Comportament
Salivează din parcare, vomită la a treia curbă, nu mai vrea să urce. Răul de mașină are o parte în urechea internă și una în cap, iar tu le lucrezi pe amândouă.
De știut. Un câine adult care călătorea bine și începe brusc să aibă rău de mașină, mai ales dacă ține capul înclinat sau se clatină la mers, poate avea o problemă la ureche sau la echilibru. Mergi întâi la medicul veterinar curant, apoi începi scara de obișnuire.
Puiul are patru luni. Din parcare îi atârnă saliva în fire lungi, iar la a treia curbă vomită, la fiecare drum, ca un ceas. Sau ai un câine de trei ani care n-a vomitat niciodată în mașină, dar tremură și se lipește de podea din clipa în care deschizi portiera, pentru că ultimele cinci drumuri s-au terminat la cabinet. Răul de mașină are două surse: urechea internă și capul. La pui cântărește mai mult prima, la adulți a doua. La cei mai mulți câini pe care îi vedem, cele două se amestecă: greața a adus frica, iar frica face greața mai rea. Le desparți, le lucrezi pe rând și ajungeți la pădure fără prosoape.
Partea din urechea internă care îi spune creierului cum se mișcă corpul (aparatul vestibular) nu e încă formată de tot la pui. Ochii văd interiorul mașinii nemișcat, urechea simte curbele și frânele, iar creierul împacă cele două mesaje cu greață. La fel pățesc copiii care vomită în mașină până pe la zece ani și apoi nu mai vomită niciodată. Mulți pui scapă de partea asta până la un an, cu condiția să nu fi învățat între timp și frica.
Mașina a însemnat de zece ori la rând greață. Sau vaccinuri. Sau pensiunea canină din vacanță. Câinele leagă mașina de ce a venit după ea și începe să saliveze înainte să pornești motorul. E greață dinainte, numai la gândul drumului. La câinii adulți care „au rău de mașină” fără să fi vomitat vreodată, aproape tot necazul e aici.
Mașina a stat la soare, geamurile sunt închise, câinele stă pe bancheta din spate fără niciun curent de aer. Gâfâie și salivează, iar uneori vomită înainte de prima curbă. E o supraîncălzire ușoară, se repetă în fiecare vară și se rezolvă cu aerul condiționat pornit înainte să urce.
O masă mare cu o oră înainte de drum aduce sigur voma la câinii sensibili. La unii câini, stomacul complet gol dă greață cu bilă galbenă. Mai jos, în plan, ai ce merge la cei mai mulți.
Câinele care se uită pe geamul lateral vede lumea trecând în viteză. Cel întins pe podea nu vede nimic și simte tot. Așezat cu fața înainte, la o înălțime de la care vede drumul prin parbriz, ochii și urechea se contrazic mai puțin.
Frâne bruște, curbe luate tare, serpentine de munte. Un câine cu rău de mașină simte fiecare schimbare de direcție. Să conduci ca și cum ai avea un pahar plin pe bord îl ajută mai mult decât orice supliment.
Un adult care n-a avut niciodată rău de mașină și începe dintr-odată, mai ales dacă ține capul într-o parte sau se clatină la mers, poate avea o problemă la ureche sau la echilibru. Cu asta mergi la medic, nu la dresor.
Drumul lung „ca să se obișnuiască” nu obișnuiește pe nimeni. Trei ore de greață pun încă o amintire proastă peste celelalte. Câinele se obișnuiește cu drumuri atât de scurte încât greața nu apucă să vină.
Certatul pentru vomă e nedrept. Câinele nu alege să vomite. Cearta adaugă frica de tine la frica de mașină, iar data viitoare salivează și se uită la tine. Scoți prosopul și nu comentezi.
Mâncarea chiar înainte de plecare, „ca să nu-i fie foame pe drum”, înseamnă că îi va fi rău pe drum. Masa se mută cu câteva ore mai devreme și e mică.
Dacă mașina îl duce numai la veterinar, într-un loc cu înțepături, are motive să saliveze în parcare. Contează proporția: zece drumuri spre locuri bune pentru fiecare drum la cabinet.
Medicamentele de om sunt o capcană. Multe dintre pastilele pentru răul de mișcare făcute pentru oameni sunt periculoase la câine sau au o doză complet greșită pentru greutatea lui. Pentru câini există variante pe care le prescrie medicul veterinar curant, după ce îl vede. Suplimentele „naturale” cumpărate de pe internet intră sub aceeași regulă: întrebi înainte.
Când îl ridici și îl pui pe banchetă în timp ce se proptește în toate patru labele, îi iei și ultima urmă de control pe care o avea. Data viitoare se proptește încă din casă.
Planul are o parte practică, pentru fiecare drum, și o scară de obișnuire, pe care o urci câte o treaptă pe zi. Dacă vomită chiar și la drumuri scurte, începi cu pasul 1. Dacă e doar frică, fără vomă, treci direct la pasul 2.
Nu poți obișnui cu mașina un câine căruia îi e greață la fiecare încercare. Fiecare treaptă i-ar confirma că mașina înseamnă rău. Medicul veterinar curant îi poate prescrie ceva împotriva greții pentru perioada de antrenament. Cu greața oprită, câinele are ocazia să afle că mașina e în regulă. După câteva săptămâni de drumuri bune, medicul oprește tratamentul, iar obișnuința rămâne. Spune-i medicului și vârsta puiului: la unii pui îți va recomanda să așteptați să se formeze urechea internă, cu drumuri foarte scurte între timp.
Repeți fiecare treaptă până când câinele o face fără ezitare și fără salivă, de obicei două-trei zile. O singură treaptă nouă pe zi, niciodată două. Dacă la o treaptă salivează sau se proptește, cobori una și mai stai acolo o zi.
De la treapta 7 încolo, drumurile cresc cu câte cinci minute, mereu spre locuri bune și mereu cu plimbarea la capăt.
La fiecare drum la cabinet, zece drumuri spre parc. Pentru un pui contează enorm cele douăzeci de drumuri de cinci-zece minute din primele luni, făcute cât încă nu-i pasă de mașină. Valorează mai mult decât orice antrenament de mai târziu. La un câine adult cu o frică veche regula e aceeași, doar că durează mai mult.
Vine abia după zece drumuri scurte fără salivă. Îl împarți în bucăți de 30–45 de minute, cu pauze de mers, cu aceeași pregătire de la pasul 2 și cu o plimbare bună înainte, ca să urce obosit. Nu prima vacanță cu mașina îți arată dacă planul a mers. Afli asta pe un drum de o oră, dus-întors.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Dacă vomită, suni la medicul veterinar curant și întrebi de perioada de antrenament. Cumperi hamul de mașină sau fixezi cușca. |
| 1–3 | Treapta 1: portiera deschisă, mâncare pe prag și pe banchetă, două minute, de două ori pe zi. Masa mutată cu trei-patru ore înaintea oricărui drum. |
| 3–5 | Treptele 2 și 3: urcă singur, apoi stă prins cu tine la volan, motorul oprit. |
| 5–7 | Treapta 4: motorul pornit treizeci de secunde. Dacă merge, treapta 5, zece metri. |
| 7 | Notezi dacă a salivat și la ce treaptă. De aici hotărăști dacă urci sau mai stai o săptămână pe treptele mici. |
Răul de mașină obișnuit se vede doar în mașină și puțin timp după. Semnele de mai jos cer un consult la medicul veterinar curant înainte de orice antrenament:
Chiar și fără aceste semne, dacă vomită la fiecare drum, medicul e primul pas. Tratamentul pentru greață din perioada de antrenament e cel care face posibilă obișnuirea.
Pentru mulți câini, drumul la antrenament e prima oară când mașina îi duce undeva mai bine decât la cabinet. Vedem la antrenamente câini care în primele luni vin cu prosopul pe banchetă și care, după un sezon, sar singuri în portbagaj când aud cheile. Meritul e al locului în care ajung: după drum vine cel mai bun lucru din săptămâna lor, patruzeci de minute cu nasul în pământ. Dacă nu faci un sport de miros, orice loc în care câinele adulmecă liber douăzeci de minute ține același loc la capătul scării de la pasul 3.
Pentru frica de mașină fără greață, evaluarea pornește de la ce face câinele când iei cheile în mână, iar planul se potrivește de obicei în câteva săptămâni. Pentru greața care nu cedează la nimic, drumul duce înapoi la medic.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Nu. Multe dintre pastilele făcute pentru oameni sunt periculoase la câine sau au o doză complet greșită pentru greutatea lui. Pentru câini există variante, și pentru greață, și pentru neliniștea de pe drum, pe care le prescrie medicul veterinar curant după ce îl vede. La fel cu suplimentele „naturale” de pe internet: întrebi înainte să-i dai ceva.
La mulți pui, da, până pe la un an, pe măsură ce se maturizează urechea internă. Condiția e să nu învețe între timp că mașina înseamnă rău: drumuri foarte scurte spre locuri bune, mașina răcoroasă, stomacul aproape gol și, dacă vomită la fiecare drum, o discuție cu medicul despre perioada de creștere.
O masă mică, cu trei-patru ore înainte. O masă mare cu o oră înainte aduce sigur voma la câinii sensibili, iar stomacul complet gol dă unora greață cu bilă galbenă; lor le poate prinde bine o jumătate de biscuit uscat cu zece minute înainte de plecare. Apă oricând. Pe drum lung, pauză la 30–45 de minute, cu mers și mirosit.
Pe bancheta din spate sau în portbagaj, prins: într-o cușcă de transport bine fixată sau cu ham de mașină prins în centură, cu fața înainte, la o înălțime de la care vede drumul prin parbriz. Nu în brațe și nu pe scaunul din față, din cauza airbagului. Celui care se uită pe lateral și i se face rău îi pui un parasolar pe geam.
Pentru că știe ce urmează. Saliva din parcare e greață dinainte, la gândul drumului, și arată că greața sau frica s-au legat de mașina însăși, nu doar de mers. Aici lucrezi cu scara: portiera deschisă și mâncare pe prag, urcat fără să pornești, motorul pornit treizeci de secunde, zece metri, câte o treaptă pe zi, până dispare saliva.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Spumă albă pe parchet, bilă galbenă pe stomacul gol sau patru vărsături de aseară și bărbia pe podea. Nu sunt la fel de grave, iar niciuna nu se tratează din dulap.
Tremură în sala de așteptare, mârâie la forfecuța de unghii, fuge de perie. Frica de atins se învață dintr-o singură întâmplare și se dezvață în pași mici.
Dinți ca acele, mâneci rupte, copii care plâng. Mușcatul în joacă e normal la un pui și trece, dar nu singur: tu îl înveți cât de tare are voie să strângă.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.