Comportament
Oase sub bancă, șervețele, șosete, pietre. Pentru câine e firesc să mănânce de pe jos, dar e și periculos; obiceiul se schimbă cu răbdare și bucățele bune.
De știut. Un câine care mănâncă pietre, pământ, tencuială sau plastic, ori la care obiceiul a apărut brusc, împreună cu poftă mare, slăbire sau diaree, trebuie văzut întâi de medicul veterinar curant: poate fi pica, cu o cauză medicală.
Până la colțul blocului, câinele a apucat să înghită o coajă de pâine, un os de pui de sub bancă și un șervețel cu ketchup. Tu mergi cu ochii în asfalt, gata să sari, iar el a învățat între timp să fie mai iute decât tine. Acasă dispar șosetele, iar o dată ai găsit o pietricică în vomă. Pentru un câine, mâncatul de pe jos e cât se poate de normal. E și unul dintre cele mai periculoase obiceiuri ale lui: oasele gătite, pietrele, șosetele și momelile otrăvite ajung des pe masa de operație. Mai jos vezi de ce o face câinele tău și ce poți schimba de mâine, ca plimbarea să nu mai semene cu o vânătoare.
Câinii au trăit mii de ani pe lângă oameni, din ce lăsau oamenii în urmă. Nasul lor găsește o felie de pizza sub zăpadă și o coajă de banană sub frunze. Pentru câine, strada e o masă întinsă, iar fiecare bucată găsită îl face să caute și mai departe. Pe lângă instinct, cântăresc mult câinele tău și ce a trăit până acum.
Puii și câinii tineri cunosc lumea cu gura, cum o cunosc copiii mici cu mâinile. La pui aproape orice ajunge în gură, iar de obicei asta se domolește după un an, dacă între timp n-a devenit joc.
Joaca de-a prinselea. Câinele ia ceva, tu sari, strigi, alergi după el. Pentru el, tocmai a descoperit cel mai bun joc din casă. Data viitoare ia o șosetă exact când ești la telefon.
Înghițitul pe fugă. Dacă i s-a scos de multe ori cu forța din gură ce găsise, câinele învață că trebuie să înghită înainte să ajungă mâna ta. Așa ajung unii câini să înghită pietre și șosete întregi, fără să le mai mestece.
Foamea. Un câine ținut la dietă, unul care primește prea puțin sau unul dintr-o rasă cu poftă vestită (labrador, beagle) caută mai insistent. Uită-te și la cum îi dai porția: din jucării, pe covorașul de miros, în mai multe mese mici.
Plictiseala. Dacă nasul și capul lui au prea puțin de lucru peste zi, își găsește singur de lucru la plimbare. Mirositul și mâncatul îi sunt cel mai la îndemână.
Stresul. La unii câini, mestecatul și înghițitul de obiecte cresc când sunt agitați: rămân singuri, se mută în altă casă, se schimbă ceva în jur.
O cauză medicală. Uneori câinele mănâncă lucruri care nu sunt mâncare (pietre, pământ, plastic, tencuială) pentru că ceva nu merge în corpul lui. Medicii îi spun pica. Găsești mai multe în secțiunea medicală, mai jos.
Să-i smulgi lucrurile din gură. Pare logic și uneori chiar trebuie. Dacă devine regulă, îl înveți să înghită repede. Mulți câini care înghit șosete întregi au învățat asta de la oamenii care alergau după ei.
Țipatul și cearta. Opresc momentul, iar obiceiul rămâne. Câinele învață să ia lucruri când nu te uiți sau să fugă cu ele.
Zgarda cu șoc, sprayul, smucitul lesei. Îi strică plimbarea, îl sperie și îi pot strica încrederea în tine, fără să-l învețe ce să facă în loc. Un câine speriat de lesă poate ajunge să reacționeze urât la oameni sau la câini. Nu le recomandăm.
Ardeiul iute sau „surprizele” lăsate pe stradă ca să se învețe minte. Câinele nu leagă gustul de lecția pe care ai vrut s-o dai. Devine doar mai atent, deci și mai rapid.
Să aștepți să treacă de la sine. La pui se mai întâmplă să scadă. Un adult care a cules de pe jos ani de zile și a găsit de fiecare dată ceva bun nu se lasă singur, pentru că fiecare bucată îl împinge să caute în continuare.
Lesa scurtă și trasul. Îl oprești, dar nu-i dai nimic de făcut, iar o plimbare doar cu tras de lesă vă frustrează pe amândoi.
Pasul ăsta îl ține în viață cât lucrezi la celelalte.
Câinele învață că, dacă dă ce are în gură, primește ceva mai bun, iar uneori își primește înapoi și obiectul. Începi acasă, cu o jucărie. Cât o ține în gură, îi pui sub nas o bucățică foarte bună și spui „dă”. În clipa în care o lasă, îi dai bucățica și îl lauzi din toată inima, apoi îi dai jucăria înapoi. De zece ori pe zi, cu obiecte tot mai interesante. După două-trei săptămâni, „dă” merge și pe stradă și câinele nu mai fuge cu ce a găsit.
Aici îl înveți să lase ceva în pace și să se uite la tine.
Bucățica bună vine mereu din mâna ta și niciodată de pe jos. Așa învață câinele unde se găsesc lucrurile bune.
Pe fiecare plimbare, de câte ori se uită la tine fără să-l chemi, îi spui „bravo” și îi dai o bucățică. Un câine care verifică des unde ești poate fi chemat înainte să ajungă la os.
Câinele n-o să se oprească din căutat. Poți doar să-i oferi locuri unde are voie. Mâncarea de acasă o primește din jucării, de pe covorașe de miros, împrăștiată în iarbă sau ascunsă prin casă. La plimbare, pe o bucată curată, îi spui „caută” și arunci câteva bucățele în iarbă. Căutatul devine ceva ce faceți împreună, când dai tu semnalul.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Ordine în casă: coș închis, șosete strânse. Alegi trasee mai curate. |
| 2 | Începi obișnuirea cu botnița, dacă înghite lucruri periculoase. |
| 2–7 | Jocul schimbului, de zece ori pe zi, acasă. |
| 3–7 | „Lasă” cu pumnul și cu palma, de două ori pe zi, câte cinci minute. |
| 4–7 | Mâncarea din jucării și de pe covorașe. Lauzi fiecare privire spre tine la plimbare. |
| 7 | Tragi linie: câte lucruri a mai luat, cât de ușor dă ce are în gură. |
Mergi la medicul veterinar curant înainte de orice plan de educație dacă:
Medicul poate căuta paraziți intestinali, boli de stomac și de intestin care împiedică absorbția hranei, anemie, diabet, probleme hormonale sau efectele unor tratamente care cresc pofta de mâncare. Dacă a înghițit deja ceva periculos, nu aștepta: citește pagina despre ce faci când câinele a înghițit ceva.
Câinele care adună tot de pe jos are, de obicei, un nas foarte bun și foarte ocupat. Jocurile de căutare din casă și sporturile de miros, cum e mantrailing-ul, îi dau nasului o treabă clară, pe care o face împreună cu tine. La antrenamente vedem câini care altfel ar culege fiecare coajă de pe trotuar, dar care pe urmă lucrează cu nasul sus, după mirosul omului căutat, și trec pe lângă resturi fără să le bage în seamă. Problema nu se rezolvă doar așa: pe stradă, după antrenament, obiceiul e tot acolo. Un câine obosit la cap caută însă mai puțin și ascultă mai ușor de „lasă”.
Un instructor care lucrează cu recompense te ajută să găsești ritmul potrivit și să vezi ce îți scapă. Dacă mârâie când îi iei lucruri, pornește de la pagina despre paza resurselor.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Din instinct, câinii caută mâncare peste tot, iar strada e plină de resturi; fiecare bucată găsită îi face să caute mai departe. Se adaugă vârsta (puii cunosc lumea cu gura), plictiseala, foamea, stresul sau joaca de-a prinselea cu omul. Uneori e o cauză medicală, mai ales când mănâncă lucruri care nu sunt mâncare.
Pe moment: trasee mai curate, lesă și, dacă înghite lucruri periculoase, o botniță tip coș cu care l-ai obișnuit folosind bucățele bune. Pe termen lung, exersezi zilnic acasă „lasă” și jocul schimbului, cu bucățica bună venind mereu din mâna ta, apoi le muți treptat pe stradă. Lauzi fiecare privire pe care ți-o aruncă la plimbare.
La pui poate fi explorare și joacă, iar la unii câini e un obicei învățat. Pietrele, pământul și alte lucruri care nu sunt mâncare pot însă semnala o problemă medicală (pica), de pildă boli de intestin, anemie sau paraziți. Pietrele rup dinții și pot bloca intestinul, așa că du-l întâi la medicul veterinar curant.
Șosetele miros puternic a tine, sunt moi și, de cele mai multe ori, pornesc o goană prin casă. Câinii tineri le iau des ca să atragă atenția, iar cei după care s-a alergat învață să le înghită repede. Strânge-le, învață-l jocul schimbului și nu alerga după el. O șosetă înghițită poate bloca intestinul: sună medicul.
Pentru câinii care înghit oase, pietre sau gunoi, botnița tip coș e cea mai sigură protecție cât timp învață. Prin ea trebuie să poată gâfâi, bea și primi bucățele, iar câinele s-o accepte bucuros, după câteva zile de obișnuire cu recompense. Educația rămâne de făcut; botnița îl ține în siguranță până atunci.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Jumătate de tabletă de ciocolată neagră lipsă, ciorchinele gol, șoseta dispărută. Strângi ambalajul, socotești cât a mâncat și suni. Nu îl faci să vomite singur.
Scaunul lui, al altor câini din parc sau litiera pisicii. Pe tine te jenează, pentru el e normal, și se rezolvă mai mult cu organizare decât cu dresaj.
Încremenește deasupra castronului, mănâncă mai repede când te apropii, mârâie la os. Paza resurselor e un comportament firesc ajuns problemă și se lucrează prin schimb.
Dacă la prima încercare a dat cu spatele și a frecat botnița de covor, nimeni nu i-a arătat încă că botnița poate aduce ceva bun. Se învață în două-trei săptămâni.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.