Câinele se ridică greu și șchiopătează: artroză, displazie de șold sau ligament rupt?

Un labrador de opt ani se ridică dimineața din culcuș în două reprize: întâi fața, o pauză, apoi spatele, cu un oftat. Cinci minute mai târziu, pe stradă, e câinele de anul trecut. Un pui de ciobănesc german de șapte luni aleargă cu picioarele din spate lipite, ca un iepure, și se așază strâmb, cu un picior aruncat în lateral. Un câine de orice vârstă refuză de la o vreme scările și nu mai sare pe bancheta din spate a mașinii. Trei câini, trei boli diferite, același lucru la bază: o articulație care doare. Ce ai de făcut acasă seamănă în toate trei cazurile, și despre asta e pagina: ce observi, ce filmezi, ce notezi și cu ce pleci de la medicul veterinar curant. Ce să-i dai pentru durere nu găsești aici. Alegerea și doza sunt ale medicului, după greutate, vârstă și analizele de sânge, și e bine să rămână așa.

Semne de alarmă: când suni azi

Artroza vine în luni și se ține sub control ani de zile. Rareori e o urgență. Câteva situații sunt, și nu așteaptă până luni:

• câinele nu mai calcă deloc pe un picior, îl ține în aer, sau a început să șchiopăteze brusc după o săritură, o alunecare pe parchet ori o joacă dură cu alt câine;
• o articulație caldă, umflată, care doare când o atingi;
• șchiopătează la mai multe picioare deodată și are febră, e apatic, nu mănâncă (așa arată poliartrita imună și câteva boli aduse de căpușe);
• un pui de rasă mare scâncește când îl atingi la șold sau nu se mai ridică;
• picioarele din spate se târăsc, alunecă sau se încrucișează, ori câinele nu-și mai controlează urina și scaunul: asta e coloana, nu articulația, și contează orele;
• durerea nu-l lasă să doarmă, gâfâie noaptea, stă în poziții pe care nu i le-ai mai văzut;
• un șchiopătat care ține de mai mult de două-trei zile sau care revine la câteva săptămâni.

La telefon, spune concret: ce picior, de când, ce s-a întâmplat înainte, dacă a mâncat. Dacă ai filmat ceva, spune și asta.

Ce poți observa și nota acasă

Ortopedul vede câinele zece minute, pe gresie, într-un cabinet care miroase a alți câini speriați. Un câine încordat ascunde foarte bine un șchiopătat în zece minute. Tu îl vezi în fiecare dimineață. Ce notezi acasă face de multe ori diferența între un diagnostic la prima vizită și trei consulturi cu „mai vedem”.

Trei filmări

Pe asfalt, nu pe iarbă; suprafața tare și dreaptă scoate la iveală pasul inegal. Prima: la pas, din spate și din lateral, 20–30 de secunde. A doua: la trap, la fel. A treia: ridicarea din culcuș după somn și urcatul scărilor. Șchiopătatul ușor se vede cel mai bine la trap. Capul coboară când calcă pe piciorul din față sănătos și se ridică pe cel bolnav; la spate, șoldul „urcă” pe partea care doare. Fă un film dimineața și unul seara, în aceeași zi. Îi spun medicului mai mult decât orice descriere.

Ce notezi

Când doare. Rigid după odihnă, apoi se dezmorțește în câteva minute de mers: ăsta e tiparul artrozei. Șchiopătat care apare după efort și trece cu odihnă: mai degrabă un ligament sau o întindere. Șchiopătat care sare de la un picior la altul, la un pui mare în creștere: panosteită, o inflamație a oaselor lungi din perioada de creștere. Scrie ce picior și la ce oră din zi.

Ce nu mai face. Câinii nu scâncesc de durere cronică. Se opresc din lucruri. Refuză scările sau le urcă în diagonală, nu mai sare în mașină sau pe canapea, se oprește la jumătatea plimbării și se uită la tine, nu se mai întinde în „plecăciunea” de dimineață, se întoarce greu în pat, stă culcat mereu pe aceeași parte. Câinele care „a lenevit” sau „a îmbătrânit dintr-odată” e, de cele mai multe ori, un câine pe care îl doare ceva.

Cum se așază și cum aleargă. Puii și câinii tineri cu displazie se așază „ca o broască”, cu un picior scos în lateral, sau se ridică întâi pe față și trag spatele după ei. La alergare țin picioarele din spate lipite și sar ca iepurii. Unii se leagănă din șolduri la pas.

Mușchii. Pune palmele pe ambele coapse și compară. Piciorul pe care îl menajează pierde mușchi în câteva săptămâni și se subțiază vizibil. Măsoară circumferința fiecărei coapse cu un metru de croitorie, la aceeași înălțime, și scrie cifrele o dată la două săptămâni.

Ce linge. Un câine care își linge insistent o articulație, încheietura sau genunchiul, îți arată locul care doare. Blana se înroșește acolo de la salivă.

Firea. A devenit țâfnos când e atins pe spate, mârâie la copilul care se apropie de culcuș, nu mai vrea să fie periat. Durerea schimbă comportamentul înainte să schimbe mersul.

Greutatea, vremea, podeaua. Cântărește-l. Notează dacă e mai rău pe frig și pe umezeală. Uită-te dacă alunecă pe parchet sau pe gresie: fiecare alunecare e o mică entorsă.

Cu ce ai de-a face, pe scurt

Tabelul îți dă vocabularul pentru discuția cu medicul, nimic mai mult. Același șchiopătat în spate poate fi ligament, șold sau coloană, și fiecare se tratează cu totul altfel.

Ce va verifica medicul veterinar

1. Întrebările. De când, ce picior, când e mai rău, ce s-a schimbat în ultimele luni: greutatea, o locuință cu scări, parchet nou, un sport nou. Ce rasă au părinții și dacă li s-au evaluat șoldurile. Aici intră jurnalul și filmările tale.
2. Mersul. Te roagă să-l plimbi pe hol, la pas și la trap, dus-întors. Se uită la cap, la șolduri și la felul în care pune fiecare labă.
3. Examenul ortopedic. Pipăie fiecare articulație, o îndoaie și o întinde până la capăt. Caută umflătură, căldură, cracmente, cât de departe merge mișcarea și unde reacționează câinele. Compară mușchii coapselor. Pentru șold există manevre care arată dacă articulația e „slăbită”; la pui se fac uneori sub sedare, pentru că cer relaxare completă. Pentru genunchi există testul de „sertar”, care arată dacă ligamentul încrucișat mai ține.
4. Examenul neurologic, scurt: reflexele picioarelor și dacă știe unde îi e laba când i-o așază cu partea de sus pe podea. Separă problema de articulație de cea de coloană.
5. Radiografiile. Aproape întotdeauna. Pentru șolduri se fac sub sedare, cu câinele pe spate și picioarele întinse exact paralel; fără sedare poziția nu iese și radiografia minte. Filmul arată forma articulației și modificările de artroză. Durerea nu se vede pe el: sunt câini cu șolduri urâte pe radiografie care merg bine, și invers.
6. Analize, când sunt mai multe articulații afectate sau câinele are febră: sânge, uneori lichid din articulație (se extrage cu un ac, sub sedare, și se trimite la laborator), teste pentru bolile transmise de căpușe.
7. Imagistică avansată (tomografie, rezonanță) sau trimiterea la un ortoped veterinar: pentru cot, pentru coloană sau înainte de o operație.
8. Planul. La artroză se lucrează pe mai multe fronturi odată. Greutatea adusă la normal, cel mai bine dovedit lucru dintre toate: o slăbire de câteva procente se vede în mers. Mișcare controlată, zilnică, în lesă, pe teren moale, în locul mingii aruncate în weekend. Medicație pentru durere, aleasă și urmărită de medic cu analize de sânge periodice. Fizioterapie, înot sau bandă în apă. Casa adaptată. La displazia unui câine tânăr și la ruptura de ligament, medicul îți vorbește și despre operații; sunt mai multe, iar alegerea depinde de vârstă, de greutate și de cât poți cheltui. Cere-i să ți le explice pe rând, cu ce câștigi și ce riști la fiecare.
9. Reevaluarea. Durerea cronică se urmărește: la 4–6 săptămâni după începerea planului, apoi la câteva luni. Adu jurnalul și filmările noi.

Dacă ai un pui de rasă mare și vrei să știi din timp: evaluarea oficială a șoldurilor (în sistemul FCI, cu litere de la A la E) se face după 12 luni, la unele rase după 18, sub sedare, și e publică la câinii de reproducție. Când cumperi un pui, cere rezultatele ambilor părinți. „Sunt sănătoși, aleargă toată ziua” nu e un rezultat.

Ce nu faci acasă

• Nu-i dai analgezice de la tine din casă. Antiinflamatoarele de uz uman sunt toxice pentru câini la doze mici: ulcer de stomac, rinichi afectați. Chiar și cele pe care unii medici le folosesc la câini au doze complet diferite și cer analize înainte. Nici „un sfert de pastilă”.
• Nu-l forțezi să alerge „ca să se dezmorțească”. Mișcarea ajută când e controlată: în lesă, la pas, zilnic. Mingea aruncată de cincizeci de ori pe asfalt, frânele bruște și săriturile după disc sunt exact ce agravează o articulație bolnavă.
• Nu-l oprești nici complet din mișcare. Repausul total pierde mușchii care țin articulația. Excepția e când medicul cere repaus strict, după o operație sau la o ruptură proaspătă; atunci cere-i să-ți spună exact cât și cum.
• Nu lași un pui de rasă mare să alerge pe lângă bicicletă, să sară de pe canapea și să urce scările în fugă până trece bine de un an. Scheletul nu e gata. Plimbări la pas, cât vrea el, pe teren moale.
• Nu-l îngrași în creștere. Un pui gras de rasă mare crește prea repede pentru articulațiile lui. Ține-l suplu, cu coastele ușor de pipăit, și nu adăuga suplimente minerale peste o hrană completă pentru pui de talie mare. Dezechilibrul face mai mult rău decât lipsa.
• Nu înlocuiești consultul cu un supliment pentru articulații din petshop. Unele ajută modest, altele deloc. Niciunul nu pune diagnostic și niciunul nu ia o durere acută. Întreabă medicul care merită.
• Nu-l lași să alunece. Covorașe pe parchet și pe gresie, cel puțin pe traseele lui: de la culcuș la castron, de la castron la ușă. Unghiile tăiate scurt, părul dintre pernițe tuns.
• Nu aștepți „să treacă de la sine” un șchiopătat care ține de o săptămână. Ligamentul rupt pe jumătate se rupe de tot, și o operație mică devine una mare.

Casa unui câine cu articulații bolnave

Covoare antiderapante. O rampă pentru mașină, sau îl ridici tu, cu o mână sub piept și una sub burtă. Culcuș gros și ferm, în locul pernei moi în care se afundă și din care se ridică greu. Castronul la înălțimea pieptului, dacă îl dor gâtul sau coatele. Plimbări mai scurte și mai dese în locul uneia lungi în weekend. Iarna, o haină peste spate și șolduri la câinii cu păr scurt. Cântarul o dată pe lună.

Artroza nu dispare, dar un câine trăiește bine cu ea ani de zile dacă o iei în serios de la primul semn. Câinii cu displazie știută pe care îi vedem la antrenamente, ținuți supli și mișcați zilnic, lucrează pe urmă la pas până la vârste frumoase. Dacă nu ai încă un medic veterinar la care să mergi cu încredere, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să alegi unul.