Mi s-a pierdut câinele: ce fac în primele ore ca să îl găsesc?

Lesa ți-a zburat din mână la prima petardă. Sau poarta a rămas întredeschisă după curier. Sau câinele adoptat săptămâna trecută s-a dat în spate, a ieșit din ham ca dintr-un palton și a cotit după bloc. Acum ești în mijlocul străzii cu lesa goală și tot corpul îți spune să alergi după el strigându-l pe nume. Nu alerga. Un câine speriat care fuge intră adesea într-o stare în care nu mai recunoaște nici vocea omului lui, iar strigătele și pașii din spate îl împing și mai departe. Mai jos ai ce faci în primele minute, pe cine suni în primele ore și ce schimbi după, ca să nu mai treci prin asta.

Primele 10 minute

1. Oprește-te și uită-te după el. Direcția, colțul după care a dispărut, ora exactă. Scrie-le în telefon, că peste o oră nu le mai știi. Dacă sunteți doi, unul rămâne fix în locul ăsta.
2. Nu alerga după el și nu striga. Pentru un câine panicat, un om care vine în fugă e încă un motiv să fugă. Dacă îl zărești, te oprești, te întorci cu umărul spre el, te lași pe vine sau te așezi direct pe asfalt și te uiți în altă parte. Vorbești încet, caști, foșnești punga cu bucățele. Câini care au fugit de omul lor în picioare vin la același om când stă jos și nu se uită la ei.
3. Dacă e un câine încrezător, care a plecat de bucurie, nu de frică, fugi tu în direcția opusă, cu zgomot vesel. Pe ăștia îi aduce înapoi jocul.
4. Lasă pe cineva acasă și deschide poarta. Mulți câini se întorc singuri, pe drumul pe care au venit, mai ales în primele ore. Trebuie să fie cineva acolo, iar poarta să nu i se închidă în nas.
5. Lasă ceva cu mirosul tău și al lui exact unde l-ai pierdut: o haină purtată, pătura lui, castronul de apă. Câinii revin des la ultimul loc în care au fost cu omul lor, mai ales după lăsarea întunericului.
6. Sună după cineva cu mașină și cu bucățele bune și împărțiți străzile. Mașina merge la pas; cine stă pe locul din dreapta se uită sub mașinile parcate, în curți, în scări de bloc, sub tufe. Un câine speriat se ascunde. Nu stă în mijlocul trotuarului, să te aștepte.
7. Verifică dacă microcipul e înregistrat pe numărul tău de telefon și dacă numărul de pe plăcuța de la zgardă mai e cel actual. Dacă nu, suni acum medicul veterinar care a pus cipul, să schimbe datele.

Primele ore

• Afișe cu poza lui, în toate direcțiile, la 500 de metri și apoi la un kilometru, la înălțimea ochilor: magazine, stații, cabinete veterinare, petshopuri, intrări de bloc. Poza mare, clară, cu tot corpul. Text puțin: „CÂINE PIERDUT”, unde, când, numărul tău. Nu îi treci toate semnele particulare pe afiș; păstrează unul nescris, ca să îl poți verifica pe cel care îți spune că l-a găsit.
• Grupurile de cartier și grupurile de animale pierdute din orașul tău, cu poza, locul, ora și telefonul.
• Oamenii care stau toată ziua pe stradă: paznicii, curierii, vânzătoarea de la chioșc, cei care își plimbă câinii, copiii din fața blocului. Ei văd mai mult decât tine.
• Noaptea, cu lanterna, pe drumul pe care a fugit. Mulți câini speriați încep să se miște abia când orașul tace.
• Nu trimiți bani nimănui care zice că l-a găsit și cere „de transport” înainte să-l vezi cu ochii tăi. Escrocheria asta e la ordinea zilei.

Pe cine anunți, inclusiv cabinetele veterinare

Cabinetele veterinare din zonă

Suni la toate cabinetele și clinicile pe o rază de câțiva kilometri, inclusiv la cele non-stop. Cine găsește un câine îl duce des la cel mai apropiat cabinet, ca să i se citească cipul. Le spui:

• rasa sau cum arată, culoarea, talia, sexul, vârsta;
• numărul de microcip;
• zona și ora la care s-a pierdut;
• dacă are o boală sau ia un tratament, dacă e speriat și ar putea mușca;
• numărul tău de telefon.

Lași un afiș la fiecare cabinet și mai suni o dată la două-trei zile.

Adăposturile

Suni la adăpostul public al orașului (sau al sectorului) și la adăposturile private din apropiere, apoi te duci personal. La telefon, un câine negru de talie medie seamănă cu alți zece. Mergi la două-trei zile, cât timp lipsește. Întrebi cât țin câinii prinși înainte să îi dea spre adopție și cum se face revendicarea.

Poliția locală și primăria

Anunți poliția locală, mai ales dacă s-a pierdut lângă un drum cu trafic. Ei află uneori primii când un câine a fost lovit de o mașină. E un telefon greu de dat și greu de primit. Tot e mai bine decât să nu știi.

Când l-ai găsit: la medic

Chiar dacă pare în regulă, îi faci programare în aceeași zi sau a doua zi. Medicul se uită la:

1. rănile ascunse sub blană: mușcături, zgârieturi, tăieturi în perniuțe;
2. căpușele și paraziții luați de pe drum;
3. hidratarea și temperatura, mai ales după o noapte cu ger sau o zi de caniculă;
4. ce a mâncat: câinii pierduți mănâncă din gunoaie și uneori momeli otrăvite; îi spui medicului câte zile a lipsit;
5. cipul, citit din nou, și datele din registru.

Acasă îl ții liniștit câteva zile, cu plimbări scurte, în lesă dublă. Un câine care a scăpat o dată e mai pregătit să scape din nou tocmai în prima săptămână de după.

Ce schimbi ca să nu se repete

Ce îl face ușor de găsit

• Microcipul, obligatoriu pentru câini în România, și înregistrarea lui în registrul național pe numele și pe numărul tău de telefon. Verifici acum, nu după. Când schimbi numărul sau adresa, schimbi și datele din registru.
• Plăcuța de la zgardă, gravată cu numărul tău. Nu scrisă cu pixul, că se șterge la prima ploaie. Cipul îl citește doar cine are cititor; plăcuța o citește oricine.
• Poze recente, din toate părțile, cu tot corpul, într-un album separat în telefon.
• Un obiect cu mirosul lui, nespălat, într-o pungă curată pe care nu o mai atinge nimeni (o pătură, un ham vechi). Există echipe cu câini de urmărire care caută animale pierdute. Noi antrenăm câini să găsească oameni după miros și știm de pe pistă cât contează un obiect curat de la care să plece câinele: cu unul atins de toată familia, pornești pe urma cui nu trebuie.

Ce îl ține lângă tine

• Ham anti-evadare pentru câinii fricoși, adoptați recent sau care s-au mai eliberat o dată. Are o a doua chingă după burtă și nu se poate trage peste cap. În primele săptămâni după adopție, lesa se prinde și de ham, și de zgardă, cu două carabiniere.
• Gardul și poarta. Golurile de sub gard, plasa ruptă, poarta care nu se închide singură. Un câine care a sărit gardul o dată o va face din nou.
• Ușile și musafirii. Curierul, instalatorul, copiii veniți în vizită. În zilele cu du-te-vino, câinele stă într-o cameră cu ușa închisă.
• Mașina. Coboară doar după ce i-ai prins lesa. Niciodată singur, nici „că el știe”.
• Nopțile cu artificii (Revelion, nunți, meciuri): plimbare scurtă, în lesă dublă, înainte să se întunece; geamurile închise; câinele în casă, nu în curte.
• Rechemarea, învățată acasă și exersată în fiecare săptămână, plus un al doilea semnal, de urgență, pe care îl păstrezi doar pentru ziua în care chiar contează.
• Lesa lungă în locuri deschise, pentru câinii fără o rechemare sigură, mai ales câinii de vânătoare și cei adoptați de curând.

Cei mai mulți câini pierduți sunt găsiți aproape de casă, de oameni care au căutat sistematic prin cartier și au anunțat pe toată lumea. Verifică azi, cât el doarme lângă tine, ce număr de telefon apare în registru la cipul lui.