Comportament
Se oprește, adulmecă, lasă umărul jos și se rostogolește în extaz. Tăvălitul are câteva explicații, iar planul începe cu secundele de dinainte.
De știut. Un câine care se freacă pe spate de covor de multe ori pe zi, fără niciun miros la mijloc, poate avea purici, alergii sau dureri de spate. Iar dacă se tăvălește des în excremente de vulpe sau în hoituri, spune-i medicului veterinar curant: îi poate schimba ritmul deparazitării.
Duminică, pe câmp. Câinele aleargă fericit cu douăzeci de metri în fața ta, se oprește, adulmecă ceva în iarbă, își lasă umărul jos și se dă pe spate, cu picioarele în aer, frecându-și gâtul de pământ cu o mutră de extaz. Până ajungi la el, mirosul te izbește de la trei metri: excremente de vulpe, un pește mort, un arici mort de câteva zile. În mașină nu se mai poate respira. Câinele nu face asta din neglijență și nici ca să te scoată din sărite. Mai jos ai de ce se tăvălește, ce nu merge, cum îl oprești înainte și ce faci după.
Nu știe nimeni sigur. Avem câteva explicații, toate plauzibile, și probabil fiecare câine își are amestecul lui.
Mirosul ca veste. Lupii se tăvălesc în mirosuri noi și puternice, iar când se întorc, ceilalți din haită vin să le miroasă blana. Animalul „aduce acasă” vestea despre ce a găsit. Unii câini fac la fel: după tăvălit vin țintă la tine, foarte mândri de ei.
Mirosul ca deghizare. O explicație veche spune că strămoșii câinelui își acopereau mirosul propriu ca să se apropie de pradă fără să fie simțiți. Se poate, dar e greu de dovedit.
Pur și simplu îi place. Nasul câinelui are o finețe pe care noi n-o avem, iar ce pentru noi e duhoare pentru el poate fi un parfum extrem de interesant. Un câine care se rostogolește cu ochii pe jumătate închiși arată ca unul care se bucură de ceva.
Șampon de șters. Mulți câini se tăvălesc imediat după baie, pe iarbă, pe covor, pe pătura lor. Mirosul de șampon le e străin și îl înlocuiesc repede cu ceva cunoscut.
Mâncărimea. Dacă se freacă pe spate de covor de zece ori pe zi, fără niciun miros la mijloc, poate avea purici, o piele care îl mănâncă sau o durere de spate. Asta e altă discuție, în secțiunea medicală.
Hoiturile, excrementele de vulpe și peștii morți sunt pe primul loc la aproape toți câinii. Nu te baza că o să crească și o să se lase singur. Unii o fac toată viața, cu aceeași bucurie.
Cearta de după. Ajungi la el după două minute și îl cerți. Câinele leagă cearta de faptul că a venit la tine sau de mirosul de pe el; tăvălitul de acum două minute nu mai intră în socoteală. Data viitoare, după ce s-a tăvălit, nu mai vine când îl chemi.
Fugăritul. Alergi după el țipând, iar el fuge mai departe, cu blana parfumată. Pentru el e cel mai bun joc al zilei.
Baia ca pedeapsă. Apă rece, frecat cu năduf, voce ridicată. Baia trebuie făcută. Dacă o transformi în coșmar, câinele o să fugă de cadă toată viața, inclusiv în zilele în care chiar are nevoie de ea.
Parfum peste miros. Un parfum de om sau un spray puternic peste mirosul de vulpe dă un amestec și mai rău, îi irită pielea și îl trimite din nou la tăvălit, ca să scape de el.
Libertatea în locurile cu risc. Un câine fără o chemare sigură, lăsat liber pe malul unui lac cu pești morți sau pe un câmp cu vulpi, se va tăvăli, oricât de bine l-ai educat.
Tăvălitul nu pornește din senin. Aproape toți câinii trec prin aceeași succesiune: se opresc brusc dintr-un mers relaxat, miros intens un singur punct, își apleacă capul cu obrazul spre pământ, își lasă umărul. Între primul miros și rostogolire sunt câteva secunde, și atunci intervii.
Pe câmp, pe plajă, la marginea pădurii, pe mal, în perioadele în care știi că sunt hoituri: lesă lungă de 5–10 metri, prinsă de ham. El explorează, tu poți opri rostogolirea la timp și te plimbi fără grija asta.
Acasă și în locuri liniștite îl înveți un cuvânt care înseamnă „lasă ce e acolo și vino la mine”. Pui o bucățică pe jos, o acoperi cu mâna și aștepți să-și ia nasul de pe ea. Atunci spui „lasă”, îl lauzi și îi dai din cealaltă mână ceva și mai bun. Crești treptat dificultatea, muți exercițiul afară, apoi lângă mirosuri tari. Pentru chemare avem un ghid separat.
Când vezi semnele, îi spui numele cu voce veselă sau cuvântul de chemare, te întorci și pleci în direcția opusă, cu voce de petrecere. Când vine, faci o sărbătoare chiar acolo: cârnăciori, brânză, mingea, joaca lui preferată. Ai de concurat cu un pește mort, deci trebuie să fii mai interesant decât el. E greu și se poate.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1–2 | Lesa lungă în locurile cu risc. Te uiți după semnele lui de dinainte și le notezi. |
| 1–7 | „Lasă” acasă, de 10 ori pe zi, cu mâncare pe jos. |
| 3–5 | Chemarea pe lesă lungă, în locuri fără mirosuri tari, cu bucurie mare de fiecare dată când vine. |
| 6–7 | Primele exerciții lângă un miros care îl atrage (un os de la măcelărie pus de tine în iarbă), tot pe lesă lungă. |
Tăvălitul fără miros. Un câine care se freacă pe spate de covor, de iarbă sau de canapea de multe ori pe zi, care se scarpină, se linge sau își mușcă pielea, poate avea purici, alergii, o infecție de piele, o otită sau dureri de spate. Mergi la medicul veterinar curant cu o listă: cât de des și unde.
Ce a atins sau ce a mâncat. Hoiturile și excrementele de vulpe fac mai mult decât să miroasă urât. Vulpile poartă paraziți, între care o tenie periculoasă pentru om, prezentă în multe zone din Europa, și uneori râie, care trece la câine prin contact. Dacă a și mâncat din hoit, în orele următoare pot apărea vomă și diaree. Spune-i medicului că se tăvălește des în excremente de vulpe sau în hoituri, pentru că îi poate recomanda alt ritm de deparazitare. Dacă după câteva zile se scarpină tare, mai ales la urechi și la coate, du-l la consult.
Instinctul rămâne. Munca de nas ajută însă la două lucruri. Un câine care are regulat de lucru pentru nas (jocuri de căutare, plimbări de miros pe lesă lungă, un sport de miros) se aruncă mai puțin disperat după orice miros nou de pe câmp. Iar în mantrailing câinii trec pe lângă hoituri, gunoaie și urme de vulpe în timp ce urmăresc mirosul unui om, și învață cu timpul să rămână la treaba lor. La antrenamentele noastre vedem des câini care pe urmă trec pe lângă un pește mort fără să se oprească, deși la o plimbare liberă s-ar fi tăvălit în el.
Un instructor te ajută să construiești „lasă” și chemarea în situații reale, cu tentații puse cu cap, și îți arată exact momentul în care trebuie să intervii la câinele tău.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Nu știm sigur. Explicațiile cele mai des invocate: aduce acasă un miros nou, ca veste pentru „grup”; își acoperă mirosul propriu, cum făceau strămoșii lui la vânătoare (asta e greu de dovedit); sau pur și simplu îi place mirosul. Mulți câini se tăvălesc și după baie, ca să scape de mirosul de șampon. Probabil fiecare câine are amestecul lui de motive.
Hoiturile, peștii morți și excrementele de vulpe au cele mai puternice și mai interesante mirosuri pentru nasul unui câine. Pentru el e o descoperire mare. Riscul e real: hoiturile și excrementele de vulpe pot transmite paraziți și râie, iar dacă mănâncă din hoit poate face vomă și diaree.
Îl ții pe lesă lungă în locurile cu risc, înveți semnele de dinainte (se oprește brusc, miroase un punct, coboară obrazul și umărul) și intervii chiar în secundele alea: îl chemi vesel, pleci în direcția opusă și îi faci o sărbătoare când vine. Acasă exersezi „lasă” și chemarea, ca să meargă și lângă mirosuri tari.
Cu apă călduță și șampon pentru câini, în două spălări, insistând pe gât, umeri și urechi, unde se lipește cel mai tare. Zgarda o speli separat sau o schimbi. Sucul de roșii nu ajută. Nu pune parfum peste: îi irită pielea și îl trimite iar la tăvălit. Termină baia cu ceva bun.
Mirosul de șampon îi e străin și vrea să-l înlocuiască repede cu ceva cunoscut: iarbă, covor, pătura lui. Ajută un șampon cu miros slab, șters bine cu prosopul și o plimbare scurtă în lesă după baie, departe de pământul proaspăt săpat sau de iarba de pe care tocmai a plecat o vulpe.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Îl strigi de cinci ori în parc și se uită la tine ca la un străin. Rechemarea se construiește acasă, cu multă bucurie, cu mult înainte să ai nevoie de ea.
Oase sub bancă, șervețele, șosete, pietre. Pentru câine e firesc să mănânce de pe jos, dar e și periculos; obiceiul se schimbă cu răbdare și bucățele bune.
Câinele care fuge de cadă sau mușcă peria se poate obișnui cu amândouă. Cu pași mici, bucățele bune și voie să spună „stop”, merge mai repede decât crezi.
Cruste pe marginea urechilor, coate fără păr, nopți de scărpinat. Sau pete rotunde în jurul ochilor la un pui care nu se scarpină. Același nume, două boli.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.