Comportament
Sub pat, după mașina de spălat, în spatele canapelei. Un câine care se ascunde spune „mi-e frică” sau „mă doare”, iar din afară cele două arată la fel.
De știut. Un câine care a început brusc să se ascundă, tremură, nu mănâncă, se mișcă greu, merge cocoșat sau țipă când îl atingi poate avea dureri sau o boală. Înainte de orice plan de comportament, mergi la medicul veterinar curant, chiar în ziua aceea dacă semnele sunt noi.
Stai pe jos lângă pat, cu lanterna telefonului, și vezi doi ochi în colțul cel mai îndepărtat. E a treia zi în care câinele iese de acolo doar ca să mănânce. Poate la tine e altfel: se strecoară în baie, după mașina de spălat, de fiecare dată când copiii vin de la școală. Sau ai luat acum o săptămână un câine din adăpost care nu se mișcă din spatele canapelei și tremură când te apropii.
Un câine care se ascunde spune aproape mereu unul din două lucruri: „mi-e frică” sau „mă doare”. Din afară arată identic, și de aici pornește toată greutatea. Mai jos ai cum le deosebești, ce faci în primele zile și de ce primul impuls, să-l scoți de acolo, strică de obicei mai mult decât repară.
Sub pat, în spatele canapelei, în cușcă, în baie. Locurile astea au ceva comun: sunt strâmte, întunecate și nimeni nu poate veni din spate. Pentru un câine, acolo e cel mai sigur loc din casă, și se retrage acolo când ce e în jur devine prea mult.
Cea mai la îndemână explicație e frica de un lucru anume. Tunetele, artificiile, aspiratorul, flexul de pe șantierul de vizavi, musafirii, copiii care aleargă prin casă, o ceartă. Câinele dispare când apare lucrul respectiv și iese după ce trece. Dacă notezi câteva zile când se ascunde, legătura iese la iveală repede.
Apoi, mediul nou. După o mutare sau în primele zile într-o casă nouă, totul îi e străin: mirosurile, zgomotele, oamenii. Câinii adoptați se ascund foarte des în primele zile sau chiar săptămâni. E normal și trece, cu răbdare.
Unii câini sensibili reacționează la tensiunea din casă. Un bebeluș nou, un al doilea câine, o pisică, oameni care se ceartă, un program dat peste cap. Nu e nevoie ca cineva să țipe la el; atmosfera încordată îi ajunge ca să se retragă.
Durerea și boala sunt cauza la care oamenii se gândesc ultima. Câinii își ascund slăbiciunea. Dacă un câine care venea mereu la ușă stă brusc ascuns, nu mai sare pe canapea și se mișcă greu, poate avea dureri de spate, de gât, de burtă sau de articulații. Sau febră, sau greață. O punem pe listă tocmai pentru că e uitată.
La câinii bătrâni intră în joc și vârsta. Văd și aud mai prost, caută mai mult liniștea, iar uneori rămân blocați într-un colț sau după o mobilă și nu mai știu cum să iasă. Asta poate fi un semn al îmbătrânirii creierului.
Mai sunt două cauze, mai banale. Vara, dedesubtul patului e adesea cea mai răcoroasă podea din casă; câinele de acolo e întins, relaxat, doarme, și se vede pe el că nu-i e frică. Iar un câine certat sau pedepsit des învață uneori să plece din cameră la primul semn că omul e nervos.
Prima, și cea mai frecventă: îl tragi afară. Mâna care intră sub pat după el e exact lucrul de care fuge. Încolțit, speriat sau cu dureri, chiar și un câine blând poate mârâi sau mușca, deși n-a făcut-o niciodată. Iese, e drept. Data viitoare însă se ascunde mai repede și mai bine.
A doua: blochezi ascunzătoarea, ca să nu mai intre acolo. Câinele nu se liniștește din cauza asta. Își caută alt loc, de multe ori unul mai prost: după mașina de spălat, sub birou, printre cutii.
A treia ține de ideea că „trebuie să se obișnuiască”. Îl ții în brațe lângă musafiri sau îl lași în mijlocul copiilor gălăgioși. Câinele încremenește și pare liniștit. De fapt e blocat, iar frica lui crește de la o dată la alta.
A patra: îl chemi întruna, cu bucățica întinsă spre el. Unii câini ies, apucă bucățica și se retrag imediat, încordați. Alții nu ies deloc și simt presiunea. Merge mai bine să lași mâncarea lângă ascunzătoare și să pleci.
Și ultima, opusul celorlalte: îl lași „să-i treacă” și nu te mai uiți la el. Pentru o sperietură de o zi, poate merge. Pentru un câine care stă ascuns de câteva zile și nu mai e cel pe care îl știi, nu. Acolo poate fi durere.
Înainte să te gândești la comportament, uită-te la el ca un medic. Mănâncă și bea? Face pipi și scaun ca de obicei? Se ridică și se culcă fără greutate? Țipă când îl atingi pe spate sau pe burtă? Ține capul jos, gâfâie fără motiv, tremură stând culcat? Un câine care până ieri stătea cu voi și azi s-a schimbat merge la medicul veterinar curant. Semnele concrete sunt în secțiunea medicală, mai jos.
Ascunzătoarea e soluția găsită de el, așa că o folosești. Pune acolo, sau chiar lângă, o pătură care miroase a casă și un vas cu apă. Și mai bine, fă-i un loc „al lui”: o cușcă cu ușa deschisă, acoperită cu un cearșaf, într-un colț liniștit, sau un culcuș cu margini înalte într-o cameră pe unde nu trece toată lumea.
Regula e pentru toată familia: când câinele e în locul lui, nu-l deranjează nimeni. Nici copiii, nici musafirii, nici tu, cu mângâieri.
Ține un jurnal o săptămână. Scrie când se ascunde, cât stă și ce s-a întâmplat chiar înainte: un zgomot, o vizită, copiii care au venit acasă, o discuție aprinsă, aspiratorul, o furtună. De obicei, după câteva zile, se vede un tipar. Dacă nu apare niciun tipar și el stă ascuns aproape tot timpul, întoarce-te la primul pas.
Când știi ce îl sperie, aranjezi casa și ziua ca să dea cât mai rar de lucrul acela. Musafirii îl sperie? Îl duci în camera lui înainte să sune la ușă, cu ceva bun de ros. Copiii fac gălăgie? Regula lor devine: în camera câinelui nu se aleargă. Pentru furtuni îi pregătești dinainte locul cel mai izolat din casă și dai drumul la radio.
Așază-te pe jos în aceeași cameră, la doi-trei metri de ascunzătoare, cu spatele sau cu umărul spre el, și citește ceva. Din când în când, fără să te uiți la el, aruncă o bucățică bună spre ascunzătoare, cam la jumătatea drumului.
El vine când vine. Când iese, nu-l prinde și nu te repezi să-l mângâi. Vorbește-i încet, aruncă o bucățică ceva mai departe și lasă-l să se întoarcă dacă vrea. Un câine care știe că poate reveni oricând în colțul lui iese mai des.
Câinii speriați se liniștesc într-o zi pe care o pot ghici: masa la aceleași ore, plimbările la aceleași ore, pe trasee liniștite. Adaugă jocuri ușoare, pe care le câștigă sigur. Bucățele ascunse prin cameră. O cutie de carton cu bucățele printre hârtii mototolite. Fiecare găsire îi mai dă puțin curaj.
Primele două-trei săptămâni sunt pentru acomodare. Educația mai poate aștepta. Lasă-l să se ascundă și ține casa liniștită, fără vizite. Plimbările sunt scurte, pe lesă, cu hamul bine prins: câinii speriați ies din zgardă și fug. Nu te mira dacă în prima săptămână mănâncă doar noaptea. Mulți fac la fel.
| Zi | Ce faci |
|---|---|
| 1 | Cauți semne de durere și, dacă ai dubii, programezi consultul. Îi pregătești locul: o pătură, un vas cu apă. |
| 1–7 | Ții jurnalul: când se ascunde, cât stă, ce s-a întâmplat înainte. Nimeni nu-l scoate și nu-l deranjează acolo. |
| 2–7 | De două ori pe zi stai pe jos în cameră și arunci bucățele spre ascunzătoare. |
| 3–7 | Mese și plimbări la ore fixe, plus câte zece minute de joc în care caută bucățele. |
| 7 | Recitești jurnalul și hotărăști: continui singur, mergi la medic sau chemi un specialist. |
Un câine poate avea dureri fără să scâncească deloc. Mergi la medicul veterinar curant în aceeași zi dacă, pe lângă faptul că se ascunde:
Pentru un câine timid, nasul e cea mai blândă cale spre încredere. Cât caută cu nasul în pământ, nu trebuie să se uite la nimeni și nu trebuie să lase pe nimeni să-l atingă. Nimeni nu-i cere nimic. Are doar de găsit.
Începe jocurile de căutat bucățele chiar lângă ascunzătoare și mută-le, puțin câte puțin, tot mai departe. Curiozitatea lui îl scoate afară, nu mâna ta. La antrenamentele noastre vedem des câini timizi care, după câteva ședințe de lucru cu nasul, încep să meargă cu coada sus.
La o ședință de evaluare ne uităm la câine în ritmul lui, fără să-l forțăm. Planul pe care îl facem pornește de la ce îl sperie pe el, acasă la el.
Ce caută cel mai des proprietarii de câini pe internet despre această problemă, cu răspunsul scurt.
De cele mai multe ori de frică: furtuni, artificii, musafiri, zgomote noi, o ceartă. Dar un câine care tremură și se ascunde fără un motiv pe care să-l vezi poate avea dureri, febră sau greață, iar câinii își ascund slăbiciunea. Dacă nu găsești ce l-a speriat sau semnele țin mai mult de o zi, mergi la medicul veterinar curant.
Nu-l trage afară și nu-i bloca locul. Verifică întâi dacă mănâncă, bea și se mișcă normal; dacă nu, mergi la medic. Apoi pune-i lângă ascunzătoare apă și o pătură, notează într-un jurnal când se ascunde și cheamă-l afară stând pe jos în cameră și aruncând bucățele spre el.
Da, mai ales în primele zile și săptămâni. Totul e nou pentru el, iar ascunzătoarea e locul în care se simte în siguranță. Lasă-l acolo, ține casa liniștită și fără vizite, cu o rutină fixă și plimbări scurte cu hamul bine prins. Dacă după o lună tot iese doar noaptea, cere ajutorul unui specialist.
Nu cu forța. Un câine încolțit, speriat sau cu dureri poate mârâi ori mușca, iar data viitoare se ascunde și mai bine. Stai pe jos în cameră fără să te uiți la el, aruncă bucățele spre ascunzătoare și lasă-l să vină singur. Trebuie să știe că se poate întoarce oricând.
Poate căuta liniștea pentru că vede sau aude mai prost, poate avea dureri de articulații sau poate fi un semn de îmbătrânire a creierului, când câinele rămâne blocat în colțuri ori după mobilă și nu mai știe cum să iasă. Medicul veterinar curant poate lămuri care dintre ele e la mijloc.
Un comportament apărut brusc sau schimbat fără motiv aparent poate avea o cauză medicală. Pentru detalii complete, consultați medicul veterinar curant al câinelui dumneavoastră.
Adesea vin la pachet: aceleași cauze, planuri care se completează.
Stă sub masă la fiecare sonerie sau tremură la camioane. Expus „ca să se obișnuiască”, s-a speriat și mai tare. Încrederea vine de la distanță și cu alegerea lui.
Tremură de artificii, de frig, de nerăbdare înainte de plimbare. Sau tremură, salivează, e moale și a găsit ciocolata. Un film de treizeci de secunde le deosebește.
Tremură sub birou, gâfâie, refuză mâncarea. În seara aia îl ajuți să treacă prin ea; frica o lucrezi în restul anului, și chiar scade.
Zace în colțul holului, nu mănâncă, tresare la orice zgomot. Un câine adoptat are nevoie întâi de liniște și de rutină; dresajul și vizitele vin după.
O ședință de evaluare îți spune de unde pleci și ce plan are sens pentru câinele tău. Programul de corectare comportamentală lucrează apoi pas cu pas, doar prin recompensă.