De ce miroase câinele urât, a pește, și ce legătură au glandele anale?

Câinele s-a ridicat de pe canapea și în urma lui au rămas o pată maronie, umedă, pe pernă și un miros de pește stricat. Sau ai un cocker care miroase „a câine” la două zile după baie, orice șampon ai încerca. Sau un mops care se târăște pe fund prin sufragerie și se linge întruna sub coadă. Mirosul îți spune ceva, iar la un câine poate veni din vreo șase locuri: gura, urechile, pielea, labele, zona de sub coadă și gazele. Mai jos găsești cum dai de sursă cu propriul nas, ce sunt glandele anale (vinovatul pe care îl caută toată lumea pe internet) și ce poate face medicul veterinar curant pentru fiecare sursă. Cum să golești glandele acasă nu găsești. Făcut acasă, de cele mai multe ori strică mai mult decât ajută.

Când mirosul e doar vârful problemei

Mirosul în sine nu e o urgență. Ce stă în spatele lui, uneori este. Suni azi dacă:

• vezi lângă anus, pe o parte, o umflătură roșie-violacee, caldă, care doare; câinele țipă când se așază sau nu se mai așază deloc. E o glandă anală infectată, gata să se spargă;
• lângă anus s-a făcut o gaură din care curge sânge sau puroi. Abcesul s-a spart; se vindecă, dar cu îngrijire la medic;
• se forțează să facă și nu reușește, geme, scaunul iese ca un fir subțire;
• pe lângă miros, câinele e moale, nu mănâncă, are febră;
• simți miros greu, de carne stricată, de la o rană sau dintr-o zonă umedă a blănii, mai ales vara. Caută viermi de muscă: larve mici, albe, care se mișcă. Dacă îi vezi, pleci acum;
• o ureche miroase puternic, iar câinele ține capul strâmb, merge în cerc, își pierde echilibrul. Infecția a ajuns în urechea internă;
• o cățea nesterilizată are o scurgere urât mirositoare la vulvă, la câteva săptămâni după călduri, și bea mult. Poate fi infecție de uter;
• gura miroase dulceag la un câine care bea și face pipi mult, sau a amoniac la un câine moale. Poate fi diabet sau rinichi;
• gura a început să miroasă a putred în câteva zile, câinele salivează și refuză mâncarea. Un dinte rupt, un abces, ceva înțepenit;
• mirosul „de pește” devine permanent la un câine bătrân care bea tot mai mult. Glanda anală poate face și tumori, iar unele dau sete.

Pentru tot restul faci programare săptămâna asta, cu sursa deja găsită.

Ce cauți și notezi acasă

Întâi găsești locul. Miroși câinele pe bucăți, cum ar face și medicul: gura, fiecare ureche, pielea de pe spate și de pe burtă, pliurile (fața la rasele cu bot scurt, baza cozii, zona vulvei la cățelele grase), labele între perinițe, sub coadă. Notezi unde miroase cel mai tare.

Când miroase. Tot timpul? Doar după ce s-a speriat sau s-a bucurat tare (glandele anale se golesc singure când e emoționat)? După ce a stat culcat, după baie (mirosul de „câine ud” care nu pleacă), după masă (gaze)?

Petele. O pată maronie-gălbuie, uleioasă, pe pernă sau pe pat, care miroase a pește, e secreție de glande anale. Una umedă, fără miros puternic, e urină, de obicei la cățelele sterilizate în vârstă care scapă pipi în somn.

Ce face cu fundul. Se târăște (de câte ori pe zi?), se linge sau se mușcă sub coadă, se întoarce brusc spre coadă de parcă l-ar fi pișcat ceva, se așază cu grijă.

Scaunul. Moale de câteva zile sau mereu moale: un scaun fără consistență nu apasă pe glande când iese, deci ele nu se golesc. O diaree recentă irită zona și duce și ea la târât pe fund.

Urechile. Mirosul (dulceag-rânced, de brânză veche, înseamnă drojdii; de puroi, bacterii), culoarea secreției (maro închis ca zațul de cafea, galbenă, neagră), dacă scutură din cap, se scarpină, se ferește când îl atingi.

Pielea și blana. Zone roșii, umede, fără păr (o „pată fierbinte” apare în câteva ore și miroase urât), coji, blană unsuroasă, mătreață, piele închisă la culoare și îngroșată în pliuri. Unde se scarpină și cât.

Labele. Un miros ușor de pufuleți sau de porumb la labe e normal; vine de la bacteriile care trăiesc firesc între perinițe. Labele roșii, umede, linse tot timpul, cu miros puternic, sunt altă poveste.

Gura. Ridici buza și cauți tartru, gingii roșii, un dinte rupt. Mirosul de pește care pare să vină din gură vine des de sub coadă: câinele s-a lins acolo.

Ce s-a schimbat. Hrană nouă, resturi de la masă, plimbări mai puține, kilograme în plus (câinii grași au mai des probleme cu glandele și cu pliurile), un șampon nou, băi mai dese, scăldat în lac.

De unde vine mirosul, pe scurt

Două perechi se încurcă mereu. Glandele anale trec drept gura, pentru că după ce se linge mirosul se mută. Iar pielea bolnavă trece drept „mirosul rasei”. Rasa nu miroase. Pielea bolnavă miroase.

Ce sunt, de fapt, glandele anale

Două pungi, de la mărimea unui bob de mazăre până la a unei alune, de o parte și de alta a anusului, cam la ora 4 și la ora 8 dacă te uiți la el ca la un cadran de ceas. Fac un lichid uleios, maroniu, cu miros puternic, care marchează scaunul: cartea de vizită a câinelui pentru ceilalți câini. În mod normal se golesc singure, puțin câte puțin, când iese un scaun ferm care apasă pe ele. Dacă scaunul e moale, dacă glandele stau mai adânc (des la rasele mici) sau dacă câinele e gras, nu se mai golesc. Se umplu, secreția se îngroașă ca o pastă, apasă și mănâncă, iar câinele se târăște și se linge. De acolo până la infecție și abces nu e mult. Un câine sănătos, cu scaun normal, nu are nevoie să i le golească nimeni, niciodată.

Ce face medicul veterinar

1. Te întreabă. Unde ai găsit mirosul, de când, cum e scaunul, ce mănâncă, dacă se târăște, dacă a avut diaree, dacă e deparazitat (și segmentele de tenie îl fac să se târască), ce șampon folosești și cât de des.
2. Îl consultă, cu greutatea și o notă pentru cât de gras e: pipăie coastele și talia. Grăsimea are mâna ei în jumătate din problemele de pe pagina asta.
3. Glandele anale le verifică prin tușeu rectal, cu mănușă: un deget înăuntru, degetul mare afară. Numai așa simte fiecare glandă, cât e de plină, dacă doare, dacă are un nodul, și numai așa o golește complet. Se uită și la ce iese: lichid maroniu normal, pastă groasă, puroi, sânge. O glandă infectată o spală și îi dă tratamentul potrivit. Un abces îl deschide și îl drenează, de obicei cu câinele sedat. Când problema revine la câteva săptămâni, vorbiți despre cauză: scaunul (mai multe fibre), greutatea, alergiile și, abia la urmă, scoaterea glandelor prin operație. La câinii bătrâni pipăie atent după tumori și, dacă bănuiește ceva, cere analize de sânge și o probă luată cu acul.
4. Urechile le vede cu otoscopul (lanterna cu care se uită în ureche) și ia o probă de secreție pe lamă, pentru microscop: drojdii, bacterii, acarieni (la pui, secreția ca zațul de cafea). Verifică dacă timpanul e întreg. Tratamentul îl alege după ce vede, iar urechile care se infectează mereu trimit spre alergie.
5. Pielea o verifică cu bandă adezivă sau o lamă apăsată pe piele, cu o răzuire ușoară pentru acarieni, uneori cu cultură, iar la câinii cu blană unsuroasă și miros care nu trece, cu analize de sânge pentru tiroidă. În spatele multor piei urât mirositoare stă o alergie.
6. Gura: examenul dinților și, la nevoie, programare pentru curățare sub anestezie.
7. Planul de acasă, după sursă: un șampon medicinal ales de medic, cu program; fibre în hrană pentru un scaun ferm; slăbit; puricii și paraziții ținuți sub control; urechile curățate cu o soluție pentru câini, cât de des spune medicul. La final întrebi dacă trebuie să revii și când.

Ce nu faci acasă

• Nu goli glandele anale după un filmuleț de pe internet. Apăsate din afară se golesc doar pe jumătate, doare, o glandă inflamată se poate sparge, iar dacă repeți, se irită și se umplu mai repede. Un câine fără probleme nu are nevoie de golire deloc. Unul cu probleme are nevoie de tușeu la medic.
• Nu-i cere frizerului canin să i le golească de rutină la fiecare tuns. Dacă nu se târăște și nu se linge, glandele se descurcă singure. Stoarse din afară la fiecare șase săptămâni, încep să nu se mai descurce.
• Nu-l spăla zilnic, nici cu șampon de om, nici cu detergent de vase. Pielea câinelui are alt pH decât a noastră, iar spălatul des îi strică stratul de apărare. După o săptămână miroase mai tare decât înainte.
• Nu acoperi mirosul cu parfum, spray „pentru câini” sau bețișoare parfumate. Pierzi semnalul și pui ceva iritant pe o piele deja bolnavă.
• Fără bețișoare cu vată în ureche. Împingi secreția spre timpan și îl poți sparge. Urechea se curăță numai cu soluție turnată și masaj la bază, cu soluția și cât de des îți spune medicul.
• Nu turna oțet, alcool sau alte dezinfectante de casă în urechi sau pe piele. Ustură, usucă, iar pe un timpan spart fac rău.
• Nu-i pune pe pielea roșie și umedă creme de-ale tale. Multe au substanțe pe care câinele le linge și care nu sunt pentru el.
• O umflătură de lângă anus nu se înțeapă, nu se stoarce și nu se „trage”. E o glandă gata să se spargă sau un abces. Mergi azi la medic.
• Nu lăsa târâtul pe fund să treacă săptămâni pe motiv că „așa face el”. Fiecare săptămână cu glanda plină te apropie de abces.
• Nu da vina pe rasă. Un cocker sănătos nu miroase. Unul cu urechile pline de drojdii și pielea unsuroasă miroase, și amândouă se tratează.

Dacă glandele îi fac probleme iar și iar

Scaunul ferm vine înaintea oricărui alt pas; medicul îți poate recomanda mai multe fibre sau o hrană potrivită. Greutatea adusă la normal. Plimbări regulate, pentru că mișcarea ajută digestia. Un jurnal cu zilele în care se târăște sau se linge, ca să vezi cât trece între episoade și dacă intervalul se lungește. Mergi la control când intervalul scade sub câteva săptămâni. Despre operație vorbiți abia după ce restul a fost încercat câteva luni.

La antrenamente, câinele care își golește glandele de emoție se simte de la trei metri și toată lumea zâmbește. Acasă, pe pernă, zâmbești mai puțin. Mirosul se citește ușor dacă îl cauți cu nasul înainte să-l acoperi cu parfum. Dacă încă nu ai un medic veterinar curant, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să alegi un cabinet.