Comportament
Se proptește în labe la colțul străzii sau se trântește cu burta în sus. Aproape întotdeauna are un motiv, iar de motiv depinde ce faci.
De știut. Un câine care mergea bine și brusc refuză plimbarea, pornește greu după somn sau nu mai urcă scările poate avea o durere. Începi cu un consult la medicul veterinar curant.
Ieși din bloc, faci zece pași și câinele se oprește. Se proptește în labe, se lasă pe spate, uneori se trântește cu burta în sus pe trotuar și se uită la tine de parcă i-ai cere imposibilul. Sau pleacă vesel, ajunge la colțul străzii și acolo se înțepenește ca un catâr. Sau invers: merge bine până departe, iar când vrei să vă întoarceți acasă nu se mai urnește.
Un câine care nu vrea la plimbare are aproape mereu un motiv, chiar dacă tu nu-l vezi. De motiv depinde ce faci mai departe, așa că primul pas e să-l găsești.
Timp de o săptămână, notează unde se oprește, la ce oră, ce era în jur și ce s-a întâmplat după. Desenează de mână o hartă a cartierului și pune un X la fiecare oprire. Harta asta îți spune mai mult decât orice ghid, iar de obicei tiparul se potrivește cu una dintre situațiile de mai jos.
Frica e cauza cea mai frecventă la pui și la câinii adoptați. Câinele se oprește mereu în același loc, aproape de un zgomot: stația de autobuz, șantierul, bulevardul. Se uită în jur, ține coada jos și urechile pe spate, uneori tremură sau gâfâie fără să fie cald. Dacă s-a speriat o dată într-un loc (o petardă, o bicicletă trecută prea aproape, un câine care a sărit la gard), poate ocoli locul acela săptămâni întregi.
Durerea arată altfel. Câinele mergea bine și dintr-odată nu mai vrea. Pornește greu după ce a stat culcat, se oprește după câteva sute de metri, nu mai urcă scările. La mijloc pot fi unghii prea lungi, o labă rănită, articulații care dor, un ham care îl roade la subraț, spatele. Uneori refuzul plimbării e singurul semn că-l doare ceva.
Vremea contează mai mult decât crezi. Vara, asfaltul încins arde pernuțele: pune dosul palmei pe asfalt șapte secunde, și dacă tu nu poți ține mâna acolo, nici el nu poate ține laba. Rasele cu botul scurt se sufocă mai repede. Câinii cu păr scurt tremură iarna. Iar mulți câini pur și simplu urăsc ploaia.
Un pui de zece săptămâni pe un bulevard aglomerat vede, aude și miroase de o sută de ori mai mult decât poate duce. Se oprește ca să se uite, și are dreptate să o facă.
Unii câini nu vor ca plimbarea să se termine. Merg bine la dus și se proptesc la întoarcere sau la ușa blocului, pentru că întoarcerea înseamnă sfârșitul celei mai bune părți a zilei. Fără să vrei, l-ai învățat asta, dacă plimbarea se termină mereu la fel și la fel de previzibil.
Alții vor în altă parte. Se opresc la intersecție și trag la stânga, spre parc, când tu vrei la dreapta, spre magazin. Câinii au trasee preferate, cu mirosurile lor preferate.
Uneori s-a oprit doar pentru că a găsit ceva de citit. Pentru un câine, un stâlp e ziarul de dimineață, și pentru asta a ieșit din casă. Lasă-l să citească.
Mai e varianta în care a învățat că oprirea aduce ceva. De fiecare dată când s-a trântit, l-ai luat în brațe, i-ai dat o bucățică să pornească sau v-ați întors acasă. Un câine repetă ce i-a adus ceva bun.
Și vârsta. Un câine bătrân obosește mai repede, vede și aude mai prost, iar unele trasee i-au devenit prea lungi. Asta n-are nimic de-a face cu încăpățânarea.
Să-l târăști. Tragi de lesă și până la urmă vine. De data asta a mers, dar tocmai i-ai confirmat că locul acela e neplăcut, pentru că acolo l-a strâns zgarda de gât. La un câine speriat, frica crește. Iar gâtul nu e făcut pentru așa ceva: la rasele mici, apăsarea pe trahee poate face rău.
Să-i ții o bucățică în fața botului ca să-l tragi după ea. Face câțiva pași, dar învață repede că oprirea aduce mâncare. După o săptămână se oprește mai des.
Să-l cerți. Un câine care s-a oprit de frică și primește și ceartă are acum două probleme: locul acela și omul de la capătul lesei.
Să-l iei în brațe de fiecare dată. La un pui speriat, uneori e exact ce trebuie, ca să-l scoți dintr-o situație care îl depășește. Ca obicei însă, câinele purtat de câte ori se oprește învață să se oprească.
Să-l duci zilnic pe lângă șantierul de care se teme, „ca să se obișnuiască”. Nu se obișnuiește, devine tot mai sensibil. Fiecare trecere îi lasă încă o amintire proastă.
Să faci din plimbare un marș: traseu fix, timp fix și „hai, hai” la fiecare stâlp. Un câine care n-are voie să miroasă nimic n-are prea multe motive să iasă din casă.
Dacă refuzul a apărut brusc la un câine care mergea bine, dacă e mai rău după odihnă sau dacă are peste șapte-opt ani, începi cu medicul veterinar curant. Până atunci, verifici tu ce poți: unghiile (ating podeaua când stă în picioare?), pernuțele, spațiile dintre degete, hamul (are urme roșii la subraț sau pe piept?).
Primele zece minute din fiecare plimbare sunt ale lui. Lesă lungă, ritmul lui, oprit unde vrea, cu nasul în iarbă. Pentru mulți câini, doar atât schimbă complet plimbarea: devine locul în care se întâmplă lucruri bune.
Caută distanța de la care câinele vede sau aude ce îl sperie, dar încă mănâncă și se poate uita la tine. Stai acolo un minut, îi dai bucățele bune una câte una și pleci înainte să se agite. A doua zi, la fel. Abia când se uită relaxat spre locul acela și apoi la tine, te apropii câțiva pași.
Specialiștii îi spun desensibilizare și contracondiționare: îl obișnuiești treptat, de la distanță, și legi locul de ceva plăcut. Durează săptămâni.
Nu tragi și nu-l momești. Te oprești și tu, relaxat, cu lesa moale, și îl lași să se uite. Dacă e frică, te întorci calm câțiva pași pe unde ați venit și îl lauzi când merge cu tine. Când miroase ceva, aștepți să termine. Dacă vrea în altă parte, lasă-l din când în când să aleagă el. Când pornește singur, te bucuri cu voce veselă și îi dai o bucățică bună după ce a mers câțiva pași, nu înainte.
Nu mai pune întoarcerea chiar la capătul celei mai frumoase părți. Fă o buclă în loc de dus-întors. Din când în când, la jumătatea plimbării, o iei spre casă și apoi pleci din nou. La ușă îl așteaptă ceva bun: o jucărie cu mâncare, cina, bucățele de căutat prin hol.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Harta cu un X la fiecare oprire. Verifici unghiile, labele, hamul. Dacă refuzul e brusc, faci programare la medic. |
| 2–3 | Plimbări scurte la ora liniștită, cu primele zece minute doar de mirosit. |
| 3 | Fără târât, fără bucățica ținută în fața botului: te oprești și aștepți. |
| 4–7 | Exercițiul cu distanța, două minute pe zi, lângă locul de care se teme. |
| 7 | Te uiți pe hartă: X-urile s-au mutat sau s-au rărit? De aici hotărăști ce mai lucrezi. |
Un câine care nu mai vrea la plimbare poate avea dureri pe care altfel nu le arată. Cere un consult dacă:
Arată-i medicului ce ai notat pe hartă: unde, după câți metri, la ce oră. „Nu vrea să meargă” e greu de diagnosticat. „Se oprește după 300 de metri, mai rău dimineața” e mult mai ușor.
Un câine care merge cu nasul în pământ nu se mai uită la toate lucrurile care îl sperie. La antrenamente vedem des câini temători care, odată ce au ceva de căutat cu nasul, pornesc și pe trotuare pe care altfel nu le-ar fi călcat.
Nu trebuie să faci mantrailing ca să folosești asta. Aruncă o mână de bucățele în iarbă și spune „caută”. Câinele pornește cu nasul jos, iar tu ai câștigat câțiva metri fără nicio presiune. Pentru mulți câini, plimbările pe lesă lungă, în locuri liniștite, cu mult mirosit, sunt drumul cel mai scurt spre o plimbare pe care o așteaptă cu nerăbdare.
La o evaluare cu un specialist în comportament afli de ce se blochează câinele tău și ce pași au sens pentru el. Poate fi frică, poate fi durere, poate fi un obicei învățat, iar fiecare se rezolvă altfel.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Cel mai des e frica (de zgomote, de trafic, de un loc în care s-a speriat), durerea (labe, unghii, articulații, un ham care îl roade), căldura sau frigul și, la pui, prea multe lucruri noi deodată. Unii câini au învățat că oprirea le aduce o bucățică sau brațele tale. O hartă cu locurile în care se oprește îți arată de obicei motivul.
Nu trage și nu-l ridica de fiecare dată. Oprește-te și tu, cu lesa moale, și lasă-l să se uite în jur. Dacă îi e frică, întoarce-te calm câțiva pași și laudă-l când vine cu tine. Când pornește singur, te bucuri și îi dai o bucățică după câțiva pași. Dacă i se întâmplă brusc unui câine care mergea bine, mergi întâi la medic.
Pentru că întoarcerea înseamnă sfârșitul celei mai bune părți a zilei. Fă plimbări în buclă în loc de dus-întors, o ia spre casă din când în când la mijlocul plimbării și pleacă din nou, iar acasă așteaptă-l cu ceva bun la ușă: cina, o jucărie cu mâncare, bucățele de căutat prin hol.
La un pui speriat, uneori da, ca să-l scoți dintr-o situație care îl depășește. Ca obicei însă, câinele purtat de câte ori se oprește învață să se oprească. Mai bine afli de ce se oprește, schimbi ora sau traseul și lucrezi de la distanță cu locurile care îl sperie.
Obosește mai repede, dar la un câine bătrân refuzul e des un semn de durere la articulații, spate sau labe, de vedere ori auz mai slabe sau de dezorientare. Cere un consult, apoi potrivește plimbările după el: mai scurte, mai dese, pe teren moale, cu mult timp de mirosit.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Se lipește de zid la fiecare autobuz, trage spre casă după doi pași sau se așază pe trotuar. Frica de trafic se lucrează, de la distanță și în ritmul câinelui.
Laba pusă doar pe vârf după antrenament, ridicatul greu dimineața, piciorul ținut în aer. Trei grade de grabă, iar niciunul nu se rezolvă cu o pastilă din dulapul tău.
Se ascunde când iei hamul din cuier sau înhață lesa ca pe o frânghie. Frica și joaca le rezolvi la fel: îl ajuți să lege hamul și lesa de lucruri bune.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.