Trei câini, trei situații. Labradorul lasă smocuri pe canapea din martie până în mai, iar anul ăsta ți se pare mai rău ca oricând. Metisul de trei ani are o pată rotundă, fără păr, cât unghia degetului mare, pe laba din față, și încă una pe cap. Câinele de opt ani a rămas chel pe ambele flancuri, la fel pe stânga și pe dreapta, nu se scarpină deloc și de o vreme bea mai multă apă. Primul e aproape sigur sănătos. Ceilalți doi au nevoie de un consult. Mai jos ai cum le deosebești, ce notezi și ce caută medicul veterinar curant când îi aduci un câine căruia îi cade părul.
Când suni azi la medic
Părul care cade nu e, singur, o urgență. Ce vezi lângă el poate fi:
- piele roșie, umedă, care supurează sau sângerează, uneori pe o zonă care se lățește de la o oră la alta (așa arată o „pată caldă”; în 12 ore ajunge cât palma);
- un miros greu, puternic, care vine de la piele, cu cruste gălbui sau puroi;
- mâncărime atât de mare încât câinele nu doarme, nu mănâncă sau se mușcă până la sânge;
- păr căzut și, pe lângă el, apatie, sete mare, burtă mărită, slăbire sau îngrășare fără motiv: așa se arată o boală hormonală, pe care e bine s-o vadă medicul repede;
- pete fără păr la câine și, în aceeași perioadă, bubițe sau pete roșii, rotunde, pe brațele ori pe gâtul cuiva din casă, mai ales la copii (unele ciuperci și unii acarieni trec la om);
- umflături sub piele, în zona rămasă fără păr;
- pui sub șase luni la care petele se înmulțesc de la o săptămână la alta.
Dacă nu recunoști nimic din listă, ai timp să te uiți câteva zile și să mergi la cabinet cu notițe bune.
Ce observi acasă și ce notezi
Înainte de orice test, medicul vrea să afle trei lucruri: unde cade părul, dacă se scarpină și cum arată pielea de dedesubt. Pe toate le poți strânge tu.
Harta. Pe o foaie, desenezi câinele din stânga, din dreapta și de sus, apoi hașurezi zonele fără păr sau cu păr rar. E simetric pe trunchi ori pe flancuri? Sunt pete rotunde, împrăștiate? Doar pe cap și pe labe? Numai unde ajunge cu gura, sau numai la coadă? Pui data pe foaie și refaci desenul peste două săptămâni.
Mâncărimea. Îi dai o notă de la zero la zece: zero e câinele care nu se atinge niciodată, zece e cel care se oprește din mers ca să se scarpine. Un câine care pierde păr fără să se scarpine intră într-o categorie. Unul care se scarpină și abia apoi pierde păr intră în cu totul alta, cu alte teste.
Pielea. Dai părul la o parte, la lumină bună. Poate fi normală (roz-deschis sau pigmentată uniform, netedă) sau roșie, cu coșuri ori bubițe, cu cercuri care se cojesc pe margine, groasă și închisă la culoare ca pielea de elefant, uscată, cu mătreață, grasă la pipăit, cu cruste. Faci poze de aproape, cu blițul, la fiecare zonă.
Părul. Iese cu tot cu rădăcină sau e rupt scurt, ca tuns? Tragi ușor de un smoc de la marginea unei pete. Dacă vine întreg, fără efort, notezi. La năpârlirea obișnuită părul vine la fel de peste tot, pielea arată sănătos și nu rămân locuri goale.
Istoricul. Ultima protecție împotriva puricilor și a căpușelor (produsul și data; o poză la cutie e suficientă). Hrana și orice schimbare din ultimele luni. Dacă a fost bolnav, operat sau anesteziat în ultimele trei luni, dacă a fătat, dacă l-ai tuns scurt de curând sau i-ai schimbat șamponul, dacă e sterilizat. Dacă mai ai animale în casă și dacă vreun om se scarpină.
Comportamentul. Își linge mereu aceeași zonă, de obicei pe labele din față, când rămâne singur sau se plictisește? Pata cheală și lucioasă de acolo vine de multe ori din durere sau din plictiseală, iar pielea n-are nimic la origine.
Ce tipar vezi și ce stă de obicei în spatele lui
| Cum arată |
Se scarpină? |
Cauze frecvente |
| Păr rar peste tot, uniform, piele sănătoasă, primăvara sau toamna |
Nu |
Năpârlire normală, mai puternică la rasele cu subpăr des și la câinii ținuți în casă încălzită |
| Simetric pe flancuri și pe trunchi, piele subțire sau închisă, câine „obosit” |
Nu |
Tiroidă leneșă, prea mult cortizol, dezechilibru al hormonilor sexuali |
| Pete rotunde cu marginile cojite; uneori apar și la oamenii din casă |
Puțin sau deloc |
Ciupercă (dermatofiție), uneori o infecție bacteriană a foliculilor |
| Pete pe cap, în jurul ochilor, pe labe, la pui sau câine tânăr |
Deloc sau puțin |
Acarieni Demodex, care trăiesc în foliculi |
| Marginea urechilor, coate, glezne, burtă, mâncărime violentă |
Foarte tare |
Râie sarcoptică, foarte contagioasă, poate trece la om |
| Baza cozii și spatele, cu cruste mici și zone roase |
Tare |
Alergie la mușcătura de purice |
| Labe, față, urechi, subraț, mâncărime care revine în anumite sezoane sau ține tot anul |
Tare |
Alergie de mediu sau la hrană, de multe ori cu infecții adăugate peste |
| Părul cade în smocuri la 1–3 luni după o boală, o fătare sau o anestezie |
Nu |
Foliculii „se resetează”; părul se reface singur |
| Pata rămâne cheală mult timp după tuns, la rasele nordice sau la pomeranian |
Nu |
Părul nu mai crește după tuns, problemă specifică acestor rase |
| O singură pată lucioasă pe laba din față, linsă tot timpul |
Se linge, nu se scarpină |
Durere în articulația de dedesubt sau un obicei născut din plictiseală și stres |
Raclajul și microscopul nu le înlocuiește niciun tabel. Multe cauze arată la fel, iar același câine poate avea două deodată, de exemplu o alergie cu o infecție bacteriană instalată peste ea.
La cabinet: ce verifică medicul veterinar
- Ascultă și se uită pe harta ta. Unde lipsește părul și dacă se scarpină împart cauzele în două. Pozele arată cum a evoluat.
- Examinează pielea și tot câinele. Cu lampa, cu lupa, cu mâna: cât de groasă e pielea, temperatura, ganglionii, cum arată blana pe tot corpul. Plus greutatea, pulsul, culoarea gingiilor, pentru că unele cauze nu stau în piele.
- Trece pieptănul de purici deasupra unei foi albe: caută purici sau „nisipul” negru pe care îl lasă în urmă.
- Face raclajul. Răzuiește pielea cu o lamă, în câteva locuri, până apare o urmă fină de sânge, și caută acarieni la microscop. La râie raclajul iese des negativ chiar când acarianul e acolo; dacă bănuiala e puternică, medicul poate hotărî un tratament de probă.
- Lipește bandă adezivă sau o lamă de sticlă pe piele, colorează proba și o pune la microscop: bacterii, drojdii, celule de inflamație. Aici se vede infecția adăugată care ține mâncărimea aprinsă.
- Smulge câteva fire și le studiază. Rădăcina arată dacă părul crește sau e în repaus, dacă e rupt de scărpinat, dacă are pe el spori de ciupercă.
- Folosește lampa Wood și pune o cultură pentru ciuperci (sau face un test PCR) când petele sunt rotunde și cojite. Cultura durează una-trei săptămâni.
- Cere analize de sânge când căderea e simetrică și fără mâncărime: tiroida, cortizolul, uneori hormonii sexuali, plus biochimia de bază.
- Face o biopsie de piele, cu anestezie locală, când nimic din ce s-a făcut până aici nu se leagă. Două-trei bucățele cât un bob de mazăre pleacă la laborator.
- Propune o probă de hrană, dacă bănuiește alergie alimentară: o singură hrană nouă, opt săptămâni, nimic altceva. Sună simplu. În dermatologie e testul cel mai greu de dus până la capăt.
- Face planul și te cheamă la control. Tratează cauza găsită, nu „părul”. Controlul la trei-patru săptămâni ține de diagnostic, pentru că unele cauze se confirmă abia când vezi cum răspunde câinele la tratament.
Ce nu faci acasă
- Nu-l razi până la piele ca să „scapi de năpârlit”. Subpărul îl apără de frig și de soare. La unele rase, ras, nu mai crește la fel luni sau ani, iar pielea rămasă la vedere se arde.
- Nu-l speli cu șampon de om, nici măcar cu cel anti-mătreață, și nici cu detergent de vase. Pielea câinelui are alt pH și fiecare baie greșită îi face mâncărimea mai mare.
- Fără uleiuri, unt, oțet, usturoi sau uleiuri volatile pe piele. Unele sunt toxice când le linge, altele irită, și toate ascund exact ce trebuia să vadă medicul la microscop.
- Nu-i dai pastilele tale de alergie și nu-l ungi cu creme cu cortizon din dulap. Pot ascunde o infecție sau un parazit și fac raclajul inutil.
- Nu folosești pe câine un antiparazitar făcut pentru alt animal sau pentru altă greutate.
- Nu schimbi hrana în fiecare săptămână. O probă de hrană care sare între trei mărci nu-ți spune nimic.
- Nu-i pui guler „ca să nu se mai lingă” înainte să afli de ce se linge. Linsul are o cauză, iar gulerul doar o acoperă.
- Copiii nu mângâie petele până nu știi dacă e ciupercă sau râie. Și te speli pe mâini după ce l-ai atins.
- Nu aștepți „să treacă la vară” o pată care se mărește. Petele care cresc nu se opresc singure.
Ce ajută, zi de zi
Periatul potrivit blănii lui. În sezonul de năpârlire, zilnic, cu o perie cu dinți metalici pentru subpăr; lama care taie firul nu e unealta potrivită. Protecția antiparazitară o ții tot anul, fiindcă la un câine alergic ajunge un singur purice. Hrana e completă, cu grăsimi bune, și nu se schimbă după cum ți se pare în ziua aia. Baie doar când chiar e nevoie, cu șampon pentru câini, clătit bine și uscat până la piele. O dată pe lună, când îl perii oricum, te uiți și sub blană. O pată cât un nasture înseamnă o vizită de rutină. Cât o palmă, înseamnă că ai pierdut deja o lună.
Dacă părul cade la fel de peste tot, pielea e sănătoasă și câinele e vesel, cel mai probabil e doar sezonul. Pete, piele schimbată sau un câine care s-a schimbat și el la purtare înseamnă notițele de mai sus și un drum la cabinet. Dacă n-ai încă un medic veterinar curant, pagina noastră despre serviciile conexe îți arată cum alegi un cabinet.
Informațiile de pe această pagină sunt educative și nu înlocuiesc un consult. Pentru detalii complete și pentru un diagnostic, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.