub limbă), sâmburi; ori a ajuns la ciocolată, struguri, stafide, gumă de mestecat fără zahăr, medicamentele tale, otravă pentru rozătoare, antigel;
• o cățea nesterilizată vomită și bea mult la 4–8 săptămâni după călduri, cu sau fără scurgeri. Piometrul se operează de urgență;
• vărsăturile vin cu tremur, salivă multă, dezorientare sau convulsii: intoxicație până la proba contrarie;
• vomită de peste 24 de ore, chiar dacă rar, sau n-a mâncat nimic de o zi.

Dacă pleci la clinică, ia cu tine ambalajul de la ce crezi că a mâncat și o poză cu voma. La telefon spune de câte ori a vomitat, de când, ce a ieșit și dacă bea. Un câine de talie mică se deshidratează într-o după-amiază.

Ce observi și ce notezi acasă

Vărsăturile au zeci de cauze, de la o porție înghițită prea repede până la o boală de rinichi. Medicul le desparte după istoric, iar istoricul e la tine.

Vomă sau regurgitare? Lumea le confundă des. Voma vine cu efort: câinele se încordează, burta i se strânge de câteva ori, uneori salivează și înghite în gol înainte, apoi iese mâncare pe jumătate digerată, de multe ori cu bilă. Regurgitarea se petrece fără efort: câinele apleacă capul și mâncarea cade, nedigerată, uneori în formă de tub, la câteva minute după masă, fără contracții. Regurgitarea repetată trimite spre esofag, iar acolo investigațiile sunt altele. Dacă nu ești sigur ce ai văzut, data viitoare filmează. Zece secunde de film scurtează consultul.

Ce a ieșit. Mâncare nedigerată sau digerată, lichid galben-verzui, spumă albă, sânge, bucăți de jucărie, iarbă, păr, viermi. Fă o poză, inclusiv la vomă.

Când. Ora și legătura cu masa (imediat după, la câteva ore, dimineața pe stomacul gol, noaptea), plus de câte ori în 24 de ore. Vărsăturile galbene de dimineață, la un câine altfel sănătos care mănâncă o dată pe zi, vin de obicei din stomacul gol prea multe ore. Medicul îți poate propune să împarți porția, dar decizia e a lui, după ce a exclus restul.

Restul câinelui. Dacă mănâncă, dacă bea, dacă face pipi, dacă are scaun și cum arată. Notează și dacă bea mai mult ca de obicei de câteva săptămâni. La un câine trecut de opt ani, vărsăturile cu sete mare cer analize, nu răbdare. Trece în jurnal și greutatea, plus cum arată burta.

La ce a avut acces. Gunoiul, resturile de la petrecere, compostul, jucăriile rupte, ciorapii, pietrele din curte, plantele din casă, geanta cu gumă de mestecat și medicamente. Întreabă pe toată lumea din casă ce i-a dat. Copiii știu de obicei, dacă îi întrebi fără să-i cerți.

Istoricul. Vaccinurile, ultima deparazitare, tratamentele în curs (unele dau greață), bolile cunoscute, operațiile, ultima dată când a mai vomitat așa și ce s-a dovedit atunci.

La antrenamente vedem câini care, după urmă, beau prea repede apă rece cu stomacul plin de aer de la gâfâit și dau afară puțină spumă. O dată, la un câine altfel sănătos, nu e motiv de panică. De două ori pe săptămână e deja altă discuție.

Ce vezi și la ce se gândește întâi medicul

Tabelul te ajută să pui ordine în ce vezi. Diagnosticul îl pune medicul, cu mâna pe burta câinelui.

Ce verifică medicul veterinar

1. Întrebările. Cele de mai sus, plus ce ai filmat sau fotografiat.
2. Examenul clinic. Temperatura; gingiile (culoarea, cât de umede sunt, în cât timp revine culoarea după ce apeși); pliul de piele; palparea burții, pe îndelete, în căutarea durerii, a unei umflături, a anselor de intestin umflate sau a unui stomac plin de gaz; gura și zona de sub limbă, după un fir de ață; ganglionii; inima și plămânii; cântarul.
3. Analizele de sânge. Hemoleucograma; biochimia pentru rinichi, ficat, glicemie, proteine; electroliții, pe care vărsăturile îi dau peste cap repede; un test pentru pancreas, când tabloul se potrivește. La pui, testul rapid de parvovirus din fecale.
4. Urina. Cât e de concentrată spune multe despre rinichi și despre cât de deshidratat e câinele.
5. Imagistica. Radiografia de abdomen arată un corp străin, gazul sau torsiunea; ecografia arată pancreasul, pereții stomacului și ai intestinului, uterul la femele, ficatul, rinichii. Când radiografia simplă nu lămurește, uneori urmează o radiografie cu substanță de contrast sau o endoscopie, prin care obiectul poate fi și scos.
6. Planul. La vărsăturile acute simple, la un adult: o pauză scurtă de masă, stabilită de medic după greutate și vârstă (nu la puii mici), apă puțină și des, apoi o dietă de tranziție în porții mici, cu control la 24–48 de ore. Dacă e deshidratat, urmează perfuziile, cu drum zilnic la cabinet sau cu internare. Medicația contra greței, dacă e nevoie de ea, vine după ce medicul a exclus un corp străin, pentru că la o obstrucție ar ascunde singurul semn care se vede. Un corp străin se scoate prin endoscopie sau operație. Torsiunea cere stabilizare și operație de urgență. O boală cronică (rinichi, ficat, pancreas, intestin) înseamnă tratament și dietă pe termen lung.

Înainte să pleci, întreabă când și cu ce reiei mâncarea și ce semne te aduc înapoi în aceeași zi. Notează-le în telefon, de față cu medicul.

Ce nu faci acasă

• Nu-l faci să vomite cu sare, cu soluții din baie sau cu degetul pe gât. Unele substanțe fac mai mult rău la întoarcere, iar sarea în cantitate mare e ea însăși otravă. Dacă a înghițit ceva periculos, suni și pleci; la clinică există metode controlate.
• Nu-i dai medicamente de uz uman pentru greață, pentru durere sau „pentru stomac”. Nu sunt făcute pentru câini, iar unele îi fac rău direct.
• Nu-i dai medicamente veterinare contra greței rămase de la un episod vechi sau de la alt animal, înainte de consult. Dacă are un corp străin, nu mai vomită, dar obiectul rămâne înăuntru, iar tu nu mai vezi nimic.
• Nu-i iei apa de tot. Dacă vomită și apa, suni. Dacă o ține, îi dai puțină și des. Castronul plin, băut dintr-o suflare, se întoarce în două minute.
• Nu-l forțezi să mănânce „ca să prindă putere”. Nici lapte, nici resturi grase, nici oase.
• Nu tragi de sfoara sau de ața care îi atârnă din gură sau de sub coadă. Firul poate fi prins în intestin, iar dacă tragi, riști să-i tai intestinul pe dinăuntru, fără anestezie, în bucătărie. Tai doar ce atârnă, la nivelul pielii sau al buzelor, și pleci la clinică.
• Nu aștepți cu burta umflată, nici măcar o oră. Torsiunea de stomac omoară în câteva ore.
• Nu dai vina doar pe iarbă. Mulți câini mănâncă iarbă și vomită după. Când vărsăturile se repetă, iarba rămâne un detaliu în jurnal și cauza trebuie căutată în altă parte.
• Nu lași cățeaua nesterilizată pe „vedem mâine” când vomită și bea mult la câteva săptămâni după călduri.

Vărsăturile din când în când

Un câine sănătos vomită uneori, o dată la câteva luni, fără motiv aparent și fără urmări. Dacă ai notat data, ai deja răspunsul la întrebarea medicului „cât de des?”. Când episoadele ajung săptămânale, chiar dacă fiecare pare banal, vorbim de un simptom cronic. Se investighează înainte să înceapă câinele să slăbească.

Un câine care a vomitat o dată și cere de mâncare după o oră nu e un caz. Unul care vomită de două ori pe săptămână, de o lună încoace, e un caz pe care încă nu l-a deschis nimeni. Dacă n-ai un medic veterinar curant, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să-ți alegi un cabinet.