Educație
Bolurile sunt cumpărate, lista de întrebări are o pagină. În primele zile cu un cățel nou se pun obiceiurile pentru toată viața, așa că merită un plan simplu.
Peste trei zile vine acasă un pui de opt săptămâni. Bolurile și lesa sunt deja în coș, iar lista de întrebări are o pagină întreagă: unde doarme, ce mănâncă, când iese afară, ce faci dacă plânge noaptea. Sau poate puiul e deja de două zile la voi, face pipi peste tot și nu adoarme decât pe piciorul tău. Primele zile cu un cățel nou sunt obositoare pentru toată casa și contează mai mult decât pare, fiindcă acum se pun obiceiurile. Planul de mai jos acoperă primele 72 de ore și primele săptămâni.
Până ieri a dormit lângă frații lui, așa că prima noapte singur îi vine greu. Îi pui patul sau cușca lângă patul tău, ca să te audă și să te simtă. Dacă se trezește și plânge, de cele mai multe ori trebuie să iasă: îl duci afară calm, fără joacă, și înapoi la culcare. Un pui mic poate ține pipi câteva ore noaptea, dar nu toată noaptea, deci o ieșire la mijlocul nopții e normală în primele săptămâni. După ce s-a acomodat, îi muți patul câte puțin, până acolo unde vrei să doarmă de fapt.
Pipi afară. Îl scoți la fiecare trezire, după fiecare masă, după joacă, după orice emoție și, în rest, la fiecare 1–2 ore. Mereu în același loc. Când face acolo, te bucuri pe loc, cu laudă și cu o bucățică. Accidentele din casă le cureți cu un produs enzimatic (unul care distruge mirosul, nu doar îl acoperă) și fără ceartă. Despre pipiul în casă avem o pagină separată.
Mușcatul. Toți puii mușcă. Îi dai ceva de mestecat în locul mâinii, oprești joaca pentru câteva secunde când dinții apasă prea tare și îl lași să doarmă cât îi trebuie, pentru că un pui obosit mușcă de două ori mai mult. Și despre asta avem o pagină separată.
Singur acasă, câte puțin. Din prima săptămână ieși din cameră câteva secunde, apoi câteva minute, cu el ocupat cu o jucărie cu mâncare. Un pui care n-a rămas niciodată singur în primele luni are mai multe șanse să facă o criză de panică în ziua în care te întorci la serviciu.
Lumea, cu grijă. Până pe la 12–14 săptămâni, puiul are o fereastră în care se obișnuiește ușor cu oameni, sunete, suprafețe, mașini și alte animale. După ea, orice lucru nou e mai greu de acceptat. Și înainte de vaccinarea completă îl poți duce în brațe pe stradă, cu mașina, pe o bancă în parc sau la un prieten care are un câine adult sănătos și vaccinat. Până atunci ocolești doar locurile pe unde trec mulți câini necunoscuți. Exact unde e limita pentru puiul tău stabilești cu medicul.
Atingerile. De câteva ori pe zi, câteva secunde: îi atingi labele și urechile, îi ridici buza, îl mângâi pe coadă, iar după fiecare primește o bucățică. Puiul obișnuit de acum să fie atins merge mult mai ușor la medic, la tuns și la tăiatul unghiilor.
Numele. Îi spui numele cu voce veselă și, când se uită la tine, primește o bucățică. De zece ori pe zi. Pentru el, numele ajunge să însemne că de la omul ăsta vine ceva bun.
| Când | Ce faci |
|---|---|
| Ziua 1 | Sosire liniștită, primul pipi afară, explorare, somn mult. Noaptea, patul lângă tine. |
| Ziua 2 | Ore fixe pentru mese și ieșiri. Exerciții cu numele. Câteva secunde singur în cameră. |
| Ziua 3 | Vizita la medic. Sunete și oameni noi, câte unul, de la distanță. Atins labele și urechile, cu bucățele. |
Puiul de 7–9 săptămâni. Cazul cel mai des întâlnit. Pe cât se poate, nu-l iei înainte de 8 săptămâni: lângă mamă și frați învață să-și controleze mușcătura și să citească alți câini. Doarme mult, trebuie scos afară foarte des și învață orice din câteva repetări.
Puiul de 3–5 luni. Fereastra în care se obișnuiește ușor cu lumea e pe cale să se închidă, sau s-a închis deja. Dacă la crescător n-a văzut mare lucru, obișnuirea cu lumea trece pe primul loc, cu răbdare și de la distanță. Tot acum începe schimbarea dinților și vrea să mestece orice.
Adolescentul de 6–12 luni. Vine cu obiceiuri formate și cu multă energie. Primele zile arată la fel (liniște, program, colțul lui), dar te aștepți să-ți testeze regulile. Are nevoie de mai multă mișcare și de jocuri de nas din prima săptămână. Despre adolescența la câini avem o pagină separată.
Adultul sau seniorul adoptat. La adăposturi circulă o regulă: trei zile ca să se liniștească, trei săptămâni ca să prindă programul, trei luni ca să se simtă acasă. Nu e lege, dar e un reper bun. În primele zile nu-i ceri nimic: plimbări scurte, aceleași ore, mâncare din mâna ta, mult somn. Mulți câini adoptați par „perfecți” în prima săptămână și își arată firea abia după o lună.
Prea mult, prea repede. Toată familia, toți prietenii, vizita la bunici, parcul, magazinul, toate în primul weekend. Puiul iese din weekendul ăsta copleșit, iar data viitoare se sperie mai ușor.
Certatul pentru accidente. Un pui certat pentru pipi în casă învață să se ascundă când face pipi, și de aici totul devine mai greu.
Toată casa liberă. Un pui care umblă singur peste tot face pipi în camerele în care nu-l vezi și roade ce găsește. Libertatea o primește treptat, cameră cu cameră.
„Lasă-l să plângă, se obișnuiește.” Un pui de 8 săptămâni lăsat să plângă ore întregi singur în altă cameră învață că singurătatea e îngrozitoare. La început doarme lângă tine.
Prea puțin somn. Un pui obosit seamănă cu un copil obosit: mușcă, fuge, nu mai aude nimic. Când „o ia razna” seara, de multe ori are nevoie să doarmă.
Lumea amânată până după vaccinuri. Până la ultimul vaccin, fereastra în care se obișnuiește ușor cu lumea s-a închis. Puiul ținut în casă până la 4 luni ajunge des un câine fricos. În brațe, cu mașina, în locuri sigure, poți face foarte mult.
Plimbări lungi, ca la un adult. Un pui de 3 luni n-are nevoie de o oră de mers pe asfalt. Ieșiri scurte, dese, cu multe mirosuri.
Primele trei zile sunt de acomodare. După vreo două săptămâni, de obicei, puiul are un program, doarme mai bine noaptea și face mai des pipi afară decât în casă. La cei mai mulți pui, pipiul în casă se rezolvă pe la 4–6 luni, cu accidente ocazionale până atunci, care sunt normale. Mușcatul scade odată cu schimbarea dinților, pe la 6–7 luni.
Semnele bune: doarme liniștit în colțul lui, vine la tine când îl strigi pe nume prin casă, se apropie de lucrurile noi curios, fără frică, mănâncă bine și se joacă. Dacă ați ajuns aici în primele trei-patru săptămâni, sunteți pe drumul bun.
Un instructor bun te ajută să transformi primele luni în baza pe care stă tot restul vieții câinelui. Și îți scutește câteva nopți nedormite.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Că primele săptămâni înseamnă rutină și liniște: mese și ieșiri la ore fixe, mult somn, un colț al lui, aceeași mâncare ca la crescător. Că va face pipi în casă și va mușca, iar pe amândouă le rezolvi cu răbdare, fără ceartă. Și că până pe la 12–14 săptămâni are o fereastră în care se obișnuiește ușor cu lumea, pe care merită s-o folosești.
Lângă patul tău, în patul lui sau într-o cușcă deschisă. Până atunci a dormit lângă frați, iar singur în altă cameră se sperie. Dacă se trezește și plânge, de obicei trebuie să iasă: îl duci afară calm și înapoi la culcare. După ce s-a acomodat, îi muți patul treptat unde vrei să doarmă.
La fiecare trezire, după fiecare masă, după joacă și după emoții, iar în rest la fiecare 1–2 ore. Noaptea, în primele săptămâni, o ieșire e normală. Mereu în același loc, cu laudă și o bucățică bună pe loc când face acolo. Accidentele din casă le cureți fără ceartă, cu un produs care distruge mirosul.
Da, cu grijă, și chiar e important: până la vaccinarea completă se închide fereastra în care se obișnuiește ușor cu lumea. Îl poți purta în brațe pe stradă, cu mașina, pe o bancă, în vizită la un câine adult sănătos și vaccinat. Ocolești locurile pe unde trec mulți câini necunoscuți. Ce e sigur pentru puiul tău stabilești cu medicul.
De obicei de la 8 săptămâni. Lângă mamă și frați învață să-și controleze mușcătura și să citească alți câini, iar puii luați prea devreme au mai des probleme de comportament. La adopțiile din alte țări, regulile de transport cer de multe ori o vârstă mai mare, din cauza vaccinului antirabic.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Prima noapte fără mamă și frați, pe întuneric, singur într-o cutie. E normal să plângă; cum răspunzi tu în primele nopți hotărăște cât ține.
Îl scoți, stă zece minute în iarbă, intrați și face pe covor. Curățenia se învață cu ieșiri la ore fixe și multă bucurie când face afară, chiar în clipa potrivită.
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
Nouă săptămâni, vaccinuri neterminate și o lume întreagă de cunoscut. Puiul are nevoie de întâlniri puține și bune, alese de tine, nu de mulțime la grămadă.
La Puppy Class și la cursul de dresaj de bază exercițiile de aici se lucrează în grup, cu distrageri reale și cu feedback la fiecare pas.