Comportament
Scaunul lui, al altor câini din parc sau litiera pisicii. Pe tine te jenează, pentru el e normal, și se rezolvă mai mult cu organizare decât cu dresaj.
De știut. Un câine adult care începe brusc să mănânce fecale, slăbește deși mănâncă mult sau are scaune mari, grăsoase și deschise la culoare poate avea o problemă de pancreas, paraziți sau o boală hormonală. Întâi mergi la medicul veterinar curant, cu o probă de scaun.
L-ai găsit cu capul în litiera pisicii. Sau l-ai văzut în parc, de la 30 de metri, cum merge țintă la o grămadă proaspătă și o înghite până să apuci să strigi. Sau ai un pui de patru luni care își mănâncă scaunul din curte, iar cineva te-a sfătuit să pui ardei iute pe el. Coprofagia (mâncatul fecalelor) e genul de problemă pe care oamenii o caută pe internet în loc s-o povestească, pentru că le e rușine. Câinelui nu-i e. Aici afli de ce o face, ce funcționează cu adevărat și ce e doar folclor de parc.
Pentru început, e frecvent și, în mare parte, normal pentru specie. Cel mai amplu studiu pe tema asta, două sondaje făcute la UC Davis pe aproape 3.000 de proprietari, a arătat că aproximativ un câine din șase fusese văzut mâncând fecale de câine de cel puțin șase ori, iar aproape unul din patru măcar o dată. Cățelele își mănâncă fecalele puilor în primele săptămâni, ca să țină culcușul curat, și de acolo vine probabil tot comportamentul.
Din același studiu au ieșit două detalii care îți folosesc la plan. Câinii mâncau aproape numai fecale proaspete, de cel mult două zile. Iar obiceiul n-avea legătură cu hrana, cu vârsta la care fusese luat câinele, cu învățatul la curățenie sau cu vreo lipsă din dietă. Singurele legături găsite au fost mâncatul lacom și traiul într-o casă cu mai mulți câini. Autorii au propus o explicație: ouăle de paraziți din fecalele proaspete nu sunt încă infecțioase (le trebuie câteva zile în mediu), deci strămoșii care curățau de scaune proaspete locul de dormit își fereau grupul de paraziți. E un instinct vechi, fără folos azi, care a rămas.
Peste instinct vin motivele fiecărui câine. De obicei găsești două deodată.
Puiul. Între 2 și 6 luni ia totul în gură, inclusiv scaunul lui sau al altui câine. Cei mai mulți se lasă singuri până la un an, dacă nu sunt pedepsiți și dacă povestea nu devine joc.
Litiera pisicii. Pentru un câine, fecalele de pisică sunt mâncare: pisica digeră prost proteina, deci scaunul ei e bogat. Aproape orice câine care ajunge la litieră o încearcă. Aici problema e locul în care stă cutia, iar rezolvarea e s-o muți.
Foamea. Un câine hrănit o dată pe zi, cu porții mici, sau unul ținut la dietă caută calorii. Unele medicamente îi pot face o foame disperată.
Plictiseala și singurătatea în curte. Opt ore singur în curte, cu propriile fecale la îndemână: își face de lucru cu ce are.
Atenția. Ai țipat, ai fugit după el, i-ai deschis gura cu forța. Pentru un câine care altfel primește puțină atenție, scena e un eveniment, așa că o repetă.
Cearta pentru murdăria din casă. Puiul certat sau dus cu botul în pipi învață uneori să „ascundă dovezile” și mănâncă scaunul ca să nu mai vină cearta. Studiile nu au dovedit asta, dar la antrenamente am văzut destui pui din case unde se folosea metoda veche.
Boala. Rar, dar contează. Un câine adult care începe brusc să mănânce fecale, slăbește deși mănâncă enorm și are scaune mari, grăsoase, deschise la culoare poate avea un pancreas care nu mai produce enzime digestive. Paraziții intestinali, problemele de absorbție și unele boli hormonale dau și ele foame exagerată. Mai jos, la partea medicală, ai semnele de urmărit.
Ardeiul iute, ananasul, dovleacul, pudrele „anti-coprofagie”. Studiul de la Davis i-a întrebat pe proprietari și despre ele. Cele 11 produse din comerț au avut rate de succes raportate între 0 și 2%. Pentru ananasul sau dovleacul din mâncare, puse ca să facă scaunul „neplăcut”, nu există nicio dovadă. Ardeiul presărat pe fecale îl învață pe câine să miroasă întâi și să le mănânce pe cele nepresărate. Un câine care a înghițit ardei iute mai și vomită și are stomacul iritat două zile.
Pedeapsa. Țipat, lovit, botul băgat în fecale. Câinele învață să mănânce mai repede și pe ascuns. Cum spuneam mai sus, cearta pentru murdăria din casă poate fi chiar una dintre cauze, deci cu ea nu repari nimic.
Fuga după el. În parc câinele vede grămada, tu strigi și fugi spre el, el înghite din mers. Tocmai ai transformat masa într-o leapșa.
„Îi trece de la sine.” La pui, de multe ori da. La un adult care face asta de doi ani, nu.
Gura deschisă cu forța ca să scoți ce a luat. O dată, într-o urgență, se poate întâmpla. Folosită ca metodă, îl învață să înghită înainte să ajungi și să se ferească de mâna ta când vine spre gura lui. Exact mâna de care ai nevoie la veterinar.
Doar o hrană nouă. Dacă hrana e completă și de o calitate rezonabilă, schimbarea ei nu aduce nimic; studiul n-a găsit nicio legătură cu dieta. Dacă hrana e slabă sau porția e prea mică, schimbi, dar atunci problema era porția.
În studiul de la Davis, proprietarii au spus și ce au încercat și cu ce rezultat. Metodele de dresaj au avut rate de succes de 1–4%. Singurul lucru care a mers constant, la autori și la oricine a avut un câine care mănâncă fecale, a fost ca fecalele să nu fie la îndemâna lui. De acolo pornim.
Prima oprire e la medicul veterinar curant: probă de scaun pentru paraziți (un câine care mănâncă fecalele altor câini are un risc real și repetat de viermi și Giardia), cântar și câteva întrebări despre hrană și poftă. Dacă vezi semne din partea medicală de mai jos, se adaugă analize de sânge. Toate animalele din casă trec pe același calendar de deparazitare, altfel se reinfestează unul de la altul.
Asta e partea de dresaj, și e simplă. Câinele află că, după ce își face nevoile, cel mai bun lucru din lume vine de la tine.
Pentru fecalele altor câini înveți „lasă” întâi în casă. Ții o bucățică în pumn; când își ia nasul de pe pumn, îl lauzi și îi dai una bună din cealaltă mână. Apoi exersezi cu palma deschisă, apoi cu bucățica pe podea. Abia după o săptămână îl folosești afară, de la distanță, cu câinele în lesă. Spus prima oară lângă o grămadă proaspătă, cuvântul nu-i spune nimic.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Programare la medic, cu probă de scaun. Litiera mutată. Curtea curățată după fiecare scaun, de azi încolo. |
| 2 | Lesă lungă în parc. Începi ritualul de după scaun, cu bucățelele lui preferate. |
| 3–4 | Mâncarea împărțită în două sau trei mese. Primul exercițiu de „lasă” în casă. |
| 5–7 | Ritualul la fiecare scaun, „lasă” zilnic în casă, mâncare din jucării. |
| 7 | Numeri de câte ori a încercat și de câte ori a reușit. Dacă al doilea număr n-a scăzut, cauți pe unde mai ajunge la fecale. |
Puiul care își mănâncă din când în când scaunul nu e bolnav. Un câine adult care n-a făcut asta niciodată și se apucă brusc merită însă un consult. Consultul devine urgent dacă:
Medicul va cere probabil analiza scaunului (paraziți, Giardia), analize de sânge și, dacă se gândește la pancreas, un test specific din sânge. Mergi cu notițele tale: când mănâncă fecale, ale cui, cât de des, ce a mâncat în ziua aceea.
Mai e ceva ce afli de la medic și nu de pe internet. Dacă mănâncă fecalele unui câine aflat sub tratament, poate înghiți și resturi din medicamentul acelui câine. Spune-i medicului cu ce câini are contact.
La noi, o ședință de evaluare începe cu notițele tale și cu felul în care arată ziua câinelui. La problema asta descoperim des că jumătate din rezolvare stă în orele de masă și în timpul pe care îl petrece singur în curte.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Cel mai probabil dintr-un instinct moștenit: cățelele curăță culcușul mâncând scaunul puilor, iar strămoșii care îndepărtau fecalele proaspete își fereau grupul de paraziți. Peste instinct vin motivele fiecărui câine: puiul care ia totul în gură, foamea sau porțiile mici, plictiseala în curte, atenția pe care o primește când îl prinzi și, rar, o boală care dă foame exagerată.
Propriul scaun, la un câine deparazitat, e în general inofensiv. Fecalele altor câini aduc viermi intestinali și Giardia, iar ale unui câine aflat sub tratament pot conține resturi de medicament. Din litiera pisicii mai înghite și nisip aglomerant, care poate da probleme digestive. De aceea planul începe cu analiza de scaun și deparazitarea.
Nu. În sondajul de la UC Davis, cele 11 produse din comerț au avut rate de succes raportate de 0–2%, iar pentru ananas și dovleac nu există nicio dovadă. Ardeiul iute pus pe fecale îl învață să miroasă întâi și să le mănânce pe cele nepresărate. Merge constant un singur lucru: fecalele să nu fie la îndemâna lui, plus laude și bucățele bune ori de câte ori se întoarce spre tine după scaun.
Da, e frecvent între 2 și 6 luni, când puiul ia totul în gură. Cei mai mulți se lasă până la un an dacă scaunul e strâns imediat, dacă nu sunt pedepsiți și dacă totul nu devine o fugăreală. Puiul certat pentru murdăria din casă învață uneori să „ascundă dovezile” mâncând scaunul, deci renunți la ceartă.
Muți litiera, câinele nu trebuie dresat pentru asta: pe un raft unde pisica sare și câinele nu, în spatele unei uși cu opritor prin care trece doar pisica, sau într-o cameră cu ușă pentru pisică. Litiera acoperită nu ajunge pentru un câine hotărât. Fecalele de pisică au multă proteină nedigerată și aproape orice câine le încearcă dacă ajunge la ele.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Unul paște liniștit în parc, altul înghite lacom fire lungi și vomită pe covor. Sunt două comportamente diferite și se rezolvă diferit.
Burtă umflată la pui, segmente ca boabele de orez lângă coadă, scaun moale fără motiv. Viermii intestinali sunt frecvenți, se tratează ușor și se previn cu un calendar.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
O baltă pe covor la cinci dimineața sau trei zile de scaun moale, cu mucus. Sunt probleme diferite și niciuna nu se rezolvă cu ce ai tu în dulapul cu medicamente.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.