Spic de iarbă în urechea câinelui (sau în nas, labă, ochi): ce fac acum?

E iulie. Ați mers pe marginea unui câmp cu iarbă uscată, gălbuie, și după cinci minute câinele își scutură capul de parcă i-ar fi intrat o viespe în ureche, îl ține strâmb și se freacă de pământ. Sau strănută violent, de zeci de ori la rând, cu laba la nas, iar pe o nară apare o picătură de sânge. Aproape sigur e un spic de iarbă. Vârful uscat al unor ierburi sălbatice are niște țepi mici, întorși înapoi, care îl lasă să intre ușor și nu-l mai lasă să iasă. La fiecare mișcare a câinelui merge un pic mai adânc. Mai departe ai ce faci acum, ce face medicul veterinar și cum îl ferești, pentru că vara asta se tot repetă.

Ce faci în următoarele 10 minute?

1. Oprești plimbarea și cauți locul. Semnele îți spun aproape sigur unde e spicul (tabelul de mai jos): urechea, nasul, ochiul, laba sau pielea în altă parte.
2. Spicul întreg, la vedere, prins doar în blană, îl poți scoate cu degetele sau cu o pensetă, trăgând încet pe drumul pe care a intrat. Doar atât faci singur.
3. Din ureche, nas sau ochi nu încerci să-l scoți. Penseta nu vede unde merge, spicul se rupe, bucata rămasă alunecă mai adânc, iar câinele se poate smuci și vă puteți răni amândoi. În ureche nu torni picături, ulei sau apă, pentru că pot trece prin timpan dacă spicul l-a înțepat deja.
4. Nu-l lași să se scarpine și să se frece. Ține-l lângă tine, pe lesă scurtă. Dacă e la ochi și ai acasă un guler de protecție, pune-i-l.
5. La nas mai aștepți câteva minute. Câteodată câinele îl strănută singur, de obicei chiar la început. Dacă strănută în continuare după un sfert de oră, dacă rafalele revin sau dacă îi curge sânge pe o nară, mergi la medic.
6. Suni la medicul veterinar curant și îi spui că bănuiești un spic, unde anume și de când. Ceri să fiți văzuți în aceeași zi. Cu cât aștepți mai mult, cu atât spicul merge mai adânc și e mai greu de scos.
7. Nu-i dai de mâncare până ajungeți, dacă se poate. Din ureche sau din nas spicul se scoate des sub sedare, iar cu stomacul gol e mai simplu.

Unde se poate ascunde și cum îți dai seama

Pe radiografie spicul nu se vede. De aceea medicul se bazează mult pe ce îi povestești tu: pe unde ați fost, ce a făcut câinele imediat după și de când.

Ce îi spui medicului și ce face el?

La telefon

• pe unde ați umblat (iarbă uscată, margine de drum, câmp, iarbă cosită de curând) și la ce oră;
• ce ai văzut imediat după: a început dintr-odată să scuture capul, să strănute sau să închidă un ochi;
• dacă ai scos tu ceva și ce anume, un spic întreg sau numai o bucată;
• dacă a sângerat, dacă mai mănâncă, dacă se lasă atins.

La cabinet

1. Se uită la locul cu pricina. În ureche cu otoscopul, o lupă cu lumină care intră în conductul auditiv. La ochi cu o lumină și uneori cu un colorant care scoate în evidență zgârieturile de pe cornee. La labe pipăie atent.
2. Sedarea. Destui câini nu stau liniștiți cu un instrument în ureche sau în nas, iar o smucitură poate face rău. O sedare scurtă e adesea varianta cea mai blândă.
3. Scoaterea. Cu pense lungi și subțiri, cu ochii pe ce face. Din nas se scoate des cu un endoscop, un tub subțire cu cameră. Apoi medicul verifică dacă a ieșit întreg; uneori sunt două sau trei spice.
4. Timpanul, dacă a fost urechea. Când e perforat, tratamentul se alege cu grijă, fiindcă unele picături n-au voie să ajungă în urechea medie.
5. Dacă spicul a migrat, ecografia îl găsește uneori sub piele sau în mușchi. În cazurile grele, cu abcese care revin luni la rând, e nevoie de tomografie și de o mică operație.
6. După, primește tratament pentru infecție sau inflamație dacă e cazul, ales de medic, și un control ca să fie sigur că n-a rămas nimic.

La plecare, întreabă ce semne arată că a mai rămas o bucată (revine scuturatul, revine strănutul, umflătura se face la loc) și în cât timp te întorci dacă le vezi.

Cum ferești câinele de spice?

Sezonul

Spicele periculoase cresc pe ierburile sălbatice care se usucă la începutul verii, pe margini de drum, câmpuri părăginite, maidane, diguri și pe iarba înaltă necosită din parcuri. La noi, partea cea mai rea ține de obicei din iunie până în septembrie, cu vârf în iulie și august, când iarba e galbenă și se sfărâmă între degete. Iarba verde și cosită e mult mai puțin periculoasă.

Două minute după fiecare plimbare

• Urechile: ridici pavilionul și te uiți înăuntru, mai ales la câinii cu urechi căzute și păroase.
• Labele: desfaci degetele și te uiți printre ele și printre pernuțe.
• Axilele, burta, zona dintre picioarele din spate: treci cu palma și simți ce s-a agățat.
• Ochii și botul: mai ales dacă a băgat capul prin iarbă.
• Blana lungă: o periezi repede, pentru că spicele se prind în ea și de acolo pornesc spre piele.

Blana și echipamentul

• Vara tunzi blana dintre degete și din jurul urechilor la rasele cu păr lung: spanieli, setteri, ciobănești cu păr lung, metiși cu blană bogată.
• Pe traseele cu multă iarbă uscată ții câinele pe potecă și ocolești marginile de câmp.
• Există glugi din plasă ușoară care acoperă urechile și ochii, folosite de vânători și de oamenii din zonele cu multe spice. Unii câini le acceptă după câteva zile de obișnuință, cu recompense și laude.

Câinii care lucrează cu nasul jos

Câinii de mantrailing, de vânătoare și de căutare țin nasul lângă pământ ore în șir, adică exact acolo unde stau spicele. Vara, înainte de un antrenament sau de o tură lungă de miros, alege un traseu cu iarbă cosită și uită-te la nas și la urechi la sfârșit. La antrenamentele noastre vedem des câini care încep să strănute în timpul lucrului; atunci ne oprim și ne uităm înainte să mergem mai departe. Când un câine tocmai a lucrat prin iarbă uscată și strănută iar și iar, nu pui totul pe seama prafului fără să verifici.

Spicul de iarbă e una dintre cele mai banale urgențe de vară și una dintre cele mai ușor de prevenit. Câteva minute de verificat după plimbare scutesc o sedare, iar câteodată o operație.