Comportament
La pui e o joacă de câteva secunde. La un adult care se învârte până cade sau își roade coada până la sânge e altceva, și începi cu un consult.
De știut. Dacă își mușcă sau își roade coada, se târăște pe fund pe covor ori a început brusc, ca adult, să se învârtă după coadă, mergi întâi la un consult la medicul veterinar curant: glandele anale, paraziții și durerea sunt cauze frecvente.
Puiul tău de patru luni se învârte după coadă în fiecare seară, exact când îl prinde oboseala, iar toată casa râde. Sau ciobănescul german de doi ani se rotește de câteva săptămâni prin bucătărie până alunecă pe gresie și nu se oprește nici când îl strigi. Sau ai un câine care își roade vârful cozii până rămâne fără păr acolo. Primul caz e normal. Celelalte două merită un consult. Mai jos vezi cum le deosebești și ce faci în fiecare situație.
Primul lucru pe care îl faci e să-l filmezi. „Se învârte mult” nu-i spune nimic nici medicului, nici instructorului. Contează trei lucruri: cât de des se întâmplă, cât ține un episod și dacă se oprește când îl chemi cu ceva bun în mână. Din răspunsurile astea se lămurește aproape tot.
Joaca și descoperirea, la pui. Până pe la șase luni, puiul află că are în spate ceva care se mișcă singur, cam cum își găsește un bebeluș picioarele. Episoadele țin câteva secunde, vin mai ales seara, când e obosit și agitat totodată, și se opresc singure sau la primul zgomot. Trec de la sine, dacă nu le transformă nimeni în număr de spectacol.
Publicul. A râs toată casa, cineva a scos telefonul. Pentru câine, râsetele și toate privirile ațintite asupra lui sunt o bucurie uriașă, iar ce îi aduce bucurie repetă cu drag. Câinele care se învârte doar când e cineva în cameră și se uită la tine între două rotiri a învățat un număr și îl face la cerere.
Plictiseala și energia care n-are unde să se ducă. Un câine tânăr, dintr-o rasă activă, stă închis nouă ore și iese de două ori pe zi, puțin, pe asfalt. În casa aia, coada e singurul lucru care se mișcă. De obicei învârtitul vine împreună cu rosul mobilei, săpatul în canapea și lătratul la geam.
Agitația care trebuie descărcată. Sună cineva la ușă, nu primește ce vrea, doi oameni se ceartă în bucătărie, e închis în cușcă și vrea afară. Învârtitul e supapa. Îl recunoști pentru că apare de fiecare dată în aceeași situație și se termină odată cu ea.
Compulsia. E un comportament repetat, fără rost, care îi mănâncă o parte din zi, pe care câinele nu-l poate opri și pe care îl face și când e singur în casă. Bull terrierii și ciobăneștii germani sunt rasele descrise cel mai des, semn că o parte se moștenește. Mai des apare și la câinii luați prea devreme de la mamă și la cei timizi din fire. Câinele compulsiv are privirea fixată pe coadă, nu răspunde la nume, uneori își mârâie propria coadă și poate ajunge să se rănească.
Durerea, mâncărimea, boala. Glandele anale pline îl fac să se întoarcă brusc spre coadă și să se târască pe fund. Puricii și alergia îl fac să roadă baza cozii, unde pielea e roșie. Mai poate fi o coadă lovită sau prinsă în ușă, ori o durere în zona lombară a coloanei. Mai rar sunt crize epileptice focale: se învârte câteva secunde „absent”, cu privirea goală, apoi își revine și pare încurcat. Toate astea le exclude medicul înainte de orice plan de dresaj. Nicio oră de dresaj nu golește o glandă anală.
Râsul și filmatul pentru prieteni sunt prima. Două săptămâni de clipuri și o descoperire de pui a devenit un număr cu public.
Pedeapsa e a doua: țipat, zgâlțâit, apă pulverizată în bot. Când învârtitul vine din stres sau din agitație, pedeapsa toarnă gaz pe foc. Se oprește acum și revine mai tare peste o oră, iar câinele mai învață ceva pe deasupra: să se ferească de tine când îi e rău.
Apoi vine „lasă-l, obosește și se oprește”. După o oră de învârtit, câinele e prins într-un cerc din care nu știe să iasă, iar oboseala nu-l scoate de acolo. Fiecare oră adaugă repetări, iar repetările adâncesc făgașul. La o compulsie, timpul lucrează împotriva ta.
Blocatul fizic nu rezolvă nimic. Ții coada, îi pui con, îi bandajezi coada, iar câinele învață să se învârtă cu con și roade bandajul. Cauza rămâne pe loc.
„E rasa, toți fac așa” aud proprietarii de bull terrier la fiecare colț. Un comportament frecvent într-o rasă nu e din cauza asta inofensiv. Tocmai la rasa asta învârtitul se transformă în compulsie și ajunge la răni.
Și ultima: dresajul înainte de consult. O lună de „pe pătură” și „caută” cu un câine care are glandele anale pline înseamnă o lună pierdută pentru amândoi și o lună de disconfort pentru el.
Totul începe cu un film și un consult, apoi reorganizezi ziua. Unui pui sănătos care se învârte seara îi ajung pașii 3 și 4. Un câine compulsiv are nevoie de toți, plus de medic.
Notezi fiecare episod: ora, cât a ținut, ce s-a întâmplat în minutul dinainte, cine era în cameră, dacă s-a oprit când l-ai chemat cu mâncare. Filmezi măcar două episoade întregi, de la început până la capăt, inclusiv cum se oprește. După trei zile tiparul iese la iveală: aceeași oră, același loc, același lucru înainte. Sau nu există niciun tipar, și asta te ajută la fel de mult.
Mergi la medicul veterinar curant dacă episoadele sunt zilnice, dacă își mușcă sau își roade coada, dacă se târăște pe fund, dacă a început brusc ca adult sau dacă în film pare „absent”. Îi arăți filmul și jurnalul. Un examen al glandelor anale, al pielii de la baza cozii și al cozii în sine lămurește cele mai multe cazuri; pentru restul, medicul hotărăște ce investigații urmează.
Toată familia, aceeași regulă, din aceeași zi: când începe să se învârtă, nu se uită nimeni, nu râde nimeni, nu scoate nimeni telefonul. Te ridici calm și pleci în altă cameră. Când se oprește și vine după tine, te bucuri de el, îl lauzi, îl mângâi și îi dai o bucățică bună pentru că a venit. Într-o săptămână sau două, câinele care se învârtea pentru spectatori se oprește, pentru că n-are pentru cine.
La primul semn (privirea întoarsă spre coadă, pasul în lateral, un scâncet scurt) îi spui ceva vesel și îi oferi altceva: „caută”, cu câteva bucățele aruncate pe jos, sau „pe pătură”, unde îl lauzi și primește o bucățică. Ce face în locul învârtitului îi aduce de fiecare dată laudă și ceva bun; învârtitul nu-i mai aduce nimic, nici râsete, nici priviri. Dacă episodul a pornit deja și nu se oprește la chemare, nu țipa peste el. Ieși din cameră foșnind punga cu bucățele sau ia lesa și ieșiți. Afară nu se învârte aproape niciun câine.
Jurnalul îți arată de obicei ce îl apasă: zece ore singur, conflictul cu celălalt câine, mutarea, un copil nou, cușca folosită ca pedeapsă. La lucrul ăla lucrezi, coada vine după. Pentru un câine compulsiv, medicul veterinar poate discuta cu tine și un tratament care face planul posibil. Nume de medicamente nu dăm aici, dar e bine să știi că există și că la unii câini fac diferența dintre un plan care merge și unul care nu.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1–3 | Jurnalul și filmul. Programare la medicul veterinar curant dacă e zilnic, se roade sau pare „absent”. |
| 1 | Regula „fără public”, pentru toată familia, din prima zi. |
| 2–7 | Mâncarea din jucării. Plimbarea de miros dimineața. Ceva de ros zilnic. Ora de culcare. |
| 4–7 | Recunoști primul semn din film și intervii înainte: „caută” pe jos, „pe pătură”. |
| 7 | Citești jurnalul. Dacă episoadele s-au rărit, continui; dacă sunt la fel sau mai dese, chemi un specialist și te întorci la medic. |
La un câine adult, învârtitul după coadă ține mai des de corp decât de purtare. Semnele care cer consult înainte de orice:
Compulsia e un diagnostic medical, iar dresorii n-au ce eticheta aici. O pune medicul veterinar, uneori împreună cu un specialist în comportament. Spune-i medicului veterinar curant exact ce ai filmat: cât ține, cât de des, dacă se oprește când îl chemi.
Munca de nas e printre puținele lucruri care îi dau unui câine cu comportamente repetitive ceva mai interesant decât propria coadă vreme de o jumătate de oră, și îl aduce acasă obosit cum trebuie. La antrenamente vedem câini care acasă se învârt, iar pe urmă nu dau niciun semn: nasul e jos, capul e ocupat, coada rămâne o simplă coadă. În orele de după, acasă, episoadele se răresc. Munca de nas nu ține loc de consult și nici de tratament, când e nevoie de el. E însă partea cea mai ieftină din ziua cu program de la pasul 4: zece minute de căutat prin casă, de trei ori pe zi, și o plimbare de miros în fiecare dimineață.
La o compulsie lucrezi cu medicul veterinar și cu un specialist în comportament, uneori și cu un medic veterinar specializat în comportament, acolo unde există. Evaluarea pornește de la filmele și jurnalul tău. După ea știi dacă îți trebuie un program pentru comportament, un tratament sau amândouă.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Cel mai des pentru că îl mănâncă sau îl doare acolo: glande anale pline, purici, alergie de piele, o coadă lovită. Rosul e răspunsul lui la ce simte, iar dresajul nu-l oprește cât timp senzația rămâne. Mergi la medicul veterinar curant în aceeași săptămână; dacă medicul nu găsește nimic și rosul continuă zilnic, se discută despre o compulsie.
Da, dacă episoadele sunt scurte, de câteva secunde, apar mai ales seara, când e obosit, și se opresc singure sau la primul zgomot. Nu râde și nu filma, ca să nu devină număr. Dacă la un pui episoadele sunt zilnice, țin minute și nu se opresc când îl chemi cu mâncare, mergi la medic și începi planul de mai sus.
Bull terrierul și ciobănescul german sunt rasele descrise cel mai des în literatura despre comportament, semn că o parte se moștenește. La ele, învârtitul se ia în serios de la primele episoade lungi, pentru că acolo devine compulsie și ajunge la răni. „Toți fac așa” nu-l face inofensiv.
Da, dacă se întâmplă zilnic, dacă își mușcă sau își roade coada, dacă se târăște pe fund, dacă a început brusc ca adult sau dacă în timpul episodului pare absent și nu răspunde la nume. Ia filmul cu tine: un minut de înregistrare spune mai mult decât orice descriere, iar medicul vede exact ce vezi tu acasă.
Fără țipete și fără să-l prinzi de coadă. Dacă prinzi începutul, un cuvânt vesel și „caută” cu mâncare pe jos sau „pe pătură” îl scot din cerc. Dacă a pornit deja, ieși din cameră foșnind punga cu bucățele sau ia lesa și ieșiți afară. Mai mult contează restul zilei: miros, ros, somn, fără public.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Roade, latră, aleargă prin casă la zece seara și tot nu e obosit. Un câine cu prea multă energie se obosește cu capul, iar diferența se vede în câteva zile.
Lipăitul umed de seară, labele ruginii, pata fără păr de pe încheietură. Lingerea e un simptom, iar „e de la plictiseală” e diagnosticul care se pune ultimul.
Pește stricat pe pernă, „miros de câine” la două zile după baie, un mops care se târăște pe covor. Mirosul are vreo șase surse și fiecare se tratează altfel.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.