Câinele tușește sec, ca și cum s-ar îneca: e tusea de canisă sau altceva?

Ai fost cu câinele la o ședință de grup sau l-ai lăsat trei zile la pensiune. După o săptămână începe să tușească sec, ca o gâscă, iar la capătul fiecărui acces pare că se îneacă și scoate o spumă albă. Altă casă, altă tuse: un bichon de unsprezece ani care tușește noaptea, când se întinde în culcuș, și dimineața, când se bucură la ușă. Sau un câine care, după o alergare prin iarba înaltă, strănută în rafale și își freacă nasul de covor. Sunt trei sunete diferite și te trimit în trei locuri: la trahee, la inimă și la un spic de iarbă. Ce poți deosebi acasă, ce nu așteaptă până mâine și ce caută medicul veterinar curant, găsești mai jos. Ce sirop să-i dai nu găsești: unele siropuri de tuse pentru oameni conțin substanțe toxice pentru câini.

Când suni medicul chiar azi

Cele mai multe tuse la câini seamănă cu răceala noastră. Te enervează, se iau de la unul la altul și trec. Câteva însă nu trec singure, iar la ele contează ziua:

• respiră greu: cu efort, cu burta, cu gura deschisă, cu gâtul întins și coatele depărtate, sau face peste 40 de respirații pe minut în somn;
• gingiile sau limba sunt vineții, cenușii sau foarte palide: urgență, acum;
• se îneacă, se zbate, își freacă disperat gura și nu poate respira, pentru că are ceva înțepenit în gât: urgență, acum;
• tușește și pe deasupra e apatic, nu mănâncă, are febră sau îi curge din nas un lichid galben-verzui;
• tușește cu sânge sau scoate spumă rozalie;
• e un pui sub șase luni, nevaccinat sau cu vaccinarea neterminată;
• are o boală de inimă cunoscută (suflu găsit la ultimul control), iar tusea e nouă sau mai deasă;
• după o plimbare prin câmp sau prin iarbă înaltă strănută violent, brusc și fără oprire, își freacă nasul și îi curge sânge dintr-o singură nară. De obicei e un spic sau o sămânță în nas, care nu iese singură;
• a leșinat sau s-a prăbușit în timpul unui acces de tuse;
• tusea ține de peste două săptămâni, oricât de blândă ar fi;
• pe lângă tuse, i s-a mărit burta și obosește după plimbări scurte.

Există și ceva care sperie, dar nu e urgență: strănutul invers. Câinele se oprește brusc, întinde gâtul și trage aer pe nas zgomotos, în rafale, 10–30 de secunde, de parcă n-ar reuși să inspire. Apoi își revine complet. E un spasm în fundul gâtului, des întâlnit la rasele mici și la cele cu botul scurt. Îl filmezi și i-l arăți medicului la următorul control. Dacă episoadele devin dese sau lungi, nu mai aștepți controlul și faci o programare mai devreme.

Ce urmărești și notezi acasă

Tusea e unul dintre puținele semne pe care le poți duce la medic exact cum sunt: filmate. Sunetul îi spune medicului mai mult decât orice descriere.

Pornești camera la primul acces și filmezi până la capăt, inclusiv ce face după: înghite, se îneacă, scoate spumă. Trei-patru episoade, în momente diferite ale zilei. Medicul aude în zece secunde ce tu ai descrie în cinci minute.

Ce îți spune sunetul și momentul

Tusea seacă, zgomotoasă, ca de gâscă sau ca un claxon, vine de obicei din trahee și din căile mari. Cea umedă, hârâită, care pare să aibă lichid în ea, trimite spre plămâni sau spre inimă. Una scurtă, repetată, urmată de înghițituri, vine din gât. Spuma albă de la final nu e vomă și nu are legătură cu stomacul. Așa se termină de obicei un acces de tuse.

Contează și când tușește. Noaptea și când se întinde, gândul merge la inimă sau la plămâni. Când se bucură, trage în zgardă, bea apă repede sau e cald, la trahee. După efort, la inimă, plămâni sau trahee. După ce mănâncă ori bea, la gât, uneori la esofag. Dimineața, la trezire, la bronhii.

Ce măsori

• Câte accese are pe zi, aproximativ. Notezi și dacă sunt mai dese decât ieri.
• Respirația în somn. Când doarme adânc, numeri respirațiile într-un minut (pieptul care urcă și coboară e o respirație). Sub 30 e normal. Peste 40, în mod repetat, cere consult în aceeași zi chiar dacă tusea pare blândă. E cel mai bun semn timpuriu de probleme cu inima pe care îl poți măsura acasă.
• Temperatura, dacă ai termometru rectal și câinele se lasă. Sub 39,2 °C e normal, peste 39,5 e febră.
• Nasul și ochii. O scurgere apoasă din ambele nări ține de obicei de iritație, alergie sau un început de infecție. Una groasă, galben-verzuie, sau dintr-o singură nară poate fi un corp străin sau o infecție localizată, iar la câinii bătrâni și altceva. Ochii care lăcrimează îi notezi și pe ei.

Ce îți amintești

Unde a fost în ultimele două săptămâni: pensiune, școală de câini, antrenament de grup, expoziție, parc aglomerat, un câine nou în familie sau la vecini. Tusea de canisă apare la 2–10 zile după contact. Apoi vaccinurile: când a fost ultimul și ce a cuprins. Vaccinul pentru tusea de canisă e separat de cel de bază, și multe pensiuni îl cer.

Te uiți și prin casă. Fumul de țigară, lumânările parfumate, spray-urile de curățenie, aerul foarte uscat, praful de la o renovare și mucegaiul pot ține o tuse aprinsă. Iar greutatea și zgarda contează și ele: un câine gras cu traheea moale tușește mai mult, iar unul care trage în zgardă tușește la fiecare plimbare.

Cu ce ai de-a face, pe scurt

Tabelul îți arată direcțiile, medicul le confirmă. Un câine bătrân poate avea în același timp traheea moale și inima slabă, iar fiecare se tratează altfel.

Ce face medicul veterinar

1. Te întreabă și se uită la film: contacte, vaccinuri, când tușește, cât de des, cum respiră în somn, ce prevenție are pentru viermele inimii. Cu filmarea, prima parte a diagnosticului e deja făcută.
2. Îl consultă: temperatura, culoarea gingiilor, ganglionii, ascultă inima (suflu, ritm) și plămânii în toate zonele. Apasă ușor pe trahee, pentru că un câine cu traheea iritată tușește la atingere. Se uită în gât și în nas cât îl lasă un câine treaz.
3. Dacă totul se potrivește cu tusea de canisă (contact recent, câine vesel, fără febră, plămâni curați), de multe ori nu mai cere nimic. Îți spune ce să urmărești, când să revii și cât să-l ții departe de alți câini. Dacă e nevoie de tratament, îl alege el după caz. Multe tuse de canisă trec fără.
4. Dacă nu se potrivește sau tusea e veche, cere radiografie de torace (plămâni, inimă, trahee), analize de sânge și testul pentru viermele inimii, pe care oricum e bine să-l faci anual dacă locuiești într-o zonă cu țânțari. Uneori ia și un test din secreții pentru agenții respiratori.
5. Dacă bănuiește inima, face ecografie cardiacă, uneori la un cardiolog veterinar, și măsoară tensiunea. Te va ruga să numeri zilnic respirațiile în somn acasă și să le notezi.
6. La o tuse cronică care nu răspunde la nimic, recomandă endoscopia căilor respiratorii cu spălătură bronșică, sub anestezie, ca să vadă traheea și să ia probe. Pentru nas, tomografie.
7. Spicul din nas îl scoate sub sedare, cu endoscopul. Cu penseta, pe un câine treaz, nu iese.
8. Planul depinde de cauză. Merge de la „odihnă, ham în loc de zgardă, aer umed și ne vedem peste zece zile” până la tratament pe viață pentru inimă. Înainte să pleci, întrebi două lucruri: cât timp e contagios și când suni dacă nu se face mai bine.

Ce nu faci acasă

• Nu-i dai sirop de tuse pentru oameni. Multe conțin substanțe toxice pentru câini sau îndulcitori periculoși, iar o tuse umedă își are rostul ei: curăță căile respiratorii. Dacă tusea trebuie calmată, produsul îl alege medicul.
• Nu-i dai antibiotice rămase de la o boală mai veche sau de la tine. Cele mai multe tuse de canisă sunt virale și trec fără, iar un antibiotic dat la întâmplare ascunde semnele și încurcă următorul tratament.
• Nu-l plimbi în zgardă cât tușește, ci în ham. Fiecare smucitură pe trahee înseamnă un acces în plus.
• Nu-l duci la antrenament, în parc, la pensiune sau la frizer cât tușește și încă două săptămâni după ce s-a oprit. Tusea de canisă se ia prin aer și din castroanele comune. La antrenamentele noastre regula e simplă: câinele care tușește stă acasă, oricât de bine s-ar simți.
• Nu-l obosești. Plimbări scurte, la pas, fără joacă intensă, până trece.
• Nu-l ții în fum, lângă lumânări parfumate, într-o cameră proaspăt vopsită sau în aerul uscat de la calorifer. Un vas cu apă pe calorifer sau zece minute în baie cu dușul fierbinte pornit (fără uleiuri aromatice) umezesc aerul. Mai mult de atât nu fac.
• Nu scotocești în nas după spicul pe care ți se pare că îl vezi. Îl împingi mai adânc.
• Nu aștepți la un pui. Un pui nevaccinat poate face în câteva zile pneumonie dintr-o tuse banală.
• Nu te liniștești cu „e doar tusea de canisă” dacă ține peste două săptămâni, dacă apare febra sau dacă e un câine bătrân. Diagnosticul ăsta se pune după ce s-au exclus celelalte cauze, iar asta se face la medic.

Dacă e tusea de canisă

Ai nevoie de două-trei săptămâni de răbdare. Castronul lui stă separat de al celorlalți câini din casă. Cel mai probabil se vor molipsi și ei, dar nu e cazul să grăbești lucrurile. Ham, plimbări scurte și mâncare înmuiată, dacă boabele îl irită la înghițit. Ții un jurnal cu accesele de pe fiecare zi, ca să vezi că scad. Suni la medic dacă apare febra, dacă refuză mâncarea, dacă respiră repede sau dacă în a treia săptămână tușește la fel ca la început.

Vaccinul pentru tusea de canisă nu acoperă toți agenții și nu oprește orice tuse, dar scurtează boala și o face mai ușoară. Vorbește cu medicul dacă merită pentru câinele tău, mai ales dacă merge la grup sau la pensiune.

La antrenamente, tusea o auzi înainte să vezi câinele. Un acces în parcare și știi că săptămâna asta lucrezi fără el. Același lucru le cerem și celorlalți. Dacă nu ai încă un medic veterinar curant, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să alegi un cabinet.