Ciuperca la câini: cum arată, se ia la om și cum se tratează?

Îl mângâi pe bot și simți sub deget o zonă netedă. Te uiți mai atent: o pată rotundă fără păr, cam cât un nasture mare, cu marginea puțin descuamată, de parcă cineva ar fi presărat mătreață pe ea. Câinele nu se scarpină. O săptămână mai târziu apare încă una, pe un picior din față, iar copilul care doarme cu el îți arată un cerc roșu pe antebraț, care îl mănâncă puțin. Așa începe de obicei dermatofitoza, boala pe care lumea o știe ca „ciupercă” sau „pecingine”. Se tratează. Tratamentul ține însă luni de zile, boala trece la oameni și la alte animale, iar fără analize nu știi sigur cu ce ai de-a face. O cremă luată la întâmplare din farmacie nu rezolvă nimic.

Când nu mai aștepți programarea de peste două săptămâni

Ciuperca de piele nu te trimite la urgențe la miezul nopții, ca o otrăvire. Câteva situații cer totuși un telefon la medicul veterinar curant în ziua în care le vezi:

• petele se înmulțesc de la o zi la alta sau se unesc în zone mari fără păr;
• pielea e umedă, cu puroi, cruste groase, umflături care îl dor sau un miros urât;
• câinele e abătut, are febră, nu mănâncă;
• e un pui foarte tânăr, un câine bătrân sau unul cu o boală cronică ori cu un tratament care îi scade apărarea corpului;
• în casă e un bebeluș sau cineva cu imunitatea scăzută: în tratament pentru cancer, cu transplant;
• oamenii din casă au deja pete roșii, rotunde, care mănâncă. Ei merg la medicul de familie sau la dermatolog în aceeași săptămână.

Când suni, descrie petele și întreabă cum să vii. Unele cabinete preferă să intri direct în sala de consult, ca să nu stai cu câinele printre alte animale în sala de așteptare.

Cum arată ciuperca și ce notezi acasă

În vorbirea de zi cu zi, „ciupercă” acoperă două boli care n-au mare lucru în comun. Merită să le desparți din capul locului, pentru că una trece la oameni și cealaltă nu.

Dermatofitoza e cea de pe pagina asta. Ciupercile din grupul ăsta trăiesc în firul de păr și în stratul de la suprafață al pielii. Câinele le ia de la un animal infectat (foarte des, o pisică), din sol, dacă sapă, sau de la rozătoare, dacă vânează șoareci ori scotocește prin vizuini. Sporii rezistă în mediu mult timp, până pe la un an și jumătate: pe perii, pe pături, pe mobilă.

Malassezia e o drojdie pe care o are pe piele orice câine sănătos. Se înmulțește abia când pielea e deja bolnavă, de cele mai multe ori din cauza unei alergii. Atunci vezi piele grasă și roșie, simți un miros rânced, labele se fac maronii de la lins și urechile se murdăresc repede. Pe câine îl mănâncă tare. Nu se ia de la el și se tratează odată cu cauza ei.

Până la consult, strângi informații. Medicul pune diagnosticul, dar tu ai văzut cum au evoluat petele.

Pozele. Fotografiezi fiecare pată cu o riglă sau o brichetă alături, ca să se vadă mărimea, în aceeași lumină, la două-trei zile o dată. Dermatofitoza dă de obicei pete rotunde sau neregulate fără păr, cu fire rupte pe margine, cu scuame ca mătreața sau cu cruste mici. Pielea poate avea culoarea normală sau poate fi ușor înroșită. Inelul „ca din manual”, roșu pe margine și curat la mijloc, îl vezi mai des la oameni decât la câini.

Locul. Botul, zona din jurul ochilor, urechile, labele și picioarele din față. Cu ele atinge câinele pământul și celelalte animale, așa că acolo apar cel mai des.

Mâncărimea. Mulți câini cu dermatofitoză nu se scarpină aproape deloc. Dacă al tău se scarpină până la sânge, medicul se va gândi mai întâi la alergie, la paraziți sau la Malassezia.

Cu cine a avut de-a face. O pisică nouă în casă sau în curte, un pui adus de curând, săpat prin grădină, vânat de șoareci, câteva zile la pensiune sau o vizită la tuns. Apoi celelalte animale din casă care au și ele pete și oamenii cu pete roșii pe piele.

Cu ce se confundă

În poză, jumătate din rândurile astea arată la fel. De asta medicul nu se mulțumește să se uite la pată.

Cum pune medicul diagnosticul și cât ține tratamentul

Pentru dermatofitoză există ghiduri internaționale clare, iar cele mai multe cabinete le urmează. Drumul arată cam așa:

1. Discuția și examenul. Unde sunt petele, de când, ce animale și ce oameni locuiesc în casă. Pozele tale scurtează mult partea asta.
2. Lampa Wood. E o lampă cu ultraviolete. Într-o cameră întunecată, firele de păr infectate cu cea mai obișnuită dintre aceste ciuperci luminează verde-gălbui. Nu toate speciile luminează, deci un rezultat negativ nu exclude boala.
3. Firele la microscop. Medicul smulge câteva fire de pe marginea petei și se uită direct la ele. Uneori găsește ciuperca pe loc.
4. Cultura. Câinele e periat cu o periuță sterilă, iar proba se pune pe un mediu special. Rezultatul vine în una până la trei săptămâni și arată exact ce ciupercă e. Pe ea se sprijină diagnosticul.
5. PCR. E un test de laborator mai rapid. Poate ieși pozitiv și din spori morți, așa că îl folosești la diagnostic, nu ca dovadă că boala a trecut.
6. Tratamentul. Are de obicei două părți: băi sau clătiri cu un produs antifungic, de două ori pe săptămână, și, în cele mai multe cazuri, un medicament dat pe gură. Dacă tunzi sau nu blana lungă, decizi cu medicul: la unii câini ajută, la alții împrăștie sporii prin casă.
7. Sfârșitul. Părul crește la loc înainte ca ciuperca să dispară. Tratamentul se oprește de obicei după culturi de control negative, adesea două la rând. La socoteală ies câteva săptămâni, des două-trei luni.

Întreabă și de pisică. Pisicile pot purta ciuperca fără să aibă vreo pată pe ele și atunci câinele se reinfectează de la ea, oricât de bine l-ai trata pe el.

Ce nu faci acasă

• Crema „pentru ciupercă” din dulapul tău. Fără acordul medicului, nu o pui. Pe o pată mică poate ascunde boala fără să o vindece, câinele o linge, iar cultura poate ieși înșelătoare.
• Rețete de pe internet. Oțet, usturoi, iod, înălbitor pe piele, ulei de arbore de ceai. Ultimul e toxic pentru câini.
• Oprirea tratamentului când crește părul. Ciuperca e tot acolo. După câteva săptămâni pata revine, uneori și pe brațul tău.
• Câinele în pat sau în camera copiilor. Până îți spune medicul că nu mai e contagios, doarme în locul lui. Te speli pe mâini după ce îl mângâi și după fiecare tratament.
• Pensiunea, tunsul, antrenamentele de grup. Toate așteaptă culturile negative. La antrenamentele noastre, un câine cu dermatofitoză activă stă acasă până termină tratamentul, ca să nu ducă ciuperca la ceilalți câini și la oamenii din grup.
• Casa lăsată de izbeliște. Un câine tratat corect se reinfectează din propriul culcuș dacă sporii rămân acolo.

Curățenia de care depinde tot

Sporii sunt mărunți și se prind de praf, iar dezinfectantul singur nu ajunge la ei. Îi scoți din casă cu aspiratorul și cu cârpa, săptămână de săptămână. Aspiratorul merge de două ori pe săptămână, cu sacul sau conținutul aruncat afară. Suprafețele le speli întâi cu detergent, apoi le treci cu dezinfectantul recomandat de medic. Păturile și culcușul intră în mașină la cea mai mare temperatură pe care o suportă materialul, de două ori. Periile și pieptenii îi cureți bine sau îi înlocuiești. Dacă poți, în timpul tratamentului îi dai câinelui o cameră cu podea care se spală și fără covoare. O ții curată mult mai ușor.

Sunt două luni de muncă, poate mai mult. O dermatofitoză tratată până la capăt se termină acolo. Una tratată pe jumătate se poate plimba ani de zile între câine, pisică și copii.