Diabet la câini: ce simptome are și ce urmează după diagnostic?

Umpli castronul dimineața și la prânz e gol. Cățeaua are nouă ani, iar de vreo lună bea de parcă ar fi venit de pe o pistă lungă în august, doar că stă toată ziua pe canapea. Te trezește noaptea să iasă. De două ori a făcut pipi în casă, lucru care nu i se mai întâmplase de când era pui. Mănâncă tot, cere în plus, și totuși, când o mângâi pe spate, simți coastele mai bine decât acum o lună. Într-o dimineață observi că ochii au un văl lăptos. Pus cap la cap, tabloul ăsta e clasic pentru diabet.

Diabetul la câini rămâne, de obicei, toată viața, dar se ține bine sub control: mulți câini diabetici trăiesc ani buni, iar oamenii lor învață rutina în câteva săptămâni. Mai jos ai semnele cu care suni azi, ce notezi acasă înainte de consult, ce face medicul veterinar curant și greșelile pe care le vedem cel mai des la începutul tratamentului.

Când suni azi la medic pentru un câine care bea mult?

Diabetul se instalează lent, în săptămâni. Unele situații nu mai suportă așteptarea:

• Câinele vomită, refuză mâncarea, e apatic și slab, respiră repede sau îi miroase gura dulceag, ca a fructe prea coapte ori a dizolvant. Poate fi o complicație gravă a diabetului netratat: corpul începe să-și ardă grăsimile și sângele devine acid. Suni în aceeași oră.
• Un câine deja tratat pentru diabet tremură, se clatină ca un om beat, pare pierdut sau face convulsii. Zahărul din sânge a scăzut prea mult. E urgență, iar medicul îți spune din prima zi de tratament ce faci acasă în situația asta și pe cine suni.
• Vederea s-a dus în câteva zile, la un câine care bea și urinează mult.
• A slăbit vizibil în una-două săptămâni, deși mănâncă.
• O cățea nesterilizată a început să bea mult în lunile de după călduri. Poate fi diabet. Poate fi și piometru, o infecție a uterului care e urgență.

Ce măsori și ce notezi acasă înainte de consult

Apa băută într-o zi

E lucrul cel mai util pe care îl poți face acasă. Alege o zi obișnuită, fără caniculă și fără tură lungă de alergat, pentru că și căldura, și efortul, și mâncarea uscată cresc setea. Dimineața umpli o sticlă gradată, torni din ea în castron cât e nevoie și notezi fiecare completare. Seara scazi ce a rămas în castron.

Ca reper: un câine bea de obicei sub 50–60 de mililitri pe kilogram pe zi. Peste 100 de mililitri pe kilogram e clar prea mult. Pentru un câine de 10 kg, asta înseamnă că sub o jumătate de litru e în regulă, iar peste un litru pe zi e o problemă de căutat.

Restul jurnalului

• câte ieșiri la pipi are, dacă a început să facă în casă sau să te scoale noaptea, dacă petele de urină rămân lipicioase;
• cât mănâncă și dacă pofta s-a schimbat;
• greutatea, acum și peste o săptămână (urci pe cântar cu el în brațe, apoi singur, și faci diferența);
• ochii: un văl albăstrui sau alb-lăptos în spatele pupilei, un câine care începe să se lovească de mobilă;
• infecțiile care tot revin: la urinare, pe piele, în urechi;
• la o cățea nesterilizată, data ultimelor călduri.

Proba de urină

Medicul ți-o va cere aproape sigur, așa că o poți aduce de acasă. Cea mai bună e cea de dimineață, de la prima urinare. Scoți câinele în lesă și ții sub jet o caserolă curată sau un recipient de unică folosință. Pui capacul, o ții la rece și o duci în câteva ore.

Ce altceva poate face un câine să bea mult

Ce vine odată cu setea te orientează. Tabelul nu e pentru pus diagnosticul acasă; îți arată de ce medicul cere mai multe analize deodată.

Cum pune medicul diagnosticul și cum arată tratamentul

1. Discuția și examinarea. Medicul se uită la greutate, la cât de hidratat e câinele, la ochi, piele și urechi, și palpează ficatul. Cu jurnalul de apă pe masă, discuția durează jumătate cât ar dura fără.
2. Zahărul din sânge și din urină. Diagnosticul se pune când zahărul e mult crescut în sânge și apare și în urină, la mai multe măsurători. O singură valoare mare poate veni din stresul de la cabinet.
3. O analiză care arată media zahărului pe ultimele două-trei săptămâni. Așa se vede dacă creșterea e de durată sau doar de moment.
4. Corpii cetonici, în urină sau în sânge. Dacă apar, diabetul s-a complicat, iar tratamentul începe des cu internare și perfuzii.
5. Analize complete de sânge și cultura de urină. Diabetul vine adesea însoțit de o infecție urinară care nu se vede, de pancreatită sau de alte boli hormonale care îl fac mai greu de ținut în frâu.
6. Ecografie, uneori, pentru pancreas, ficat și uter.
7. Tratamentul propriu-zis. La câini, diabetul înseamnă aproape mereu lipsa insulinei, hormonul care lasă zahărul să intre în celule. Așa că tratamentul e cu injecții sub piele, de obicei de două ori pe zi, odată cu masa. Tipul și doza le alege medicul și le potrivește în primele săptămâni. Pastilele pe care le iau oamenii pentru diabet nu funcționează la câini. Acul e foarte subțire și cei mai mulți câini nu-l mai bagă în seamă după primele zile.
8. Rutina. Aceeași mâncare, în aceeași cantitate, la aceleași ore, în două mese pe zi, cu injecția odată cu fiecare. Mișcarea rămâne, dar cam aceeași în fiecare zi. O alergare lungă, ieșită din obișnuință, poate coborî zahărul mult.
9. Controalele. În primele săptămâni medicul face curbe de zahăr: măsurători la câteva ore distanță, de-a lungul unei zile, la cabinet sau acasă, cu un aparat făcut pentru animale. Există și senzori care se lipesc pe piele și măsoară continuu câteva zile. După ce doza s-a așezat, controalele se răresc la câteva luni o dată.
10. Cățelele nesterilizate. Hormonii din lunile de după călduri lucrează împotriva insulinei. De obicei medicul recomandă sterilizarea după ce câinele s-a stabilizat, iar la unele cățele diabetul se ameliorează mult după aceea.
11. Ochii. Cei mai mulți câini diabetici fac cataractă, de regulă în primul an, uneori în câteva săptămâni. Se poate opera. Dacă vezi că vederea scade, cere un consult la un medic specializat în oftalmologie.

Înainte să pleci din cabinet, roagă-l pe medic să-ți arate pe loc cum pregătești injecția și cum o faci, cum păstrezi flaconul și ce faci dacă ai uitat o doză. Scrie totul pe o foaie; în prima săptămână, cu emoțiile de acasă, uiți jumătate.

Ce nu faci singur cu un câine diabetic

• Nu umbli la doză, nici în sus, nici în jos, chiar dacă a început iar să bea mult sau ți se pare că a avut o zi proastă. Prea multă insulină poate fi mai periculoasă decât prea puțină.
• Nu faci injecția dacă n-a mâncat sau dacă a vomitat masa. Suni medicul. De obicei îți spune încă din prima zi ce faci în cazul ăsta, așa că notează de atunci.
• Nu repeți doza când nu ești sigur că ai făcut-o. O doză sărită e mai puțin periculoasă decât una dublă; întrebi medicul ce urmează.
• Nu măsori zahărul cu aparatul tău fără să întrebi. Aparatele pentru oameni pot da alte valori la câini, iar pentru animale există aparate calibrate.
• Nu-i dai între mese bucățele dulci, pâine sau biscuiți. Recompensele intră și ele în socoteala zilei. Cu medicul alegi ce bucățele îi poți da când îl lauzi pe plimbare.
• Nu-i dai pastile de diabet de om și nici suplimente care promit că „scad zahărul”. La câini nu funcționează și pot face rău.
• Nu schimbi mâncarea brusc. Orice altă hrană schimbă și nevoia de insulină, deci se discută întâi cu medicul.
• Nu sari peste controale pe motiv că „merge bine”. Diabetul se mișcă în timp, iar doza bună azi poate fi prea mare peste trei luni.

Primele două-trei săptămâni sunt grele: injecții la ore fixe, cântărit mâncarea, alarme pe telefon. Pe urmă, pentru cei mai mulți oameni, devine ceva la fel de banal ca spălatul pe dinți. Un câine diabetic ținut bine sub control poate merge mai departe la plimbări lungi, la jocuri de miros și chiar la antrenamente ușoare. Ai la tine o gustare potrivită, aleasă cu medicul, și întreabă-l înainte de orice efort nou.