Educație
Nouă săptămâni, vaccinuri neterminate și o lume întreagă de cunoscut. Puiul are nevoie de întâlniri puține și bune, alese de tine, nu de mulțime la grămadă.
Puiul are nouă săptămâni și doarme ghem lângă ușa de la balcon. Medicul ți-a spus să nu-l scoți pe jos până după ultimul vaccin. Un prieten zice că trebuie să cunoască „o sută de oameni într-o lună”. Pe internet scrie că după 12 săptămâni e prea târziu pentru orice. Fiecare are o parte de dreptate, iar puse cap la cap te țin pe loc. Socializarea e felul în care puiul află, în primele luni, că lumea lui e un loc sigur, în care se descurcă: oameni, câini, zgomote, mașini, cabinetul veterinar. Se poate face fără să-l expui la boli și fără să-l copleșești. Mai jos ai cum.
Cam între 3 și 12–14 săptămâni, puii trec printr-o perioadă în care învață foarte ușor ce e normal și sigur. Ce întâlnesc atunci în liniște, legat de ceva plăcut, acceptă de obicei toată viața. Lucrurile pe care nu le întâlnesc deloc pot să le pară mai târziu ciudate sau periculoase. La 12 săptămâni nu se închide nicio ușă cu zgomot. Doar că acum e cel mai ușor, așa că merită să folosești fiecare săptămână.
Numărul de lucruri văzute contează puțin. Contează ca fiecare întâlnire să se termine bine. Puiul vede bicicleta de la zece metri, se uită, adulmecă aerul, primește de la tine o bucățică și merge mai departe. Asta e o întâlnire reușită. Un pui ținut în brațe cât zece copii îl mângâie deodată învață cu totul altceva: că oamenii mici sunt mulți și nu se mai opresc.
Învață-i semnele de disconfort. Își linge botul, cască fără să fie obosit, întoarce capul, lasă coada jos, se ascunde după picioarele tale, înțepenește pe loc, refuză mâncarea. Când le vezi, mărești distanța sau pleci, fără ceartă și fără „hai, nu-i nimic”.
Gândește-te la categorii și bifează câte ceva din fiecare, de mai multe ori, în locuri diferite:
| Categorie | Exemple |
|---|---|
| Oameni | Bărbați cu barbă, oameni cu pălărie sau glugă, copii (supravegheați, calmi), vârstnici cu baston, oameni în uniformă, cu umbrelă, în cărucior |
| Câini | Adulți calmi, vaccinați, care știu să fie blânzi cu puii; alți pui de vârsta lui, în grupuri mici |
| Alte animale | Pisica vecinilor, de la distanță; păsări în parc; cai sau oi, de departe, dacă ajungi la țară |
| Zgomote | Aspiratorul, uscătorul de păr, soneria, traficul, tunetele și artificiile (înregistrări, la volum mic) |
| Suprafețe | Gresie, parchet, iarbă udă, pietriș, grilaje, scări, poduri mici, cutii de carton |
| Locuri | Stația de autobuz, terasa unei cafenele, intrarea unui magazin, parcarea |
| Mașina | Drumuri scurte cu mașina voastră, care se termină cu ceva plăcut |
| Atingeri | Labe, urechi, gură, coadă, perie, prosop, ham pus și scos |
| Cabinetul veterinar | Vizite „de distracție”: intrați, primește bucățele, ieșiți |
| Singur acasă | Câteva minute singur, cu ceva bun de ros, înainte să fie nevoie de asta |
Riscul de boală e real, mai ales parvoviroza. La fel de real e riscul unui pui care nu vede nimic până la patru luni: frica de lume e una dintre cele mai frecvente probleme de comportament la câinii adulți. Ghidurile de comportament veterinar recomandă să nu aștepți. Din prima zi poți să:
Cinci-zece minute de lume nouă, apoi acasă, joacă și somn. Puii dorm 16–18 ore pe zi, iar în somn fixează ce au trăit. O singură ieșire bună pe zi face mai mult decât patru ieșiri lungi după care adoarme frânt în brațele tale.
Sub 12–14 săptămâni. Perioada în care învață cel mai ușor. Pui accent pe varietate și pe bucurie, iar ca întâlnirile să fie plăcute contează mai mult decât să fie multe. Începi și atingerile: labe, urechi, gura deschisă cu blândețe, câte o secundă, cu o bucățică după.
Între 3 și 6 luni. Învață încă repede. Cu vaccinurile terminate intră în joc parcurile, plimbările pe jos, câinii întâlniți pe stradă. Continui lista și reiei lucrurile din primele săptămâni în locuri noi. Mulți pui trec pe la 4–5 luni printr-o fază în care se sperie mai ușor de lucruri noi. Nu forțezi; reiei de mai departe.
Adolescentul (6–18 luni). Un câine socializat bine ca pui poate deveni brusc rezervat sau poate începe să latre și să se arunce în lesă spre ce îl agită. E o fază cunoscută. Socializarea nu se oprește la patru luni. O continui, mai rar, cu întâlniri bune, până pe la doi ani.
Adultul adoptat, nesocializat. Perioada de pui a trecut, dar și un câine adult poate învăța că anumite lucruri sunt sigure. Merge mai încet, cu distanțe mai mari și multă răbdare. Aici îl obișnuiești treptat cu ce îl sperie și legi lucrul acela de ceva plăcut. Un câine adult foarte fricos are nevoie de un plan făcut cu un specialist.
Seniorul. Câinii bătrâni pierd uneori din auz sau din vedere și se sperie mai ușor. Ritmul rămâne cel de la pui: puține lucruri noi, cu distanță și cu ceva bun.
„Lasă-l, că se obișnuiește.” Pus în fața unui lucru care îl sperie, fără nicio cale de scăpare, puiul nu se obișnuiește. Află că lucrul acela chiar e înfricoșător. Specialiștii îi spun „inundare” și o evită.
Cantitate în loc de calitate. „O sută de oameni în o sută de zile” e bun ca reamintire. Dacă jumătate din întâlniri sunt neplăcute, puiul învață exact pe dos.
Parcul de câini, la grămadă. Zece câini adulți necunoscuți, unii agitați, peste un pui de trei luni. O singură experiență urâtă poate lăsa urme. Tu alegi câinii cu care se întâlnește.
Mângâiat de toată lumea. Puiul are voie să nu vrea să fie atins. Le poți spune oamenilor: „E la antrenament, îl lăsăm să vină el”.
Ținut în casă până la patru luni. Ferit de tot până la ultimul vaccin, scapă de un virus și rămâne cu frica de lume.
Certat când se sperie. Frica nu e neascultare. Ce face cu ea depinde de tine: distanță, calm, ceva bun.
Partea intensă ține din prima zi acasă până pe la patru luni. Apoi continui, mai rar, până la sfârșitul adolescenței, pe la doi ani.
Semnele bune: se uită la lucrurile noi curios. Se apropie singur, adulmecă și se întoarce la tine. După o sperietură își revine în câteva secunde și ia bucățica. Pe suprafețe noi merge cu coada relaxată. Te lasă să-i atingi labele și urechile.
Semnele că mergi prea repede: afară refuză mâncarea, nu mai vrea să iasă din casă, latră sau se ascunde mai des decât săptămâna trecută. Atunci încetinești și mărești distanța.
Un reper simplu: la sfârșitul fiecărei săptămâni notezi trei lucruri noi pe care le-a întâlnit cu plăcere. Dacă găsești trei în fiecare săptămână până la patru luni, faci treabă bună.
Cel mai simplu loc pentru o socializare făcută bine e o grupă de pui condusă de un instructor care lucrează cu recompense. Câinii sunt aleși cu grijă, joaca e supravegheată, iar cineva îți arată pe loc ce încearcă să-ți spună puiul tău.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Perioada cea mai ușoară e cam între 3 și 12–14 săptămâni, când puiul acceptă repede lucrurile noi întâlnite în condiții plăcute. Nu se închide brusc. Continui intens până pe la patru luni și apoi, mai rar, toată adolescența, până pe la doi ani, pentru că mulți câini tineri devin mai rezervați între 6 și 18 luni.
Da, iar ghidurile de comportament veterinar recomandă să nu aștepți. Îl porți în brațe sau în rucsac prin oraș, chemi acasă oameni și câini adulți sănătoși și vaccinați, mergi în vizită în curți sigure și la o grupă de pui care cere carnetul de vaccinare. Ocolești doar iarba și locurile în care își fac nevoile mulți câini necunoscuți.
Își linge botul, cască fără să fie obosit, întoarce capul, lasă coada jos, se ascunde după picioarele tale, înțepenește sau refuză bucățica preferată. Când vezi semnele astea, mărești distanța față de ce îl sperie sau pleci, fără ceartă și fără să-l împingi spre lucrul acela. Reveniți altă dată, de mai departe.
Numărul e bun ca reamintire, dar calitatea cântărește mai mult. Zece întâlniri liniștite, în care puiul alege cât se apropie și primește ceva bun, îl ajută mai mult decât o sută în care e luat în brațe și mângâiat de toată lumea. Gândește pe categorii: oameni care arată diferit, copii calmi, vârstnici, uniforme, umbrele.
Un câine adult poate învăța că anumite lucruri sunt sigure, doar că merge mai încet decât la pui. Lucrezi de la distanțe mari, legi lucrul care îl sperie de ceva plăcut și te apropii treptat, de-a lungul săptămânilor. La câinii adulți foarte fricoși, planul îl faci cu un instructor sau un specialist în comportament care lucrează cu recompense.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Un pui abătut, care refuză mâncarea și vomită. La parvoviroză contează orele: tratamentul început devreme salvează cei mai mulți pui.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
Bolurile sunt cumpărate, lista de întrebări are o pagină. În primele zile cu un cățel nou se pun obiceiurile pentru toată viața, așa că merită un plan simplu.
La Puppy Class și la cursul de dresaj de bază exercițiile de aici se lucrează în grup, cu distrageri reale și cu feedback la fiecare pas.