Comportament
Unul paște liniștit în parc, altul înghite lacom fire lungi și vomită pe covor. Sunt două comportamente diferite și se rezolvă diferit.
De știut. Dacă paște brusc și lacom, vomită des, a slăbit sau mănâncă și pământ, pietre ori textile, poate avea o problemă de stomac, paraziți sau anemie. Înainte de orice plan, du-l la consult la medicul lui veterinar, cu jurnalul episoadelor.
Ieși dimineața cu câinele și la primul petic de iarbă se oprește să pască. Alege firele lungi, le smulge, le mestecă mult, uneori le înghite cu rădăcină cu tot. După un sfert de oră, acasă, le dă înapoi pe covor, într-o spumă gălbuie. Alt câine nu vomită niciodată, doar paște, iar omul lui se întreabă ce-i lipsește din castron. Dacă ai căutat „de ce mănâncă câinele iarbă” după ce ai spălat covorul a treia oară, aici afli când e normal și când suni la medic.
Cel mai probabil, pentru că așa fac câinii. Cel mai mare sondaj pe subiect, făcut la universitatea din Davis, în California, pe aproape 1.500 de proprietari, a arătat că aproape 8 din 10 câini care aveau acces la plante mâncaseră iarbă. Sub 1 din 10 păruse bolnav înainte, iar cam 1 din 5 vomitase după. Câinii tineri pășteau mai des și vomitau mai rar. Și lupii, și câinii sălbatici au în mod obișnuit iarbă în stomac. Explicația acceptată de cei mai mulți e că avem de-a face cu un comportament moștenit: la strămoși, fibrele treceau prin intestin și luau viermii cu ele. Câinele tău nu mai are nevoie de asta. Obiceiul însă a rămas.
Mai departe contează cum paște, mult mai mult decât cât paște.
Pentru că îi place. Mai ales primăvara, când iarba e fragedă și dulce. Câinii sunt mofturoși: trec pe lângă gazonul tuns și se opresc la pir, iarba cu fire late și lungi de pe marginea aleii, sau la o anumită tufă din parc. Mestecă fără grabă, cu pauze, se uită în jur. Nu vomită. E situația pe care o vezi cel mai des și cea care te îngrijorează cel mai puțin.
Pentru că îi e greață. Aici arată altfel. Se repede brusc la iarbă, înghite lacom fire lungi, aproape nemestecate, și în câteva minute vomită. După aceea e bine. Unii fac asta când au stomacul gol de prea mult timp, iar voma e galbenă, cu bilă, dimineața devreme. Alții, după ce au mâncat ceva stricat cu o zi înainte. O dată la câteva săptămâni e în regulă. Săptămânal nu mai e, și atunci mergi la medic cu jurnalul despre care vorbim mai jos.
Pentru că se plictisește și plimbarea e prea scurtă. Zece minute în lesă scurtă, pe același trotuar, și iarba rămâne singurul lucru interesant. Câinele care n-are ce mirosi paște. La antrenamentele noastre, câinii despre care oamenii lor spun că acasă „pasc ca oile” nu se uită la iarbă cât lucrează. Au nasul ocupat cu altceva.
Pentru atenție. De fiecare dată îl tragi din iarbă, îi spui „lasă”, te apleci spre el. Pentru un câine care stă mult singur, și asta e o discuție cu tine. Află repede că iarba te pune în mișcare.
Pentru că îi e foame. Mănâncă o dată pe zi, seara, și stă 20 de ore cu stomacul gol. Paște dimineața. Un studiu mic din Australia a găsit că iarba e mâncată mai mult înainte de masă decât după. Ideea că „îi lipsesc fibrele din hrană” nu s-a confirmat: la câinii studiați, schimbarea hranei n-a oprit păscutul.
Pica. Când pe lângă iarbă mănâncă pământ, pietre, tencuială, șosete sau hârtie, discuția se schimbă. Pica înseamnă că mănâncă lucruri care nu sunt hrană, iar în spate stă des o cauză medicală: anemie, paraziți, o problemă de absorbție, foamea dată de un medicament. Asta o investighează medicul. Cu dresajul n-o rezolvi.
Să smucești lesa la fiecare fir. În clipa aia îl oprești. Peste două săptămâni ai un câine care paște mai repede, cu un ochi la tine, sau unul pentru care iarba e un joc în care tu ai rolul principal. Iar smucitura pe zgardă îi apasă gâtul de câteva ori la fiecare plimbare, degeaba.
Botnița pusă pentru iarbă. Botnița coș e utilă în alte situații. Pentru iarbă tragi cu tunul după vrăbii: câinele tot încearcă, se frustrează, iar tu tot nu știi de ce paște. Are sens doar câteva săptămâni, dacă stai lângă gazoane tratate cu chimicale și n-ai pe unde altundeva să mergi.
O hrană nouă la fiecare două săptămâni. Din „poate îi lipsește ceva” ajungi la trei mărci de hrană într-o lună. Orice schimbare bruscă îi strică intestinul, vomită mai des și pui totul pe seama ierbii. Dacă vrei să schimbi hrana, o faci o singură dată, treptat, în 7–10 zile.
Salată și suplimente de fibre date după capul tău. Pornești de la o teorie care nu s-a confirmat și ajungi să-i dai legume pe care nu le digeră. Dacă medicul vede că îi trebuie mai multe fibre, îți spune el cum.
Cearta după ce a vomitat. Câinele nu-și controlează voma. Certat pentru asta, învață doar să vomite pe ascuns.
Să nu te uiți la iarba tratată. E singurul pericol adevărat al păscutului și tocmai pe el îl scapă oamenii din vedere. Iarba în sine nu face rău. Gazonul cu ierbicid proaspăt, cu îngrășământ granulat sau cu granule albastre împotriva melcilor, da.
Înainte să schimbi ceva, scrii. În telefon, câteva rânduri pe zi:
După două săptămâni știi ce fel de câine ai: unul care paște de plăcere, unul care paște de greață sau unul plictisit. Pentru fiecare, planul e altul.
Păscutul în sine nu trebuie oprit. Ce e în jurul lui, da.
La câinele plictisit, pasul ăsta rezolvă singur jumătate din problemă.
Scopul e să poți opri păscutul acolo unde locul nu e bun. Exercițiul durează două minute pe zi.
Dacă din jurnal reiese că vomită mai des de o dată pe săptămână, că paște brusc și lacom de câteva ori pe zi sau că are vreunul dintre semnele din secțiunea medicală, pașii de mai sus trec pe planul doi. Mergi la medicul lui veterinar cu jurnalul în telefon.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Începi jurnalul. Te uiți pe traseu: care gazoane sunt tratate, ce crește în grădinile pe lângă care treceți. |
| 2 | Prima plimbare de miros, 30 de minute, cu lesa lungă și fără comenzi. Masa împărțită în două. |
| 3–4 | Mâncare împrăștiată prin iarbă la plimbarea de dimineață. Primul exercițiu de „lasă” în casă. |
| 5–7 | Continui cu „lasă” în casă; două jocuri de căutare pe zi. |
| 7 | Citești jurnalul. A scăzut păscutul? A vomitat? Dacă vomita înainte și a vomitat și săptămâna asta, faci programare la consult. |
Păscutul e normal. Semnele de mai jos nu sunt, și pentru fiecare mergi la consult:
La consult, medicul te va întreba cum arată episoadele (jurnalul îți scurtează mult partea asta), îi va palpa burta, probabil va cere o analiză de scaun și, dacă vomită des, analize de sânge sau o ecografie. Te va întreba despre hrană, orele de masă, ce a mâncat de pe jos și când a fost ultima deparazitare. Ai răspunsurile pregătite.
Pentru iarbă, rar. Merită în câteva situații:
O ședință de evaluare pornește de la jurnalul tău și de la câinele tău. La problema asta, de cele mai multe ori pleci cu o plimbare organizată altfel, fără vreun program lung de dresaj.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Unii câini înghit lacom fire lungi, aproape nemestecate, care le irită stomacul și îi fac să vomite în câteva minute. Des o fac pe stomacul gol sau după ce au mâncat ceva stricat. O dată la câteva săptămâni e normal. Dacă se întâmplă săptămânal, dacă voma are sânge sau câinele e apatic, mergi la medicul lui veterinar cu jurnalul episoadelor.
Da. Un sondaj pe aproape 1.500 de proprietari a arătat că aproape 8 câini din 10 mănâncă iarbă și că sub 1 din 10 păreau bolnavi înainte. Comportamentul e moștenit de la strămoșii sălbatici și apare mai des la câinii tineri. Devine o problemă doar când vine cu vomă frecventă, slăbire sau mâncat de pământ și pietre.
Teoria e populară, dar studiile n-au confirmat-o: câinii hrăniți cu hrană completă pasc la fel de mult ca ceilalți, iar schimbarea hranei n-a oprit păscutul. Nu-i schimba hrana la fiecare două săptămâni și nu-i da suplimente după capul tău. Dacă ai o îndoială, întreabă medicul lui veterinar la următorul control.
De cele mai multe ori e destul să-i dai altceva de făcut: plimbare de miros cu lesa lungă, mâncarea împrăștiată prin iarbă în loc de castron, masa împărțită în două. Pentru marginea drumului și gazoanele tratate îl înveți un „lasă” calm, lăudat de fiecare dată și urmat de un loc unde are voie să pască. Smucitul din lesă face din păscut un joc.
Iarba în sine, nu. Pericolele sunt în jurul ei: gazoanele tratate cu ierbicid sau îngrășământ, granulele împotriva melcilor, plantele ornamentale toxice (tisa, leandrul, brândușa de toamnă, bulbii), spicele uscate care îi intră vara în urechi și ouăle de paraziți din iarba pe care și-au făcut nevoile alți câini. Ocolește marginea drumului și ține calendarul de deparazitare.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Spumă albă pe parchet, bilă galbenă pe stomacul gol sau patru vărsături de aseară și bărbia pe podea. Nu sunt la fel de grave, iar niciuna nu se tratează din dulap.
Scaunul lui, al altor câini din parc sau litiera pisicii. Pe tine te jenează, pentru el e normal, și se rezolvă mai mult cu organizare decât cu dresaj.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
O baltă pe covor la cinci dimineața sau trei zile de scaun moale, cu mucus. Sunt probleme diferite și niciuna nu se rezolvă cu ce ai tu în dulapul cu medicamente.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.