Câinele urcă pe canapea și doarme în pat: e voie și cum îl dai jos?

Te ridici să iei un pahar cu apă și, până te întorci, locul tău e ocupat. Câinele s-a întins pe canapea cât e de lung, cu capul pe perna ta, și la „jos” îți aruncă o privire scurtă, apoi închide ochii. Când l-ai adus acasă ai zis „pe canapea, niciodată”. Acum are opt luni, doarme în pat la picioarele tale, partenerul zice că nu deranjează pe nimeni, iar copiii îl urcă pe ascuns. Nu vrea să conducă familia. Canapeaua e cel mai moale și mai cald loc din casă și miroase a voi, deci are toate motivele să stea acolo. Mai jos ai cum alegeți o regulă, cum o învață câinele fără ceartă și când problema nu mai ține de educație.

Cum îl înveți regula, pas cu pas

1. Hotărâți regula împreună

Puteți alege oricare dintre variantele de mai jos. Toate sunt bune, cu o singură condiție: toată lumea din casă o ține la fel.

• Niciodată sus. Cel mai ușor de învățat, pentru că nu are excepții.
• Doar la invitație. Urcă atunci când îl chemi tu, cu un cuvânt anume, și coboară când i-o ceri. Pe termen lung e varianta cea mai comodă, dar cere ceva mai mult exercițiu.
• Doar pe pătura lui. O pătură anume, pe canapea sau la capătul patului, e locul lui. Restul nu.

„Azi da, mâine nu, că am pantalonii albi” nu are niciun sens pentru câine. Dacă primește voie din când în când, va încerca de fiecare dată, pentru că uneori a ținut.

2. Un culcuș pe care chiar și-l dorește

Îi trebuie un culcuș moale, destul de mare cât să se întindă, pus în camera în care stați seara. Holul nu e o variantă. Jumătate din farmecul canapelei e că acolo sunteți voi. Lasă lângă culcuș ceva de ros. În primele zile, de câte ori se întinde acolo din proprie inițiativă, te duci la el, îi spui cu voce caldă cât e de bun și îi pui o bucățică între labe.

3. „Jos”, fără să-l tragi

1. Când e pe canapea, ia o bucățică bună, ține-o la nasul lui și coboară încet mâna spre podea. În clipa în care sare, spui „jos”, îl lauzi și îi dai bucățica pe podea.
2. Faci asta de câteva ori pe zi, câteva zile la rând.
3. Apoi spui „jos” înainte să miști mâna și abia după aceea arăți podeaua.
4. Apoi rămâne doar cuvântul. Când coboară, te bucuri de el și scoți din buzunar ceva bun, pe care i-l dai jos.
5. Imediat după, îl trimiți în culcușul lui, unde mai primește o laudă și încă o bucățică.

4. „Sus”, doar când îl chemi

Dacă ați ales invitația: bați cu palma în pătură, spui „sus” și îl lauzi când urcă. Fără cuvânt nu are ce căuta sus. Dacă urcă singur, „jos” și înapoi în culcuș, calm, fără ceartă. Câinii prind repede diferența, cu condiția ca invitația să vină mereu cu același semn.

5. Casa, cât lipsești

Opt ore pe canapea cât ești la serviciu înseamnă opt ore de exercițiu pentru exact ce nu vrei. Până se așază regula, închizi ușa sufrageriei, pui două scaune pe canapea sau o pătură împăturită peste ea ori îl lași într-un țarc. Nu rămâne așa pentru totdeauna. Scoți scaunele când vezi că alege singur culcușul.

6. Noaptea

Dacă nu-l vrei în pat, pune-i culcușul lângă pat, în aceeași cameră, mai ales în primele săptămâni. Mulți câini urcă în pat doar ca să nu doarmă singuri, iar lângă tine se liniștesc mai repede. Dacă îl lași în pat, dă-i o pătură a lui la picioare și exersează „jos” și acolo, pentru nopțile în care ai nevoie de loc.

Prima săptămână

Ce se schimbă de la pui la câinele bătrân

Puiul. Regula începe din prima zi. E mult mai ușor să nu lași un obicei să se formeze decât să-l schimbi la opt luni. Nu-l urca pe canapea dacă știi că apoi o să sară singur pe parchet: săriturile de la înălțime sunt grele pentru articulațiile unui pui, mai ales la rasele mici și la cele mari. Noaptea, culcușul sau cușca stau lângă pat.

Adolescentul. Între 6 și 18 luni, câinii încearcă din nou limite pe care le credeai rezolvate. Pare sfidare. E vârsta. Păstrezi regula exact cum era și, dacă ai renunțat la bucățelele pentru „jos”, le aduci înapoi.

Adultul adoptat. În primele săptămâni nu-l lăsa pe canapea sau în pat, până nu-l cunoști. Vezi întâi ce face când e atins în somn, când te apropii de el pe un loc moale și când trebuie să coboare. Unii câini din adăpost n-au avut niciodată ceva al lor și pot începe să-și apere locul.

Seniorul. Un câine bătrân care sare din pat poate aluneca sau se poate lovi. Dacă vrei să stea aproape, pune-i o rampă sau o treaptă moale, un culcuș ortopedic lângă pat sau ia o canapea joasă. Se întâmplă ca un câine care a dormit toată viața în culcușul lui să vrea brusc lângă tine noaptea. De multe ori e nesiguranța vârstei, iar capriciul n-are mare legătură.

Greșelile pe care le vedem cel mai des

• O regulă care depinde de zi și de om. Mama îl lasă, tata îl ceartă. Câinele nu învață regula, învață pe cine să întrebe.
• Tras de zgardă sau împins de pe canapea. Ăsta e momentul în care un câine relaxat mârâie sau mușcă cel mai des: a fost apucat în timp ce se odihnea. „Jos” cu o bucățică merge mai repede și fără risc.
• Certat pentru mârâit. Mârâitul când îi ceri să coboare e un avertisment. Dacă îl cerți pentru el, data viitoare poate sări direct la mușcătură. Te oprești și citești secțiunea despre specialist.
• Povestea cu dominanța. „Dacă doarme sus, se crede șeful.” Specialiștii în comportament au renunțat de mult la ideea asta. Pe canapea, câinele caută confortul.
• Canapeaua ca răsfăț ocazional. O seară da, că ești trist și ai nevoie de companie, o seară nu. Din punctul lui de vedere, merită să încerce mereu.
• Niciun loc al lui. Dacă alternativa e o pernă subțire pe gresia din hol, canapeaua câștigă de fiecare dată.

În cât timp se vede și cum știi că merge

„Jos” la cuvânt, în casă, se învață de obicei în una-două săptămâni de exerciții scurte. Regula fără excepții se fixează în două-trei săptămâni, cu condiția să ții canapeaua blocată cât lipsești. Varianta cu invitație durează cam o lună, pentru că are două cuvinte și o regulă cu condiție.

Semnele bune vin pe rând. Seara, când vă așezați pe canapea, se duce singur în culcuș. Înainte să urce se uită la tine, ca și cum ar întreba. La primul „jos” coboară, fără să se mai întindă o dată. Noaptea nu mai urcă în pat sau urcă doar când îl chemi. Ultimul semn apare de obicei ultimul: lași canapeaua liberă când pleci, iar la întoarcere îl găsești în culcușul lui.

Când chemi un instructor

• mârâie, ridică buza sau mușcă atunci când îi ceri să coboare, când cineva se așază lângă el sau când e atins în pat;
• apără canapeaua ori patul de ceilalți câini din casă, de copii sau de partener;
• noaptea nu poate dormi decât lipit de tine și intră în panică dacă ușa dormitorului e închisă;
• urcă pe canapea doar când lipsești și roade pernele sau face pipi acolo;
• ați lucrat o lună și regula tot nu se ține.

Primele trei situații au trecut de educație. E vorba de apărarea unui loc sau de frica de a rămâne singur, iar un instructor sau un specialist în comportament te ajută să le lucrezi fără să riști o mușcătură. Despre apărarea locului și a lucrurilor lui avem un ghid separat, la paza resurselor.