Educație
Sună curierul și casa se umple de lătrat. Soneria poate ajunge să însemne altceva: bucățele pe covorașul lui, la trei-patru metri de ușă, în câteva săptămâni de lucru.
E șapte seara, oala e pe foc și sună cineva la ușă. Câinele ajunge acolo înaintea ta, cu un lătrat de ciobănesc care apără stâna, deși are opt kilograme. Tu deschizi cu genunchiul în pieptul lui, curierul întinde pachetul de la un metru și pleacă repede. Sau stai la etajul doi și fiecare ușă de lift, fiecare pas pe scară, vecinul care coboară gunoiul la unsprezece noaptea pornesc același concert. Sau e de ajuns o sonerie într-un film ca să sară de pe canapea. Lătratul la ușă e printre lucrurile pentru care ne scriu cel mai des oamenii, și se repară mai bine decât aproape orice altceva, pentru că situația e mereu aceeași: un sunet, o ușă, cineva de partea cealaltă. Despre lătrat în general avem o pagină separată. Aici e doar exercițiul pentru sonerie, ușă și scara blocului.
Tot planul stă într-o idee: soneria și pașii de pe scară ajung să însemne „acum cad bucățele pe covorașul meu”. Un câine care aleargă spre covoraș nu poate să alerge și spre ușă. Îi dai ceva de făcut, în loc să-i ceri doar să tacă.
Fiecare curier la care latră e o repetiție în plus, și câinele exersează mai mult decât tine. Cât lucrezi, în primele săptămâni:
Separat, fără nicio sonerie, îl înveți să meargă pe un covoraș sau pe un pătuț.
Înregistrezi soneria ta cu telefonul sau găsești un sunet asemănător. Câinele e pe covoraș sau lângă tine.
Abia acum sună un ajutor de afară. Spui „la loc”, câinele merge pe covoraș, primește bucățele. Tu te duci la ușă, pui mâna pe clanță și te întorci la el cu o bucățică. Data viitoare deschizi un pic. Apoi de tot, iar ajutorul intră și iese. Când câinele stă pe covoraș cu ușa larg deschisă, ajutorul intră în casă, și câinele îl salută doar după ce s-a liniștit, la început cu lesa pe el.
Unul sau două la sonerie sunt un anunț cinstit. Spui „mulțumesc, am auzit”, pe un ton obișnuit, și îl chemi la covoraș. Câinele care latră o dată și aleargă apoi la covoraș, cu ochii după bucățele, e un câine reușit.
Partea grea, pentru că nu tu alegi momentul.
| Ziua | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Bilet pe ușă, poarta în hol, culcușul mutat. Înregistrezi soneria. |
| 1–3 | „La loc” pe covoraș, de trei ori pe zi câte două minute, fără sonerie. |
| 3–5 | Soneria înregistrată, încet, urmată de bucățele pe covoraș. Volumul urcă doar când nu reacționează. |
| 4–7 | Bucățele pe jos la fiecare zgomot de pe scară, înainte să latre. |
| 7 | Prima sonerie adevărată, apăsată de cineva din casă. Numeri lătrăturile și secundele până ajunge pe covoraș. |
Puiul. Totul e nou pentru el, și asta e în avantajul tău. Din primele zile, soneria (întâi înregistrată, apoi reală) vine cu bucățele, iar musafirii îl salută doar când are toate patru labele pe jos. Puii nu prea latră la ușă în primele luni; obiceiul vine mai târziu, deci ai timp să nu-l lași să apară.
Adolescentul (6–18 luni). Acum apare lătratul de alarmă, și mulți câini încep să țină la teritoriu. Puiul tău liniștit care s-a apucat brusc de lătrat la ușă pe la opt-nouă luni face ce fac mulți. Începi exercițiul acum, cât obiceiul are săptămâni, nu ani.
Adultul. Obiceiul e vechi, așa că pasul 1 cântărește și mai mult: fiecare sonerie la care latră în timp ce lucrezi te dă înapoi. Ai răbdare cu volumul. La un câine care latră la sonerie de cinci ani, primele zile se lucrează aproape în șoaptă.
Seniorul. Câinii bătrâni care încep să latre la ușă noaptea, fără motiv, sau care nu mai aud soneria și se sperie când intră cineva au altă problemă. Le scade auzul, le scade vederea, unii devin confuzi. Vorbește cu medicul; uneori un semnal vizual, lumina aprinsă și stinsă, ține locul soneriei.
La un pui sau la un adolescent, două-trei săptămâni până când soneria înregistrată îl trimite singur pe covoraș. La un adult cu obicei vechi, patru-opt săptămâni până la soneria reală, cu musafiri. Scara blocului durează cel mai mult, pentru că zgomotele vin neanunțate; acolo progresul se măsoară în secundele până se oprește.
Semnele că merge, în ordinea în care apar: la sonerie, capul se întoarce spre tine înainte ca picioarele să plece spre ușă; latră o dată sau de două ori în loc de un minut; aleargă la covoraș fără să-i spui; la pașii de pe scară ciulește urechile și caută pe jos bucățele; musafirii intră și câinele îi salută după ce s-a închis ușa, nu în prag. O dată pe săptămână notează câte lătrături au fost la sonerie și cât au ținut. Cifrele scad mai repede decât impresia ta.
Un instructor care vine la tine vede exact ce se întâmplă la ușă și îți arată cum îți potrivești mișcările cu ale câinelui. La câinii care latră de frică la oameni, planul trebuie să lucreze cu frica însăși; soneria e doar o bucată din ea.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Pentru că soneria, de fiecare dată, a adus ceva mare: oameni noi, agitație, uneori musafiri care l-au salutat primii. Lătratul e anunțul lui și, la unii câini, un avertisment de teritoriu sau de frică. Și pare să funcționeze: cineva apare și apoi pleacă. După câteva sute de repetiții, obiceiul pornește și la soneria din film.
Îi dai altceva de făcut. Întâi îl înveți să meargă pe un covoraș la trei-patru metri de ușă, cu bucățele. Apoi legi soneria înregistrată, abia auzită, de o ploaie de bucățele pe covoraș și urci volumul treptat. Abia la urmă vin soneria adevărată și ușa deschisă. Până atunci, poartă în hol și prieteni care te sună pe telefon.
La fiecare zgomot de pe scară, înainte să latre, arunci câteva bucățele pe jos lângă el; cât le caută, stă cu nasul în podea. Mută-i culcușul departe de ușa de la intrare și pornește seara un radio sau un ventilator. Dacă a lătrat deja, nu striga: cheamă-l în altă cameră și laudă-l când vine.
Noi nu o recomandăm. Spray-ul, vibrația sau șocul opresc sunetul prin neplăcere, fără să schimbe motivul, iar câinele leagă neplăcerea de sonerie și de oamenii care intră. La câinii care latră de frică, problema se poate muta în mârâit sau mușcătură. Covorașul lucrează la cauză.
La un pui sau un adolescent, două-trei săptămâni până când soneria înregistrată îl trimite pe covoraș. La un adult cu obicei vechi, patru-opt săptămâni până la soneria reală cu musafiri. Un lătrat sau două rămân firești; ținta e câinele care anunță și apoi se duce singur la locul lui.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
La geam, la sonerie, la vecini, când rămâne singur. Câinele latră mereu dintr-un motiv, iar planul începe cu aflarea lui.
Vii acasă și ai labele lui pe piept înainte să închizi ușa. Săritul e un salut, iar câinele îl păstrează pentru că i-a reușit de fiecare dată.
Acasă e cel mai blând câine, pe trotuar se aruncă la orice om cu glugă. Lătratul are un motiv, iar planul pornește de la distanța la care încă e liniștit.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
La Puppy Class și la cursul de dresaj de bază exercițiile de aici se lucrează în grup, cu distrageri reale și cu feedback la fiecare pas.