Otită la câini: cum o recunoști și ce faci când se scarpină la ureche?

De două zile câinele tot scutură din cap. Se scarpină la urechea stângă cu laba din spate până scâncește, iar când te apleci spre el simți un miros dulceag, de drojdie, pe care săptămâna trecută nu-l aveai în casă. Sau ai un cocker care face „otită” de trei ori pe an: de fiecare dată primește picăturile de data trecută și de fiecare dată otita revine. Sau ai luat de curând un pui care are amândouă urechile pline de ceva negru, ca zațul de cafea. Aici găsești ce poți vedea singur, ce semne te trimit la medic chiar azi, cum decurge consultul pentru urechi la medicul veterinar al câinelui și de ce picăturile rămase în dulap sunt o idee proastă.

Semnele pentru care suni azi

• ține capul înclinat într-o parte, își pierde echilibrul, merge în cerc, ochii i se mișcă singuri dintr-o parte în alta sau vomită: infecția a trecut de timpan, spre urechea medie sau internă;
• îl doare tare: scâncește când îl atingi pe cap, nu te lasă să te apropii, ține urechea lipită de cap sau nu mănâncă pentru că îl doare să mestece;
• pavilionul s-a umflat brusc, e cald și moale ca o pernă cu apă: e un hematom al urechii, făcut din scuturat, care se tratează la medic și nu se sparge acasă;
• din ureche curge sânge sau puroi galben-verzui, cu miros puternic;
• are febră, e apatic, refuză mâncarea;
• totul a început brusc, la o singură ureche, după o plimbare prin iarbă înaltă, vara sau toamna: probabil un spic sau alt corp străin în canal, pe care fiecare scuturare îl împinge mai adânc;
• un pui mic are ambele urechi pline de secreție neagră și se scarpină până la sânge;
• pare că nu mai aude: nu vine când îl strigi, nu se trezește la zgomote;
• face otită și are diabet, probleme ale sistemului imunitar sau urmează un tratament de lungă durată.

Până la consult nu torni nimic în ureche. Dacă timpanul e perforat, și de acasă n-ai cum să-ți dai seama, tot ce torni ajunge în urechea medie.

Ce te uiți și ce notezi acasă

Otita e inflamația canalului urechii și aproape niciodată nu vine singură. Dedesubt stă o cauză, pe care o caută medicul. Tu îi aduci povestea câinelui, iar povestea asta face jumătate din diagnostic.

Cum arată urechea. Ridică pavilionul la o lumină bună. Uită-te după roșeață, umflătură, un canal mai îngust decât de obicei sau, la otitele vechi, piele îngroșată și încrețită ca la elefant. La secreție notează culoarea (maro, neagră, galbenă, albicioasă), cum e (ca ceara, ca o pastă, lichidă) și câtă e. Secreția neagră și uscată, ca zațul, mai ales la pui sau la câinii luați din adăpost, te duce cu gândul la acarieni. Maro, unsuroasă, cu miros dulceag de drojdie, la levuri. Galbenă sau verzuie, umedă, cu miros greu, la bacterii. Culoarea doar te orientează. Diagnosticul îl dă citologia, adică o probă din secreție privită la microscop. Fă poze la amândouă urechile, în aceeași lumină, ca peste o săptămână să ai cu ce compara.

Mirosul. Urechea unui câine sănătos nu miroase a nimic. Orice miros înseamnă ceva.

Ce face câinele. Scutură din cap (numără de câte ori pe oră, dacă poți), se scarpină cu laba, se freacă cu capul de covor sau de canapea, geme când se scarpină, ține capul înclinat, e mai morocănos și se ferește când îi duci mâna spre cap. Filmează-l când scutură. La cabinet stă cuminte și medicul nu vede nimic din ce vezi tu acasă.

O ureche sau amândouă. Una singură, brusc: corp străin, polip, ceva acolo, pe loc. Amândouă, de câteva ori pe an: alergie, până se dovedește altceva.

Ce s-a întâmplat până acum. Când a început, câte episoade au fost, cu ce s-au tratat (fă poze la cutii), dacă tratamentul s-a dus până la capăt sau s-a oprit când urechea a părut bine. Înoată? Îl speli des? Îi cureți urechile, cu ce și cât de des? Scrie și unde se mai scarpină (labe, axile, burtă, în jurul ochilor), dacă i-ai schimbat hrana în ultimele luni și dacă are perioade bune și proaste după anotimp. Nu uita rasa și cum arată urechile: căzute, cu păr în canal, cu canal îngust.

De ce contează alergia. La câinii cu otită de mai multe ori pe an, cauza de dedesubt e cel mai des o alergie: la ceva din mediu, cum ar fi polenul sau acarienii din praf, ori la o proteină din hrană. Urechea doar arată problema. Tratezi numai urechea și otita revine. La antrenamente vedem câini „cu urechi sensibile” care, după o urmă prin iarbă, își ling și labele. De obicei problema e la piele, iar canalul urechii tot piele e.

Ce vezi și la ce se gândește întâi medicul

Cum decurge consultul la medicul veterinar

1. Întrebările. Cele de mai sus. Aici îți folosesc pozele și filmulețul.
2. Examenul general și al pielii. Otita vine des dintr-o alergie, așa că medicul se uită și la labe, axile, burtă, în jurul ochilor și al gurii, după roșeață sau după locuri unde părul e lins până la piele.
3. Otoscopia. Se uită în fiecare canal cu otoscopul și de obicei începe cu urechea sănătoasă. Vede roșeața, secreția, cât de îngust e canalul, un eventual corp străin sau un polip și, dacă secreția îl lasă, timpanul. La un câine care are dureri mari sau al cărui canal e închis de umflătură, examinarea completă se face sub sedare. E mai bine așa decât un câine ținut cu forța și un medic care nu vede nimic.
4. Citologia. Un tampon trecut prin secreție e întins pe o lamă și colorat, apoi medicul îl privește la microscop, pe loc, în câteva minute. Arată dacă sunt levuri sau bacterii și ce formă au, celulele inflamatorii, acarienii. După ea se alege tratamentul. De aceea picăturile de data trecută n-au cum să fie, din oficiu, alegerea bună: infecția de acum poate fi cu totul altceva.
5. Alte analize, când e nevoie. La otitele care revin sau nu răspund la tratament, cultură și antibiogramă: microbul e crescut în laborator și testat cu mai multe antibiotice. Dacă bănuiește paraziți ai pielii, un raclat, adică o zgârietură fină privită la microscop. La câinii în vârstă sau cu semne generale, analize de sânge. La otitele vechi sau cu semne de ureche medie, imagistică (radiografie, tomografie).
6. Curățarea. Medicul curăță canalul, uneori sub sedare când e plin sau dureros, ca tratamentul să ajungă la piele. Dacă trebuie curățat și acasă, îți arată cum, cu ce și cât de des, făcând-o o dată în fața ta.
7. Planul. Tratamentul în ureche sau pe gură se dă pe durata spusă de medic, până la capăt, și se încheie cu un control la otoscop, ideal și cu o citologie de control. Urechea arată bine cu o săptămână înainte să fie vindecată. Dacă te oprești când „arată bine”, următorul episod vine peste câteva săptămâni. Când otitele se tot întorc, planul se mută pe cauză: control strict al paraziților de pe piele, o dietă de eliminare de opt săptămâni, investigații pentru alergia de mediu. Hematomul și polipii au tratamentul lor, adesea chirurgical.

Înainte să pleci, întreabă când e controlul și cum arată o ureche vindecată față de una doar mai bună. Iar dacă medicul are un minut, roagă-l să-ți arate lama la microscop. După ce ai văzut o dată levurile, înțelegi singur de ce nu le tratezi cu picăturile pentru bacterii.

Ce nu faci acasă

• Nu torni nimic în ureche înainte de consult. Nici picăturile rămase de la alt episod, nici picături pentru oameni, uleiuri, soluții făcute în casă sau alcool. Dacă timpanul e perforat, ce torni ajunge în urechea medie, iar acolo unele produse pot lăsa câinele surd.
• Nu refolosești picăturile de data trecută, nici după consult, dacă medicul nu ți le-a recomandat din nou. Infecția de acum poate fi cu alt microb. Un tratament ales la întâmplare lasă în viață tocmai bacteriile cele mai rezistente, pe care data viitoare nu le mai poți trata.
• Nu cureți canalul cu bețișoare de urechi. Împing secreția spre timpan și zgârie pielea canalului, care e deja inflamată.
• Nu oprești tratamentul când pare bine. Ține cât a spus medicul, iar controlul de la final face parte din tratament.
• Nu spargi hematomul. Se umple la loc în câteva ore și se infectează.
• Nu amâni dacă scutură frenetic din cap și îl ține înclinat după o plimbare prin iarbă. Spicul coboară cu fiecare scuturare și poate trece de timpan.
• Nu-i tunzi și nu-i smulgi părul din canal din proprie inițiativă. La unele rase ajută, la altele inflamează canalul. Hotărăște medicul.
• Nu-i bagi dușul direct în urechi la baie și nu-l lași cu urechile ude după înot. Șterge pavilionul și intrarea în canal cu un prosop, pentru că levurile se înmulțesc cel mai bine la umezeală.
• Nu tratezi doar urechea la un câine cu otite repetate. După al doilea episod într-un an, întrebarea e de ce tot revine, iar picăturile trec pe planul doi.

Urechile sănătoase

Urechea sănătoasă se curăță singură și n-are nevoie de spălări săptămânale „de prevenție”. Curățată prea des, pielea canalului se înmoaie și se infectează mai ușor. Te ajută în schimb un obicei de un minut pe săptămână: ridici pavilionul, te uiți, miroși. Roz, uscată, fără miros? Ai terminat. Dacă nu, ai o poză de comparat cu cea de săptămâna trecută și un motiv să suni înainte s-o doară.

Un câine cu otita tratată până la capăt și cu cauza găsită nu mai face „otită” la fiecare trei luni. Unul tratat de fiecare dată din dulap, da. Dacă nu ai încă un medic veterinar al câinelui, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să-ți alegi un cabinet.