Câinele are diaree: ce faci acasă și când mergi la veterinar?

Cinci dimineața, câinele scâncește la ușă și nu mai apucă să iasă. Asta e o situație. Alta: un câine adult, vesel, care de trei zile face scaun moale cu dungi de mucus, de patru-cinci ori pe zi, și se încordează la final fără să mai iasă nimic. A treia: un pui de trei luni care a vomitat o dată noaptea și acum are diaree apoasă, cu un miros pe care nu-l uiți. Prima trece de obicei singură în două zile. Pentru a doua duci o probă de scaun la cabinet. Pentru a treia suni la medicul veterinar curant în dimineața asta, înainte de cafea. Mai jos ai cum le deosebești, ce notezi și ce se întâmplă la consult. Ce să-i dai nu scrie nicăieri pe pagină, pentru că fără analize nu știm nici noi și nici medicul nu poate ști la telefon.

Când suni la medic azi, nu mâine

La câinii adulți, majoritatea episoadelor vin de la ceva mâncat și se termină repede. Lista de aici e pentru celelalte:

• sânge în scaun: roșu viu și mult (mai mult decât câteva firișoare la sfârșit) sau negru, lipicios, lucios ca smoala; negrul înseamnă sânge digerat, venit din stomac sau din intestinul subțire;
• diaree apoasă cu miros greu la un pui sub șase luni sau nevaccinat complet, mai ales dacă vomită și stă întins: parvoviroza avansează în ore;
• vărsături și diaree deodată, iar apa nu rămâne în el;
• câine care nu se mai ridică, cu gingii palide sau lipicioase, ochi înfundați, pielea de pe ceafă care rămâne ca un cort când o lași din mână;
• burta tare, umflată sau dureroasă când o atingi; câine cocoșat sau în „poziția de rugăciune”, cu pieptul pe podea și fundul sus;
• scaun ca un jeleu de zmeură, apărut dintr-odată la un câine de talie mică sau medie; diareea hemoragică acută îl deshidratează în câteva ore;
• orice șansă să fi ajuns la gunoi, la otrava de șoareci, la pastilele tale sau la ceva de înghițit (șosete, jucării, un cocean de porumb);
• diaree la un câine bătrân, la unul cu o boală cunoscută (rinichi, inimă, diabet) sau la unul care ia zilnic un tratament;
• scaun moale de peste două zile la un adult sănătos în rest, sau diaree care se tot întoarce la câteva săptămâni.

La telefon spune ordinea în care au apărut semnele și de când n-a mai mâncat sau băut. Dacă poți, ia o probă de scaun într-o pungă. Și ține minte diferența de talie: un pui de două kilograme n-are de unde pierde. Ce la un labrador adult înseamnă o zi proastă, la el înseamnă deshidratare până seara.

Ce urmărești și notezi acasă, din prima zi

Medicul citește diareea după tipar, iar tiparul îl vezi doar tu, în zilele dinaintea consultului. Ia un carnețel sau notițele din telefon și scrie de la primul scaun moale.

Scaunul. Câte scaune pe zi și cât de mult de fiecare dată. Consistența: moale dar cu formă, terci sau apă. Culoarea: maro, galben, verde, negru, roșu sau gri ca lutul. Apoi ce mai vezi în el: mucus lucios, sânge, bucăți nedigerate, viermi, sfoară, plastic, iarbă, așchii de os. Fă poză. Medicii veterinari văd poze cu scaun toată ziua, nu râde nimeni de tine, iar o poză arată ce nu reușești să descrii.

Ce fel de diaree e. Sunt două tipare mari. Primul: cantitate mare, de puține ori, iar câinele slăbește. Asta ține de intestinul subțire. Al doilea: puțin și des, cu mucus, cu încordare, uneori cu câteva picături de sânge roșu la final. Ăsta e intestinul gros, o colită. Colita te sperie mai tare și de obicei e mai puțin gravă. Tiparul discret, cu slăbit, e cel mai serios dintre ele.

Restul câinelui. Mănâncă? Bea, și cât? Face pipi ca de obicei? Vomită? Se joacă sau zace? La febră, urechile calde nu-ți spun nimic. Singura măsurătoare care contează e cu termometrul rectal, iar peste 39,2 grade are febră. Dacă ai un cântar, cântărește-l în prima și în a treia zi. La un câine mic, 200 de grame lipsă se văd pe cântar mai devreme decât pe el.

Tot ce a mâncat în ultimele 72 de ore. Hrana obișnuită și orice schimbare (de la ce la ce, cât de brusc). Recompense noi, resturi de la masă, oase. Ce a prins prin parc sau prin gunoi, compostul, apa din băltoace sau din lac. Multe diarei acute se explică doar din lista asta.

Contextul. Când l-ai deparazitat ultima dată și cu ce. Vaccinurile (ia carnetul cu tine). Întâlniri cu alți câini, pensiune, drumuri, stres recent, cum ar fi o mutare sau musafiri. Medicamentele pe care le ia acum. Dacă ai mai mulți câini, notează cine mai are scaun moale și cine nu.

Proba de scaun. Cam cât o nucă, proaspătă, din ziua consultului, într-o pungă sau un recipient curat, ținută la rece până pleci. Când diareea e mai veche sau medicul se gândește la Giardia, îți poate cere probe din trei zile diferite: paraziții nu ies în fiecare scaun.

Până ajungi la cabinet îi lași apă cât vrea, îi faci un loc cald și liniștit și îl scoți des afară, cu punga după el. Restul hotărăști cu medicul.

Cauzele frecvente, pe scurt

Tabelul te orientează, atât. În prima zi, cauze foarte diferite dau același scaun apos și le despart doar istoricul și analizele.

Ce face medicul veterinar la consult

1. Te întreabă. Exact ce ai notat mai sus. Cu jurnalul în față, partea asta ține două minute și nu mai depinde de ce-ți amintești de la trei noaptea.
2. Îl examinează. Temperatura, gingiile (culoare, cât de umede sunt), pielea de pe ceafă, pulsul. Îi palpează burta, caută durere, anse îngroșate, gaz sau o masă. Ascultă intestinele, îl pune pe cântar, uneori face un tușeu rectal din care ia și o probă.
3. Analizează scaunul. Flotație pentru ouă de viermi, test rapid pentru Giardia, iar la puii cu semnele potrivite test rapid pentru parvovirus. O singură probă negativă nu exclude paraziții, așa că uneori analiza se repetă.
4. Analize de sânge, dacă e deshidratat, abătut, are febră sau nu e primul episod: hemoleucogramă și biochimie (rinichi, ficat, proteine, electroliți), uneori un test pentru pancreas. Când episoadele se repetă fără explicație, medicul poate căuta și boli hormonale care seamănă cu o problemă digestivă.
5. Radiografie sau ecografie abdominală, când palparea sau istoricul ridică semne de întrebare: corp străin, invaginație, pancreatită, perete intestinal îngroșat.
6. Planul. La un adult cu diaree acută simplă: rehidratare, acasă sau prin perfuzie, după cât a pierdut; o dietă de tranziție pe care medicul ți-o calculează pe greutatea câinelui, în porții mici și dese; deparazitare dacă o cere analiza; control la 48 de ore. La pui și la cazurile grave: internare, perfuzii, monitorizare. La diareea cronică drumul e mai lung, cu o dietă de eliminare de câteva săptămâni, analize țintite și uneori ecografie cu biopsii.

Înainte să pleci, întreabă două lucruri și scrie răspunsurile: ce semne te aduc înapoi chiar azi și cum treci înapoi la hrana obișnuită.

Ce nu faci acasă, oricât de tentant ar fi

• Medicamente de uz uman. Nimic pentru diaree, pentru durere sau „pentru stomac”. Unele îi fac rău direct. Altele opresc diareea și țin înăuntru exact ce trebuia să iasă, fie o toxină, fie o infecție.
• Tratamentul rămas de la altă boală sau de la alt câine. Cele mai multe diarei nu au nevoie de așa ceva, iar când au, medicul alege produsul și cantitatea.
• Post fără să fi vorbit cu medicul, la pui, la câinii mici sau la cei bătrâni. Un pui de două kilograme poate face hipoglicemie în câteva ore. Medicul hotărăște dacă și cât stă fără mâncare, după greutate și vârstă.
• Să-i iei apa. Pierde apă pe la celălalt capăt, iar deshidratarea e pericolul adevărat. Dacă varsă și apa, suni.
• Dieta de pe internet. Lapte, brânză, carne grasă, resturi de la masă, iar la un câine care vomită nici orez cu pui. Dieta de tranziție are rost la un adult vioi, când ți-a recomandat-o medicul. Dacă e posibil să aibă pancreatită sau un corp străin, orice mâncare dată acasă îi complică situația.
• Să aștepți până mâine când vezi sânge, când varsă în același timp, când zace sau când e pui.
• O nouă schimbare bruscă de hrană ca să repari una veche. Trecerea de la o hrană la alta se face în 7–10 zile, cu tot mai mult din cea nouă, atât de încet încât să nu vezi nicio diferență la scaun.
• Să lași scaunul în curte sau în parc. Dacă e Giardia sau sunt viermi, umpli locul unde se joacă și câinele tău, și ai altora.
• Suplimente, ceaiuri, leacuri de la vecini înainte de consult. Pot ascunde semnele sau pot amâna un diagnostic care contează.

Când diareea se tot întoarce

„Are stomacul sensibil” se spune des despre câinele care face un episod pe lună, cu săptămâni bune între ele. De fapt are o cauză pe care n-a găsit-o încă nimeni. Poate un parazit care scapă la analiză, poate o intoleranță la o proteină din hrană, uneori o boală inflamatorie care începe încet. Ține jurnalul de la primul episod și du-l la medic cu date cu tot. Două episoade notate spun mai mult decât șase povestite din memorie. Dacă medicul propune o dietă de eliminare, ea ține opt săptămâni și nu merge „cam așa”: o singură bucățică primită de la un copil, la joacă, strică testul.

Un adult cu o diaree simplă e pe picioare în două-trei zile, iar tu rămâi cu un jurnal pe care îl deschizi data viitoare. Dacă nu ai încă un medic veterinar curant, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să-ți alegi un cabinet acum, nu la cinci dimineața, cu câinele la ușă.