Comportament
Se proptește la prima treaptă, îngheață sus la coborâre sau nu mai urcă după ani de zile. Fiecare variantă are alt motiv și cere alt plan.
De știut. Câinele care a urcat scările ani de zile și acum refuză, ezită sau sare peste trepte are cel mai probabil o durere de șold, genunchi sau spate, ori vede mai prost. Întâi consultul la medicul veterinar curant, apoi exercițiile.
Stai la etajul trei, fără lift. Câinele adoptat acum două săptămâni ajunge la prima treaptă, se proptește în toate cele patru picioare și nu urcă, orice ai încerca. De două ori pe zi îl cari în brațe, cu tot cu cele douăzeci de kilograme ale lui. Poate ai un pui care urcă vesel, dar sus, la coborâre, se blochează și scâncește. Sau, mai greu de privit, câinele tău de zece ani, care a urcat scările de mii de ori, a început să se oprească la jumătatea drumului. În spatele refuzului poate fi frica, poate fi faptul că n-a exersat niciodată, poate fi o durere. Întâi afli care dintre ele e, apoi lucrezi blând, treaptă cu treaptă.
Câinii crescuți în curte, la țară sau în adăpost pot ajunge adulți fără să fi pus vreodată laba pe o scară. Pentru ei, șirul de trepte e un obiect ciudat și nu știu unde să-și pună picioarele din spate. La câinii adoptați, asta e cauza cea mai des întâlnită.
Trepte fără contratreaptă, prin care se vede golul de dedesubt. Marmură lustruită sau gresie pe care alunecă ghearele. O casă a scării întunecată, cu ecou și uși care se trântesc. O scară pe care tu nici n-o observi îi poate transmite câinelui, prin tot ce aude și simte acolo, că e periculoasă.
A alunecat o dată și s-a lovit. Cineva l-a călcat pe labă pe scară. Ușa blocului s-a trântit exact când trecea. Unui câine sensibil îi ajunge o singură dată.
Pentru un câine mic sau pentru un pui, o treaptă obișnuită e cât un zid. Urcatul îl obosește, coborâtul e un salt în gol. Și, la orice talie, coborâtul e mai greu: câinele își lasă greutatea pe picioarele din față și vede golul chiar în fața lui. Mulți urcă fără nicio problemă și se blochează doar când trebuie să coboare.
Un câine care urca scările și acum refuză are o durere până când se dovedește contrariul: șolduri, genunchi, spate sau labe. La bătrânețe se adaugă vederea care slăbește, așa că marginea treptei e greu de apreciat, mai ales în lumină slabă. Mai multe găsești la partea medicală.
Trasul de lesă în sus. Câinele se proptește și mai tare, toată tensiunea ajunge în gât, iar scara devine locul unde e tras de zgardă. Data viitoare se oprește încă de la ușa blocului.
Obișnuitul cu forța. Îl ridici și îl pui la jumătatea scării, ca să vadă că nu e nimic. Un câine speriat, pus în mijlocul lucrului de care se teme, nu se liniștește. Află doar că nu are pe unde să scape. Unii îngheață, alții se zbat și cad.
Momeala ținută tocmai sus. Tu, la capătul scării, cu o bucată de cârnat în mână; el, jos, în panică. Unii urcă în fugă și se sperie și mai rău când ajung sus. Alții trag concluzia că bucata aia e de neatins.
Cearta. Pentru că e „fricos”, pentru că a făcut pipi pe scară de frică. Frica nu scade dacă îl cerți.
Căratul la nesfârșit, fără exercițiu. În primele zile e bine să-l cari, pentru că nu-l forțezi și nu-i dai ocazia să se sperie din nou. Dacă însă nu lucrezi în paralel la scară, peste doi ani cari tot în brațe douăzeci de kilograme de câine, cu spatele tău.
Dacă urca și s-a oprit, sau dacă e bătrân, mergi întâi la medicul veterinar. Exercițiile de mai jos, făcute pe un genunchi care doare, îl învață un singur lucru: că scările dor.
Îl cari cu grijă, cu o mână sub piept și cealaltă sub fund, nu ridicat de sub axile. Pentru un câine mare, un ham cu mâner pe spate te ajută să-l sprijini fără să-l ridici de tot. Dacă blocul are lift, folosește-l până ajungeți să lucrați la scară.
Alegi un moment liniștit, când nu coboară vecinii. Pui câteva bucățele din ce-i place lui mai mult (brânză, cârnăciori) pe podea, lângă prima treaptă, apoi câteva chiar pe ea. Îl lași să le mănânce în ritmul lui. Tu stai jos lângă el, relaxat, fără să-l chemi. Când pune o labă pe treaptă, te bucuri cu voce caldă. După trei-patru minute plecați la plimbare. A doua zi, la fel.
Când stă liniștit cu labele din față pe prima treaptă, muți bucățelele pe a doua. Apoi pe a treia. Nu urci mai repede decât poate el. Dacă se oprește, cobori o treaptă și termini pe ceva reușit. Trei trepte urcate cu bucurie îți folosesc mai mult decât un etaj urcat cu frică.
Coborâtul îl lucrezi de jos în sus. Îl iei în brațe și îl pui pe ultima treaptă, cea mai de jos, cu bucățelele pe podea, la un pas de el. Coboară o treaptă și sărbătoriți. Data următoare îl pui pe penultima, și tot așa. Stai mereu sub el, lângă el, ca să-l poți opri dacă alunecă.
Când urcă și coboară liniștit un șir de cinci-șase trepte, treci pe scara blocului, la orele în care e liniște. Un etaj, apoi două. La început îl lauzi la fiecare palier și îi dai ceva bun.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Consult, dacă urca și s-a oprit sau dacă e bătrân. Îl cari; ham cu mâner, dacă e mare. |
| 1–2 | Bucățele bune lângă prima treaptă și pe ea, 3–4 minute, de două ori pe zi. |
| 3–5 | Labele din față pe prima treaptă, apoi pe a doua, pe a treia. Te oprești înainte să se sperie. |
| 4–7 | Coborâtul de pe ultima treaptă, apoi de pe ultimele două. Benzi antiderapante, dacă se poate. |
| 7 | Tragi linie: câte trepte urcă liniștit, câte coboară. Ritmul lui îți spune câte săptămâni mai aveți. |
Unii câini urcă un etaj întreg după zece zile, alții au nevoie de două luni. Viteza nu contează. Contează ca pe drum să nu se mai sperie.
Câinele care a urcat scările ani la rând și acum se oprește, ezită, sare peste trepte sau urcă „în galop”, cu ambele picioare din spate deodată, are cel mai probabil o durere. Cauzele cele mai dese sunt artroza la șolduri sau la genunchi, rotula care sare din loc la rasele mici, problemele de ligament și durerea de spate. Aceasta din urmă e frecventă la teckel, buldog francez și beagle, unde discurile coloanei cedează mai ușor. La câinii bătrâni intră în calcul și vederea: dacă ezită mai mult seara, pe scara întunecată, s-ar putea să nu mai vadă bine marginea treptei.
Mergi la medicul veterinar curant dacă refuzul a venit brusc, dacă șchioapătă, dacă se ridică greu dimineața, dacă își ține spatele cocoșat sau scâncește când îl iei în brațe. Iar la un câine trecut de opt-nouă ani, cere-i părerea înainte să începi exercițiile.
La puii de talie mare, întreabă-l pe medic și cât să urce scări în primele luni. Unele studii pe rase mari au legat urcatul frecvent de scări în primele trei luni de un risc mai mare de displazie de șold. De aceea, în blocurile fără lift, mulți medici recomandă căratul puilor mari.
Un instructor sau un specialist în comportament vine la scara voastră, vede exact unde se blochează câinele și ajustează pașii. Uneori totul ține de un detaliu pe care tu nu-l mai observi, cum ar fi o ușă care scârțâie la etajul doi sau un palier unde lumina se stinge mereu.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
La câinii adoptați, cel mai des pentru că n-au văzut niciodată o scară și nu știu unde să-și pună picioarele din spate. Mai contează treptele alunecoase sau cele prin care se vede golul, casa scării întunecată și o experiență proastă. La un câine care urca și s-a oprit, motivul principal e durerea sau vederea.
Coborâtul e mai greu. Câinele își lasă greutatea pe picioarele din față și vede golul în fața lui, iar pentru unul mic fiecare treaptă e un salt. Îl lucrezi separat, de jos: îl pui pe ultima treaptă și coboară un pas la bucățelele de pe podea, apoi îl pui pe penultima și tot așa.
Fără să tragi de lesă. Pui bucățele bune lângă prima treaptă și pe ea, îl lași să vină singur și te bucuri când pune o labă pe treaptă. Adaugi câte o treaptă pe zi sau pe ședință, în ritmul lui, în ședințe de câteva minute. Benzile antiderapante, lumina bună și un ham bine pus ajută mult.
De cele mai multe ori, durere: artroză la șolduri sau la genunchi, probleme de spate, uneori vederea care scade. Mergi la medicul veterinar curant înainte de orice exercițiu. Până atunci îl cari corect sau îl sprijini cu un ham cu mâner și pui benzi antiderapante pe trepte.
La rasele mici, câteva trepte la pas nu sunt o problemă. La puii de talie mare, unele studii au legat urcatul frecvent de scări în primele trei luni de un risc mai mare de displazie de șold, așa că în blocurile fără lift mulți medici recomandă căratul. Întreabă medicul veterinar ce i se potrivește puiului tău.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Aleargă, ridică un picior din spate, face trei pași în trei picioare și își revine. La rasele mici e foarte des rotula care sare din loc.
Se ridică în două reprize, refuză scările, aleargă ca un iepure. Durerea de articulații se vede în ce nu mai face câinele, cu mult înainte să scâncească.
Zace în colțul holului, nu mănâncă, tresare la orice zgomot. Un câine adoptat are nevoie întâi de liniște și de rutină; dresajul și vizitele vin după.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.