Câinele are zece ani, stă toată ziua pe canapea și bea apă de parcă ar fi alergat un maraton. Golește bolul de două ori până seara. Te trezește noaptea să-l scoți afară, iar de o lună a făcut de câteva ori pipi în casă, ceea ce nu i se mai întâmplase de când era pui. Burta i s-a lăsat, blana s-a rărit pe flancuri, gâfâie într-o cameră răcoroasă și mănâncă de parcă nu l-ai hrăni. Cineva ți-a spus că e bătrânețea. Se poate. Dar combinația asta are un nume pe care medicii îl caută repede: boala Cushing. Aici ai ce poți observa tu și ce analize urmează. Și ce nu faci acasă. Tratamentul îl stabilește medicul veterinar curant.
Când suni azi la medic?
Boala Cushing (medicii îi mai spun hiperadrenocorticism) înseamnă că organismul produce prea mult cortizol, hormonul de stres, multă vreme, uneori ani la rând. Se instalează încet, așa că rareori e o urgență în sine. Câteva situații nu așteaptă însă programarea de săptămâna viitoare:
- după o perioadă în care a băut foarte mult, câinele nu mai bea deloc sau vomită tot ce bea;
- slăbește brusc, se clatină, nu se mai poate ridica;
- respiră greu și repede, cu efort vizibil din burtă, mai ales dacă a început brusc (cortizolul mare crește riscul de cheaguri în plămâni);
- burta i se umflă repede, în câteva ore, e neliniștit și încearcă să vomite fără să-i iasă nimic;
- primește deja tratament pentru Cushing și dintr-odată devine apatic, nu mănâncă, vomită sau are diaree. Uneori tratamentul coboară cortizolul prea mult, iar asta e o urgență adevărată.
Oricare ar fi situația, suni, spui ce vezi și, dacă e în tratament, ce primește și de când.
Ce observi și ce notezi acasă
Medicul pune diagnosticul cu analize. La Cushing însă, analizele făcute unui câine fără semnele potrivite pot păcăli. De aceea ce observi tu contează mai mult decât de obicei: îi spune medicului dacă are rost să-l testeze.
Apa
E cel mai util lucru pe care îl poți face. Trei zile la rând măsori cu o cană gradată câtă apă pui în bol dimineața și câtă rămâne seara, plus tot ce ai turnat peste zi. Un câine sănătos bea în jur de 50 ml pe kilogram pe zi. Cifra se schimbă după vreme și efort, dar și după mâncare (cel hrănit cu conserve bea mai puțin). Peste 100 ml pe kilogram pe zi e limpede prea mult și merită discutat, oricare ar fi cauza.
Pipiul
De câte ori iese, dacă te trezește noaptea, dacă au apărut accidente în casă. Urina e foarte deschisă la culoare, aproape ca apa.
Mâncarea
Cerșește la masă și fură ce găsește. Mulți oameni iau asta drept semn de sănătate: „măcar mănâncă bine”.
Corpul
Burta lăsată, în formă de pară, cu mușchii topiți pe spate și pe coapse. Blana rărită la fel pe ambele flancuri, care nu mai crește după tuns. Pielea subțire, prin care se văd vasele de sânge, vânătăi care apar ușor, mici cruste albe și tari în piele. Infecții de piele sau de urină care tot revin.
Gâfâitul
În repaus, într-o cameră răcoroasă, fără niciun motiv. Notezi când apare și cât ține.
Energia
Obosește repede la plimbare, nu mai sare în mașină sau pe pat. Ușor de confundat cu artrita.
Tratamentele vechi
Dacă a primit multă vreme antiinflamatoare hormonale, cum sunt cele pentru alergii și mâncărimi (tablete, injecții, chiar și unele creme sau picături), spune-i medicului. Există o formă de Cushing provocată chiar de tratament.
Cu ce se poate confunda
| Ce vezi |
Cushing |
Alte cauze frecvente |
| Bea și urinează mult |
Da, aproape mereu |
Diabet, boală de rinichi, infecție urinară, infecție a uterului la cățelele nesterilizate, calciu mare în sânge |
| Mănâncă mult |
Da |
Diabet, unele tratamente |
| Burtă lăsată |
Da |
Kilograme în plus, lichid în abdomen, ficat mărit |
| Blană rărită simetric |
Da |
Tiroidă leneșă, căderi de păr specifice unor rase |
| Gâfâit în repaus |
Da |
Durere, boli de inimă sau de plămâni, căldură |
Diabetul sau o infecție a uterului sunt deseori mai urgente decât Cushing-ul. Tocmai de aceea un câine care bea mult nu se lasă pe săptămâna viitoare.
La consult iei o probă de urină de dimineață, prima din zi, într-un recipient curat. Și caietul cu apa.
Ce verifică medicul veterinar
La Cushing diagnosticul se pune în pași, iar de multe ori durează câteva vizite.
- Examenul clinic și întrebările. Pielea, blana, burta, mușchii, greutatea. Apoi tensiunea arterială, pe care cortizolul mare o crește.
- Analizele obișnuite: hemoleucograma, biochimia sângelui și analiza urinei. La Cushing ies des crescute câteva valori ale ficatului, colesterolul e mare, urina e foarte diluată și uneori infectată. Analizele astea nu pun diagnosticul. Arată însă dacă merită mers mai departe și scot din discuție diabetul și bolile de rinichi.
- Testele hormonale, care măsoară cortizolul în condiții controlate. Într-unul se ia sânge înainte și după o injecție care stimulează glandele suprarenale. În altul se urmărește, cu recoltări la câteva ore, dacă cortizolul scade cum ar trebui după o injecție. Mai există un raport între cortizol și creatinină în urină: dacă iese normal, Cushing-ul e puțin probabil, însă un rezultat crescut nu confirmă boala. Testele se fac doar câinilor cu semne potrivite, pentru că stresul și alte boli le pot da fals pozitive.
- Ecografia abdominală, care arată glandele suprarenale. Cele mai multe cazuri, în jur de 80–85%, pornesc de la o tumoră mică, de obicei benignă, din hipofiză, glanda de la baza creierului, care stimulează ambele suprarenale. Celelalte pornesc de la o tumoră a unei suprarenale. Pentru tratament, diferența contează.
- Tratamentul. Pentru forma din hipofiză, de obicei un tratament pe toată viața care reduce producția de cortizol, cu analize de control dese la început, apoi la câteva luni. Pentru tumora de suprarenală, uneori operația. Pentru forma provocată de un tratament hormonal, tratamentul vechi se reduce treptat, după planul medicului. Ce produs și cât, alege doar medicul.
- Controalele. Primele se liniștesc setea și pofta de mâncare, deseori în câteva săptămâni. Blana și mușchii revin în luni.
La final întrebi ce semne arată că doza e prea mare (le lipești pe frigider), când e prima analiză de control și ce faci dacă vomită.
Ce nu faci acasă
- Nu-i tai apa ca să nu mai facă pipi în casă. Bea mult pentru că pierde multă apă prin urină. Fără apă se deshidratează în câteva ore. Îl scoți mai des afară, pui aleze lângă ușă, iar bolul rămâne plin.
- Nu oprești de unul singur un antiinflamator hormonal pe care îl ia de mult, doar pentru că ai citit că dă Cushing. Oprirea bruscă poate fi periculoasă. Vorbești cu medicul care l-a prescris.
- Nu cumperi suplimente „pentru glande” sau ceaiuri care promit să echilibreze hormonii. N-au dovezi la bază, iar unele încurcă analizele.
- Nu-l ții flămând pentru că cere mâncare tot timpul. Foamea e un semn al bolii și trece cu tratamentul. Poți în schimb să-i împarți porția în mai multe mese și să i-o dai din jucării în care trebuie să caute.
- Nu-l cerți pentru accidentele din casă. Nu le poate controla. O plimbare scurtă în plus seara târziu și una dimineața devreme ajută mai mult decât orice ceartă.
- Nu repeți analizele la alt cabinet fără să spui ce s-a făcut deja. Și nu pui pe seama vârstei o combinație de semne atât de tipică. Diagnosticul cere răbdare și un medic care vede tot tabloul.
- Nu-l pui la efort mare pe căldură. Câinii cu Cushing gâfâie mai mult și au mușchii mai slabi.
După diagnostic
Un câine cu Cushing tratat și urmărit poate trăi liniștit ani buni. Plimbările rămân, pe măsura mușchilor lui. Jocurile cu nasul i se potrivesc tocmai pentru că nu cer forță: mâncarea ascunsă prin casă sau în iarbă îl ține ocupat fără să-l stoarcă. Ține în continuare caietul: câtă apă bea, de câte ori iese afară, cum mănâncă. Când cifrele scad, tratamentul funcționează, iar tu vezi asta înaintea analizelor.
Informațiile de pe această pagină sunt educative și nu înlocuiesc un consult. Pentru detalii complete și pentru un diagnostic, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.