Comportament
Tocul ros, perna desfăcută, al treilea încărcător pe luna asta. Câinele nu se răzbună. Filmarea din prima oră îți arată dacă e plictiseală sau panică.
De știut. Un câine adult care începe brusc să roadă, roade lucruri tari până îi sângerează gingiile sau înghite ce roade poate avea dureri de dinți, o problemă digestivă sau anemie. Dacă a înghițit un obiect și vomită sau nu face scaun, e urgență. Înainte de orice plan, un consult la medicul veterinar curant.
Deschizi ușa și primul lucru pe care îl vezi e tocul, ros până la lemnul alb. Perna de pe canapea e desfăcută, cu umplutura împrăștiată prin hol, iar al treilea încărcător de telefon din luna asta zace în două bucăți. Poate la tine arată altfel: un pui de cinci luni care ia la rând piciorul mesei, colțul covorului și mâna ta, tot ce îi ajunge la gură. Sau un câine de trei ani, liniștit cât ești acasă, care în cele șase ore de serviciu se transformă. Pagubele seamănă, cauzele nu. Întâi afli în care dintre situații ești, apoi alegi ce faci.
Câinele roade așa cum noi mergem pe jos: e un lucru pe care îl face pentru că e câine. Nu are nimic personal cu tine. Întrebarea care te ajută sună altfel: de ce roade obiectul ăsta, acum, atât de mult? Cauzele de mai jos se amestecă des. Alege-o pe cea care seamănă cel mai bine cu câinele tău.
Dinții. Între 3 și 7 luni cad dinții de lapte și ies cei definitivi. Gingiile dor, îl mănâncă de-a binelea, iar rosul îl liniștește. Un pui care roade în lunile astea are nevoie de lucruri potrivite de ros; nu e o problemă de purtare. După ce ies dinții, mulți câini continuă să roadă cu poftă până pe la 18 luni, iar rasele mari până la 2 ani. Adolescența la câini ține mult.
Plictiseala. Un câine tânăr și sănătos, singur 8 ore pe zi, cu două plimbări scurte pe asfalt, are energie și minte pe care nu le folosește nicăieri. Rosul e singurul lucru pe care îl are la îndemână. Recunoști distrugerile de plictiseală după felul în care sunt răspândite prin toată casa, pe obiecte care n-au legătură unul cu altul (telecomanda, un pantof, o carte, un picior de scaun), departe de ușă și de fereastră. Când intri, câinele e relaxat.
Panica la rămânerea singur. Tabloul ăsta merită recunoscut din prima. Distrugerile sunt la ușă, la tocuri, la pervaz, la perdele, adică pe unde ai ieșit sau pe unde te-ar putea vedea. Încep în primele minute după ce pleci. Le însoțesc urlatul sau scâncitul, salivarea (găsești pete ude pe jos), uneori pipi sau scaun în casă la un câine care altfel e curat. Mâncarea lăsată rămâne neatinsă. Când te întorci, gâfâie și se lipește de tine. E o criză de panică, iar cearta o face mai adâncă. Pornește camera telefonului când pleci și uită-te la primele 20 de minute: acolo vezi cu care dintre situații ai de-a face.
Foamea și gunoiul. Câinele care răstoarnă coșul, deschide dulapul din bucătărie și mestecă ambalaje caută mâncare. Rezolvi cu o ușă închisă și o porție care chiar îl satură.
Atenția. Ia papucul și tu alergi după el prin toată casa. Pentru un câine care stă mult singur, cinci minute de fugăreală sunt cel mai bun moment al zilei. Papucul nici nu trebuie ros; ajunge să-l ia, ca să pornești tu după el.
Frica. Un câine care a început deodată să roadă când rămâne singur s-a putut speria cât ai fost plecat: artificii, o furtună, alarma vecinului. Pagubele sunt acolo unde s-a ascuns (dulapul, baia) sau la ieșiri.
Mirosul tău. Pantofii, ciorapii, telecomanda, husa telefonului. Cele mai roase obiecte sunt cele care miros a tine, iar pentru câine e o cale să fie aproape de tine când lipsești. Cu cearta nu schimbi nimic aici. Pui lucrurile la loc și îi lași ceva care are voie să miroasă a tine.
Cearta când vii acasă. Vezi dezastrul și ridici vocea. Câinele lipește urechile, coboară privirea, se face mic, și ți se pare că știe ce a făcut. Un studiu din 2009 a arătat că expresia asta apare când omul ceartă, indiferent dacă câinele a făcut ceva sau nu. E un gest de împăcare cu omul supărat din fața lui. Cearta o leagă de venirea ta, nu de perna roasă acum patru ore. Mâine se ascunde când aude cheia și roade la fel.
Botul vârât în obiectul ros. Nici asta nu leagă nimic de nimic. Rămâne doar frica de mâna ta.
Spray-ul amar ca strategie. Pe un obiect anume poate ajuta. Pe termen lung, câinele trece la următorul lucru nestropit, iar unii chiar îl ling cu plăcere.
Papucul vechi dat ca jucărie. Câinele nu deosebește papucul vechi, primit cadou, de cel nou din hol. Ce îi dai e voie la o categorie întreagă de obiecte.
Cușca, 9 ore pe zi. Cușca are rostul ei: la pui, pe perioade scurte, și ca loc de odihnă pe care îl alege câinele. Închis 9 ore, câinele nu mai strică nimic în casă, dar nici nu învață ceva și nici nu-și consumă energia, așa că iese de acolo ca o furtună. Un câine cu panică la singurătate își poate rupe dinții și ghearele încercând să iasă din ea.
Doar mai multă alergare. O oră de alergat cu un câine tânăr îți dă un câine tânăr mai în formă. Rosul din plictiseală scade când scade plictiseala, iar nasul o reduce mai repede decât picioarele.
Lăsat singur „ca să se obișnuiască”, când e panică. Fiecare absență lungă e încă o criză trăită până la capăt. Frica lui crește de la o plecare la alta.
Strânsul lucrurilor nu-l învață nimic. Îl oprește doar să mai exerseze rosul zi de zi și îți câștigă timp pentru ce urmează.
Pui și adolescenți mai ales, dar și mulți adulți, au nevoie să roadă în fiecare zi, și nu puțin. Îi dai de ales din trei feluri de lucruri, pe care le schimbi între ele ca să nu se plictisească:
Două-trei lucruri de ros stau mereu pe jos și le schimbi la două zile. Ce e acolo tot timpul devine plictisitor; ce apare din când în când îl interesează.
Îl prinzi cu ceva interzis în gură. Nu alergi după el și nu țipi. Iei o bucățică bună, te lași pe vine, spui „dă” și i-o arăți. Când dă drumul obiectului, primește bucățica și o laudă pe un ton vesel, apoi îi întinzi pe loc ceva ce are voie să roadă. În vreo două săptămâni începe să vină singur să schimbe ce a găsit pe ce ai tu în mână. Mulți câini ajung să-ți aducă lucruri „interzise” doar ca să facă schimbul. Te deranjează mai puțin decât să le roadă sub pat.
Planul de mai sus nu ajunge. Aplicat singur, poate chiar să întârzie rezolvarea. La panică se lucrează cu absențe foarte scurte, de câteva secunde, care cresc treptat, fără ritualuri la plecare și cu camera pornită ca să vezi momentul în care cedează. Durează luni. Ceri ajutorul unui specialist în comportament din primele săptămâni și vorbești și cu medicul veterinar curant: uneori, tratamentul dat de el e cel care face planul posibil. Avem o pagină separată despre anxietatea de separare.
| Ziua | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Filmezi prima oră după plecare. Tot ce se poate roade ajunge după uși. Pregătești zona sigură. |
| 2 | Cinci jucării umplute, la congelator. Prima plimbare de miros, 30 de minute, pe lesă lungă. |
| 3 | Mâncarea vine din jucării și din jocul de căutare, nu din castron. Începi „dă” cu schimb. |
| 4–7 | Schimbi lucrurile de ros la două zile, faci jocul de căutare înainte de fiecare plecare, exersezi „dă” zilnic. |
| 7 | Te uiți din nou la filmare și la ce a rămas întreg. Ori distrugerile de plictiseală s-au rărit, ori panica de la ușă e la fel. A doua variantă înseamnă specialist. |
Îi spui medicului veterinar curant ce roade, de când și dacă înghite. Dacă poți, iei cu tine obiectul ros: din el se vede cât de tare mușcă și ce caută câinele.
Rosul din plictiseală răspunde la munca cu nasul mai repede decât orice altă problemă de comportament. O vedem la antrenamente: câinii tineri aduși cu „ne-a mâncat casa” fac 30–40 de minute pe o urmă și dorm tot restul zilei. Mirositul îi consumă enorm. După ce a căutat un om prin pădure, un câine nu mai are chef să caute ceva de ros prin sufragerie. Nu trebuie să faci mantrailing ca să vezi efectul. Jocurile de căutare din casă, mâncarea ascunsă și plimbarea în care miroase fac același lucru, la scară mai mică, în fiecare zi. Dacă ai totuși un câine tânăr care distruge și vrei să vezi diferența într-o singură seară, vino la o ședință.
O ședință de evaluare pornește de la filmarea ta și de la cum arată o zi din viața câinelui. La problema asta, de cele mai multe ori iese la iveală că stă prea mult cu nimic de făcut, iar planul se ocupă de ce să facă în timpul ăla.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
De obicei din plictiseală sau din panică la rămânerea singur. La plictiseală distrugerile sunt împrăștiate, pe obiecte diverse, iar câinele e relaxat când vii. La panică sunt la ușă, la tocuri, la pervaz, cu scâncit și salivă, din primele minute. Filmează prima oră după plecare: arată complet diferit și au planuri diferite. La panică nu ajută nici cușca, nici cearta.
Dinții definitivi ies între 3 și 7 luni, iar rosul din perioada asta vine de la dinți și se calmează cu lucruri reci de ros. După aceea, mulți câini continuă să roadă cu poftă până pe la 18 luni, rasele mari până la 2 ani. Un adult care roade mult e de obicei un adult plictisit sau unul cu anxietate.
Nu-l pedepsești. Câinele nu leagă cearta de acum de perna roasă acum patru ore; o leagă de venirea ta acasă. Fața „vinovată” e un gest de împăcare provocat de tonul tău. După ceartă ai un câine care se ascunde când aude cheia și roade la fel a doua zi. Strângi lucrurile și îi dai ce să roadă.
Trei feluri de lucruri, pe care le schimbi între ele: jucării de cauciuc goale pe dinăuntru, umplute cu mâncarea lui și înghețate (20–30 de minute de lucru); lucruri naturale de ros, cu tine alături la început, pentru câinii care nu înghit bucăți; și lucruri de făcut praf, cum ar fi o cutie de carton sau un prosop înnodat cu mâncare. Papucii vechi nu: câinele nu-i deosebește de cei noi.
Cușca oprește distrugerile cât timp câinele e înăuntru, dar nu-l învață nimic și nu-i consumă energia. E utilă la pui, pe perioade scurte, și ca loc de odihnă ales de el. Nouă ore pe zi în cușcă dau un câine care iese ca o furtună, iar unul cu panică la singurătate își poate rupe dinții încercând să iasă.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Urlă din primul minut și tace abia când intri pe ușă. E panică, și panica se lucrează cu secunde la început, nu cu ore de „obișnuit”.
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
Bulbii scoși unul câte unul, groapa de la gard, groapa de la umbră. Fiecare are altă cauză, iar groapa ți-o spune dacă te uiți atent la ea.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.