Câine adoptat de la adăpost sau de pe stradă: ce faci în primele zile acasă?

Sâmbătă semnezi la adăpost și pleci cu el acasă. Sau l-ai luat deja, de pe maidanul de lângă bloc unde stătea de o lună, și acum zace în colțul holului cu urechile lipite: nu mănâncă, tresare la ușa liftului și se uită la tine ca la un străin. Ceea ce, pentru el, chiar ești. Un câine adoptat, pui sau bătrân, are nevoie de săptămâni ca să priceapă unde a ajuns și cine sunt oamenii ăștia. Până atunci, dresajul, drumurile prin oraș și vizitele la prieteni mai așteaptă. Mai jos ai, în ordine, ce faci din mașină până la sfârșitul primei luni, și după ce îți dai seama că a început să se simtă acasă.

Ce faci, pas cu pas

Înainte să vină

• Ham anti-evadare și o zgardă cu plăcuță, gravată cu numărul tău de telefon, puse pe el încă din curtea adăpostului. În primele zile se pierd cei mai mulți câini adoptați: nu știu unde e „acasă” și orice zgomot îi aruncă în fugă.
• Lesa prinsă în două locuri, de ham și de zgardă. Așa rămâne câteva săptămâni.
• Un loc al lui, într-o cameră liniștită, nu pe hol și nu lângă ușa de la intrare: un culcuș, o cușcă deschisă cu o pătură peste ea sau colțul de după canapea. Acolo nu-l deranjează nimeni, nici copiii.
• Casa trecută în revistă: cabluri, coș de gunoi, încălțăminte, medicamente, ghivece. Câinele nu are de unde să știe ce e voie.
• Mâncarea pe care o primea la adăpost, pentru primele zile. O schimbi treptat, într-o săptămână-două.
• Un medic veterinar ales și o programare în prima săptămână.

Ziua 1: drumul și sosirea

1. În mașină, în cușcă sau prins cu centura pentru câini, cu un om lângă el. Nu coboară din mașină fără lesă. Nici în curtea ta.
2. Prima oprire e afară, într-un loc liniștit de lângă casă, pentru nevoi. Aștepți cât e nevoie. Dacă face, îl lauzi încet și îi dai o bucățică.
3. În casă intră în lesă. Îl plimbi încet prin camerele în care are voie, îl duci la locul lui, îi arăți apa.
4. Apoi îl lași în pace. Nu-l chemi, nu-l iei în brațe, nu-l pupi, nu vin vecinii „să-l vadă”. Te așezi în aceeași cameră cu o carte. Dacă vine el, îl mângâi puțin pe piept și îl lași să plece când vrea.
5. Seara, o ieșire scurtă, în lesă. Dacă nu mănâncă în prima zi, de multe ori e normal: lași mâncarea 15 minute, o iei și încerci la masa următoare.

Zilele 2–3: liniște și rutină

• Aceleași ore pentru mese și ieșiri, culcarea la aceeași oră. Rutina îi spune că lumea asta nouă e previzibilă.
• Ieșiri scurte, pe același traseu liniștit, de trei-patru ori pe zi. Fără parc, fără alți câini.
• Fără baie, dacă nu e chiar nevoie. Îl speli peste o săptămână-două, când aveți încredere unul în altul.
• Fără musafiri. Prietenii îl cunosc peste câteva săptămâni.
• Bucățele din mână sau aruncate pe jos lângă el, câteva pe zi, fără să-i ceri nimic în schimb. Mâna ta devine un lucru bun.

Prima săptămână: casa, nevoile și singurătatea

• Nevoile, de la zero. Și un câine adult poate să nu știe ce e o casă. Îl scoți după fiecare masă și după fiecare somn, și de fiecare dată când face afară te bucuri cu voce tare și îi dai ceva bun. Accidentul din casă se curăță fără ceartă, cu un produs enzimatic, care scoate și mirosul.
• Rămasul singur, treptat. Ieși din cameră câteva minute, apoi din casă cinci minute, apoi un sfert de oră. Nu-l lași opt ore singur din a doua zi. Dacă scâncește sau zgârie ușa în primele minute, te oprești și citești pagina noastră despre anxietatea de separare.
• Consultul: examen general, vaccinuri, deparazitare, citirea microcipului și trecerea lui pe numele tău în registru.
• Numele lui, spus des, cu voce veselă, urmat de ceva bun.

Săptămânile 2–4: primele lucruri noi

• Trasee noi, câte unul. Lesa lungă, ca să poată mirosi în voie.
• Primele exerciții simple, în casă, cu bucățele: „șezi”, numele, venitul la tine de la doi metri.
• Primii câini: calmi, cunoscuți, pe teren neutru, mers în paralel și nu bot în bot.
• Câte un prieten în vizită, cu regulile pentru musafiri: nu se uită la el, nu-l atinge, aruncă bucățele departe de el.

Prima lună, pe scurt

Mulți adoptatori merg după regula „3-3-3”: trei zile ca să se liniștească, trei săptămâni ca să învețe rutina, trei luni ca să se simtă acasă. Nu e lege. E o idee bună despre câtă răbdare îți trebuie.

Dacă l-ai luat de pe stradă

Câinele de pe stradă poate să nu fi intrat niciodată într-o casă. Scările, ușile care se închid în urma lui, aspiratorul, televizorul, lesa însăși pot fi noutăți. Le iei pe rând, nu pe toate în prima zi. La medic mergi în primele zile, înainte să-l pui lângă alți câini sau lângă copii: vaccinuri, deparazitare internă și externă și, dacă medicul consideră, analize pentru bolile frecvente la câinii de pe stradă (unele le transmit căpușele și țânțarii). Îi pui microcip și îl înregistrezi pe numele tău.

Pe vârste

Puiul adoptat (sub 4 luni). Are nevoie de aceleași zile de liniște, dar fereastra în care învață ce e normal pe lume se închide repede. După primele zile îi arăți lumea cu grijă: oameni diferiți, sunete, suprafețe, mașini, de la distanță și cu bucățele bune. O clasă de pui, cu instructor, e cel mai sigur loc pentru asta.

Adolescentul (6–18 luni). E vârsta la care sunt returnați cei mai mulți câini la adăpost, pentru că vin cu energia și neascultarea tipice vârstei. Mișcare în fiecare zi, multe jocuri de nas, un curs de educație de bază, răbdare. E un adolescent. Trece.

Adultul. Vine cu un trecut pe care de obicei nu-l știi. Unii se așază în câteva zile, alții au nevoie de luni. Adulții învață bine, doar mai încet. Nu-l compara cu câinele dinainte.

Seniorul. Un câine bătrân adoptat e des cel mai liniștit coleg de casă care există, dar are nevoie de un consult complet la început, de un culcuș moale, de covoare pe gresie și de plimbări pe măsura articulațiilor lui.

Greșelile frecvente

• Prea mult, prea repede. Vizite, parcuri, cumpărături cu câinele, petrecere de bun venit. Câinele copleșit ori se închide, ori explodează.
• Lesa lăsată liberă în primele săptămâni, pentru că „stă lângă mine”. La primul zgomot puternic nu mai stă.
• Pedepsele pentru accidentele din casă sau pentru mârâit. Strică încrederea exact când o construiești.
• Prea multă atenție. Mângâiat continuu, luat în brațe, chemat la fiecare minut. Câinele fricos are nevoie să vină el.
• Lăsat singur ore întregi din prima săptămână, fără pregătire.
• Concluziile din primele zile. Câinele din primele zile nu e câinele de peste trei luni, în niciun sens. Unii par perfecți și abia după două săptămâni li se văd fricile; alții par imposibili și se liniștesc de tot.
• Copiii lăsați singuri cu el. Oricât de blând pare, nu-l cunoști încă. Copiii nu-l îmbrățișează, nu-l deranjează în locul lui și nu se apropie când mănâncă.

Cât durează și cum știi că merge

Cele mai multe semne bune apar în primele trei luni. Unii câini, mai ales cei fricoși sau cei veniți de pe stradă, au nevoie de șase luni sau de un an ca să se arate întregi.

Nu există o zi în care câinele „s-a acomodat”. Vezi în schimb semne mici, care se adună de la o săptămână la alta:

• mănâncă normal și doarme întins pe o parte, nu ghemuit, cu un ochi deschis;
• te urmează prin casă și te salută la ușă;
• începe să se joace, uneori pentru prima dată în viața lui;
• face nevoile afară, cu tot mai puține accidente;
• își revine mai repede după o sperietură;
• începe să-și arate firea: ce-i place, ce nu, cu ce te „păcălește”.

Ține un jurnal scurt în prima lună: ce l-a speriat, ce l-a bucurat. În zilele grele, recitit, îți arată cât de departe ați ajuns de fapt.

Când chemi un instructor

• mârâie, se aruncă sau a mușcat pe cineva din casă;
• se teme atât de tare încât după două săptămâni tot nu mănâncă sau nu iese din locul lui;
• intră în panică de câte ori rămâne singur;
• nu se înțelege cu un alt animal din casă;
• vrei să începeți cu dreptul, cu un curs de educație de bază sau cu o clasă de pui.

O evaluare cu un instructor în primele săptămâni îți spune ce e normal pentru câinele tău și ce merită lucrat devreme. E mult mai ușor să construiești de la început decât să repari după câteva luni, când obiceiurile s-au așezat deja.