Displazie de șold la câini (și de cot): cum o recunosc și ce urmează?

Ciobănescul tău german are șapte luni și, când aleargă după minge, ține picioarele din spate lipite și sare ca un iepure. Sau labradorul de un an se ridică greu după somn, stă așezat strâmb, cu un picior întins pe lângă el, și s-a lăsat de urcat singur în mașină. Sau cineva ți-a zis la plimbare, despre câinele tău adult, că „are șolduri proaste, se vede din mers”. Displazia de șold și cea de cot sunt cele mai frecvente boli ortopedice moștenite la câinii mari. De la sine nu trec. Cu toate astea, un câine cu displazie poate trăi mult și activ dacă o prinzi din timp și lucrezi cu medicul veterinar curant. Aici afli ce semne să urmărești, ce să notezi și ce se întâmplă la cabinet.

Când suni azi la veterinar?

Displazia se instalează încet, în luni și ani. Sunt totuși câteva situații în care suni în aceeași zi:

• câinele nu mai pune deloc piciorul jos sau țipă când îl atingi la șold ori la cot;
• nu se mai poate ridica singur, sau picioarele din spate îi cedează brusc;
• un pui de talie mare șchiopătează de mai mult de două-trei zile, chiar dacă altfel pare vesel;
• șchiopătatul vine cu febră, cu o articulație caldă și umflată, sau câinele nu mai mănâncă;
• picioarele din spate sunt slabe, merge ca beat, își târăște vârfurile labelor, scapă urină. Asta seamănă mai mult cu o problemă de coloană și e urgență.

Mai e ceva. La un câine cu displazie știută, o durere apărută dintr-odată poate avea altă cauză: un ligament rupt, o entorsă, coloana. Nu da vina pe șolduri din reflex.

Ce poți urmări acasă?

Diagnosticul îl pune medicul, pe radiografie. Tu însă îl vezi în fiecare zi pe gresie, pe scări, la joacă, iar ce vezi tu contează la consult.

La șold

• aleargă cu picioarele din spate împreună, „ca iepurele”;
• se ridică greu, mai ales dimineața sau după o zi obositoare;
• stă așezat strâmb, cu un picior pe lângă el, în loc să-l strângă sub corp;
• ezită la scări, la săritul în mașină sau pe canapea;
• se leagănă din bazin la mers și face pași scurți în spate;
• coapsele sunt subțiri, iar umerii par mult mai puternici decât partea din spate;
• se oprește din joacă mai repede decât alți câini de vârsta lui.

La cot

• șchiopătează de un picior din față, de obicei între 5 și 12 luni, mai tare după odihnă sau după o tură lungă;
• ține cotul ușor în afară, cu laba răsucită;
• nu-i place să-i întinzi piciorul din față;
• uneori șchiopătatul trece de pe un picior pe altul, pentru că ambele coate sunt afectate.

Scoate telefonul și filmează. Din spate, când se îndepărtează de tine la pas, din lateral la trap și în momentul în care se ridică după somn. Un minut de film îi spune medicului mai mult decât orice descriere de-a ta.

Ce mai notezi

Dacă ai puiul de la o crescătorie, întreabă dacă părinții au fost radiografiați oficial și ce au ieșit. Un rezultat bun la părinți nu garantează nimic, dar scade șansele.

Ce verifică medicul veterinar?

1. Istoricul. Vârsta, rasa, când ai văzut primele semne, cum stau lucrurile acum, filmulețele tale.
2. Examenul ortopedic. Îl urmărește la pas și la trap, apoi pipăie fiecare articulație, vede cât se îndoaie și cât se întinde, caută locul dureros și compară mușchii pe stânga și pe dreapta.
3. Testele de laxitate. La pui, medicul poate verifica cât de „slăbit” stă șoldul în articulație. De obicei o face sub sedare, pentru că un câine treaz își încordează mușchii și ascunde jocul.
4. Radiografiile. La șold și la cot se fac în poziții precise, aproape mereu sub sedare sau anestezie, altfel nu ies corecte. Se vede forma articulației, cât de bine intră capul femurului în cavitate și dacă a început artroza, adică uzura cartilajului, cu os nou crescut pe margini.
5. Alte investigații la cot. Uneori e nevoie de tomografie sau de artroscopie (o cameră mică introdusă în articulație), fiindcă unele leziuni de cot nu se văd bine pe radiografie.
6. Scorurile oficiale. Câinii de reproducție pot avea radiografii citite oficial: la șold, note de la A (normal) la E (displazie severă), după regulile FCI, de la cel puțin un an; la cot, grade de la 0 la 3. Dacă vrei pui de la câinele tău, întreabă de ele.
7. Planul. Ține de vârstă, de cât de grav e și de cât îl doare:
   • greutatea ținută jos, cel mai puternic lucru pe care îl poți face tu acasă; câinii supli ajung mai târziu la artroză, și mai ușor;
   • mișcare controlată: plimbări regulate, în lesă, pe teren moale, în locul alergărilor lungi și al săriturilor;
   • fizioterapie și hidroterapie (mers pe bandă în apă, înot), ca să crească mușchii care țin articulația;
   • tratamentul durerii, ales de medic, pe perioade sau continuu;
   • operația, la o parte dintre câini. La puii foarte tineri există intervenții care schimbă felul în care crește bazinul, la câinii tineri fără artroză intervenții de reorientare a bazinului, iar la adulții cu dureri mari înlocuirea totală a șoldului sau scoaterea capului femural. La cot, artroscopia scoate fragmentele de os. Ce i se potrivește câinelui tău hotărăște un medic cu experiență în ortopedie, adesea după un al doilea consult.

Întreabă și ce mai are voie să facă: ce sport, ce fel de plimbări. Mulți oameni opresc tot de frică, iar câinele pierde tocmai mușchii care îl țin pe picioare.

Ce nu faci acasă?

• Medicamente pentru durere de-ale oamenilor, niciodată. Multe sunt toxice pentru câini și dau ulcer sau probleme de rinichi chiar în cantități mici. Ce primește pentru durere alege medicul.
• Nu-l ține închis luni la rând „ca să se odihnească”. Fără mișcare mușchii se topesc și articulația rămâne fără sprijin. Mișcarea regulată și blândă face parte din tratament.
• Nu-l lăsa să se îngrașe. Orice kilogram în plus apasă pe niște articulații care lucrează deja strâmb. La un câine cu displazie, coastele trebuie să se simtă ușor sub palmă.
• Fără alergat lângă bicicletă și fără sărituri repetate după frisbee sau după mingi aruncate departe, mai ales cât e pui. Sprintul cu frână bruscă și aterizarea sunt cele mai grele momente pentru șold și cot.
• Nu lăsa gresia goală pe drumurile lui prin casă. Un pui care alunecă de zeci de ori pe zi își încarcă articulațiile exact în perioada în care se formează. Pune covoare.
• Nu cumpăra la întâmplare suplimente „pentru articulații” în locul consultului. Pentru unele dovezile sunt slabe; dacă vrei să încerci, întreabă medicul care și când.
• Nu face pui cu un câine cu displazie. Boala se moștenește și apare la pui chiar dacă părintele „nu șchiopătează”.

Ce mișcare îi face bine

Plimbările lungi la pas, pe iarbă sau pe pământ, pantele ușoare, înotul și jocurile de nas sunt blânde cu articulațiile. La antrenamentele de mantrailing vedem câini cu displazie operată sau ținută sub control care lucrează pe urmă cu mare plăcere. Merg în ritmul lor, cu nasul jos, fără sprinturi și fără sărituri, și la final sunt obosiți la cap, iar șoldurile nu simt mare lucru. Înainte de un sport nou, întreabă medicul ce ritm și cât timp i se potrivesc.

La pui, prevenția cea mai bună ține de felul în care crește. Îl ții suplu, îi dai hrană pentru talie mare în cantitatea potrivită, fără calciu în plus pe lângă o hrană completă, și îl lași să se miște liber pe teren variat în loc să-l duci în ture lungi forțate. Displazia moștenită nu se poate evita complet, dar poate ajunge mult mai ușoară.