Câinele a făcut o criză de convulsii: e epilepsie și ce fac?

Era seară și câinele dormea pe covor. Dintr-odată s-a înțepenit, a căzut pe o parte și a început să dea din picioare ca și cum ar fi alergat, cu gura plină de salivă și cu ochii deschiși, fără să te vadă. Ți s-a părut o veșnicie. Pe ceas a fost, probabil, un minut și jumătate. Apoi s-a ridicat clătinându-se, s-a lovit de masă, a băut jumătate de castron de apă și s-a uitat la tine ca la un străin.

Acum el e bine, iar tu nu. Mai jos găsești ce a fost, ce faci la următoarea criză, ce notezi și cum arată drumul la medicul veterinar curant. Tratamentul, dacă va fi nevoie de unul, îl hotărăște medicul, după analize.

Când e o criză de convulsii urgență?

O criză izolată, de un minut sau două, din care câinele își revine în jumătate de oră, nu te scoate din casă la miezul nopții. O duci la un consult în aceeași zi sau a doua zi dimineață, cu filmarea pe telefon. Situațiile de mai jos sunt altă poveste: pleci spre cabinet acum și suni din mașină, ca să fie pregătiți când ajungi.

• Criza ține peste cinci minute, măsurate pe ceas. Din memorie nu merge: în timpul unei crize, un minut pare cinci.
• A doua criză începe înainte să-și fi revenit complet după prima.
• Are două sau mai multe crize în aceeași zi, chiar și scurte.
• După criză nu se ridică, nu te recunoaște și nu înghite nici după 30–60 de minute.
• E un pui sub șase luni, un câine de talie foarte mică sau un câine diabetic care face insulină. La ei crizele vin des din cauza zahărului scăzut.
• E o cățea care alăptează, pentru că lipsa de calciu dă tremurături și crize.
• Bănuiești că a mâncat ceva: îndulcitorul din guma de mestecat sau din prăjiturile „fără zahăr”, otravă de melci sau de șoareci, medicamente de om, multă ciocolată.
• După o criză lungă e foarte fierbinte la atingere. Mușchii care se contractă fac căldură, iar câinele se poate supraîncălzi.

În mașină îl așezi pe o pătură, pe podea sau pe banchetă, cu cineva lângă el și departe de uși. La cabinet spui ora la care a început, cât a durat, câte crize au fost și ce ai văzut.

Ce notezi acasă după o criză

Medicul veterinar aproape niciodată nu vede criza. O vezi tu, iar ce aduci la consult e cam tot ce are el ca să afle ce s-a întâmplat.

Filmează și cronometrează

Pare nepotrivit să scoți telefonul atunci, dar e cel mai util lucru pe care îl poți face. Din 30 de secunde de film medicul își dă seama dacă a fost o criză generalizată (tot corpul), una focală (doar o parte a corpului) sau ceva care doar seamănă: un leșin de la inimă, un episod de echilibru venit de la urechea internă, un vis agitat. Ține telefonul orizontal și prinde tot câinele în cadru.

Pornești cronometrul când cade și îl oprești când se termină zbaterea. Separat, notezi cât a trecut până a mers din nou normal.

Înainte, în timpul și după

Notează ce făcea înainte: dormea, se juca, tocmai mâncase sau nu mâncase de mult, era cald, era agitat sau tocmai venise cineva. Unii câini au, cu minute sau ore înainte, o perioadă în care se lipesc de tine, sunt neliniștiți, se ascund sau își caută un colț. Dacă o recunoști, ai timp să-l duci într-un loc sigur.

Apoi criza în sine. Poate a căzut pe o parte, s-a înțepenit, a dat din picioare, a salivat, a făcut pipi sau caca pe el, a clănțănit din dinți. Poate a avut doar tremurături la față ori la un picior, a stat în picioare și a mușcat aerul. Și, foarte important, scrie dacă era conștient: răspundea la nume, se uita la tine?

La sfârșit, cum a fost după: dezorientat, parcă orb, se lovea de mobilă, a băut mult, a mâncat lacom, a dormit două ore, a fost agresiv câteva minute. Și cât a ținut toate astea.

Jurnalul și istoricul

Pentru fiecare criză scrii un rând: data, ora, durata, ce a fost înainte, ce a făcut, cât a durat revenirea, dacă ai filmat. Unele crize vin în somn sau la trezire, altele în zilele cu stres sau cu o masă sărită. Tiparul apare după câteva episoade și cântărește la decizia de tratament.

Mai adaugi rasa (la unele rase epilepsia se moștenește), vârsta, episoadele mai vechi pe care poate le-ai pus pe seama visatului, o lovitură la cap, febră sau o boală recentă, medicamentele pe care le ia și tot ce i-a stat la îndemână prin casă și prin curte.

De la ce pot veni convulsiile, după vârstă și semne

Medicul se uită întâi la vârsta de la prima criză. Un câine de trei ani cu examenul neurologic normal între crize are, cel mai probabil, epilepsie idiopatică. Un câine de nouă ani care face prima criză din viața lui are nevoie de alte investigații.

Ce verifică medicul veterinar după o criză

1. Îți cere filmul și jurnalul, înainte de orice. Cu ele poate scoate din calcul, din prima, o parte din cauze.
2. Face examenul general și pe cel neurologic: mersul, poziția capului, reflexele la fiecare picior, reacția pupilelor, dacă clipește când apropie mâna de ochi, sensibilitatea feței. Între crize, un câine cu epilepsie idiopatică are examenul normal. O asimetrie sau un reflex care lipsește îl duce pe altă pistă.
3. Recoltează sânge: glicemia, ficatul (des cu un test special, acizii biliari, înainte și după masă), rinichii, electroliții, calciul, hemoleucograma. Caută cauzele din afara creierului, care se tratează altfel și uneori dispar odată cu cauza.
4. În funcție de vârstă și de ce arată sângele, face și analiza urinei și măsoară tensiunea.
5. Ascultă atent inima dacă filmul lasă loc de un leșin, nu de o criză. Uneori cere și o electrocardiogramă sau o ecografie.
6. Te trimite la un centru de referință pentru RMN și analiza lichidului din jurul creierului și măduvei (lichidul cefalorahidian) dacă prima criză a venit sub șase luni sau peste șase ani, dacă examenul neurologic nu e normal, dacă crizele vin în serie sau nu răspund la tratament. Se fac sub anestezie generală. Nu toți câinii au nevoie de ele, și medicul îți spune dacă al tău are.
7. Hotărăște dacă începe tratamentul. Ghidurile internaționale recomandă de regulă un tratament de lungă durată după două sau mai multe crize în șase luni, după crize în serie sau prelungite, ori după o revenire foarte grea. După o singură criză scurtă, cu analize normale, de obicei se așteaptă și se ține jurnalul la zi. Scopul tratamentului e să aibă mai puține crize și mai ușoare, de multe ori niciuna. Nimeni nu-ți poate promite însă că nu va mai avea niciodată.
8. Stabilește controalele. Dacă începe tratamentul, urmează analize la intervalele hotărâte de medic, pentru nivelul medicamentului în sânge și pentru ficat. Tratamentul se dă zilnic, la ore fixe, ani de zile, și nu se oprește brusc.

La final pune trei întrebări: la ce semn vii imediat, când e următorul control și dacă îți poate da în scris un plan pentru o criză lungă acasă, în caz că apare înainte de control.

Ce nu faci în timpul și după o criză

• Nu-i bagi mâna în gură. Câinele nu își înghite limba, iar mitul ăsta a costat multe degete. Fălcile se închid fără control și fără ca el să vrea.
• Nu-l ții, nu-l strângi în brațe și nu-l ridici cât durează criza. Pe el nu-l ajută, iar pe tine te poate răni. Dai la o parte scaunele și, dacă e lângă scări sau lângă calorifer, îl tragi de pe pătura de sub el. Atât.
• Nu-i dai apă sau mâncare până nu merge drept și nu înghite normal. Un câine încă dezorientat se poate îneca.
• Nu încerca să-l scoți din criză cu apă rece, cu strigăte sau zgâlțâindu-l. O criză nu se oprește din afară.
• Nu-i dai nimic din farmacia casei, nici calmante de om, nici ce a rămas de la alt câine. Dacă medicul hotărăște că îți trebuie ceva pentru o criză lungă acasă, îți dă el produsul potrivit și îți arată cum îl folosești.
• Nu sări peste doze și nu opri tratamentul pentru că „n-a mai avut de trei luni”. Oprirea bruscă e una dintre cele mai frecvente cauze de crize în serie la câinii tratați. Orice schimbare o faci cu medicul, treptat.
• Dacă a avut crize, nu-l lăsa să înoate singur și nu-l lăsa nesupravegheat pe canapea sau pe pat. O criză în apă sau o cădere de la înălțime fac mai mult rău decât criza însăși.
• Nu încerca diete și uleiuri găsite pe internet în locul controlului. Unele produse „naturale” fac crizele mai probabile. Dacă vrei să-i schimbi hrana, întâi îi spui medicului.
• Nu-l certa pentru pipi, pentru caca sau pentru o mușcătură din timpul crizei. În momentul acela nu era conștient.

O casă pregătită pentru următoarea criză

Un colț liniștit, cu o saltea pe jos, unde îl poți duce dacă prinzi perioada de dinainte. În timpul crizei, lumina slabă și televizorul închis. După, ușa închisă, ca să nu iasă dezorientat pe scări. În telefon ai salvate numărul cabinetului și pe cel al unei clinici de urgență din oraș. Jurnalul stă într-un loc unde îl găsește oricine din casă.

Toți cei care stau cu câinele, inclusiv copiii mai mari, știu cele trei reguli: ceasul, telefonul, mâinile departe de gură.

Cei mai mulți câini cu epilepsie idiopatică trăiesc ani buni, cu crize rare și o viață aproape obișnuită, inclusiv la antrenamente, dacă medicul veterinar curant știe ce fac și când. Pe tine te privesc jurnalul și orele fixe. Dacă nu ai încă un cabinet, pagina noastră despre serviciile conexe te ajută să alegi unul.