Comportament
Unul dispare sub pat, altul se repede lătrând la perie. Pentru câine, aspiratorul e un lucru gălăgios care se mișcă singur și vine fix spre locurile lui.
De știut. Dacă un câine adult a început brusc să se teamă de zgomote, poate avea dureri, mai ales de articulații sau de spate. Unul care nu mai reacționează la aspirator poate auzi mai prost. Întâi consultul la medicul veterinar curant, apoi planul.
Deschizi debaraua după aspirator, iar câinele a dispărut deja sub pat. Alt câine face exact pe dos: latră, se repede la perie, mușcă furtunul și te urmărește prin toată casa. Mai e și cazul robotului nou, cu un câine de șapte kilograme ghemuit pe canapea, cu ochii mari, cât timp robotul se plimbă prin sufragerie. Pentru noi aspiratorul e un aparat de curățenie. Câinele vede altceva: un lucru zgomotos, care se mișcă imprevizibil, scoate un vuiet pe care urechile lui îl aud mult mai tare decât ale noastre și vine fix spre locurile lui. Frica de aspirator e printre cele mai frecvente frici din casă și, vestea bună, printre cele mai ușor de lucrat, dacă îi dai două-trei săptămâni.
Câinii aud sunete mai înalte decât noi și le prind de la distanțe mai mari. Vuietul aspiratorului, cu țiuitul ascuțit al motorului deasupra, e pentru unii câini aproape dureros. Un câine sensibil la zgomote în general (artificii, tunete, uși trântite) aproape sigur se teme și de aspirator.
Aspiratorul vine spre câine, se retrage, vine iar, iar peria „înghite” lucruri de pe jos. Așa ceva nu se poartă ca un obiect; pare viu și imposibil de prevăzut. Robotul e și mai ciudat, pentru că umblă singur, fără niciun om lângă el.
Un pui care n-a văzut aspiratorul în primele luni, sau care l-a văzut prima oară pornit chiar lângă el, poate rămâne cu frica toată viața. La câinii luați din adăpost sau de pe stradă golul ăsta e frecvent.
Aspiratorul pornit lângă el cât dormea. Furtunul care l-a lovit. Cineva care l-a „aspirat în glumă”, să vadă ce face.
Câinii de turmă (border collie, ciobăneștii, corgi) și unii terieri nu fug de aspirator, îl atacă: latră, mușcă peria, încearcă să-l „adune”. Pare joacă sau agresivitate. De cele mai multe ori e un amestec de agitație și frică, adică un câine care încearcă să țină sub control ceva care îl tulbură.
Dacă îl alungi țipând sau îl închizi brusc în altă cameră, aspiratorul ajunge să anunțe încă o neplăcere. Câinele leagă repede lucrurile: apare aparatul, urmează ceva rău.
Cea mai răspândită idee e să-l ții lângă aspiratorul pornit „ca să se obișnuiască”. Cineva îl ține, aspiratorul merge, câinele încremenește. Pare că a acceptat. În realitate e blocat de frică, iar data viitoare frica e mai mare.
Nici aspiratorul îndreptat spre el „ca să vadă că nu e nimic” nu ajută. Pentru câine e o urmărire, așa că fuge mai tare și latră mai mult.
Cearta pentru lătrat pune încă un motiv de agitație peste unul care exista deja, exact în momentul în care aparatul e pornit.
Apoi joaca cu aspiratorul. Unii oameni îl lasă pe câine să se „lupte” cu peria, pentru că arată amuzant. La câinii de turmă devine un obicei greu de oprit, care uneori se mută pe mop, pe mătură sau pe picioarele copiilor.
Și înlocuirea aspiratorului mare cu robotul. La unii câini merge. Pentru alții robotul e și mai înfricoșător, fiindcă apare din senin și se mișcă singur.
Pe scurt: îl obișnuiești treptat, pornind de la o distanță și un volum la care e liniștit, și legi fiecare apariție a aspiratorului de ceva ce îi place mult. În cărțile de comportament se numește desensibilizare și contracondiționare. Acasă la tine înseamnă bucățele bune, distanță și răbdare.
Cât lucrezi la frică, câinele nu mai trece prin ea. Când aspiri, el e la plimbare cu cineva din familie sau într-o cameră departe, cu ușa închisă, cu ceva bun de ros și radioul pornit. Robotul îl programezi pentru orele în care câinele e la plimbare. Fiecare sperietură în plus te dă înapoi câteva zile.
Scoți aspiratorul și îl lași, oprit, într-un colț al camerei în care câinele stă des. Din când în când pui lângă el câteva bucățele bune, pe podea. Câinele vine dacă vrea; nu-l chemi și nu-l împingi. Câteva zile, aspiratorul e doar un obiect care miroase interesant și lângă care se găsesc lucruri bune.
Îl împingi încet prin cameră, oprit, la distanță de câine. Când câinele se uită la el liniștit, primește o bucățică. Dacă se ridică și pleacă, îl lași să plece, iar data viitoare te miști mai încet sau mai departe.
Cineva din casă pornește aspiratorul într-o cameră îndepărtată, cu ușa închisă, iar tu stai cu câinele în capătul celălalt al casei. În secunda în care se aude vuietul, începe ploaia de bucățele: i le dai una după alta cât timp se aude. Se oprește aspiratorul, se opresc și bucățelele. La început durează câteva secunde, apoi un minut. Câinele află că vuietul anunță ceva grozav.
Apoi ușa se deschide, iar aspiratorul vine mai aproape, puțin câte puțin. La fiecare pas câinele trebuie să poată mânca și să se poată uita la tine. Dacă nu mai mănâncă, se ascunde sau latră, ai mers prea repede și te întorci la distanța la care încă era liniștit.
Când suportă aspiratorul pornit în aceeași cameră, la distanță, îi faci un loc fix (o pătură, un culcuș) unde primește ceva de ros sau o jucărie umplută cu mâncare. Tu aspiri în partea cealaltă a camerei. Locul lui nu se aspiră cât stă el acolo.
Planul e același, cu o diferență: câinele are nevoie de o treabă care să-l țină departe de perie. Pătura lui cu o jucărie umplută, de pildă, sau bucățele ascunse în altă cameră, de căutat. Dacă se repede totuși la aspirator, îl oprești fără ceartă (oprești aparatul, îl iei calm de ham) și îl duci înapoi la treaba lui. În casă, o lesă subțire prinsă de ham te ajută să-l oprești fără să-l apuci de zgardă.
| Zile | Ce faci |
|---|---|
| 1–14 | Aspiri doar când câinele e plecat sau închis departe, cu ceva bun de ros. |
| 1–3 | Aspiratorul stă oprit în cameră, cu bucățele lângă el. |
| 4–6 | Muți aspiratorul încet, oprit; bucățică atunci când se uită la el liniștit. |
| 7–10 | Îl pornești în camera cea mai îndepărtată; ploaie de bucățele cât merge. |
| 11–14 | Ușa deschisă, distanța scade puțin câte puțin; el stă pe locul lui, cu ceva de ros. |
La câinii foarte speriați, o etapă poate dura și o săptămână. Ritmul îl dă câinele. Tabelul doar te ajută să nu sari pași.
Un câine care se teme dintr-odată de zgomote pe care înainte le ignora trebuie văzut de medic. Durerea, mai ales cea de articulații, de spate sau de gât, îi face pe câini mai sensibili la sunetele puternice. Există cercetări care leagă durerea de mușchi și de oase de frica de zgomote apărută târziu. Merge și invers: un câine care parcă nu mai aude aspiratorul poate avea o problemă de auz.
Programează-te la medicul veterinar curant înainte să începi planul dacă:
Bucățelele aruncate pe podea cât aspiratorul merge departe sunt deja o mică muncă de nas. Un câine care caută cu nasul în jos e mai calm decât unul care stă și se uită fix la aparat. Jocurile de căutat îi dau și încredere: vede că poate rezolva singur o problemă, iar asta îl ajută cu orice frică. Poți face din ora de aspirat ora de căutat bucățele ascunse în dormitor. Tu aspiri sufrageria, el are treabă cu nasul.
Cere ajutorul unui instructor în oricare dintre situațiile de mai jos:
La o ședință de evaluare ne uităm la câine în casa lui și facem împreună cu tine un plan pentru toate zgomotele care îl sperie.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
Fie de frică, pentru că zgomotul și mișcarea îl sperie, fie din agitație și pofta de a urmări, mai ales la câinii de turmă și la terieri. Des e un amestec. Cearta înrăutățește lucrurile. Ajută să-l ții departe cât aspiri și să-l obișnuiești treptat, de la distanță, cu bucățele bune.
Programezi robotul pentru când câinele e la plimbare sau în altă cameră. Apoi îl lași oprit în cameră câteva zile, cu bucățele lângă el, îl muți încet cu mâna și abia după aceea îl pornești scurt, departe de câine, cu ploaie de bucățele cât merge. Robotul care apare din senin sperie mai tare decât aspiratorul obișnuit.
La cei mai mulți câini, două-trei săptămâni de exerciții scurte, câteva minute pe zi. La câinii foarte speriați sau sensibili la multe zgomote, mai mult. Ritmul îl dă câinele: dacă nu mai mănâncă sau se ascunde, te întorci la distanța la care era liniștit.
Nu. Ținut cu forța lângă aspiratorul pornit, câinele încremenește. Pare liniștit, dar e blocat de frică, iar data viitoare îi e și mai frică. Obișnuirea merge doar de la o distanță la care câinele încă mănâncă și se uită la tine, apoi te apropii treptat.
De obicei nu are legătură cu agresivitatea față de oameni. E un amestec de agitație, frică și instinct de urmărire, des întâlnit la câinii de turmă. Îi dai o treabă departe de perie, îl oprești fără ceartă și lucrezi planul de obișnuire. Dacă a mușcat pe cineva care încerca să-l oprească, cere ajutorul unui specialist.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Tremură sub birou, gâfâie, refuză mâncarea. În seara aia îl ajuți să treacă prin ea; frica o lucrezi în restul anului, și chiar scade.
La geam, la sonerie, la vecini, când rămâne singur. Câinele latră mereu dintr-un motiv, iar planul începe cu aflarea lui.
Țâșnește după biciclist, aleargă pe lângă gard după mașini, dispare după pisici. Goana îi aduce singură bucuria, de aceea nu trece de la sine.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.