Comportament
Dispare sub pat când vin musafiri sau se lipește de asfalt când vede un bărbat cu glugă. Frica de oameni se lucrează de la distanță, în ritmul câinelui.
De știut. Dacă frica de oameni a apărut brusc la un câine care era sociabil sau dacă se ferește mai ales când îl atingi în anumite locuri, mergi întâi la medicul veterinar curant: durerea, tiroida, văzul sau auzul pot fi la mijloc.
Sună la ușă, intră un prieten de-al tău, iar câinele a dispărut deja sub pat. Iese după ce pleacă omul, uneori după o oră. Alt câine stă lângă tine pe bancă, dar latră și se trage înapoi de cum cineva întinde mâna spre el. Un al treilea, adoptat de un an, e în regulă cu femeile din casă, iar când vede un bărbat cu glugă se lipește de asfalt și tremură. Și mai e trecătorul bine intenționat care se apleacă peste el cu „lasă-l să mă miroasă”, în timp ce tu cauți cuvintele să-l oprești. Despre câinii ăștia e vorba aici: de unde vine frica de oameni, ce o înrăutățește fără să-ți dai seama și cum arată un plan pe care câinele îl poate duce, în ritmul lui.
Prea puțini oameni în primele luni. Între trei și douăsprezece-paisprezece săptămâni puiul își face harta cu ce e normal pe lume. Un pui crescut într-o curte, cu un singur om, sau ținut în casă până la patru luni „până termină vaccinurile” n-a cunoscut destui oameni diferiți tocmai când asta se prindea ușor. Pentru el, un om nou e un necunoscut. Necunoscutul sperie.
Moștenirea. Unii câini vin pe lume mai precauți. Dacă mama sau tatăl se fereau de oameni, șansele cresc. Se poate lucra și cu ei, doar că merge mai încet.
O întâmplare urâtă. O lovitură, un copil care l-a strâns prea tare, o vizită la veterinar în care a fost ținut cu forța, o pedeapsă. Uneori ajunge o singură dată, mai ales dacă a picat într-o perioadă sensibilă.
Ce a trăit înainte. Câinii de pe stradă sau din adăposturi au aflat de multe ori că omul care se apropie aduce lațul, piatra sau prinderea.
De ce tocmai bărbații. Mulți câini fricoși se tem mai tare de bărbați. Bărbații au de obicei vocea mai groasă, corpul mai mare și pasul mai apăsat, poartă mai des barbă sau șapcă și se uită mai direct. Uneori explicația e simplă: puiul a stat mai mult cu femei. La fel se întâmplă cu oamenii cu pălărie, cu umbrelă sau în cârje, cu copiii care aleargă și țipă.
Durerea. Câinele care are dureri, mai ales de spate, de șolduri sau de urechi, se ferește de mâini, chiar și de ale oamenilor pe care îi știe.
Aproape orice câine spune „mi-e frică” de mai multe ori înainte să latre sau să mârâie. Semnele vin cam în ordinea asta, de la mic la mare:
Un câine căruia nu i s-au luat în seamă semnele mici sare direct la cele mari.
„Lasă-l să te miroasă.” Străinul se apleacă, îi bagă mâna sub bot și așteaptă. Pentru un câine fricos asta e chiar scena de care se teme: un om necunoscut, aplecat deasupra lui, cu mâna la un pas de față. Unii câini miros mâna din politețe și mușcă în clipa în care mâna pleacă spre cap.
Bucățica din mâna străinului. Câinele flămând sau curios vine după mâncare și se trezește la zece centimetri de omul de care se teme, fără pe unde să iasă. Ia bucățica, apoi se sperie de cât de aproape a ajuns. Merge mai bine invers: omul aruncă bucățica departe de el și câinele hotărăște singur cât se apropie.
Băgatul cu forța în mulțime. „Îl duc în centru, în aglomerație, să se obișnuiască.” Un câine copleșit de frică nu se obișnuiește. Rămâne cu ideea că lumea e și mai periculoasă decât credea. Uneori pare liniștit, când de fapt a înghețat.
Cearta pentru mârâit. Mârâitul e avertismentul lui. Dacă îl pedepsești, câinele se oprește din mârâit, frica rămâne pe loc, iar data viitoare mușcă fără să anunțe.
Pedepsele, zgărzile cu șoc, smuciturile de lesă. Pun durere exact în clipa în care vede un om. Câinele leagă oamenii și mai strâns de lucruri rele.
Mângâiatul ca să-l calmezi. Frica nu crește din asta, dar nici nu scade prea mult. În momentul acela îl ajută mai multă distanță.
Cât timp lucrați, nu-l mai pune în situații pe care nu le poate duce. Concret:
Regulile le spui la telefon, înainte să vină omul. Le respectă mai ușor dacă le știe de acasă decât dacă îl corectezi în prag, cu câinele lângă tine.
Câinele poate sta în locul lui toată vizita. După fiecare vizită în care nu s-a întâmplat nimic rău, vine puțin mai aproape.
În cărțile de comportament o să găsești asta sub numele de desensibilizare și contracondiționare. Pe românește: îl obișnuiești încet, de la o distanță la care încă e liniștit, și faci ca oamenii să însemne ceva plăcut.
Un prieten pe care câinele îl suportă stă pe scaun. Aruncă o bucățică departe, în spatele câinelui, iar câinele pleacă după ea. Următoarea cade mai aproape de om; câinele vine s-o ia și primește imediat una aruncată iar departe. Se apropie și se îndepărtează singur, de câte ori are chef, și află că omul ăsta nu-l prinde.
Dacă vine o zi în care câinele merge singur la om și caută contact, omul îl mângâie trei secunde pe lateralul pieptului, nu pe cap, și se oprește. Rămâne sau împinge cu botul în mână? Mai primește trei secunde. Pleacă? Omul îl lasă să plece. Câinele hotărăște.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Începi jurnalul: ce oameni îl sperie, de la ce distanță, ce face. Alegi trasee liniștite. |
| 1–2 | Îi faci locul lui în casă. Scrii regulile pentru musafiri. |
| 2–7 | Exercițiul de distanță, 5–10 minute pe zi, în parc sau pe stradă, cu bucățelele lui preferate. |
| 4–7 | O vizită scurtă a unui prieten calm, după reguli. Jocul „vino-pleacă”, doar dacă e liniștit. |
| 7 | Citești jurnalul: s-a micșorat distanța? Dacă nu, mai stai o săptămână la aceeași distanță. |
Frica de oameni e rar o boală. Uneori însă o boală o face mai mare, și atunci merită un consult la medicul veterinar curant:
Unii câini sunt atât de speriați încât nu pot învăța nimic, pentru că trăiesc în panică. Pentru ei, medicul veterinar sau un medic veterinar specializat în comportament poate discuta un tratament care să le scadă anxietatea destul cât planul de mai sus să devină posibil.
În mantrailing câinele caută un om după miros și îl găsește. Pe unii câini fricoși asta îi ajută mult. Câinele merge pe urmă în ritmul lui, ajunge la omul ascuns, iar omul stă liniștit și lasă câteva bucățele bune pe jos. Nicio mână întinsă, nicio privire în ochi, omul nu face niciun pas spre câine. Căutare după căutare, câinele învață că un străin găsit înseamnă ceva bun și că tot el decide cât de aproape vine. Pentru un câine în panică nu e potrivit și nu ține loc de terapie. Pentru un câine precaut poate fi un pas bun, cu un instructor care știe de la început că are în față un câine fricos.
La o evaluare, instructorul sau specialistul în comportament pornește de la câinele tău și de la jurnalul tău. Pleci cu un plan făcut pe pașii lui și cu cineva care vede din afară lucruri pe care tu, cu lesa în mână, nu le mai observi.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Cel mai des pentru că a cunoscut prea puțini oameni diferiți între trei și paisprezece săptămâni, când puiul învață ce e normal. Mai contează moștenirea, o întâmplare urâtă, viața de pe stradă sau din adăpost și durerea. Nu face pe încăpățânatul și nu înseamnă neapărat că a fost bătut. Mulți câini fricoși n-au avut nicio experiență rea, doar prea puține bune.
Bărbații au de obicei vocea mai groasă, corpul mai mare și pasul mai apăsat, poartă mai des barbă sau șapcă și se uită mai direct la câine. Unii pui au stat și mai mult cu femei. Planul e același ca la orice om: bărbatul nu se uită la câine, se așază, aruncă bucățele departe de el și îl lasă să vină singur, vizită după vizită.
Musafirul nu se uită la câine, nu-i vorbește, nu-l atinge și se așază repede. Din când în când aruncă o bucățică bună departe de el. Câinele poate sta în locul lui toată vizita. Dacă vine să miroasă, omul nu întinde mâna. După fiecare vizită liniștită, câinele vine puțin mai aproape.
La început, de obicei nu. Câinele vine după mâncare, se trezește la câțiva centimetri de omul care îl sperie și poate intra în panică sau poate mușca. E mai sigur ca omul să arunce bucățica departe de el, iar câinele să-și aleagă singur distanța. Mâncarea din mână vine abia când câinele caută singur omul.
Da, la cei mai mulți se vede o schimbare mare, chiar dacă unii rămân rezervați toată viața. Progresul se măsoară în săptămâni și luni. Depinde mult de cât de bine îl ferești de situațiile care îl copleșesc cât timp lucrați. Un jurnal cu distanța de la care e liniștit îți arată progresul pe care altfel nu l-ai observa.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Acasă e cel mai blând câine, pe trotuar se aruncă la orice om cu glugă. Lătratul are un motiv, iar planul pornește de la distanța la care încă e liniștit.
Tremură în sala de așteptare, mârâie la forfecuța de unghii, fuge de perie. Frica de atins se învață dintr-o singură întâmplare și se dezvață în pași mici.
Zace în colțul holului, nu mănâncă, tresare la orice zgomot. Un câine adoptat are nevoie întâi de liniște și de rutină; dresajul și vizitele vin după.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.