Câinele nu mai aude: cum îți dai seama dacă e surd și ce faci?

Câinele tău are unsprezece ani și nu mai vine când îl strigi din bucătărie. Doarme mai adânc, nu mai sare la sonerie și tresare speriat când îl atingi în somn. La început ai pus totul pe seama bătrâneții și a încăpățânării. Sau ai un pui de dalmațian de opt săptămâni care se joacă exact ca frații lui, numai că nu întoarce capul când bați din palme în spatele lui. Surditatea vine de cele mai multe ori atât de încet încât cei din casă o observă ultimii. Iar un câine surd trăiește bine, dacă tu schimbi câteva obiceiuri.

Câinele ajunge să nu mai audă pe unul dintre drumurile de mai jos, iar de drum depinde ce se mai poate face:

• Surd din naștere. De cele mai multe ori e moștenit și ține de culoarea blănii. Apare mai des la câinii cu mult alb pe cap sau cu blană merle (pătată, marmorată), mai ales la puii din doi părinți merle. Printre rasele afectate sunt dalmațianul, setterul englez, ciobănescul australian, bull terrierul alb și câinele australian de vite. Puiul se naște auzind, dar celulele din urechea internă se strică în primele săptămâni.
• Surd de bătrânețe. Vine treptat, de obicei după zece ani, și întâi dispar sunetele înalte.
• Urechea blocată de ceară, de o otită cronică sau de un canal îngroșat după ani de inflamații. Aici se poate îmbunătăți ceva, uneori mult.
• Urechea internă lezată de unele infecții, de unele medicamente ori picături puse pe un timpan perforat, de o lovitură la cap sau de zgomote foarte puternice, cum sunt împușcăturile pentru câinii de vânătoare.

Când suni azi la medic

Un câine care aude tot mai prost de la un an la altul are nevoie de o programare, nu de urgență. Suni în aceeași zi dacă:

• a încetat să audă brusc, de pe o zi pe alta;
• ține capul înclinat într-o parte, se clatină, cade pe o parte sau merge în cerc;
• ochii îi joacă repede, dintr-o parte în alta sau de sus în jos;
• îl doare urechea (țipă când o atingi, își freacă capul de podea), urechea miroase urât sau curge din ea;
• aude mai prost de când i-ai pus niște picături noi în ureche;
• s-a lovit la cap;
• pe lângă surditate, vomită sau nu se poate ține pe picioare.

Capul înclinat, clătinatul și ochii care joacă arată că s-a stricat și echilibrul. Urechea internă se ocupă de amândouă. Unele cauze, de exemplu o infecție a urechii medii sau interne, se tratează cu atât mai bine cu cât tratamentul începe mai repede.

Cum verifici acasă dacă aude

Testele

Le faci când câinele e treaz și liniștit, dar nu adormit, fără să te vadă, fără să te simtă și fără să simtă aerul mișcat. Câinii surzi se descurcă foarte bine cu ochii și cu tălpile, așa că testul trebuie să lase doar sunetul.

1. Din spate, fără vibrații. Stai în spatele lui, la doi-trei metri, pe un covor (pe parchet pașii se simt). Scutură o legătură de chei, apasă o jucărie care chițăie, foșnește punga cu bucățele. Un câine care aude întoarce capul sau măcar mișcă o ureche spre sunet.
2. Din stânga, apoi din dreapta. Un câine care aude doar cu o ureche reacționează, dar se întoarce în partea greșită sau caută sunetul la nimereală.
3. Sunete subțiri și sunete groase. Un fluier subțire, apoi o bătaie joasă în ușă. La bătrânețe sunetele înalte pleacă primele, așa că se poate să mai reacționeze la vocea groasă și la ușă.
4. În somn. Îi spui numele de la un metru, apoi mai tare. Notezi dacă se trezește.

Repetă de câteva ori, în zile diferite. Un câine care doarme dus sau stă cu nasul într-un miros poate ignora sunetele chiar dacă aude bine.

Ce notezi

• de când ai observat schimbarea și dacă a venit treptat sau brusc;
• la ce sunete mai reacționează (sonerie, voce, fluier, bătut din palme) și la care nu;
• dacă pare să audă mai bine pe o parte;
• ce vezi la urechi: scărpinat, cap scuturat, miros, ceară multă, roșeață;
• echilibrul: se clatină, ține capul înclinat, se lovește de lucruri;
• alte schimbări: latră mai tare, se sperie mai des, doarme mai mult, pare pierdut noaptea;
• picăturile și tratamentele puse în urechi în ultimele luni (păstrează cutiile).

Ce poate fi

Ce face medicul veterinar

1. Te ascultă. Îi spui ce a ieșit la testele de acasă, de când și cum a început, rasa, vârsta, ce s-a pus în urechi.
2. Se uită în urechi cu otoscopul. Caută ceară, puroi, corpuri străine, un canal îngustat, și se uită la timpan, dacă se vede și dacă e întreg. Când urechea doare foarte tare, uneori face asta sub sedare.
3. Examenul neurologic, dacă se clatină, ține capul înclinat sau îi joacă ochii: reflexele, mersul, nervii capului.
4. Citologia, dacă urechea e inflamată. Ia ceară sau secreție și se uită la microscop după bacterii, levuri sau paraziți.
5. Testul de auz (BAER). E singurul mod obiectiv de a măsura auzul unui câine. Câțiva electrozi subțiri se pun sub pielea capului, în fiecare ureche se trimit clicuri, iar aparatul înregistrează cum răspunde creierul. Durează câteva minute, uneori cu câinele ușor sedat, și arată separat cât aude fiecare ureche. Se face de obicei la clinici de neurologie sau la facultăți, iar la pui de la 5–6 săptămâni. În rasele cu risc, crescătorii serioși testează toți puii înainte să plece de la ei.
6. Imagistica (radiografie, tomografie sau RMN), dacă bănuiește o infecție a urechii medii, o tumoră sau o problemă la creier.
7. Tratamentul ține de cauză. O ureche blocată sau infectată se tratează, iar auzul revine uneori parțial. Surditatea din naștere și cea de bătrânețe nu se tratează, dar câinele se adaptează foarte bine. Există și aparate auditive pentru câini, dar se folosesc puțin și puțini câini le suportă.

Cum trăiești cu un câine surd

Un câine surd crescut sau obișnuit cum trebuie are o viață la fel de bună ca orice alt câine. Se schimbă câteva lucruri.

• Gesturile. Îl înveți câte un gest pentru fiecare lucru: palma deschisă în sus pentru „bravo”, brațul adus spre piept pentru „vino”, palma întinsă în jos pentru „stai”. Câinii învață gesturile uneori mai repede decât cuvintele. Gestul de „bravo”, urmat de o bucățică bună sau de o mângâiere, devine felul tău de a-i spune că a făcut bine.
• Cum îi atragi atenția fără sunet. O bătaie ușoară în podea (simte vibrația), lanterna aprinsă și stinsă seara, o mână pusă ușor pe umăr. De fiecare dată când se uită singur la tine, îl lauzi cu gestul de „bravo” și te bucuri. Un câine surd care verifică des unde ești e un câine în siguranță.
• Trezitul cu blândețe. Nu-l atinge brusc în somn. Pune-i mâna în fața nasului, să te miroasă, sau atinge-l ușor, mereu în același loc, pe umăr. Câinii surzi treziți brusc se sperie, iar sperietura asta stă în spatele multor mușcături.
• Lesa afară. Nu aude mașinile, bicicletele, claxonul sau chemarea ta. Liber doar în spații închise sau în lesă lungă.
• O plăcuță la zgardă pe care scrie „sunt surd” și numărul tău de telefon.

Ce nu faci acasă

• Nu-i pune nimic în urechi până nu le-a văzut medicul: nici ulei, nici apă oxigenată, nici alcool, nici picăturile rămase de la otita de anul trecut. Dacă timpanul e perforat, unele pot leza urechea internă și surditatea rămâne definitivă.
• Nu-i curăța urechile cu bețișoare băgate în canal. Împingi ceara mai adânc și poți rupe timpanul.
• Nu-l certa pentru că „nu ascultă”. Dacă nu aude, cearta doar îl încurcă și îl sperie. Întâi verifici auzul.
• Nu folosi zgărzi cu șoc electric pe post de semnal pentru un câine surd. Durerea nu e un mod de a vorbi cu el. Unii conductori folosesc zgărzi care doar vibrează ușor, învățate cu răbdare ca semn că „uită-te la mine, urmează ceva bun”. Dacă te gândești la așa ceva, fă-o împreună cu un instructor.
• Nu-l lăsa liber lângă drum sau în locuri deschise, oricât de bine ar veni la gest.
• Nu amâna consultul dacă surditatea a venit brusc sau cu clătinat. Câteva zile pot conta.

Și un câine surd poate face sport. Mantrailingul se potrivește foarte bine unui câine surd: totul trece prin nas și prin lesă, iar câinele nu are nevoie să audă comenzi ca să urmeze o urmă.